Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Structura unei revolte in Lumea Araba

Incet, dar aproape sigur, asistam la o a doua revolta araba. Cateva cuvinte despre prima pentru a intelege putin din similaritatile si diferentele intre cele doua. Prima revolta s-a desfasurat intre anii 1916–1918, parte din Primul Razboi mondial si sub o absoluta influenta a Imperiului Britanic, in incercarea lui de a destabiliza imperiul Otoman, puterea estica a Aliantei Puterilor Centrale. Revolta respectiva a fost condusa de şeicul Hussein bin Ali in vederea câştigării independenţei de sub stapanirea Imperiului Otoman şi crearea unui Califat (stat arab  unificat) care s-ar fi întins de la Alepo (Siria) până la Aden (Yemen).

Aceasta revolta s-a terminat prost pentru arabi, ei primind mult mai putin decat au crezut ca vor primi. Marea Britanie  promisese în timpul negocierilor că va sprijini independenţa arabilor dacă ei se vor ridica la luptă împotriva otomanilor. Cele două părţi au interpretat în mod diferit prevederile acestei înţelegeri. La încheierea luptelor, Puterile coloniale ale Antantei (Marea Britanie şi Franţa) nu au respectat promisiunile iniţiale şi au împărţit regiunea în conformitate cu Acordul Sykes-Picot, într-un mod care îi dezavantaja pe arabi. În acelaşi timp, situaţia a fost complicată şi de textul Declaraţiei Balfour din 1917, prin care guvernul de la Londra promitea crearea unui „cămin naţional evreiesc” în Palestina. Regiunea Hejaz a Arabiei apusene a devenit un stat independent aflat sub controlul lui Hussein până în 1927, când britanicii au schimbat alianţele şi au sprijinit familia al Saud, ceea ce a dus la încorporarea ei în Arabia Saudită. În acest fel s-a pus capăt a peste 600 de ani de stăpânire a Hashemiţilor (familia regala al regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei)  asupra locurilor sfinte ale islamului.

Sa vedem care sunt asemanarile dintre cele doua revolte – cea de atunci si cea care se petrece in zilele noastre. Ambele miscari au  un nucleu religios fundamentalist pronuntat, avand in vedere ca miscarea religioasa fundamentalista a primat in organizarea revoltei si mobilizarea maselor populare participante. Atunci referinta a fost  wahabismul Saudit, astazi vorbim de unul din mostenitorii directi ai acestuia, “Fratia Musulmana”. In ambele revolte participarea maselor a fost limitata si sporadica, adeziunea masiva facandu-se dupa ce era aproape clar ca revolta are sanse de succes si frica de represiune violenta a scazut. In ambele revolte adeziunea a scazut proportional cu posibilele represiuni.  In ambele cazuri libertatile individuale si de grup erau limitate si opozitia asuprita si in sfarsit in ambele cazuri mizeria economica si amenintarile continue cu infometarea au existat, inclusiv o patura extrem de subtire de beneficiari ai regimului si/sau imbogatiti din afaceri si beneficii acordate de acesta.

Din punct de vedere geopolitic, pot fi mentionate jocurile puterilor din zona si o sustinere masiva si directa  a uneia din ele, Marea Britanie, care a jucat din punct de vedere politic rolul Statelor Unite de astazi, cand din punct de vedere propagandistic si organizatoric rolul Britaniei a fost preluat acum de Iran. Un alt punct interesant de observat il reprezinta tabuurile acestor evenimente. Nimic spre nord, adica nici un eveniment spre aliatii Teheranului – Siria (in care situatia economica este mai grea decat in Egipt) si Libanul, in care puterea a trecut de facto in mainile aliatului iranian, Hezbollah.

Pana aici similaritatile. Diferentele sunt in primul rand legate de contemporaneitatea in care traim. O patura mult mai consistenta de intelectuali, multi din ei poligloti si scoliti in Vest. O patura mijlocie de beneficiari economici, proveniti din afacerile “globalitatii” in care traim si mult mai multi bani existenti pe pietele respective, proveniti din averile fabuloase ale caror sursa este petrolul arab. Desi revoltele sunt locale, se poate observa deja o tendinta de generalizare si raspandire a fenomenului. Desi mie personal mi se pare ca Statele Unite sau cel putin o parte din administratia Obama are legatura cu aceste proteste, principalele amenintate au fost regimurile considerate “moderate” si pro-occidentale.

