Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Sfârşit de săptămână – 19 Februarie “Fuzionism şi fesenism”

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfarsit de saptamana. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  -1°C, si o maxima termica de  2°C, umiditate: 42-63-91%. Indicele de confort termic: – C. Lapovita, inourat.   Pentru alte orase, aici. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 2493 RON (-0. 0016 RON); 1 USD = 3. 1336 RON (+0.0014 RON); 1 EURO =  1. 3560   USD; (-0. 0011). Evolutia saptamanala o  puteti citi aici. Gramul de aur 3.1336 RON  (+0.0014).

Vremea în weekend: Ninsoare şi vânt în toată ţara. Meteorologii anunţă că de vineri noapte şi până duminică la prânz va ninge în toată ţara, în sud şi sud-est vor fi la început precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi s-ar putea forma polei. „În intervalul 19 februarie, ora 2.00 – 20 februarie, ora 12.00 va ninge şi se va depune strat de zăpadă, pe arii extinse în Moldova, zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, iar în a doua parte a intervalului, şi în regiunile sudice şi centrale”, se arată în informarea transmisă, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie. Vântul se va intensifica în estul şi sud-estul ţării şi la munte, viscolind trecător ninsoarea. În sud şi sud-est vor fi la început precipitaţii predominant sub formă de ploaie, favorizând formarea de polei, potrivit ANM. (Sursa: Mediafax)

Perspectivele economice ale României pentru următoarele şase luni s-au îmbunătăţit. Percepţia analiştilor financiari privind evoluţia economiei României în următoarele şase luni s-a îmbunătăţit în februarie, România fiind pe locul al patrulea în Europa Centrală şi de Est (ECE) în privinţa perspectivelor, potrivit unui sondaj efectuat de institutul ZEW şi grupul austriac Erste. dicele ZEW privind aşteptările analiştilor pentru economia României a crescut cu 3,6 puncte, la 33,4 puncte. Pentru Europa Centrală şi de Est, indicele a câştigat 8,3 puncte, avansând la 24,5 puncte. România a fost devansată de Croaţia, Cehia şi Polonia, pentru care percepţia experţilor s-a îmbunătăţit uşor, la 41 de puncte, 37,3 puncte şi 37,5 puncte. (Sursa: Mediafax)

Raportul UE privind justiţia: România a răspuns în mod constructiv la recomandările CE. Raportul CE intermediar pe tema justiţiei, publicat vineri, arată că, până la următoarea evaluare a Comisiei, din vara anului 2011, România ar trebui să se axeze pe îmbunătăţirea celerităţii proceselor de corupţie la nivel înalt şi pe consolidarea politicii anticorupţie generale. „Până la următoarea evaluare a Comisiei, din vara anului 2011, România ar trebui să se axeze în special pe lansarea unei revizuiri independente a sistemului judiciar, pe reforma sistemului disciplinar pentru magistraţi, pe măsurile de îmbunătăţire a celerităţii proceselor care au ca obiect cazuri de corupţie la nivel înalt şi pe consolidarea politicii anticorupţie generale”, se arată în raport. Comisia notează că, de la ultima evaluare efectuată de Comisie, România a răspuns în mod constructiv la recomandările CE. „Pentru a consolida dinamismul reformei care a fost reînvigorat, România ar trebui să se axeze pe pregătirea temeinică în vederea punerii în aplicare a noilor coduri şi ar trebui, de asemenea, să dispună revizuirea cuprinzătoare a modului de funcţionare a sistemului judiciar. Documentul menţionează că CE va sprijini în continuare România în acest demers şi va prezenta următoarea evaluare detaliată a progreselor până în vara acestui an. (Sursa: Mediafax)

Fuzionism şi fesenism. Care este proiectul în numele căruia “reformatorii” din PDL aspiră să preia conducerea partidului? Deocamdată el nu este vizibil şi nici nu este uşor de elaborat şi de asumat în mod solidar. Marea slăbiciune a preşedintelui şi a aşa numiţilor reformişti din partidul de guvernământ este că nu au propus nici un obiectiv politic de natură să justifice schimbarea spectaculoasă pentru care pledează. În 1990 de pildă, Petre Roman propunea liberalizarea economiei şi privatizarea prin cupoane, dar întâmpina rezistenţe serioase din partea conservatorilor iliescieni, ceea ce a provocat o ruptură cu consecinţe majore pentru întreaga istorie post-revoluţionară.Chiar dacă avem pe mai departe motive serioase să criticăm modul cum a fost condusă reforma societăţii în ultimii 20 de ani, nu putem să nu observăm că lupta politică din anii ‘90 se dădea în jurul unor obiective capitale: privatizarea intreprinderilor de stat, restituirea proprietăţilor funciare, orientarea politico-militară către Occident. Dar ce obiective îi separă astăzi pe vechii militanţi PD de aşa numiţii “reformatori”? De citit mai multe in DW.

Orientul Mijlociu şi credibilitatea vestului. Orientul Mijlociu este în flăcări. Lumea arabă şi islamică clocotea vineri, în ziua de odihnă şi de rugăciuni speciale ale musulmanilor. Tiraniile din zonă, în special cele mai sângeroase, de la Tripoli şi Teheran, dar şi celelalte dictaturi şi regimuri islamiste tremură sub impactul furiei maselor care, cu sau fără conducători, se arată hotărâte să-şi câştige libertatea şi să nu se lase demobilizate. Potentaţii teocraţiei iraniene şi-au manifestat clar frica şi nervozitatea. I-au plasat, practic în arest la domiciliu pe candidaţii prezidenţiali din 2009, cărora actualul şef al statului, Ahmadinedjad, le-a furat, prin fraudă electorală, victoria în alegeri. Oamenii aiatolahului Kamenei, adevăratul lider al teocraţiei iraniene, şi al ciracului său, Ahmadinedjad i-au pus pe deputaţii pe care-i controlează, precum şi pe mai marii aşa-zisei justiţii iraniene să treacă la contra-atac. Parlamentarii de la Teheran s-au repezit să ceară condamnarea la moarte a liderilor opoziţiei iraniene. Regimul n-a pus însă în mişcare doar poliţia, pe gardienii revoluţiei şi oştirea sa de clienţi politici oficiali, ci şi-a chemat sub arme şi susţinătorii neoficiali. Cu toţii s-au văzut trimişi la contra-proteste, menite să-i intimideze definitiv şi irevocabil pe adepţii, mult mai numeroşi, ai schimbărilor democratice. (Sursa: DW)

80 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Bună dimineaţa! Păi ce exponent mai relevant pentru fuzionism şi fesenism decât Nea Nelu, cu a lui declaraţie entuziastă:
    http://baricada.wordpress.com/2011/02/19/iliescu-si-patriciu-pnl-si-psd-ca-sua-si-urss/

    baricada

    19/02/2011 at 9:09 am

  2. Buna dimineata Teophyle,
    buna dimineata prieteni.

    Interesant aspectul privind perceprtia privind perspectivele economiei romanesti. Cum nu exista nicio lege economica care sa modifice ceva in economie, singura explicatie tine de transparenta si justitie:
    – cazul descinderilor de la vama care dau perceptia aplicarii legii si curatarii birocratiei si coruptiei;
    – doamna Boiangiu care a sigilat cladirea in care se vor derula licitatiile pentru autostrazi. Chiar daca s-a inventat telefonul si emailul, deci se poate comunica usor, gestul in sine poate fi perceput ca unul bun.

    Timpul va avea grija sa demonstreze daca perceptia pozitiva este urmata si de fapte sau va ramane doar o iluzie. 😦

    Andrei

    19/02/2011 at 9:56 am

    • Buna Dimineata, Andrei 🙂

      Personal cred ca economia isi va reveni pana la urma in pofida unor masuri luate de guvern silit sau de buna voie. Din punctul meu de vedere economia se va redresa in clipa cand va creste consumul. Deocamdata nu vad multre semne ca lucrurul asta se petrece. Consumul este indicele principal ca si populatia crede ca s-a terminat recesiunea. Restul povestilor nu au nici o importanta (pentru mine).

      Theophyle

      19/02/2011 at 10:26 am

      • Deja sunt semne de revenire, Teophyle. In Timisoara greu mai gasesti spatii comerciale neinchiriate. Anul trecut situatia era diferita: erau spatii suficiente si, cine se incumeta sa inchirieze, pleca dupa 3-4 luni.

        Andrei

        19/02/2011 at 10:49 am

  3. Nu stiu ce se va face si desface in PDL, dar daca cei ce vin din urma nu se hotarasc pentru ceva, anuntind din timp intrarea in arena inghititorilor de broaste, ci doar ii critica pe talibani cerind curatenie, nu vor face decit rau.
    Buna scurta analiza din DW. Si nu vad ceva ireconciliabil la cei analizati daca chiar vor schimbarea la fata a partidului.
    Dar intelectualii prea puternici intr-un partid mi-e teama ca nu se vor inghiti mai usor decit se inghit broastele.

    victor L

    19/02/2011 at 9:59 am

    • Buna Victor,
      Da analiza este buna si concluziile pe care le vom trage!

