Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

China în Orientul Mijlociu (2) – Othello, Iago şi cu Desdemona!

Vezi postare anterioara (1).  Dupa ce am descris bunele relatii pe care le are China cu una din puterile regionale antagoniste celorlalte din regiune, Israelul, voi continua cu o concisa trecere in revista a intereselor chineze fata de alte doua puteri regionale – Arabia Saudita si Iranul.

Relatiile cu Arabia Saudita au inceput in paralel cu cele oficiale cu Israelul, adica in 1990. Ambele tari erau considerate de fostul regim comunist-maoist ca tari reactionare, “reabilitate” insa de intemeietorul Chinei comunisto-capitaliste, Deng Xiaoping.  In 2010, conform unor date neoficiale, publicate insa de prestigiosul magazin britanic The Economist (vezi in bibliografie), China a cumparat mai mult petrol din Arabia Saudita decat Statele Unite. In 2008, cifra de afaceri intre China si Arabia Saudita a fost de 41.8 miliarde de dolari americani, probabil ca in 2010 a depasit 45 de miliarde de dolari (vezi in bibliografie datele oficiale in Window of China). In 2006, cu ocazia vizitei regelui saudit Abdullah, s-au semnat contracte de cooperare energetica, dublate cu ocazia vizitei Presedintelui Hu Jintao la Riad. Interesant de mentionat ca dupa catastrofalul cutremur din 2008, petrecut in regiunea Sichuan, Arabia Saudita a fost cel mai mare donator de ajutoare pentru reabilitarea acestei regiuni. Totalul ajutoarelor a ajuns la suma de aproape 50 de milioane dolari (40 in bani si 8 milioane in materiale de constructii). Sume  importante, dar mai important insa a fost gestul. Conform traditiei wahabite, Saudia ajuta numai state sau populatii islamice.

Relatiile dintre China si Iran sunt putin diferite fata de celelalte doua varfuri ale politicii chineze in Orientul Mijlociu. Relatiile diplomatice intre cele doua state sunt poate cele mai vechi ale Chinei comuniste in Orientul Mijlociu, avand in vedere ca au o vechime de la inceputurile Chinei comuniste in anii ’50. Interesant de mentionat ca Imparateasa Iranului Farah Pahlavi si Premierul Iranian  Hoveyda au fost printre primii vizitatori din vest dupa “deschiderea” Chinei, la inceputul anilor ‘70 (vezi poza).

Relatiile recente dintre China si Iran sunt bazate pe cumpararea masiva de carburanti din Iran si vanzarea la fel de masiva de arme, munitii si in special tehnologie balistica si rachete. Iranul a cumparat in perioada 2005 –2009 – 1000 de rachete antiaeriene si antinavale si 50 de vehicole blindate. Interesant sa-l parafrazam pe faimosul Imparat Vespasian, care sustinea ca “banii nu au miros”, avand in vedere ca, probabil, tehnologiile cumparate in Israel ajung in Iran prin China. Traim intr-o lume ciudata.

In martie 2004, gigantul energetic chinez ZZC  (Zhuhai Zhenrong Corporation) a semnat un contract de import pe 25 de ani cu Iranul pentru cumpararea a 110 milioane de tone metrice de gaz lichefiat (LNG). Un alt contract, in valoare totala de 100 de miliarde de dolari, pentru inca 250 de milioane de tone metrice de LNG, a fost semnat de alta firma a statului Chinez, Sinopec, care si-a asumat deezvoltarea bazinului Yadavaran, pentru aceasi perioada de 25 de ani. In ianuarie 2009, Iranul si China au semnat inca un contract, in valoare de 1.8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea si exploatarea bazinului petrolifer Azadegan din vestul Iranului.

Analizand comportamentul pragmatic al Chinei in Orientul Mijlociu nu putem sa nu observam detasarea cu care China isi transeaza afacerile externe, bazandu-se exclusiv pe interesele proprii in totalitate, economice si financiare. Pentru China pozitiile politice sunt parghii pentru promovarea importurilor de energie si vanzarile de bunuri, inclusiv de armament arabilor si cumpararea de tehnologii agricole, medicale si in special militare din Israel.

Avantajele Chinei in Orientul Mijlociu:

1. China nu are o politica imperiala (nu a avut-o niciodata in istoria ei milenara) si nu incearca sa-si “exporte” sisteme politice sau economice.
2. China nu a fost o putere coloniala si majoritatea popoarelor din Orientul Mijlociu nu vad in China o amenintare asemanatoare puterilor occidentale, neregasind resentimentele trecutului colonial.
3. Progresul inregistrat de chinezi intr-o perioada scurta i-a conferit posibilitatea de a egala unele puteri occidentale si de a fi intr-o pozitie pentru a prelua hegemonia economica mondiala, ceea ce o face extrem de apreciata de majoritatea statelor arabe.
4. Rezervele monetare ii acorda Chinei avantajul negocierii de afaceri profitabile, platind mult mai bine decat unii competitori.
5. Etatismul economic Chinez este compatibil cu cel Saudit sau Iranian, intr-o mare masura si cu cel Israelian.