Daca atunci constructia protestelor populare a luat aproape un an in prima revolta araba, de aceasta data constructia a luat cam 40 de zile si a inceput in Algeria pe 17 Decembrie 2010.  Patru  elemente catalizatoare in aceasta revolta: primul este fara indoiala participarea activa a retelei de televiziune Al-Jazeera, proprietatea Qatarului, mai exact a Emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa (59), care a semnat pe 24.2.2010 un tratat de aparare cu Iranul, transformand de facto tara in protectorat Iranian. Important de mentionat acest lucru pentru militantii  libertatatii presei, care vor putea sa-si dea seama cel fel de libertate si obiectivitate poate avea Al Jazeera in reportajele transmise de la fata locului. Al doilea element catalizator l-au reprezentat fara indoiala retelele sociale Twitter si Facebook, si intr-o masura mult mai masiva prin SMS, pe telefonia mobila in statele respective.  Al treilea element catalizator a fost reprezentat de organizarea extraordinara si suportul logistic asigurat de “Fratia Musulmana”, care prin moscheile afiliate Fratiei, a dirijat si a comandat logistica si mobilizarea protestantilor religiosi, inclusiv femei. Ultimul catalizator a fost surpriza totala in care au fost prinse regimurile atacate si faptul ca au reactionat cu o intarziere de 48 de ore in ambele cazuri. Daca in cazul Tunisiei i-a fost fatala lui Ben Ali, in cazul lui Mubarak a fost extrem de aproape de un sfarsit asemanator.

Mentionez faptul – ca majoritatea protestatarilor au fost siguri de la un moment dat ca nu va fi o riposta violenta a armatei  a marit enorm numarul celor iesiti in strada. Intr-o postare viitoare ma voi ocupa de statele din Golf si Arabia Saudita.

Cateva mentiuni care trebuie sa ne atentioneze in legatura cu evenimentele probabile in viitor:

1. Conducerile majoritatii statelor arabe din zona sunt batrane, deci in curand vom vedea noi conduceri. Sunt sanse ca tranzitia sa devina sangeroasa, cu amestecul unor puteri globale sau locale.
2. Soarta majoritatii statelor din regiune este strans legata de ceea ce se intampla si se va intampla in zilele urmatoare in Egipt. Un Egipt in haos si slabit este o invitatie pentru un conflict de mari dimensiuni in aceasta regiune.
3. Evenimentele din regiune pot aduce preturile petrolului la cote fara precedent, producand o inflatie devastatoare in occidentul industrializat.
4. Caderea Egiptului in haos va lasa regiunea fara arbitru si va conduce la o confruntare directa si iminenta intre Iran si Israel.
5. Inca nu este clara pozitia si posesiunile politice ale Chinei in regiune, inclin sa cred ca China isi va disputa influenta cu SUA, Uniunea Europeana  si Japonia in regiunile vulnerabile, cum ar fi Kuwaitul.

Mai multe intr-un articol viitor.

De citit:

American ThinkerThe Story of the Egyptian Revolution. Material  primit de la @Moira o comentatoare a blogului Politeia.
Politeia-Net – STRATFOR Social Media as a Tool for Protest
Politeia – 1001 de nopţi – Prinţii deşertului
Politeia – 1001 de nopţi: Orientul în flăcări
Curs de Guvernare1001 de nopti – O analiză a evenimentelor din lumea musulmană. Ziua Sacalilor

86 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pentru China, de ce tocmai Kuweit?
    De ce ar fi Kuweit-ul vulnerabil? 🙂

    Am citit 1001-de-nopti-o-analiza-a-evenimentelor-din-lumea-musulmana-printii-desertului-ii.
    Pentru ca prezinta un interes avand petrol plus structura populatiei?