      Theophyle

      19/02/2011 at 10:27 am

  4. Scuze, buna dimineata.

    victor L

    19/02/2011 at 10:00 am

  5. Buna dimineata
    Lipsa asumarii unor masuri pe termen scurt si mediu care sa arate ca aripa reformatoare chiar vrea si poate sa ia masuri de schimbare ma ingrijoreaza.
    Nehotararea o percep ca incapacitate.
    As prefera sa se puna la o masa cu sau fara divergentele proprii, sa propuna cateva masuri de luat si sa vad ca se lupta pentru ele.

    ela

    19/02/2011 at 10:25 am

    • salut Ela, mi-e frica de un ghiveci. Probabil asta ne vor servi!

      Theophyle

      19/02/2011 at 10:28 am

      • Atunci,fara suparare, sa stea se teoretizeze si sa vina altii.Chiar nu realizeaza ca trebuie sa-si asume responsabilitatea sau dispar?
        II halesc cei vechi, iar opozitia ,chiar daca e incapabila ,e vocala .

        ela

        19/02/2011 at 10:32 am

  6. In fond, problema care se pune e de leadership. Nici unul din cei mentionati nu a condus pe nimeni, necum o afacere. Cu teoria fara practica nu faci decat zgomot.

    ela

    19/02/2011 at 10:35 am

  7. Buna dimineata, prieteni! 🙂

    – intruct postarea de astazi are ca tema fesenismul,
    – intrucit ieri Casandra ne-a facut onoarea de a aparea pe blog la un subiect care ii este drag, miscarea sindicala si protectia sociala,
    – intrucit aseara am trintit o scurta postare nervoasa despre „protectia sociala” din Romania si despre pensiile „mici”

    [„Bun, eu daca mai aud plinsete din asta cu 7% pentru batrini si saraci si chheltuieli sociale, va torn niste cifre ca sa vedeti cum e cu “batrinii si saracii”:

    – sotia mea. dubla licenta (Romania-Franta). salariu in decembrie: 689 lei.

    – matusa ei, pensionata anticipat anul trecut, a lucrat la o fabrica de incaltaminte. Vreo 57 sau 58 de ani. Pensie anticipata (deci redusa). 850 lei.

    Cine pana corbului e ala tinar si sanatos care trebuie jupuit pentru ala batrin si sarac?! Natia mamii ei de protectie sociala!

    casandra scuteste-ne, te rog, si tine predici din astea la Kiseleff”],

    – intrucit comemntariul meu a fost citit de @intimplator, despre care stiu ca este pensionar, in felul urmator:

    „@cetatean
    eu sunt pensionar
    cred ca cel mai bine pensionarii ar trebui expropiati,ce au sa fie dat celor tineri iar ei sa fie lasati liberi sa se descurce cum pot;care rezista bine,care nu,nu
    in vreo 4-5 ani nu vor mai fi cheltueli labuget cu pensiile ,cu medcamentele la astia care si asa nu produc nimic”

    Consider ca ma pot folosi de tema zilei si de observatia „Marea slăbiciune a preşedintelui şi a aşa numiţilor reformişti din partidul de guvernământ este că nu au propus nici un obiectiv politic de natură să justifice schimbarea spectaculoasă pentru care pledează” pentru a face o punere la punct pe urmatoarele teme:

    I. buna credinta a Casandrei si stinga romaneasca (reala sau ideala). Nu va fi o punere la punct aspra si lunga ca cea de aici https://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/06/13/20-de-ani-de-la-blestemul-lui-iliescu/#comment-72414,

    va fi mai scurt, insa vreau sa fiu mai explicit si sa spun ce cred eu despre PSD, cei precum Casandra si vitorul scenei politice romanesti. postarile de ieri ale Casandrei este doar un punct de plecare, ma intereseaza stinga romanesasca de ieri (dupa 1989), de azi si de miine.

    II. Legat de stinga, ma voi referi si la problema pensiilor, pentru a-i raspunde lui @intimplator ce cred eu despre pensie, raportul intre tineri si virstinici, intre activi si pensionari si, in speta, despre ce cred eu ca ar trebui sa fie o solutie corecta pentru asigurarea batrinetilor linistite.

    III. In fine, ma voi referi la PDL si la reforma interna. Acest subiect s-a mai discutat ad nauseam aici, insa o voi face dintr-o perspectiva mai larga, care priveste statu in ansamblul sau.

    Voi dedica prin urmare trei comentarii mai lungi, intre care vor fi 10-15 minute de pauza, timp in care le scriu. Nu vreau sa le scriu dinainte si sa le postez, pentru ca ar fi un calup prea mare si greu de citit. Le fragmentez, pentru ca in timpul in care le scriu sa poata fi comentat ce am postat anterior.

    Cetatean

    19/02/2011 at 10:38 am

    • Buna Dimineata tinere Cetatean. Asteptam comentariile 🙂

      Theophyle

      19/02/2011 at 11:07 am

    • salutare,
      Eu zic sa nu te aprinzi prea tare, dna Casandra nu are musterii pe aici, a vorbi aici de social democratia romaneasca e ca si cum ai vorbi de alcool adventistilor.

      Creanga

      19/02/2011 at 11:14 am

      • 😆 de unde scoti tu metaforele tale?

        Theophyle

        19/02/2011 at 11:29 am

        • 🙂 Imi inmuguresc in minte. 🙂

          Creanga

          19/02/2011 at 11:42 am

    • Buna dimineata
      Buna dimineata @cetatean
      Iti bati gura de pomana.
      In Romania exista 3 cartegorii :
      -cei ce nu inteleg
      -cei ce nu vor sa inteleaga
      -cei ce inteleg.
      Din nefericire ultima categorie este minoritara.
      Vorbeai de pensii. Vad ca cei ce depling saracia pensionariilor nu au pus inca mina pe bita sa i dea in cap tartorului Iliescu care in perioada in care a condus aceasta tara a pensionat pe cine vrei si pe cine nu vrei chit ca respectivul avea 60 sau 30 de ani.
      Nu vroia sa raporteze la partid someri si astfel a nenorocit nu stiu cite generatii de pensionari care trebue sa si imparta pensia cu o droaie de indivizi apti de munca.
      Vad ca in totate discutiile apare un personaj care de fapt nu exista -statul.
      Toate relele apar pentru ca el statul nu a dat.Indivizii nu au nici o vina .De vina este statul. Faptul ca la 15 ani copii nu inteleg ce citesc nu se datoreaza lipsei de profesionalism a profesorului ci faptului ca statul nu a dat bani.
      Daca un medic nu mai e in stare sa faca o operatie de apendicita de vina e tot statl ca nu da bani.
      Daca scoatem avocati,medici,ingineri economisti pe banda rulanta fara nici o pregatire reala ci numai cu o hirtie in buzunar de vina este statul nu lacomia.
      Cetatean haide sa nu mai vorbim de stinga,dreapta,partide,ong uri si alte forme abstracte.
      Haideti sa vorbim despre indivizi.Ei ne vac viata amara.

      tucu

      19/02/2011 at 11:43 am

      • dragule, lasa-ma sa remarc ca PSD nu a castigat vreodata in Ardeal, Banat, Bucovina. Nu a castigat orase mari. Pe unde a trecut imperiul habsburgic, lenea si pomana (inlocuitorul secer1i si ciocanului) nu au loc. Clasa medie poate pune capat egalitarismului fortat al PSD. Profesorii ar trebui sa fie clasa medie, daca n-ar fi indoctrinati de sindicate rosii.

        cinic

        19/02/2011 at 3:04 pm

  8. @ Andrei: asta o stim noi,ca se fac angajari, ca nu sunt spatii, ca firmele incep sa miste. Insa mesajul repetat si vocal al opozitiei pana la urma influenteaza perceptia celor mai neinformati.
    Mie imi lipsesteun lider puternic,care a dovedit ca stie nu numai teorie. Cati cititori au cei mentionati? Pe cine captiveaza si cine li se alatura?

    ela

    19/02/2011 at 10:59 am

  9. I. Casandra, temele sensibile, PSD si ceea ce se numeste „stinga” in Romania.

    Nu vreau sa reiau cele spuse pe 13 iunie despre Casandra. Nu mi-am schimbat parerile. Voi adauga insa o tusa de nuante mai puternice.