Posibilele evolutii in Orientul Mijlociu legate de prezenta tot mai accentuata a Chinei in aceasta zona:

1. Zona Orientului Mijlociu devine multipolara, la fel ca cele care se dezvolta in alte zone geografice ale lumii (Europa si America Latina).
2. Statele Unite sunt intr-o pozitie descendenta (voita sau nevoita) in Orientul Mijlociu. Politica administratiei Obama este izolationista si aproape identica cu cea care a urmat crizei economice a anilor ’30 din secolul trecut.
3. Quartetul format din SUA, UE, Rusia si ONU nu a reusit sa-si faca o prezenta utila in ultimele doua decenii si reprezentantul “quartetului”, Tony Blair, a “taiat frunze la caini” in Ierusalim. (Vezi bibliografia).
4. Uniunea Europeana nu a avut niciodata o politica unitara in Orientul Mijlociu si probabil nu va conta in perioada urmatoare, desi a “ingropat” miliarde de euro in Autoritatea Palestiniana.
5. Avand in vedere ca statul Chinez nu are obiective politice (la vedere), in afara celor care ii sustin interesele economice in zona, el poate deveni un “onest broker”  in Orientul Mijlociu, acceptat de partile beligerante. In special avand in vedere ca statul Chinez ocupa unul din locurile permanente din comisia de securitate a ONU, cu drept de Veto, asemanator cu puterile occidentale si Rusia.
6. Prezenta Rusiei in Orientul Mijlociu va ramane limitata, avand in vedere prioritatile Europene si caucaziene ale Rusiei contemporane.
7. Investitiile Chinei in Orientul Mijlociu vor ajunge in viitorii 5 ani la un nivel de peste 200 – 230 de miliarde de dolari. O suma care justifica o influenta majora.
8. Toate punctele mentionate si rapiditatea dezvoltarii lor sunt profund dependente de felul in care se vor termina crizele actuale, in special cea din Egipt. Daca tranzitia va fi lenta – prezenta Chinei va fi treptata, daca va fi scurta si violenta – va deveni rapida.

Concluzie:

Orientul Mijlociu intra intr-o faza de condominiu, in care vor juca roluri puterile regionale si China. Intr-un fel sau altul, mai mult traditional decat practic va ramane si SUA pe fundal, cu o influenta mai mult militara decat politica.

Bibliografie:

The Economist: Saudi Arabia and China
Backgrounder: Basic facts about Kingdom of Saudi Arabia
BBC: Blair appointed Middle East envoy

Reclame

86 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna ziua, Theophlye :
    Extrem de interesant pentru a intelege ce se intampla si a urmari ce se va intampla in Orientul Mijlociu.Crezi ca ce se intampla zilele acestea in Egipt afecteaza in oarecare masura interesele Chinei in zona? daca da, cum ?

    Loda

    13/02/2011 at 2:56 pm

    • Salut Loda,
      da si mult. China are nevoie de stabilitate in OM. Lipsa de stabilitate are doua efecte majore. Preturile carburantilor si asigurarea lor. Nu cred ca China este f. fericita de revoltele in OM si cred ca vor face tot posibilul sa asigure stabilitate.

      Theophyle

      13/02/2011 at 3:17 pm

  2. corecta analiza/corecte concluzii

    totul e sa nu apara vreun nou „lenin chinez” si sa se apuce sa exporte si socialismul;

    off topic:cred ca tunisienii dupa ce au terminat revolutia acasa se muta in italia sa-l debarce si pe berlusconi

    intamplator

    13/02/2011 at 3:09 pm

    • intamplator salut 🙂
      chiar nu cred. Cand ai 1.2 miliarde de guri, prioritatile difera. Cred ca perioada ideologica in china este moarta si ingropat langa Mao. Chinezi in mare au ramas confucianisti, chiar daca 50% habar nu au de asta!

      Theophyle

      13/02/2011 at 3:19 pm

  3. @Theophyle,

    Foarte buna analiza. Dom’ profesor, sper sa ai multi „studenti” care sa invete. Dupa cum ai vazut in aceste zile este cam seceta de „politicieni” care sa dea un semn ca inteleg ce se petrece.

    As adauga doua chestiuni si ar fi minunat daca ti-ai spune opinia:

    1. Prezenta din ce in ce mai accentuata a Chinei in OM si in alte regiuni preponderent islamice – precum si relatiile cu autoritatile locale in gama si cheia pe care le-ai expus perfect- rezolva SI o problema interna a Chinei: relatiile cu propria minoritate musulmana. As aminti aici ca intre 1988 si 1992 au fost mari probleme in China cu minoritatea musulmana, in primul rand cu uigurii. Astazi traiesc in China peste 16 milioane de musulmani, au 23.000 de moschei si 30.000 de imami. Relatiile bune cu Islamul (anul trecut in iunie a fost o mare intalnire a oficililor chinezi cu nu stiu care consiliu islamic, asa citeam undeva) si interesele economice „reciproc avantajoase” cu tarile islamice relevante contribuie si la pacea interna chineza.

    2. Discursurile recente anti-multiculturalism ale liderilor europeni, citite mai ales in cheia relatiilor cu minoritatile de imigranti islamici, fac mai mult rau decat bine Europei. China instalata comod in OM si in nordul Africii (dar si in interiorul continentului) va avea alt relief in negocierile cu o Europa aflata de o arancatura de bat, pe celalat tarm al Mediteranei. Poate ca discursurile „identitare” ale liderilor europeni raspund unor probleme interne, dar nasc probleme remarcabil de mari in „vecinatatile” europene.

    casandra

    13/02/2011 at 3:29 pm

    • Salut Casandra 🙂

      1. Multumesc!

      2.Nu cred ca statul chinez si-a reglementat relatiile cu musulmanii chinezi. Au ajuns la un armistitiu, respectat deocamdata. Mai devreme sau mai tarziu, se va ajunge la un conflict care va fi rezolvat „chinezeste”, din nefericire.