    (Pentru Iran da, pentru China nu vad cum 🙂 IMHO)

    Articolul lui Sam Tadros este interesant, personal am unele rezerve … 🙂

    CFG

    03/02/2011 at 4:25 pm

    • Pentru ca este un stat extrem de divizat cu o dinastie nu prea agreata si au nevoie de un protector puternic. Dupa evenimentele din Egipt nu-i vad pe quwietieni indrogaostioti de America.

      Theophyle

      03/02/2011 at 4:49 pm

      • Kuweitienii reactioneaza diferit de lumea araba.
        Kuweitul are o populatie de origine turcica cu obiceiuri si naravuri diferite de lume araba. Irakienii s au purtat cu Kuweitiwenii deplorabil tocmai pentru ca nu i considera arabi iar reactia kuweitului fata de lumea araba este pe masura.
        Nu prea inteleg de ce ar avea nevoie de alt protector pentru ca Kuweitul este unul dintre picioarele americane infipt in teritoriul arab.

        tucu

        03/02/2011 at 5:04 pm

  2. Actuala revolutie egipteana este o miscare de masa atipica pentru lumea araba.
    Civilizatiaaraba este ca si cea iudaica impregnata de mesianism.
    Personaje ca Mahdi sunt asteptate pentru a ridica la lupta natiunea araba pentru eliberare,bunastare etc etc.
    Probabil ca si din acest motiv toate revoltele arabe de pina acum au fost declansate de virfuri nu de talpa tarii.Ca coagulatorii revoltelor au fost ayatolahi sau simpli ofiteri nu are prea mare importanta.A existat conducatorul.Alesul.
    In cazul de fata nimeni nu si a asumat conducerea luptei impotriva dictatorului Mubarak. Revolta a fost populara-neuzuala in acea lume.
    De aceea zic eu ca nu este o revolutie ci o lovitura de palat care desi putea sa se termine bine se va termina prost.
    @Theophyle
    Imi esti dator un raspuns la intrebarea
    „”De ce preseaza americanii pentru plecarea lui Mubarak acum ? Acesta a declarat totusi oficial ca nu mai candideaza.

    tucu

    03/02/2011 at 4:53 pm

    • tucu,
      dupa 24 de ore de gandire (duminica trecuta), americanii au ajuns la o asezare care le convine. Nu vor sa se risipeasca in aceasta perioada de 9 luni. Ei stiu ca primul lucru care va face Mubarak dupa ce lucrurile se vor linisti (acum americanii nu sunt interesati sa se linisteasca) este sa dea in interesele americane din Egipt pana o sa le iasa fulgii. Asta este graba. Se numeste „vendeta”

      Theophyle

      03/02/2011 at 5:03 pm

      • @Theophile,
        Americanii au pasiunea drapelului.Ca si rusii de altfel.
        Reteta americane in privinta unei revolte bine facute suna asa.
        -Se gaseste un- sef,curat cinstit luptator pentru democratieproaspat ras care nu bea nu injura si nu are relatii exrtraconjugale care sa inalte drapelul luptei pentru… (se complecteaza functie de tara)
        Se ia respectivul sef si se popularizeaza pina cind intra in mintea alegatorului dupa care incepe revolutia pentru aducerea respectivului sef la putere.

        In cazul de fata NU AVEM SEF.
        Pleaca Mubarak si vine…cine?
        Probabil ca Ahmadinejad II care sta in minaret si asteapta sa plece Mubarak.
        Sincer sa fiu nu cred ca cele 24 de ore de gindire din dumineca trecuta s au terminat.Cred ca consilierul lui Obama pe probleme de Egipt inca sta si cugeta. O fi de la noi din Ardeal.

        tucu

        03/02/2011 at 5:16 pm

  3. Interesanta postarea.Invita la cautari.
    Am gasit un articol despre cele mai mari 9 greseli ale lui Mubarak.As mai adauga una: acum incearca sa linisteasca spiritele si sa scoata repede vinovati pentru evenimentele din ultimele zile.

    http://blog.foreignpolicy.com/posts/2011/02/01/mubaraks_9_biggest_mistakes

    ela

    03/02/2011 at 4:59 pm

    • ela,
      marea greseala a lui Mubarak a fost ca nu a anticipat a doua ca a asteptat aproape 2 zile pana a reactionat si inca 2 pana si-a scos oamenii in strada! Restul sunt fantezii occidentale care habar nu au cum arata structura sociala a Egiptului.