    Consider ca doamna Casandra, membra declarata a PSD, cu o pozitie destul de inalta in ierarhia partidului, asa cum a lasat sa se inteleaga, admiratoare (mai pe fata mai pe ascuns) a lui Nastase, adepta social democratiei de tip Bernstein, avind rude social-democrate care au suferit in inchisorile comuniste, facind milostenie cu elevi pe care ii sprijina sa urmeze o scoala (lucru pentru care merita admiratia sincera), are o pozitie ambigua si nu poate merita prezumtia de buna credinta totala, din citeva motive:

    1. se activeaza pe acest blog atunci cind in joc sunt subiecte sensibile, ca protectia sociala, pensiile, impozitarea diferentiata, miscarea sindicala. Deduc ca oricit de tare ar vrea sa trinteasca usa

    (https://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/06/13/20-de-ani-de-la-blestemul-lui-iliescu/#comment-72524 )

    ” Iti multumesc pentru gentilete, pentru rabdare si pentru multele lucruri pe care le-am aflat de la tine.
    Sa ai tot norocul din lume, sa fii fericit alaturi de dna. Demeter, de fiicele tale si de nepoti.
    Sa traiesti o mie de ani, Theophyle!
    La revedere, prietene in cautarea binelui Romaniei!”,

    nu poate sa stea deoparte de Politeia atunci cind in joc sunt probleme pe care le are la suflet. Lucru care este imbucurator, e semn ca o intereseaza clarificarile doctrinare si ca nu vrea sa lase doar perspectiva „de dreapta” sa se manifeste fara adversar pe teme pe care, crede ea, „stinga” are mai multa legitimitate, cum ar fi pensii, protectie sociala, sindicalism. Casandra revine deci in Politeia pentru a asigura echilibrul si pluralitatea opiniilor politic-doctronare cind in joc sunt subiecte pe care ea le considera imposibil de lasat in mina „dreptei”. Lucru laudabil, de altfel, fara contradictii si argumente am fi niste nombrilisti.

    2. Problema insa nu e insa in aparitiile meteorice ale Casandei, punctate mereu cu trimiteri precise la situatia din alte state sau la jurisprudenta europeana s, din care alege aspecte pe care ea le considera juridic relevante pentru tratarea „din partea stinga” a problemelor sensibile semnalate (bunaoara, cum ca pensia e un bun care nhu poate fi atins nici macar cu o floare, sau ca nu-i bai ca la noi sindicalistii cistiga mult, si in alte tari din vest e la fel).

    3. Problema e alta, si anume imensul decalaj intre social-democratia de salon, intelectuala si doctrinara practicata aici de Casandra si politica reala partidului din care face parte.

    Pentru a fi sincer pina la capat, pe mine ma deranjeaza cel mai mult ceva ce razbate din toate postarile casandrei, anume incercarea subtila a Casandrei de a gira pentru partidul numit PSD cu calitatile ei personale de membru si de om: onestitate (reala sau paruta), deschidere spre dezbatere, informatie la zi, fapte bune in viata personala, dorinta de clarificare ideologica, s.a.

    4. Prietenul @mircea a pus odata un diagnostic necrutator de clar si pe care il impartasesc: Casandra „incearca sa ne faca din vorbe”. E destul sa luati postarea de ieri despre liderii de sindicat. In fata evidentei, cum ca liderii nostri de sindicat NU sunt decit niste indivizi scmecheri care, in complicitate cu politicieni si profitind de naivitatea unor oameni, isi aduca averi personale si fac totul pentru a mentine un status quo care le convine lor, status quo de care ei profita pentru a avea putere cvasi-politica si influenta, casandra a incercat tot felul de strategii de scuzare a pacatelor liderilor ca marica: ba ca si in Occident sindicalistii au averi mari, ba ca sindicalistii nu sunt corupti sau asa de corupti, etc.

    5. Eu cred ca ceea ce trebuie avut in minte cind citim postarile casandrei este urmatoarea situatie precisa: fiecare partid are o vitrina cu indivizi cu care vrea sa ia fata electoratului. Eu consider ca doamna Casandra face parte din vitrina PSD, nu acea vitrina buna de aratat la TV, ci vitrina buna de combatut pe bloguri, insa nu cu postari la norma, ci cu postari informate si competente, lasate pe Politeia.

    6. Cred ca exista o ambiguitate fiintiala, ca sa zic asa, pe care Casandra este datoare sa o lamureasca o data pentru totdeauna, si o pot circumscrie cu urmatoarele trei intrebari:

    – intrebarea doctrinara: este PSD, partidul din care face parte si unde plateste cotizatie, un partid social-democrat in intelesul „pur” al termenului, bernsteinian? Eu consider ca NU. PSD nu a dovedit pina acum nici o clipa ca este altceva decit partidul fostilor membri PCR, care se folosesc de „mijloace specifice” ca sa ramina la putere. Daca casandra are ceva de spus spre „albirea PSD”, sunt dispus sa ascult. Dar daca NU, apare cealalta intrebare:

    – intrebarea axiologica: de ce gireaza Casandra atunci cind comenteaza aici, de ce gireaza moral, cu calitatile ei personale aspiratiile ei (probabil) sincere spre social-democratia moderna un partid care nu a aratat nici cit negrul sub unghie ca se poate reforma?

    – intrebarea de tip „orizont de asteptare”: cit timp ii trebuie unuia din vitrina sa realizeze ca PSD, cu Iliescu inca in viata si cu Nastase inca in virf si cu Ponta aspirind sa le duca mai departe opera politica, NU se va reforma niciodata? Au trecut 20 de ani de la revolutie si iata ca avem aceeasi directie strategica si aceleasi obiective setate de Iliescu. Cit timp ii trebuie unui om care zice ca sa fie sincer sa realizeze ca un partid ce s-a cladit pe singe si minciune nu va fi niciodata un partid modern de stinga?

    7. Un raspuns al Casandrei m-a frapat ieri si mi-a dezvaluit ceea ce eu cred ca este resortul situarii ei axiologice si a raportului cu istoria si cu adevarul:

    @Intimplator i-a spus ieri:

    „@casandra
    eu nu sunt prea citit si marturisesc cu atit mai putin am citit doctrine; eu stiu de la bunicu ca el nu a baut in anii 20 si a agonisit; in 49 s-a dus naibii tot si a ajuns sa fie condus de betivii din anii 20;
    asta e dreptatea sociala de stinga
    „.

    Iar Casandra i-a raspus (atentie!):

    „@intamplator
    Nu, nu aceea este dreptatea sociala de stanga. Nici familia mea nu a fost scutita de asemenea dureri”.

    Un astfel de raspuns dat de cineva care a avut membri de familie care au suferit de pe urma binefacerilor comuniste denota, dupa mine (iertare pentru limbajul mai frust, dar se impune) urmatorul lucru:

    Casandra opereaza cu vechea distinctie intre teorie si practica: regimurile de stinga au aspiratii legitime si nobile in teorie, practica e deficitara. Este legitim si frumos sa stringem la piept visul unei societati de stinga „pure” si sa nu deznadajduim de fiecare data cind punerea sa in aplicare da gres si se lasa cu milioane de orti. Oamenii care aplica doctrina sunt de vina, valorile sunt insa sublime si merita sa lupti pentru ele.

    8. Prin urmare, in prezent ea opereaza la fel: este nobil si legitim sa cred ca PSD este de stinga sau poate deveni de stinga moderna. Eu intreb: cit timp ii trebuie unui om din vitrina sau unui „idiot util” care chiar crede in propaganda partidului sa realizeze ca totul e o minciuna. Vedeti ca exclud ipoteza unei Casandre viclene, care stie ca PSD nu se va reforma. Ii acord prezumtia de buna credinta, insa cred ca nu are decit doua posobilitati: ori e cineva din vitrina, inca naiv si care inca nu a realizat ce fel de partid e PSD, ori e cineva din categoria idiotilor utili (sorry, dar trebuie sa o soun) care chiar crede sincer in capacitatile de reforma ale PSD ca partid de stinga.

    9.Prin urmare, inchei pentru a ajunge la PSD. Acest partid nu se va reforma cita vreme oameni precum Casandra, care ar avea potential sa fondeze un nou partid realmente de stinga moderna, il vor gira cu calitatile lor personale. Daca casandra chiar crede ca Romania merita un partid de stinga modern, trebuie sa discute cu cei cit de cit curati din PSD si sa plece din partid, pentru a forma altul care sa nu poarte pacatul originii singeroase si al tatalui kagebist. casandra si altii care sii zic de stinga trebuie sa inteleaga ca vitorul Romaniei merita ruperea de PSD. Daca sunt sinceri in ceea ce spun.

    Asa cum noi, astia „de dreapta”, suntem gata sa sprijinim un partid condus de Monica Macovei, daca aceasta ar vedea ca nu mai are sanse sa reformeze PDL, asa trebuie s afie gata sa faca si ea si sa dea tonul ruperii de PSD. Cit timp iti trebuie, Casandra, sa intelegi ca PSD NU poate fi reformat? Inca 20 de ani?. Cit timp vei mai face balet pe Politeia scuzind PSD-ul si liderii sai si cadrele sale si politicile sale, si retelele sale prin tot felul de artificii retorice? Cit timp vei mai gira cu viata ta personala si aspiratiile tale un partid kagebist? Asuma-ti aspiratiile pe care spui ca le ai si transeaza, altfel eu te voi considera mereu o persoana extrem de vicleana, care e gata sa isi amaneteze obrazul si calitatile in slujba unui partid care e o hidra cu multe masti.