      3. Asa cum am mai spus, nu cred ca poate exista un multiculturalism de stat. Statul trebuie sa acorde liberatati religioase si orice minoritate culturala sau religioasa trebuie sa respecte legile tarii in care traieste. Multiculturalismul de stat este o imbecilitate (parerea mea) Sunt multumit ca ca si Cameron a ajuns la concluziile lui Merkel. Sarkozy e un clovn, deci nu conteaza.

      4. Dupa ultimele crize din OM am devenit un si mai mic adept al aderarii Turciei la UE. Ar fi bine baietii lui Erdocgan sa stea acasa si sa-si vada la relatiile lor in OM. Politica neo-otomana nu-si are loc in Europa.

      5. Voi fi pentru multiculturalism cand in tarile arabe crestinii, evreii, hindusi sau budisti vor putea fi liberi sa-si traiasca viata. Pana atunci sa stea naiba la ei si nu bata capul cu lozinci sintetice.

      6. Principiul reciprocitatii sau nimic!

      Theophyle

      13/02/2011 at 4:22 pm

      • Salut! 🙂

        M-ai uns la suflet cu catalogarea lui sarkozy drept clovn, trebuia sa o faca cineva! 😆

        Ca multiculturalismul de stat e o imbecilitate, sunt de acord 101%. Ca Turcia nu are ce cauta in UE, 102%. si cu principiul reciprocitatii, 103%.

        Suntem niste tineri-batrini retrograzi si inchistati in vechile mentalitati criminal-conservatoare, nu intelegem valoarea multiculturalismului si dialogului. :mrgreen:

        Cetatean

        13/02/2011 at 4:29 pm

        • In clipa cand cineva imi va explica rational de ce eu nu am dreptul sa construiesc o biserica in Teheran sau Riad si ei au dreptul sa-si construiasca o moscheie la Londra la Paris , NY sau Bucuresti atunci eu voi dori sa discut despre toate. Pana atunci, basta!

          Theophyle

          13/02/2011 at 4:35 pm

          • Multiculturalism unidirectional. Prostii fac conferinte si se scuza pentru traditiile lor, desteptii isi planteaza simbolurile si felul de a fi pe pamintul aparat cu singe de parintii prostilor.

            Cetatean

            13/02/2011 at 4:39 pm

          • @Theophyle,
            Foarte bine, am ajuns la un acord ca nu suntem de acord.
            Ideea pluralismului cultural in societate, dezvoltata mai tarziu in ideea multiculturalismului, nu este noua.Parca pe la inceputul sec. XX a publicat William James „Pluralistic Universe”. Noua este doar adoptarea sa de unele state, ca politica oficiala, prima data in anii 70 si 80 in Canada, cred. In Europa, politica oficiala este si mai noua.
            Nu cred ca dupa nici o generatie putem sa ajungem la o concluzie foarte solida. Suntem intr-un impas, este clar. Dar nu cred ca replierea in ideea integrarii „integrale” va fi mai fericita sau va avea mai multi sorti de izbanda. Dintr-un singur motiv: oamenii pornesc in bejenie pe urma banilor, atunci cand nu fug de teroare. Si cat timp marii bani si marile afaceri sunt globale si „multiculturale” si oamenii vor pleca.
            Nu sunt convinsa ca oamenii care aleg sa plece din Teheran ca sa traiasca la Londra trebuie sa fie tinuti responsabili de politica Teheranului.
            Sunt insa de acord ca politica multiculturalista de pana acum a fost in prea mare masura o imbinare a ignorarii celuilalt cu ingaduinta manifestata de a face ce crede el ca-i este bine. Un fel de toleranta rece, rezervata, care nu a deranjat cata vreme comunitatile respective nu au fost prea numeroase sau nu au obtinut relevanta economica si politica. Sunt de acord ca statul nu trebuei sa finanteze organizatii care promoveaza valori si atitudini ostile valorilor si atitudinilor majoritatii.

            Probabil ca este nevoie de o perioada de respiro si de revederea unor politici. Dar o politica aspra integrationista nu cred ca mai este posibila pe termen lung. Doar in campaniile politice si electorale, pentru consumul intern al nelinistilor majoritatii.

            Cu otomanii nu stiu ce sa zic. Dar un important lider politic roman declara mai deunezi, in Qatar, ca „Romania are o traditie de convietuire cu musulmanii”. Pare-mi-se ca si tu ai remarcat…
            E adevarat si ca turcul Abdullah Gul
            spunea ca „România este UN ALIAT AL NOSTRU care are o contribuţie importantă la pacea şi stabilitatea din Balcani şi din regiunea Mării Negre”. Nu prea mi-a placut tonul…

            casandra

            13/02/2011 at 5:05 pm

            • casandra,
              greu la deal cu boii mici. Teoretic lucrurile isi pot gasi un format – practic a fost si este un dezastru. Vorbim de a treia si a patra generatie de musulmani la Londra, ultima este cea mai extremista si mai nociva. Vorbim de 5 generatii in Franta, la fel. Vorbim de a treia generatie in Germania la fel!

              De ce sa nu ne uitam la lucrurile asa cum sunt, de ce sa nu fim realisti? De ce contribuabilul englez, francez sau german sa finanteze gloantele cu care este impuscat.