      Theophyle

      03/02/2011 at 5:05 pm

  4. Ministrul egiptean al sanatatii:8 morti si 890 de raniti.

    mar

    03/02/2011 at 5:12 pm

    • A numarat din 10 in 10. Informatiile mele sunt cam 150 de morti si peste 7000 de raniti in tot Egiptul 😦

      Theophyle

      03/02/2011 at 5:18 pm

      • Daca ne raportam la cifra ta sunt pierderi extrem de mari ptr. o revolta populara.

        mar

        03/02/2011 at 5:27 pm

        • nu pentru lumea araba si nu pentru o natiune de 80 de milioane de locuitori. Fa socoteala victimilor noastre in ’89 si vei vede ca au fost mult mai mari.

          Theophyle

          03/02/2011 at 5:43 pm

  5. buna ziua

    nu cumva ce e acolo e inceputul unui razboi intre generatii?
    media de virsta -in toate tarile arabe,inclusiv egiptul, e undeva in jurul a 25 ani
    de dragul discutiei daca e asa asta se poate intimpla oriunde;tinara generatie din tarile”occidentale”e acum lipsita de perspective(vezi rata somajului in rindul celor tineri vs medie) si ca totul sa fie complet,generatia mea le mai lasa si o datorie imensa;

    de-a lunhul istoriei, supapa de siguranta a fost razboiul
    sper sa nu fie si acum

    intamplator

    03/02/2011 at 5:16 pm

    • Intamplator, nu!
      Arabii ca si chinezii traiesc in hamula, adica in familii extinse, seful hamulei se numeste muktar si este cel mai in varsta barbat din aceasta hamula. Au mare respect pentru generatia in varsta a propriei familii.

      Theophyle

      03/02/2011 at 5:20 pm

      • Theophyle, salut!:)

        Poate asa se și explică încremenirea asta istorica, prin blocarea schimbarilor aduse de generatia tânără!

        Nu stiu daca muktarii se conduc dupa dictonul latin „hodie mihi, cras tibi”, da’ până când „tibi” ajunge să fie sef de clan, s-a dus naibii avântul tinereții și s-a bătut în cuiele traditiei mintea oricarui posibil doritor de schimbări. 😀

        oldhashu

        03/02/2011 at 6:08 pm

        • Salut Hashule 🙂
          nu intotdeaun merge imparteala. Se presupune ca batranul are mai multa intelepciune, moderatie si in special relatii cu ceilalti batrani care in majoritatea lor sunt de varsta lui.

          Intr-un fel exista o ratiune. Se inlatura divergentele tribale din cauza diferentelor de generatii 🙂

          Theophyle

          03/02/2011 at 6:13 pm

  6. Buna seara, buna seara.
    Intamplator ieri ma gandeam la ce joc ar putea China in regiune, acum ca Obama a reusit sa compromita influenta americana in zona.
    Vorba ta, Mubarak s-a trezit tarziu si a reactionat cu intarziere. Cred insa camaine, vineri, dupa rugagiuni, o sa fie o zi grea.

    clemycali

    03/02/2011 at 6:19 pm

  7. Buna seara tuturor, 🙂
    Multumesc, Theophyle.

    Suleiman va face un anunt in curand. Poate poate anunta ca M e prea bolnav sa mai conduca pana in Septembrie … el fiind Vice …

    CFG

    03/02/2011 at 6:29 pm

  8. in gaza palestinienii demonstreaza cu steagurile egiptene;
    daca se muta astia in egipt au pus-o toti
    poate doar abdullah sa se bucure ca scapa de palestinieni;in desertul egiptean e loc mai mult

    intamplator

    03/02/2011 at 6:37 pm

    • ai impresia că ăia ar merge să mănînce nisip în pustiu?
      😆

      a

      03/02/2011 at 6:41 pm

      • in nici un caz….