    Noi suntem gata sa lasam balta PDL-ul daca nu se reformeaza pina in 2012, esti gata sa faci la fel fata de PSD?.

    Cetatean

    19/02/2011 at 11:35 am

    • Cetatean,

      multe din supozitiile tale in legatura cu @casandra, cariera ei politica sau atitudinea ei fata de sefii PSD pot fi adevarate sau nu. Simplu nu poti sti. Nu doresc ca nimeni pe acest blog sa se ocupe de AD HOMINEM. Nu este corect. Aici nu este blogul lui A. NASTASE unde sunt atacat de indivizi fara ca cineva sa ia pozitie.

      Aici eu iau pozitie! Te rog pe tine si pe ceilalti postatori sa discutati la subiect fara analize psihologice legate de persoana ei. pur si simplu nu stiti nimic despre ea. Despre fiecare se poate construi o schema. Asa cum sa construit si in trecut. Nu @ela? 🙂

      Acest blog nu a fost si nu va fi niciodata un blog de genul lui Thor.

      Va rog sa atacatii pozitiile casandrei FARA a o ataca la persoana! Asa mi-am trait toata viata si nu o voi face niciodata altfel.

      Sunt sigur de dreptatea mea fara a fi nevoit sa atac pe nimeni personal!

      Theophyle

      19/02/2011 at 11:57 am

      • @Theophyle, esti liber sa stergi din postarea mea tot ce crezi ca este ad hominem. Eu sunt prea aproape de textul meu ca sa imi dau seama. Postarea din 13 iunie a fost mai radicala ca asta.

        Am scris cu toata prudenta care mi s-a parut necesara, si am luat in considerare parerile ei exprimate public. Consider ca pozitia ei este ambigua fata de PSD si suntem la ora clarificarilor doctrinare pentru binele tututor. Nu acord prezumtia de buna credinta unui membru PSD decit cu mari rezerve. Imi pare rau, nu pot sa cred ca Casandra va reforma PSD si nici nu pot sa ma las pacalit de vorbele frumoase despre social-democratia din PSD. Eu nu pot juca duplicitar, insa as vrea ca si cineva care stie, din interior, ce e in PSD, sa constientizeze ca nu merita sa ramina in acel partid.

        Cetatean

        19/02/2011 at 12:10 pm

        • Cetatean,
          ma cunosti suficient de bine ca sa sti ca nu am sa sterg nimic din ceea ce scri. Acum am si eu o intrebare, bazata pe o logica care o cred normala in cazul nostru.

          1. crezi ca ticalosii care-l sustin pe Videanu care s-a imbogatit cu concursul PSD si a lui Nastase si sunt membri PDL sunt mai buni decat ticalosi de aceasi natura din PSD?
          2. Crezi ca un om cinstit care nu a facut bani din politica, membru PSD, care sustine idei inacceptabile pentru noi (NICIODATA!) nu este mai corect decat ticalosii lui Videanu sau Oltean sau Blaga sau Berceanu?
          3. daca as fi fost membru PDL si as fi dorit sa-l reformez ce crezi ca mi s-ar fi intamplat? Crezi ca as fi avut o sansa sa raman in Partid (si nu as fi palarmenetar, da?)

          Theophyle

          19/02/2011 at 12:29 pm

          • Raspunsuri:

            1. NU.
            2. Ba da, pentru ca nu se folosesc de tema dreptatii ca sa faca bani.
            3. ai fi fost dat afara. Insa dupa 20 de ani de esec al rfeformei trebuia sa il parasesti singur.

            Cetatean

            19/02/2011 at 12:38 pm

          • Multumesc @Theophyle. TU STII.
            Ai inteles.

            casandra

            19/02/2011 at 12:45 pm

            • da cassie, dar spune te rog ce diferenta ESENTIALA este intre pozitia ta si cei 51% care cred ca „comunismul este o idee buna, rau aplicata”???

              cinic

              19/02/2011 at 3:09 pm

    • excelenta analiza, @cetatean, si – din pacate – corecta!

      cassandra are optiunea sa paraseasca psd si impreuna cu grupul de la cluj, vasile dincu inclus, sa infiinteze un adevarat partid social-democrat

      skorpion

      19/02/2011 at 2:12 pm

  10. II. In continuare, voi trata (mult ai pe scurt) problema pensiilor, a asistentei sociale, a raportului intre tineri si virstinici. Ii sunt dator lui @intimplator cu un raspuns.

    Cetatean

    19/02/2011 at 11:39 am

  11. @intimplator, ieri am trintit urmatorul comentariu:

    „Bun, eu daca mai aud plinsete din asta cu 7% pentru batrini si saraci si chheltuieli sociale, va torn niste cifre ca sa vedeti cum e cu “batrinii si saracii”:

    – sotia mea. dubla licenta (Romania-Franta). salariu in decembrie: 689 lei.

    – matusa ei, pensionata anticipat anul trecut, a lucrat la o fabrica de incaltaminte. Vreo 57 sau 58 de ani. Pensie anticipata (deci redusa). 850 lei.

    Cine pana corbului e ala tinar si sanatos care trebuie jupuit pentru ala batrin si sarac?! Natia mamii ei de protectie sociala!

    casandra scuteste-ne, te rog, si tine predici din astea la Kiseleff”.

    Dupa cum se observa, era un raspuns la o postare de -a Casandrei:

    „@TOG, buna seara. Iti inteleg dorina, si eu as vrea sa fie ca in America. Dar cine nu ar vrea sa fie ca in America si in Romania? Eu as prefera situatia Americii chiar si din vremea lui G.W. Bush. Ce, ar fi de colea, sa acorde statul roman 7% din PIB pentru sanatatea batranilor si a celor saraci, cum face America?
    Nu ar fi rau deloc sa fie ca in America, unde cheltuielile sociale sunt de 16% din PIB. La noi, in acest an, sunt de 12% din PIB, cu totul, discursul oficial ofensator inclus. Si eu vreau ca in America”.

    @Intimplator s-a simtit vizat: „eu sunt pensionar
    cred ca cel mai bine pensionarii ar trebui expropiati,ce au sa fie dat celor tineri iar ei sa fie lasati liberi sa se descurce cum pot;care rezista bine,care nu,nu
    in vreo 4-5 ani nu vor mai fi cheltueli labuget cu pensiile ,cu medcamentele la astia care si asa nu produc nimic”.

    Ce m-a enervat pe mine (si ma enerveaza mereu) lam pesedistii care pling pe umarul batrinilor si saracilor este ca ei nu trateaza radacina bolii, ci panseaza ranile la suprafata.

    Problema NU este, draga @intimplator, ca eu am ceva cu pensionarii, cum ai spus si ca as avea idei ca cele spuse de tine, ci eu am ceva cu cei precum casandra, care dupa ce au creat o problema insolubila (mai multi pensionari decit lucratori activi, pensionari speciali cit incape, pensionari pe banda inainte de vreme, etc), vin si ne dau lectii cum s-o rezolvam.

    Iti dai seama, @intimplator, ca lupta mea este cu cauza raului, nu cu consecintele lui. Tatal meu a iesit la pensie dupa 42 de ani de munca si are 700 RON. Soacra mea a iesit la pensie dupa 30 de ani de munca si are 570 de RON. Stiu deci situatia unui pensionar.

    Problrema, asa cum o pune mereu casandra este „cum sa acordam mai multi bani pentru protectie sociala (ca in America) si cum sa facem in asa fel incit banii retinuti de stat sa mearga exact la cei care au nevoie”. Frectie Galenica la un picior de lemn, cred eu. E o solutie distructiva pentru societate, din doua motive, unul economic si unul metafizico-teologico-axiologic (daca ingaduiti).

    1. Solutiile pentru „imbunatatirea” protectiei sociale promovate asiduu de Casandra et alii se sprijina pe redistribuiriea bogatiei intr-o societate. Luam de la unii care au (si care trebuie sa inteleaga ca exista categorii defavorizate ce au nevoie de protectie) si dam la acele categorii respective. Probleme consta doar in justa si echitabila impartire. De aici ratiunea sistemului de pensii gestionat de stat. care e insa un fuurt la scara nationala.

    Un calcul simplu ne arată că la pensie primim cam doar un sfert din banii care ii dam statului. Muncim aproximativ 40 de ani. După 40 ani de muncă, ar trebui să primim cam 12 ani de pensie. Neţinând cont de dobânzi, de faptul că acea cotizaţie pe care am vărsat-o timp de 40 de ani s-a investit în ceva , ceea ce ar multiplica suma. Speranţa medie de viaţă în România este de 72 de ani. Diferenţa între 72 de ani şi 65 este de doar 7 ani, deci primim un sfert din banii pe care i-am vărsat la sistemul public de pensii. Chiar şi dacă luăm în calcul speranţa de viaţă până la de 80-85 de ani, tot nu recuperăm decât jumătate din banii pe care i-am cotizat (preluare de pe un mail care circula in perioada dezbaterii legii pensiilor).