              Theophyle

              13/02/2011 at 5:11 pm

            • @casandra daca plec de la Teheran pentru a-mi gasi salvarea la Londra, inseamna ca accept superioritatea morala a modelului londonez si, tocmai pentru ca acel model ma salveaza, pentru a-i multumi, il adopt. Daca, dupa ce sunt salvat, transplatez la Londra modelul de la Tegeran, in loc sa multumesc, si incerc sa impun la Londra modelul de care am fugit, sunt nu numai nerecunoscator, ci de-a dreptul tradator si merit sa fiu deportat. Inapoi, la Teheran.

              bujold

              13/02/2011 at 9:14 pm

              • @bujold,
                Imi pare rau ca vad abia acum comentariul tau. Dar pentru ca este important sa-ti raspund, o fac in speranta ca vei mai trece pe aici.

                Spui: „daca plec de la Teheran pentru a-mi gasi salvarea la Londra, inseamna ca accept superioritatea morala a modelului londonez si, tocmai pentru ca acel model ma salveaza, pentru a-i multumi, il adopt”.
                S-a mai intamplat asta in istoria omenirii. Dupa cate vreun pogrom prin partile rasaritene ale Europei, unii evrei plecau in alte parti. Unii erau obligati sa se crestineze, sa „recunoasca superioritatea morala” a modelului bastinas. O fi fost chiar bine?
                S-a intamplat si in Spania chestia asta. Si evreii crestinati – marranii- erau foarte serios chestionati de Inchizitie cu privire la atasamentul lor fata de „modelul moral” catolic. Evreii care nu au vrut sa se crestineze au fost „deportati”, au plecat care in Olanda, care in Franta, care in Anglia.
                Lucrurile, asa cum le prezinti tu, s-au mai intamplat. Acum cateva sute de ani. Vrem sa mai incercam o data? Eu, nu!

                casandra

                14/02/2011 at 5:29 pm

      • troika BVB duce la „pierzania” PDL

        skorpion

        13/02/2011 at 8:10 pm

      • Salut, Theophile. Multumesc.

        bujold

        13/02/2011 at 9:10 pm

        • 🙂

          Theophyle

          13/02/2011 at 9:12 pm

  4. e probabli adevarat/
    eu am renuntat sa-i mai inteleg pe chinezi,si iau de buna una din caracterizarile facute de traitori acol:singura religie e banul
    desi,am un amendament: tolomaca mea de contabila a transferat un comision in euro in loc de usd;
    scrie la chinez,au recunoscut si returnat banii;si nu vorba de 2 euro;+e un agent cu care nu sunt sigur ca vom avea contacte in urmatorii doi ani si stie si el

    intamplator

    13/02/2011 at 3:29 pm

  5. Buna ziua 🙂

    „Discursurile recente anti-multiculturalism ale liderilor europeni, citite mai ales in cheia relatiilor cu minoritatile de imigranti islamici, fac mai mult rau decat bine Europei….Poate ca discursurile “identitare” ale liderilor europeni raspund unor probleme interne, dar nasc probleme remarcabil de mari in “vecinatatile” europene”.

    Avind in vedere cit „bine” a facut pina acum multi-culturalismul de opereta impus de niste politicieni de la Bruxelles care nu au trecut proba unui vot popular, consider ca virajul unora ca Merkel, Cameron si Sarkozy reprezinta o strafulgerare de tipul „mintea cea de pe urma” a convertitului la multiculturalism care se trezeste in al 12-lea ceas. Nu de alta, insa intre problemele „identitare” si „multiculturalisti din toate tarile uniti-va”, cei trei au ales in sfirsit ceea ce este important pentru un european.

    Casandra, sa nu facem din „dialog” cu pretext cosmetizat de stergere a identitatii, traditiei, democratiei si valorilor europene.

    Cit despre China, va fi avind ea bani multi, insa sunt tot hirtii colorate. Un munte de dolari nu face cit un singur vot liber numarat corect.

    Cetatean

    13/02/2011 at 4:06 pm

    • Sa fi aflat Merkel ,Sarkozi sau Cameron ca west europenii au o medie de 1,2 copii/familie iar magrebienii sau asiaticii indiferent de religie – in medie 3 copii de familie? Problema lor nu seamana cummva si cu problema noastra?
      Pina la urma cine pe cine asimileaza.

      tucu

      13/02/2011 at 4:21 pm

  6. In alta ordine de idei (ca nu are rost sa insist prea mult pe problema multicultiralismului, intrucit baietii de prin vest s-au cam trezit la realitate), va dau o stire aparent halucinanta, insa…judecind dupa personaj… vedeti domniile voastre :mrgreen:

    http://www.realitatea.net/surse-geoana-si-a-negociat-trecerea-la-unpr_802895.html

    Cetatean

    13/02/2011 at 4:17 pm

    • Si va candida la prezidentiale cu binecuvintarea lui Basescu.
      In Romania orice e posibil.

      tucu

      13/02/2011 at 4:23 pm

      • Tucu,
        sper ca este literatura SF, sau se va fi o tara parjolita si nepopulata daca ajunge holograma pres. Iar ca spirit de gluma, este o marca de vin care a fost distribuita la greu in campania hologramei din 2009 si nu cred ca se va mai comercializa pana in 2014.
        Nu stiu de ce dar senzatia mea este o gulguta aruncat de irealitatea. Nu ca cei de la UNPR ar fi stralucitori, dar prin acceptarea hologramei ar distruge bruma de credibilitate pe care incearca sa o construiasca.

        mar

        13/02/2011 at 5:03 pm

        • Cine stie ce se intimpla.
          Daca Tonta vrea sa i ia Geonelului sefia senatului? Nu trebue si baiatul sa se apere?
          Sigur ca RTV e specialista in stiri ireale dar un pic de scandal in PSD parca nu strica.

          tucu

          13/02/2011 at 5:25 pm

  7. Renuntarea la multiculturalism e renuntarea la o ipocrizie care a incurajat actiunile antioccidentale.

    Hronic

    13/02/2011 at 4:29 pm

  8. Baieti si fete 🙂
    a inceput democratia in Egipt. Probabil ca Washington Post nu au citit postarea mea de ieri altfel nu vad de ce ar fi postat numai acum cateva momente breaking newsul asta 😆

    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2011/02/13/AR2011021300396.html?wpisrc=nl_natlalert

    Theophyle

    13/02/2011 at 4:30 pm

    • Astia de la WP abia s-au trezit, noi stam ca belferii aici cu breaking newsuri si analize care in alte parti costa bani grei! 😉

      Cetatean

      13/02/2011 at 4:36 pm

      • Ti-am facut Forward la mailul lor de acuma cateva minute ca sa ma crezi. Pentru ca este INCREDIBIL ca noi sa discutam aporoape 24 de ore inaintea lor despre ce se intampla acolo 🙂

        Theophyle

        13/02/2011 at 4:39 pm

        • acuma ma uit 🙂

          Cetatean

          13/02/2011 at 4:40 pm

          • am citit articolul pe WP, ce sa zic? cred ca erau toti redactorii la spa, se relaxau 😆

            Cetatean

            13/02/2011 at 4:41 pm

    • :)) … 😀 … curat democratic:

      „Committee of Wise Men – a self-appointed”,

      „The caretaker Cabinet, which was appointed by Mubarak shortly after the mass pro-democracy protests began on Jan. 25, will remain in place until a new Cabinet in formed – a step that is not expected to happen until after elections.”,

      „the ruling council said it will run the country for six months, or until presidential and parliament elections can be held.”

      Si daca se amana alegerile? Si daca dupa ce au loc se anuleaza alegerile? 🙂

      Caragiale sa ne traiasca, am putea sa-l exportam 😉

      CFG

      13/02/2011 at 5:11 pm

  9. Renuntarea la multiculturalism e un semn de trezire a Europei. Profetia ironica a lui Cioran, facuta in anii ’60, cum ca in cateva decenii Notre Dame va deveni moschee, isi arata acum amara valabilitate, simbolica desigur. 🙂

    Galeata cu pixeli

    13/02/2011 at 4:38 pm

    • Salut GaPx
      asa e !

      Theophyle

      13/02/2011 at 4:40 pm

    • A stiut de Gaulle ce face cind a acordat independenta Algeriei, spunind ca nu vrea ca satul sau natal, Colombey les-deux-Eglises, sa devina peste ani Colombey-les-deux Mosquees.

      Cetatean

      13/02/2011 at 4:43 pm

      • Da-l incolo ca i-a tradat la greu pe rezidentii francezi si familiile lor din Algeria, care s-au intors in Franta Metropolitana ca niste servitori. De aia au vrut sa il omoare de ziua Sacalului 🙂

        Un tanar de stanga

        13/02/2011 at 4:51 pm

  10. errata, nu era satul sau „natal”, ci locul unde a fost inmormintat.

    Cetatean

    13/02/2011 at 4:44 pm

  11. Pica greu , mai ales la Londra unde BBC a discriminat pozitiv multi ani, arabismul simultan cu discriminarea negativa a verisorilor paterni

    Un tanar de stanga

    13/02/2011 at 4:47 pm

  12. Sa o ia cu lamiie daca pica greu, si sa zica merci ca a venit criza si le-a deschis ochii la punga sparta si integrarea nereusita in ciuda pungii ciuruite.

    Cetatean

    13/02/2011 at 4:48 pm

  13. BBC e de ani de zile un bastion anticrestin si critic anticultural iudeocrestin si greco-european.

    Unele documentare finantate de ei sunt de-a dreptul scandaloase pentru europenitate.

    Galeata cu pixeli

    13/02/2011 at 4:49 pm

  14. aoleu, te crucesti cind vezi materiale „demistificatoare” despre Iisus Hristos.

    Cetatean

    13/02/2011 at 4:52 pm

  15. Buna ziua din nou
    Theophyle,esti sigur ca WP nu are „observatori” la blogul tau ,asa cum au multe publicatii „prietene” din zona asta?

    ela

    13/02/2011 at 4:59 pm

    • chiar nu cred 😆 ei insa pot sa ma roage sa le scriu o fac mult mai bine si mai repede in engleza decat in romana 😆

      Theophyle

      13/02/2011 at 5:00 pm

      • Nu de alta,insa nu odata am fost atentionata de prietenii mei ca un subiect aparut la tine este tratat si in FP,NYT peste cateva zile? Sau e vb numai de simtul realitatii zilei?

        ela

        13/02/2011 at 5:03 pm

  16. e duminica dupa masa si un pic de divertisment nu strica;daca l-am mai redat imi cer scuze anticipat
    va redau un dialog absolut autentic;
    sunt temporar intr-o tara vestica si acum vreo saptamana o colega ” bashtinasha”( ca nivel de cunostinte generale e spre zero,profesional e produsul perfect al societatii de consum=tipul copy/paste=nu-i cere sa gindeasca) imi spune ca ea este ingrijorata de musulmani si ca rata natalitatii este la ei de 1 copil/cuplu iar la musulmanii stabiliti la ei de 3/cuplu;ce naiba sa-i spun,ii spun si eu ca si la mine in tara cuplurile de romani au un copil iar cele de tigani,3;
    remarca ei mi se pare antologica: „macar sunt tigani nu musulamani extremisti;”
    sa ca … se poate si mai rau

    intamplator

    13/02/2011 at 5:00 pm

    • mai dar tampita e gagica. Ea chiar crede ca la nastere fiecare copil primeste un AK-47 🙂