    2. Unde sunt restil de bani pe care noi ii dam pentru „protectia sociala”? Statul va spune ca trebuie sa dam si pentru pensia altora, nu numai a noastra. Eu insa am o solutie nebismarkiana: desfiintarea sistemului de pensii de stat si foecare om sa isi economiseasca pentru sine:

    Jose Pinera, cel care a pus bazele sisyemului de pensii din Chile: „„De ce să luăm de la angajaţi ca să dăm pensionarilor? De ce să nu economisească fiecare, aşa cum economiseşte pentru o bicicletă sau o casă, pentru pensia pe care doreşte să o aibă când va decide să se pensioneze? Bismarck a subestimat demnitatea oamenilor, crezând că poate să-i trateze ca pe nişte copii, că îi poate cumpăra cu acadele. Dar, o dată ce îi dai angajatului posibilitatea să decidă singur cât să economisească şi când să se pensioneze, îi dai de fapt libertatea!”.

    Cind social-democratii spun ca vor sa faca protectie sociala pe banii altora, ei fac mai mult decit un furt economic, ei fura de fapt libertatea, si a celor de la care iau (pentru ca le iau in numele milei institutionalizate pentru cei „defavorizati”) si de la cei carora le dau (pentru ca ii pun in dispozitie de a astepta).

    Pina sa apara sistemul lui Bismarlk, oamenii au trait la batrinete din economii strinse la tinerete si contind pe sprijinul copiilor. Sokutia pensiilor de stat nu numai ca nu te incurajeaza sa fii econom pentru batrinete, ci rupe si legatura familiale intre generarii (de multe ori am auzit copii care spuneau de batrinii lor „are pensie, se descurca”).

    Pentru mine, solutia nu consta in a nu mai plati pensii pentru batrinii de acum, ci a desfiinta, treptat, pensiile de stat. Fiecare sa devina responsabil cu economiile sale si cu familia sa, cu copii si nepotii lui, pe care ii creste la tinerete ca sa aiba un sprijin la batrinete.

    Social-democratul, prin institutionalizarea pensiei de stat, rupe legaturile familiale. Conservatorul vrea sa patreze familia si sa aboleasca pensia de stat.

    Cetatean

    19/02/2011 at 12:04 pm

    • III. PDL si viitorul scenei politice romanesti. Scurt

      PDL se afla acum la rascruce. Oricit ar vrea Crin Antonescu, PNL s-a dus in stinga si acolo va ramine. Vorbele frumoase despre Bratieni si cota unica nu inseamna nimic in asociere cu Ponta si cu Voiculescu.

      Referitor la ceea ce spunea comentatorul de pe DW: „Marea slăbiciune a preşedintelui şi a aşa numiţilor reformişti din partidul de guvernământ este că nu au propus nici un obiectiv politic de natură să justifice schimbarea spectaculoasă pentru care pledează„, eu consider ca reformatorii din PDL, al caror virf de lance trebuie safie Monica Macovei, au o enorma oportunitate politica si institutionala, anume sa propuna ca proiect politic si doctrinar:

      – reforma Constitutiei
      – o Justitie corecta si functionala
      – un stat bazat pe egalitatea in fata legii.

      Acesti trei piloni sunt suficient de solizi pentru a coagula in jurul PDL-ului ca partid de dreapta o contrapondere la partidele de stinga, inclusiv PNL. In fapt, toate partidele vor fi de acord cu acesti trei piloni, insa PDL are sansa sa actioneze in realitate conform programului. E extrem de simplu, insa munca e titanica.

      Cetatean

      19/02/2011 at 12:17 pm

    • Buna ziua,

      Vreau sa salut cele 2 postari ale lui @cetatean, cu care sunt de acord in proportie de 90%.
      Cu ce nu sunt de acord?
      La postarea 1 nu cred ca ar putea exista un partid de stanga de calitate, stanga a facut prea multe crime, repet ce-am spus ieri, sub drapelul iacobinismului, fascismului, nazismului, comunismului si social-democratiei, care a adevenit de prea multe ori altceva, pentru a putea crede ca ar putea sa ne aduca altceva.
      La postarea 2 – ar trebui sa se poata, cumva, diferentia intre cineva care a platit deja 30 de ani si cineva care nu a facut-o, pentru ca ne-am putea trezi ca acela care a platit 30 de ani nu mai are timp destul sa economiseasca si ajunge sa moara de foame, la propriu, pentru ca o viata s-a bazat pe ceva ce nu mai are de unde sa vina, nepunanad la socoteala faptul ca acesti 30 de ani sunt cei mai grei din punct de vedere economic din istoria Romaniei.

      Bujold

      19/02/2011 at 12:41 pm

  12. cam gata 🙂 Iertarea pentru postarile lungi (primele doua).

    Cetatean

    19/02/2011 at 12:18 pm

    • Servus.
      Felicitari!

      Gino

      19/02/2011 at 12:22 pm

  13. @ Theophyle: recunosc ca multe din postarile Casandrei ma deranjeaza imens. Promit nu numai sa nu mai raspund provocarilor ei, ca asta face aici,ci nici sa nu-i mai citesc nici un cuvintel din ceea ce scrie.
    Nici aici,nici pe alte bloguri pe care intervine.
    Am pierdut prea multi prieteni prin faptul ca nu sunt dispusa sa accept ca iliescu si gasca care-l inconjoara trebuie tratat cu cea mai mica bunavointa.

    ela

    19/02/2011 at 12:20 pm

    • @ela pacat.
      Blogul asta nu mai este dependent nici de mine si nici de altcineva. Blogul asta pe care l-am nasit eu isi are o viata de a lui. Eu am devenit slujitorul lui si nu-l mai stapanesc de mult. Nici nu vreau.

      Daca maine am sa-l sterg, va veni un altul sa-i ia locul, sunt sigur de asta. Singurul merit pe care il am eu este ca am reusita sa impun standarte si sa arat drumul. De aici incolo persoana mea nu mai are nici o importanta. Am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit.

      O mare parte din cititori ma cunosc pe nume si prenume, nu l-am folosit pentru ca nu mi-ab dorit niciodata sa leg niste principii de numele meu.

      Sun colectivist civic pana in adancuil sufletului. Imi asum toate pozitiile si voi continua sa o fac. Urasc insa personalizarea problemelor. Problemele nu sunt legate nici de x si nici de y care intra aici si au divergente de tot soiul.

      Iliescu a distrus aceasta tara prin vrajba pe care a sadit-o si asta nu o voi ierta niciodata. Si conflicualitatea lui Basescu isi are sursa tot acolo.

      Iliescu a aratat cum se face politica eficienta intr-o tara dezbinata de el. Toti au preluat reteta de la el. Aici este lupta mea. NEVOIA DIALOGULUI!

      Theophyle

      19/02/2011 at 12:41 pm

      • Theophyle: blogul tau este cel mai frumos lucru care s-a intamplat in ultimii ani.
        Ai atras in jurul lui condeie pe care oricine este incantat si mandru sa le citeasca, oameni cu o experienta presonala si de viata admirabile.
        Ai impus un limbaj frumos si schimburi de idei si principii.
        Cel mai mare merit este ca demonstrezi prin tot ce faci ca mai poate exista speranta, si pentru asta trebuie sa-ti multumesc.

        ela

        19/02/2011 at 1:21 pm

  14. @Cetatean,
    Buna dimineata.

    Cateva raspunsuri:

    1. Intoarcerea mea pe Politeia nu are explicatia pe care o dai tu, „se activeaza pe acest blog atunci cind in joc sunt subiecte sensibile, ca protectia sociala, pensiile, impozitarea diferentiata, miscarea sindicala”. In perioada in care am lipsit de aici au mai existat teme sensibile. Am revenit in casa virtuala a unui prieten din spatiul virtual (dincolo de politica si ideologii) pe care il pretuiesc din ce in ce mai mult. Va alege daca iti spune TIE de ce si cum.
    As fi nesincera daca nu as recunoaste ca mi-au lipsit sarjele noastre de aici. Pentru ca in viata politica reala (unde liderii partidelor noastre se porcaiesc in fata publicului, dar au afeceri si interese vechi impreuna) dezbaterea este primitiva si pentru ca presa este idioata reducand totul la „comunisti” vs. „securisti”, dezbaterea de aici ma atrage.
    Sigur, nu cred o clipa ca voi convinge pe cineva de aici sa devina social-democrat. Tot ce sper este sa obtin o lectura onesta (intelectual si moral) din partea politeenilor a celeilalte perspective asupra lumii, a celei social-democrate. Vreau sa va spun „uitati-va si aici!” si sa va cunosc parerea. Eu, de cand citesc aici opinii si perspectivele voastre, recunosc ca mi-am nuantat ideea asupra criteriilor si valorilor instrumentale de utilizat in politicile sociale. Poate ca odata voi vorbi despre asta.

    2. Tu continui sa nu distingi intre comunism si social-democratie. Nu te inteleg. Au politici diferite, practici politice diferite. Poate explici.

    3. PSD nu este si nici nu a fost partidul ideal pentru mine. Probabil ca partidul ideal pentru oricare dintre noi nici nu exista. Nici ca organizatie, nici ca politici enuntate si aplicate. Ca organizatie ma dezamgeste profund. Ca politici enuntate si aplicate este totusi, dintre toate partidele din Ro, cel mai apropiat de ceea ce cred eu, dar nu foarte apropiat. Theophyle spunea cu niste luni in urma, in dialogul cu mine, ca nu dispun de resursele lui pentru a schimba lucrurile si E ADEVARAT. Ma voi mai gandi insa ce as putea face daca lucrurile nu evolueaza spre bine.

    4. Tu spui ca dai un termen PDL pentru schimbarea lui ca organizatie: 2012. Adica, la finalul unui exercitiu concret de guvernare al PDL. Deduc faptul ca pe tine te nemultumesc profund cele doua elemente cardinale ale PDL: organizatia politica si politicile sale. Le-ai vazut deja la lucru acum, nu intr-un trecut deja revolut.
    Eu nu stiu ce voi face inca. Stiu ca nu ma multumeste organizatia politica PSD. Sper sa pot influenta programul politic. Daca nu voi putea, poate ca voi lua si eu o decizie, chiar si inainte de a vederea rezultatele unui exercitiu de guvernare PSD.

    5. Nu, nu am o pozitie formala importanta in PSD. Si leadershipul PSD nu ma aseaza in „vitrina”. Te dezamagesc, iti pierzi timpul cu un om care este solicitat de liderii partidului doar in formularea unor politici si poate si unele programe politice.

    Da, eu inca il pretuiesc pe Nastase pentru ca nu cred in acuzatiile care i se aduc. Un om ca mine nu poate crede ca unul ca Nastase s-a ocupat, in timp de era PM, cu importul din China a 4o de vase de WC si nu stiu cati pitici de gradina din ipsos.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/nastase-si-a-luat-aparate-de-taiat-ouale-numarate-820426/pagina-comentarii/1.html
    Ma vei ierta daca ridicolul acuzatiilor care i se aduc m-a determinat sa resping in corpore aceste acuzatii.
    Eu cu Nastase am alta problema: social-democratia este la el doar conjuncturala. Programele sociale dezvoltate de el au fost adoptate doar pentru ca saracia in RO este mult prea rusinoasa si degradanta. De principiu, Nastase este destul de liberal in gandire.

    Cu „idiotul util” ce vrei sa-ti spun, multumesc frumos?. Par eu omul care sa fie victima propagandei unui partid?

    Am sa urmaresc cu atentie ce se intampla cu reformarea PDL si eventuala infiintare a unui nou partid la dreapta, curat si credibil, ca sa vad daca voi nu veti fi actorii involuntari in piesa „trebuie sa se schimbe totul, pentru a nu se schimba nimic”. Daca ma voi convinge ca schimbarea poate fi autentica, salvata de pericolul de a deveni carausul naiv al acelorasi carnasieri care calaresc pana la desfigurare partidele actuale, poate ca voi gasi si eu, impreuna cu cativa prieteni politici, un nou drum.

    casandra

    19/02/2011 at 12:28 pm

    • Salut casandra .
      Ca acuzatile aduse domnului Nastase sint reale sau ridicole , e treaba unui complet de judecata de a stabili . Asa e in democratie . 🙂
      Cit timp acest domn trage de timp pentru a nu avea un proces , denota doar o frica colosala fata de actul de justitie . Asteapta doar binevenita prescriptie . 😦 Nu exista o alta explicatie . Asa cum nu se poate da ca justificare functile detinute de acest om . Caci „legea e egala pentru toti ” . Cel putin asa scrie in Constitutia semnata de presedintele onorar al partidului vostru .
      In rest , mai devreme sau mai tirziu se vor crea noi partide in Romania . De dreapta dar si de stinga . Cele actuale sint complect denaturate , imposibil de reformat . Nu mai au ce sa ofere ca viziune politica , strategie nationala . Exclusa „pomana” care adoarme constintele si aduce voturile . Din pacate , sau din fericire , aceasta se poate face de acum incolo doar pe credite externe .

      Ștefan A.

      19/02/2011 at 1:26 pm

      • @Stefan

        Justitia poate stabili daca acuzatiile aduse cuiva sunt sau nu reale.
        Dar eu pot sa consider ridicole asemenea acuzatii pana cand se demonstreaza realitatea lor. Eu cred ca justitia va demonstra chiar ridicolul acelor acuzatii la care m-am referit. De aceea nu-l „condamn” deja eu pe Nastase prin atitudinea mea.

        Cred ca trebuie o inoire a scenei politice. sunt rezervata in privinta substantei pregatirilor pentru succesul acestui demers acum. Eu cred ca beneficiarii principali si materiali ai politicii de pana acum nu sunt in prim-planul partidelor si acestia au sanse reale de a pilota si noile partide, daca nu sunt expusi public inainte. Ca sa fie expusi inainte, ar trebui sa se ia urma banilor din ultimele decenii pana in locurile in care ei au fost adapostiti, pe urma circuitului lor mondial in natura, s.a.m.d.
        nu stiu cum s-ar putea face asta in mod real. Inainte de alegerile prezidentiale, dl. Basescu spunea ceva de Liechtenstein si conturile de acolo, dar nu am mai auzit nimic de atunci.

        casandra

        19/02/2011 at 2:43 pm

    • Salutări tuturor!

      Dar despre colecția Zambaccian? Dar libertatea presei din anii Năstase? Cam ce ar putea să creadă un social-democrat despre asta? Problemele care țin agenda social-democrației nu au existat în acea vreme? Sistemul Năstase a existat fiindcă Năstase făcea sau nu făcea politica PSD?

      Cineva spunea, prea puțin luat în considerare în social-democrație, că trebuie să recunoști copacul bun după roadele sale și nu după aspectul exterior.

      filadel

      19/02/2011 at 1:33 pm

  15. Buna ziua
    1- Cit timp un om a platit ani de zile contributii obligatorii la sistemul de pensi , e just , democratic si uman sa primeasca o pensie comisurata la anii de contributii si sumele varsate .
    2- A acorda niste pensi grase unor oameni care nu au contribuit la acelasi sistem de pensi , este o idiotenie politica . Cu agravantul ca acestia au intrat in pensie anticipat , la virste de 42-45-50 de ani .
    3- Este si mai ilogic a pune pe spinarea fondului national de pensi plata acestor pensi anticipate si/sau speciale .
    4- Ca demagogia a condus intreaga clasa politica mioritica din ultimi 21 de ani este dovada reala ca aceste pensi , inclusiv cele normale , sint calculate din pix . In baza influentei pe care o avea respectiva categorie la nivel de clasa politica.
    5- Ce poate fi mai absurd , cretin si inuman a acorda o pensie enorm de mare unui nenorocit criminal notoriu dar acoperit de gradul de general si inmormintat cu toate onorurile „colegilor”, respectivul Plesita ?
    6- Actualmente asistam la un confront generational si social . Intre tineri , slab platiti , fara mari sanse sa gaseasca un post de munca decent si o masa de oameni ajunsi la pensie. Dar si intre un stat incapabil obiectiv sa plateasca toate aceste pensi acordate din pix si o mare parte a pensionatilor care au pensi absolut ilogice si umflate .
    7- Sa fie clar :
    a-Tot respectul pentru un om care a muncit 40 de ani . Aici statul trebuie sa se implice cit mai mult in calcularea pensiei.
    b- nici o lacrima , nici un gind induiosator pentru niste nesimtiti aprofitori care au pensi inimaginabile in o tara saraca ca Romania si care in plus nu au facut absolut nimic de deosebit in viata . Mai putin poate sa execute orbeste si fara cap niste ordine criminale . Acest gind este valabil pentru toti cu pensi „nesimtite” , inclusiv pentru domnii magistrati mioritici care in epoca RSR trimiteau la ani grei de puscarie sau mai grav , la zid , oameni care exprimau doar opinile lor personale .

    Ștefan A.

    19/02/2011 at 12:37 pm

  16. Din pacate, trebuie sa fug, insa ne citim cu placere deseara 🙂

    Nu ramin dator, voi raspunde pe scurt, casandra. ma bucur ca ne-am clarificat cit de cit.