      Theophyle

      13/02/2011 at 5:02 pm

      • am redat numai pentru a constata unde s-a ajuns cu spalarea creierului si ,la fel,un contraargument pentru @j galt la discutia anterioara;
        nu oricine are bani poate si gindi;la fel si reciproca este adevarata
        p.s tipa e flamanda si cred ca isi ia informatiile de la un fel de antena 3 a lor

        intamplator

        13/02/2011 at 5:10 pm

        • Salut,

          Radem noi, dar simbolismul e in floare. Ascultam ieri un preot care s-a dus sa faca o impartasanie si o spovedanie unui prieten, la spital, aflat intr-un salon in care era un mos, fost activist de partid. Mosul cand l-a vazut pe popa a facut ochii mari, crezand ca e … gata si ca familia i-a ascuns diagnosticul.

          Abia l-au readus la viata. 🙂

          Andrei

          13/02/2011 at 6:25 pm

  17. 😆

    Cetatean

    13/02/2011 at 5:01 pm

    • Saluttare!
      Se desprind 2 variante salvatoare, dacă tipa s-ar fi speriat la fel:
      – ni se părea mai întreagă la minte;
      – aveam noi o indiferenţă mai justificată.

      Băşcăliosul

      13/02/2011 at 5:14 pm

  18. @tds
    mi-au placut argumentele aduse lui @j galt ;
    mi-am permis sa-l intreb care naiba sunt legile alea economice si cum ar fi reglat ele criza asta;
    =@j galt uita ca acum vreo 70 ani o alta elita(cea ariana)a vrut sa schimbe lumea iar acum in zilele noastre elita ” molahilor” incearca acelasi lucru

    intamplator

    13/02/2011 at 5:07 pm

    • Salut @intimplator,
      Merci, dar din experienta mea proprie (si personala), argumentele rareori conteaza 🙂

      Un tanar de stanga

      13/02/2011 at 5:18 pm

      • UTS,
        Ăsta-i un motiv în plus să nu-ţi baţi capul când ai chef să-ţi protejezi buna dispoziţie sau timpul util la orice altceva.:)

        Băşcăliosul

        13/02/2011 at 5:35 pm

        • B 🙂
          nu poti convinge decit pe cineva care e predispus sa fie convins de tine. De pilda pe sotia mea proprie si personala nu am reusit sa o conving niciodata de absolut nimic, daca nu era ea gata convinsa dinainte

          Un tanar de stanga

          13/02/2011 at 5:58 pm

          • secretul unei casnicii reusite este ca barbatul sa aibe mereu ultimul cuvint: DA, DRAGA

            intamplator

            13/02/2011 at 6:04 pm

            • 😆

              mircea

              13/02/2011 at 6:34 pm

          • UTS,
            Aminteşte-ţi şi consolează-te cu prima/unica ta putere de convingere! 🙂

            Băşcăliosul

            13/02/2011 at 6:44 pm

  19. Apropos de tigani vs musulmani poate nu stiti ca rrrommmii din Albania zic despre ei ca sunt minoritate egipteana persecutata de albanezi. Exista si un invers aici: Familia regala din Egipt – cu Farouk cu tot – provine din Albania 🙂

    Un tanar de stanga

    13/02/2011 at 5:22 pm

  20. Si apropos de tara aia vestica, in clasa intii invatatorul spune:
    Va rog flamanzii treceti in bancile din dreapta iar Vallonii in bancile din stanga. Zis si facut. Ramine in centru Itzic care spune: Bine, bine, dar noi BELGIENII unde vom sta ? 🙂

    Un tanar de stanga

    13/02/2011 at 5:27 pm

    • pai „belgienii” sunt stilpii tarii;
      astora li s-a urit de prea mult bine;nu stiun cum naiba fac ,au batut recordul mondial la tara fara guvern,si anul trecut si-au ” batut ” recordul din 2008 la inmatriculari de noi auto+in 2010 -desi au randamente negative au sporit depozitele la banci;
      ca adevarat roman,observ si altele -ca pe al noi uneori; oamenii pina la urma sunt la fel peste tot

      intamplator

      13/02/2011 at 5:48 pm

  21. Ziua buna Theophyole all 🙂
    In ce masura multiculturalismul contribuie/sau nu la tolerantza interetnica dar si religioasa.E pluribus plures/e pluribus ultor.
    Multiculturalismul este un esec,cred eu,in primul rand din cauza cheii in care este citit.Ce a insemnat defapt europa sociala pentru valurile de imigrantzi,imigrantzi care au venit pentru,in primul rand,o paine mai buna.
    Cand Frantza a fost invadata de imigrantzi portughezi si algerieni hexagonul socialist isi dezvolta in draci economia.turcii in Germania,marocanii,tunisiacii in Italia(etc).Multilingvismul treptat s-a transformay in multiculturalism in primul rand din cauza politicului,a nocivitatzii binomului politica/vot ieftin.Religia banului a ingropat valorile natzionale
    si a nascut monstri.Multiculturalismul cred eu isi are locul doar intre peretzii propriei case.
    Am niste amici la fritzi,acum vreo 10 ani erau foarte suparatzi ca fiul lor(o familie de auslanderi deci) dupa primii 2-3 ani de scoala au fost nevoitzi(legislatzia) sa si-l transfere la alta scoala unde erau clase doar de straini „coloratzi” in mai multe religii.

    mircea

    13/02/2011 at 5:28 pm

  22. egipt: legea martiala a fost anulata?
    daca nu ,va ramine asa ca -deh-trebuie liniste pentru alegeri
    daca ,da-vom vedea niste razmerite(ceva gen teroristi in varinata egipteana0si se va reintroduce pentru pregatirea alegerilor in liniste
    cum,dat fiind existenta legii martiale nu se pot tine alegerile,ramin cu democratia=junta=emanata dupa revolutie
    bine ca nu s-a gindit iliescu la asta in 90

    intamplator

    13/02/2011 at 5:54 pm

    • Din pacate…
      Planul era pe dos. Armata prelua puterea si organiza /arbitra alegeri libere. Iliescu si ai lui au suntat aramata, au luat ei puterea si au organizat ei alegerile devenind si arbitru si jucator

      Un tanar de stanga

      13/02/2011 at 6:08 pm

    • buna @intamplator,tds 🙂
      pai,legea martziala a fost doar pe Timisoara,intr-un fel isi facuse deja efectul.
      Armata a „pactizat” cu Ilici de la momentul comutarii pedeapsei capitale parca.
      La cum erau vremurile acleea Ilici avea deja meciul in mana de mault timp. 😦

      mircea

      13/02/2011 at 6:33 pm

  23. Salut Theophyle!

    Ma intreb daca UE are influenta undeva. Pare prea preocupata sa construiasca o imensa birocratie, prin care unele state sa isi impuna interesele.

    cafeacutaifas

    13/02/2011 at 6:21 pm

  24. Salut Theophyle,
    salutare prieteni cetateni.

    In China se pompeaza capital la nivel de corporatii de prin 2000. Acum, dupa 10 ani, au facut multi pui si trebuie sa se plimbe. Iar China, asa cum reiese si din analiza ta, este un bun cal troian pentru interese mai putin sau mai mult americane: oficial sunt doar o influenta militara in zona, neoficial sunt economic sub forma capitalului corporatist sau mixt.

    Amenintarea vine mai nou de la FMI care vor sa schimbe puterea dolarului cu DST-ul, adica tocmai in zona petrodolarilor. Aici poate intra in discutie UE, brat la brat cu Rusia. 🙂

    Asadar doi cai troiani.

    Andrei

    13/02/2011 at 6:33 pm

    • (re) Salut tuturor,
      Poate sunt eu prea obosit, acum Duminica, dar nu te inteleg. China nu este calul troian al nimanui, isi urmareste interesele.

      CFG

      13/02/2011 at 7:06 pm

      • Pai e simplu: SUA este principala destinatie de export pentru China (in 2009, 220 miliarde USD). Produsele sunt extrem de ieftine si ajung sa fie comercializate cu profit imens. O parte din bani se intorc sub forma de import din SUA (77,4 miliarde de dolari USD) plus investitii directe in economia chineza (74 miliarde de dolari) si in USA realizate prin firme chinezesti (128 miliarde USD in 2007).

        La un asemenea schimb de bani si de marfuri, relatiile si interesele economice nu pot fi decuplate total de cele politice.

        Andrei

        13/02/2011 at 7:43 pm

  25. Armata va emite un avertisment impotriva oricui creeaza „haos si dezordine”
    Noii lideri militari ai Egiptului vor emite, duminica, un avertisment care vizeaza pe oricine creeaza „haos si dezordine” in tara, a declarat o sursa militara citata de Reuters.

    Gata cu revolutia. Felahilor, acu de miine la treaba.. doar ati obtinut ce ati vrut…o victorie istorica… doar asa zicea si Christiane Amampour

    Un tanar de stanga

    13/02/2011 at 6:34 pm

  26. multiculturalism(greu cuvint)nu e rau in sine;
    us e multiculurala si lucrurile merg bine;
    esecul in europa e datorat-printre multe altele-si scaderii spiritului competitiv&automultumirii(@theophyle-asta mi se pare mie cea mai buna traducere a lui ” complacent”/rog ajutor)

    japonia :nu are probleme multiculturale;stagnarea e la fel ca in europa/societatea nu e permeabila,nu mai asimileaza idei noi,nu mai are suflu,

    asta e partea buna a multiculturalismului:un nou suflu,competitie

    intamplator

    13/02/2011 at 6:34 pm

  27. Globalizarea a generat multiculturalismul, UE prin principille de functionare genereaza multiculturalismul.
    Daca acceptam ca unul din principiile de functionarea al UE este „libera circulatie a persoanelor si serviciilor” atunci tb acceptat si multiculturalismul.
    Nu poti sa sustii construirea de moscheii dar sa interzice puratarea valului islamic, contradictia este flagranta.

    mar

    13/02/2011 at 6:48 pm

    • Pan`la urma tot la interese financiare se ajunge.Cand sunt tzari unde peste 12-15% nu mai sunt crestini(islamishti si altzii) si raportul risca sa se inverseze pe termen mediu-lung(vreo 2 generatzii) trebuiau luate cateva decizii.Atentatele au grabit deznodamantul.Dar si efectul de boomerang psihologic-cand ajungi intr-o societate mult mai dezvoltata fatza de cea din care s-a plecat dupa dobandirea de minim de prosperitate comparativ cu cea lasata in urma apar tendintze „social-asistentziale”,Din pacate aceste decizii risca sa radicalizeze si mai mult.
      Ma intreb ,oare ce-ar fi fost acum o Europa cu adevarat conservator-liberala 🙂

      mircea

      13/02/2011 at 7:18 pm

  28. multiculturalism

    O casa cu cinci etaje in Montreal a ars, accident soldat cu multi morti.
    – Familia de musulmani de la etajul intii toti decedati
    – Familia de tigani de la etajul II decedati
    – familia de negrii de la etajul III idem decedati
    – familia de pakistanezi de 8 persoane de la etajul IV la fel.
    – Perechea de albi de la etajul V a scapat

    Comunitatea de musulmani a pretins ancheta din ce cauza au scapat albii
    din incediu ,pretentii solicitate si de comunitatea de tigani , de negri si
    de pakistanezi.