    Cetatean

    19/02/2011 at 1:05 pm

  17. salut

    mie discutia cu social-democratia mi se pare un red herring clasic pt simplul motiv ca nu are nicio legatura cu intentiile reale si practica politica a psd-ului; psd-ul este social-democrat in aceeasi masura in care partidul lui felix este conservator
    iarasi, discutia dreapta vs stanga mi se pare usor inutila pt ca escamoteaza chestiile reale: justitie, dreptul de proprietate, economia de piata, procentul din banii publici alocati clientelei politice (aka furtul institutionalizat) etc; astea nu tin de dispute ideologice, ci de adevaruri factuale, iar track record-ul, dar si intentiile de viitor ale psd-ului sunt clare in aceasta privinta
    deci hai sa nu ne mai pierdem timpul si sa ne tocam nervii cu aiureli

    razvan

    19/02/2011 at 1:08 pm

    • Salut razvan 🙂
      pragmaticul impaciuitor!

      Theophyle

      19/02/2011 at 1:10 pm

      • salut

        cand psd-ul o sa elimine din codul genetic mostenirea de partid-stat, o sa mai discutam de social-democratia pesedista

        razvan

        19/02/2011 at 1:17 pm

    • unde gresesc? eu vad -prin Ponta- doar un peronism prost imitat (o tempora, o mores). In plus, n-o vad pe Evita Peron si nu pot sa cred ca Bombo, epilat pe picioare poate fi o Evita Peron!

      cinic

      20/02/2011 at 12:42 pm

  18. Bună ziua!
    Nu ştiu unde să caut ca să mă pot abona la postări. De fiecare dată trebuie să caut articole mai vechi ca să ajung şi eu la zi.Îmi pare rău că mi se întâmplă de multe ori să nu citesc postarea nouă pentru că mă ,,ia valul,, şi citesc e-mail-urile primite.

    Îmi doresc mult să mă abonez în primul rând pentru că mi se pare că este un blog unde totul se desfăşoară cu multă eleganţă,în al doilea rând îmi place cum se comentează subiectele dar cel, mai important este modul în care subiectele sunt tratate şi împărţite. Pot să citesc ceea ce mă interesează şi înţeleg.Partea economică nu prea mă pasionează.

    dictaturajustitiei

    19/02/2011 at 1:15 pm

  19. Intru eu in schimbul doi
    Sa vorbesc despre altoi
    FSN ul din aceiasi tulpina
    A partidului combina

    Dupa atatea ore ati ajuns la concluzia mea de ieri: care stanga, care dreapta, ei doar pe ciolan se se cearta….
    Imi dau si eu cu presupusul: dna Casandra a aparut pe contributors, probabil ca Theophyle a invitat-o aici pentru a dialoga. Foarte probabil ca nu o sa aflam, dar putem banui citind printre randuri.

    Dna Casandra
    Puteti explica cum se poate construi un bloc in Zambaccian tapetat cu tablouri de valoare si o ferma la Cornu din salariul de functionar?

    Creanga

    19/02/2011 at 1:30 pm

    • Crenguta draga, in tzara asta traiesc o multime de oameni care se inchina fara sa se intrebe cine e sfantul. 😆

      Tzepelica

      19/02/2011 at 1:35 pm

  20. Sal`tare, popor !
    Pe mine ma roade o curiozitate.
    Oare ce-o mai face Ristea Priboi ?
    Mai are mustata ? 🙂
    Stie cineva p`acolo, prin Kiseleff ?

    Tzepelica

    19/02/2011 at 1:32 pm

    • Salutare,
      Nu-s din Kiseleff, imi dau si eu cu parerea

      Domnul Ristea Priboi
      E cu bunica la razboi
      Oualeleee au fost verificate
      De un domn cu multa carte

      Creanga

      19/02/2011 at 2:02 pm

      • Nu ti se pare interesant ca niste indivizi care ar putea lamuri f. multe chestii raman ascunsi prin diverse cotloane ?
        Indivizi cum ar fi Priboi, Popa, Hayssam de ex.
        A caror fantoma ne este agitata prin fata ochilor doar din cand in cand, cand e nevoie de oleaca de adrenalina la electorat, n`asha ?

        Tzepelica

        19/02/2011 at 2:33 pm

  21. Sarut mina Cassandra, sunt de acord cu Theophyle cind spune ca av nevoie de o politica a dialogului, doar ca nu ai cu cine dialoga pe la PSD si PC si de aceea mi-am dat demisia din PNL. Theophyle stie ca vreau sa lucrez la formarea unui partid nou in Romania si o voi face 😉
    Incet, dar sigur. Revenind la raspunsul tau la cele scrise de Cetatean pot sa iti spun ca oricit ainfi de super specialista in o multime de politici publice , nu as da doi bani pe ele atita timp cit persoana care le face admira un om ca Adrian Nastase.
    Explicatia este simpla :
    – omul fiind inteligent, educat, cu bani gramada si cu influenta nu avea decit sa se duca in fata justitiei si sa clarifice rapid dosarele. Nu s-a dus. Zero barat.
    – omul a fost prim ministru, ministru de externe. Am prins vremurile lui ca om de afaceri si prieten al unor procurori tineri din Mures. Pot sa iti spun ca a fost zero barat si fata de dNA ul lui Basescu, procurorii din vremea lui Nastase au distrus multe vieti prin inscenare de dosare. Cind a cistigat ADA in 2004 tin minte cum un prieten din copilarie, procuror la crima organizata imi spunea : bine ca a plecat nastase cu ai lui ca nu mai puteam dormi noaptea ca trebuia sa inventez dosare.
    – urmasii lui Iliescu si nastase din PSD nu sunt diferiti deloc si vorbesc de urmasii lor din Tg Mures, un oras deosebit din mai multe puncte de vedere, iar acest lucru s-a confirmat si ieri la alegerile de la municipiu girate de Ponta si unde un prieten de al lui Ponta de pe vremea TSD a candidat impotriva unui fost PDist si actual consilier municipal PSD. Penibile alegeri la fel ca cele de la PNL Tg Mures.
    Pentru mine cel mai simplu test este cel prin care pot sa vad rapid daca si citi lideri si proiecte de valoare au reusit sa creeze.
    Zero barat stimata domnita, iar saptamina viitoare vor fi 10 ani de cind platim la timp toate taxele si sunt mai mult de 20 de ani de cind ne incapatinam sa plecam din Romania pentru ca mi-am propus ca un leu din pensia a celor care m-au ajutat sa devin si sa ramin om.
    Sigur ca va citesc comentariile, dar ma doare sufletul daca cumva imi spuneti ca sunteti angajata PSD si din taxele platite de noi va finantez activitatea dvs si a altor consilieri care au fani oameni ca nastase sau antenescu in anul de gratie 2011

    Dan Masca

    19/02/2011 at 2:07 pm

    • @Dan Masca

      Stai linistit, nu ma plateste PSD.Oare pentru ca un om sa-si apere convingerile politice (nu neaparat si intotdeauna legate de un partid concret) trebuie musai sa aiba un folos direct, sa fie „platit” de cineva?

      Exercitiul guvernamental al lui Nastase nu a fost lipsit de rezultate, fapt recunoscut de multi dintre oponentii sai politici. Eu pretuiesc asta, fara a deveni „fan” (de la fanatic!) al cuiva. Nu am temperament pentru fanatism. Nici pentru radicalism.

      Nu stiu cum a fost cu alegerile la Tg. Mures. Poti detalia?

      Cu dosarele lui Nastase am mai spus: sa le rezolve. Dar nu pot sa nu amintesc ca intr-unul dintre ele Procuratura a propus o lista de aproape 1000 de martori de audiat in instanta. Cati ani va dura?
      Altfel, despre activitatea procurorilor dinainte de 2005 poate ca ai dreptate, dar mie imi lipsesc date verificabile si concrete. Nu te contrazic, dar ma intreb cati vor spune, la o eventuala alternanta la guvernare, bine ca au plecat astia ca…Este in firea unora dintre romani. Unul dintre acesti romani, cu astfel de atitudine in trecutul sau, a fost si lider la PSD. Damascul este migrator in politica si drumul Damascului inseamna atat de multe lucruri!
      Iti urez succes cu noul partid.

      casandra

      19/02/2011 at 2:31 pm

      • cass. In 1949 la Bad Godesberg social deomocratia germana a avut un congres DOCTRINAR si clarificator. Relatia munca=capital, relatia sindicat-patron etc. Cand a avut loc un congres similar la PSD? Eu vad ISTERIA egalitarista a lui Ponta -tolerata de Ilescu et Co- „sa taxam capitalul nu munca”, „corporatiile creaza sclavagism” … si intreb: ce are PSD in comun cu social-democratia in afara de initiale?????

        cinic

        19/02/2011 at 3:17 pm

  22. Cred ca si reformistii stau prost la capitolul comunicare. Cel putin pana acum, nu prea stim ce au de gand. Nimic concret, macar ca Funeriu a amanat discutia dupa concres sau nu stiu ce eveniment. Dar ce sa mai discuti atunci?