    A fost ceruta si declaratia sefului pompierilor.

    Raspuns : ” Pai dimineata aia albii s-au dus la lucru . „

    intamplator

    13/02/2011 at 6:54 pm

    • He..he fatalitate, da chinezi unde sunt?

      mar

      13/02/2011 at 7:00 pm

      • cladirea nu era in china town

        intamplator

        13/02/2011 at 7:05 pm

      • Aia au construit cladirea. 😆 Unul din motivele pentru care a luat foc.

        mircea

        13/02/2011 at 7:23 pm

      • Au dat fuga in Orientul Mijlociu, sa-si asigure transporturile de materiale de constructii 🙂

        ela

        13/02/2011 at 7:31 pm

    • „Nu vreau să spun că doar acest fenomen al aglomeraţiei de mirese a produs răsturnarea regimului din 1989, dar sigur a fost un factor favorizant. Pe lângă frustrările alimentare şi cele privind libertatea de exprimare, s-au adăugat frustrările unei revoluţii sexuale neîmplinite.”

      CFG

      13/02/2011 at 7:32 pm

      • Articol interesant dar putin fortat. Exista o teorie in demografie care spune ca riscul de a muri la nastere ptr. un baiat in primele 24 de ore de nastere este mai ridicat decat la fete, si de aici apare dezechilibrul.
        Sa intelegem ca este nevoie de o noua conflagratie ptr. a reface echilibrul demografic?

        mar

        13/02/2011 at 7:46 pm

        • Fortat doar daca se atribuie o cauzalitate/importanta mai mare dezechilibrelor dintre cohorte.

          CFG

          13/02/2011 at 7:54 pm

    • „Când politicienii iau în calcul viitorul unor zone de conflict precum Taiwanul şi Kashmirul, nu ar trebui să uite de aceste dezechilibre pe sexe.”

      CFG

      13/02/2011 at 7:43 pm

  29. @mar, aceasta idee a tripletei e sinucigasa si in nici un caz nu va fi sustinuta de partid din urmatoarele motive:

    – cind seful de partid e si seful guvernului, nu exista conflict intre directivele de partid si actul guvernarii. Parlamentarul vrea mereu ca sefu lui direct sa aiba in pix si puterea de a-l omeni cu o HG.

    – BVB-ii vor sa ii faca ei eventualului sef al PDL o chipa pe cinste, si apoi sa ii rida in nas lui Boc, ramas sef de Guvern: „PDL-ul nu sustine masurile de austeritate, ce ai sa faci, stimate PM?”. Or, parlamentarii normali pot inghiti cu noduri o taiere de salarii si pensii daca si lor, in colegii, le pica ceva, o asfaltare, o sala de sport, etc, pentru a compensa la nivel local pierderea imagistica suferita prin masurile dure. daca cele doua functii ar fi decuplate, PM-ul nu ar avea fata de ei nici un fel de obligatii pentru voturile la legile grele.

    – in fine, prin masura asta BVB-ii se izoleaza, pentru ca nimeni din partid nu crede ca Presedintele va numi un PM dorit de echipa BVB, in caz ca ei cistiga presedintia. PDL-ul ar fi atunci in situatia PSD, care se duce la cotroceni la consultari si priveste cum altii fac guvernul.

    Blaga si ai lui nu promit masei pedeliste decit cresteri iluzorii de procente si posibilitatea de a nu mai avea usa deschisa la PM, din moment ce PM-ul e diferit de seful de partid. Halal strategie buldogeasca!

    Cetatean

    13/02/2011 at 7:54 pm

    • Ba eu zic ca s-au gandit bine.

      Ca partidul vrea sau nu si daca vor reusi sau nu este alta poveste.

      Argumentele rationale ar putea avea valoare pentru un numar de oameni. Ce te faci ca in Congrese se voteaza cu delegati … care sunt desemnati in filiale … de alegeri organizare astfel incat sa iasa delegati cine trebuie … care delegati vor vota cum le este indicat … astfel va reusi (sau nu) tripleta sa-si atinga obiectivele … adica argumentele (rationale) au mai putina importanta 😦

      😦

      CFG

      13/02/2011 at 8:06 pm

  30. Buna seara la toata lumea 🙂
    Postare noua 🙂

    Theophyle

    13/02/2011 at 8:19 pm

  31. @cassandra,

    de data asta chiar nu ai nici un pic de dreptate in raspunsul dat de tine lui @bujold.

    te pomenesti ca Anglia, Franta, Germania, Portugalia, etc.etc, + tarile nordice ale secolului XXI sint un fel de tari inchizitoriale, care ademenesc oamenii saraci din iran, etc,

    platindu-i cu aceleasi seminte pe care le-ar fi primit daca ramineau in tarile lor de bastina..

    de data asta ai dus exagerarea la extrem.

    skorpion

    14/02/2011 at 7:40 pm


Comentariile sunt închise.