    Galeata cu pixeli

    19/02/2011 at 2:12 pm

    • In afara de doamna Macovei care si-a aratat pe vremea mandatului de ministru competenta, toti ceilalti reformisti mai au mult pina sa confirme ceva.
      Funeriu a primit legea in brate de la Comisia Miclea, iar asemanarea lui cu doamna Macovei este fortata.
      De comunicat comunica Ca ceilalti din vechea garda: cite putin si nimic inchegat de parca sunt in ilegalitate

      Dan Masca

      19/02/2011 at 2:29 pm

  23. este extrem de grav ceea ce declara papasha iliescu:

    Ion Iliescu: Uniunea PSD-PNL, ca alianta dintre SUA si URSS impotriva Germaniei lui Hitler

    cum poti compara PDL & presedintele Basescu cu Germania lui Hitler???

    – a fost gazat cineva din pesede sau penele sau felixieni??

    – a fost bagat la puscarie vreun ziarist care l-a insultat, jignit in mod abject si in mod repetat pe basescu??

    – a patit ceva vreun ziarist ca l-a facut de tot felu’ pe premierul Ro?

    *************

    totul este delir si teama de puscarie!

    teama de a da macar in al 12.lea ceas socoteala pentru faptele lor!!

    se pare ca Justitia incepe sa se miste pe calea cea dreapta, de aici si abjectele atacuri asupra „regimului odios basescu”.

    si multa lumea pica in plasa!

    skorpion

    19/02/2011 at 2:29 pm

    • Decrepit.
      Nu-l mai baga nimeni in seama.

      Tzepelica

      19/02/2011 at 2:36 pm

      • Eu il bag, dar nu spun unde…. 🙂

        Creanga

        19/02/2011 at 2:44 pm

    • Salut Skorpi!
      Ce ii cost sa bata campii. Este aproape o a doua natura mioritica si parte din sublimul caracter al Presedintelui de Onoare (my foot)

      Theophyle

      19/02/2011 at 2:39 pm

    • Skorpy, salut! 🙂
      Salut, all 🙂

      Ai dreptate, teama de „mititica” le-a luat mințile, le-a zburătăcit minimul de bunsimț pe care îl mai aveau. Acum spera în solidarizarea celor 2.5 mil de foști membri de partid și a cca un milion de membri de familie, toți supraviețuitorii profitori intr-o mică sau mai mare măsură a „scării de valori răsturnate” din timpul dictaturii. Solidaritatea în minciună a celor care au schilodit Romănia și care vor să continue, ăsta e programul lor de actiune. :mrgreen:

      Prezența mai rară in linie din cauză de „viruși în sistem”. De gripă, pe bune… 🙂

      oldhashu

      19/02/2011 at 2:46 pm

  24. in ziua de azi, ca sa fii reformist este ca si cum ai fi in ilegalitate

    🙂

    skorpion

    19/02/2011 at 2:31 pm

    • Ba chiar in opozitie, n`asha ? 🙂

      Tzepelica

      19/02/2011 at 2:37 pm

      • salut @timi 🙂
        Reforma? Care reforma? Unde reforma? pentru ce reforma? Impartim galeti alba-ca-zapada, mai ieftin! Mai vedem noi daca nu am dreptate!

        Theophyle

        19/02/2011 at 2:41 pm

  25. Vizavi de Nastase, sint dintr-un judet care la vremea guvernarii PSD „gura lumii” spunea ca din fiecare lucrare facuta in judet , se intorcea la pm valiza cu bani.Cel mai mare rau acestei tari, l-au facut fesenisti ,transformati in pisici masii in tot felul de denumiri…… Increngatura este atit de mare si sincera sa fiu, daca nu apare un alt partid cu oameni curati , nu vom putea scapa de acestea niciodata.
    Toti buticarii si aprozaristi care au facut bani dupa 1990 s-au obladuit prin partide , inclusiv in pdl.
    Refuz sa cred ca aceasta clasa politica ne va conduce de acum incolo , eu ca eu, dar copii mei nu vreau sa- i dirijeze unii care nu au nici-un fel de barbatie, fug ca dracul de tamiie cind aud de justitie in conditile in care stiu ce matarpazlicuri fac.

    Ce doctrina de stinga sau dreapta , habar nu au cea mai mare parte dintre ei , au intrat in partid pentru acoperamint .

    Mariana

    19/02/2011 at 2:42 pm

    • Salut mariana 🙂
      Si ce crezi ca este de facut?

      Theophyle

      19/02/2011 at 2:43 pm

      • Theophyle, salut! 🙂

        Iarta-mă ca intervin, cred că trebuiau făcute, la vremea potrivită, multi butuci și securi ascuțite.
        Acum nici cu scula dr Guilotine nu mai reusești mare lucru! :mrgreen:

        oldhashu

        19/02/2011 at 2:51 pm

        • Salut Hashule 🙂
          Personal nu am aptitudini macro. Am lucrat intotdeauna la micro cu bisturiul. In afara de asta eu sunt un Robespierre la tinerete si nu am sa devin asa cum a fost el la maturitate. Batranetea nu a apucat!

          Theophyle

          19/02/2011 at 2:55 pm

          • Theophyle, haz de necaz, asta mi-a mai rămas! 😦

            Poate pentru juniorii să se prăsească speranța aici sau aiurea…

            oldhashu

            19/02/2011 at 2:58 pm

        • Salut !
          Mie mi-au putrezit tzepele in magazie… 😦

          Tzepelica

          19/02/2011 at 2:55 pm

  26. In legatura cu Bombo :
    – se uita (e doar o scapare ?) ca „eficienta” guvernarii s-a bazat pe o perioada agricola de exceptie (ani fara seceta, cu ploaie la timp), care a ridicat PIB-ul spectaculos;
    – dosarele privind containerele carate din China si introduse fraudulos in tara se bazeaza pe documente si declaratii de martori, adica pe chestii concrete;
    – faptul ca sunt citati 1000 de martori certifica doar amploarea mafiei, multimea indivizilor implicati;
    – ca pe lista produselor aduse din China se aflau chestii derizorii/de prost gust (aparat de taiat oua, capace de closet, flori din plastic) nu cred ca mai mira pe cineva, stiut fiind faptul ca lista achizitiilor era facuta de „doamna Dana” personal; 🙂
    – in plus, gustul in materie de arta al lui Nastase e de-a dreptul indoielnic atata timp cat a declarat cu propria lui guritza ca statuetele din Zambaccian sunt din ghip si vopsite cu bronz auriu (pe asta am auzit-o cu urechile mele personale, cand a invitat presa sa-i vada comoara).
    In ce priveste stangismul lui Nastase, pt. mine nu face doua parale cat timp liderii PSD put de viloaie/terenuri/conturi grele iar el personal a urmarit doar sa parvina, inclusiv prin cele doua casatorii cu nomenclaturisti ai partidului.
    Concluzia mea : un jeg !

    Tzepelica

    19/02/2011 at 2:50 pm

    • Completare : un MARE JEG !

      Tzepelica

      19/02/2011 at 2:54 pm

    • Timi, salut!

      Si sluga unui asemenea jeg poate mirosi făra nici o „problemă de conștiință” a Coco Chanel, nu ?! 😀

      oldhashu

      19/02/2011 at 2:55 pm

      • Salut ! 🙂
        Bineinteles !
        Si poate „crosheta” tot felul de teorii despre beneficiile stangii, sustinute cu citate din „literatura”, n`asha ? 😆

        Tzepelica

        19/02/2011 at 2:57 pm

  27. nu doar ca Bombo si-a tras o constitutie cu un an in plus de mandat, dar dna Dana se ocupa de decoratii la viitoarea resedinta a cuplului prezidential bombonelian
    numa’ ca n-a fost sa fie :mrgreen:

    razvan

    19/02/2011 at 2:55 pm

  28. hai sa ne ocupam si de problemele altora. Acolo se face lata rau!

    Postare noua

    Theophyle

    19/02/2011 at 2:56 pm

  29. @Theophyle,
    Cred ca Cetatean, in lupta sa cu pesedismul, m-a atacat cu o baterie de virusi (glumesc, sper ca se permite!). Am febra 38,2 grade Celsius. Ma retrag in buncarele cu aspirina, ceai si lamaie si revin mai pe seara, sper.
    O dupa amiaza placuta tuturor.

    casandra

    19/02/2011 at 2:57 pm

    • Nici macar sa nu te gandesti la asta! Cetatean nu are stofa de terorist biologic.
      Paracetamol sinus!

      Theophyle

      19/02/2011 at 2:59 pm

  30. @intimplator,

    cetatean a explicat cum sta chestia: pensia unora vs salariul sotiei sale; nu stiu daca ai citit.

    n-o lua personal, please!

    sint multe lucruri cu koorul in sus in Ro, asa ca trebuie sa fii mai intlegator mai ales cu pensiile… nu a ta sau a mariei mele care a iesit in vara cu 430 lei/luna.

    skorpion

    19/02/2011 at 7:41 pm


Comentariile sunt închise.