        incepe „pay back”suleiman tocmai a spus ca guvernul invita pe frati la discutii
        obama poate sa-si roada unghiile, am senzatia ca a reusit intr-o sapatamina ce au realizat us in 50 ani sa iasa din lumea araba

        intamplator

        03/02/2011 at 6:43 pm

    • Gaza e pe coasta, nu stiu cat este afectata Iordania de Gaza …

      Ar fi o idee pentru israelieni, desigur de domeniul viselor, sa se mute Gaza mai la Sud-Vest, tot pe coasta Mediteranei … 🙂

      CFG

      03/02/2011 at 6:42 pm

      • nu e vorba de palestinienii care sunt in iordania/to n-au ei o tara
        ar fi toti multumiti

        intamplator

        03/02/2011 at 6:44 pm

  9. CNN publica ieri un articol legat de frustrarea unei generatii.Mi se par interesante cifrele.
    http://edition.cnn.com/2011/WORLD/africa/02/02/arab.youth.challenges/index.html

    ela

    03/02/2011 at 6:49 pm

  10. Buna seara si multumesc.
    Uite si o parere israeliana despre Fratia Musulmana. Nu suna prea incurajator pentru lumea civilizata.
    http://www.jcpa.org/JCPA/Templates/ShowPage.asp?DBID=1&LNGID=1&TMID=111&FID=442&PID=0&IID=5953
    Din pacate pot sa-ti spun ca dorinta de a „recuceri ” Al Andalus e cit se poate de reala. Am aflat-o intr-o discutie accidentala cu un student iordaniano-roman la medicina din Iasi.

    moira

    03/02/2011 at 6:57 pm

  11. Buna seara,
    Domnilor si doamnelor sunt convinsa ca reprezentantii pseudopresei de la noi, citind ce s-a scris in 2 ore, poate sa tina o rubrica externa lejer, avand informatii pertinente si bine documentate.
    Tot respectul ptr. efortul depus de o saptamana!

    mar

    03/02/2011 at 7:10 pm

    • Nu ai decat sa urmaresti ora aparitiei articolelor si ora la care s-a dat link-ul 🙂 .

      ela

      03/02/2011 at 7:16 pm

    • mar,
      cititorii nostri sunt mai buni decat autorii lor 😆

      Theophyle

      03/02/2011 at 7:18 pm

      • Asa este, si mult mai informati.

        mar

        03/02/2011 at 7:23 pm

    • Vesnic obsedat(a) de servicii secrete, urmarire. Mar-ule ai telefon mobil? Daca raspunsul e afirmativ atunci obisnuieste-te cu ideea ca cineva stie totul despre tine si se poate folosi de acest lucru.

      PupazadinTei

      06/02/2011 at 8:05 am

  12. Credeti ca putem vorbi in Egipt de o larga popularitate a fundamentalismului islamic?

    cafeacutaifas

    03/02/2011 at 7:19 pm

    • încă nu 🙂

      a

      03/02/2011 at 7:22 pm

    • cafeacutaifas, salut 🙂
      Egiptul a fost si este centru islamismului extremist intelectual. Al-Azar universitate religioasa din Cairo este de-facto cel mai extremist centru ideologic de aproape 80 de ani.

      Toate elementele care justifica violenta anti-occidentala au iesit de aici, inclusiv Fatwa (justificare religioasa, sau permis religios) pentru evenimentele din 9/11.

      Theophyle

      03/02/2011 at 7:32 pm

      • Ceea ce face Egipt si mai important!!

        CFG

        03/02/2011 at 7:36 pm

      • salut!
        Multumesc mult. Sincer sunt informatii foarte interesante.

        cafeacutaifas

        03/02/2011 at 7:49 pm

        • Adevarat ca la noi marfa e cam scupa si preturile sunt piparate, calitatea este insa garantata 😆

          Theophyle

          03/02/2011 at 7:54 pm

          • calitatea e garantata, cu siguranta. Interesant e faptul ca citesc destul de mult presa, ma uit la TV, dar informatia de substanta tinde catre 0. Ceva de genul – in Cairo se bat unii cu pietre, e revolutie.

            cafeacutaifas

            03/02/2011 at 8:20 pm

            • asta stiu, asta fac 😦

              Theophyle

              03/02/2011 at 8:27 pm

  13. Sa zicem ca Mubarak va tine cont de sfaturile euro-americane si lasa „democratia” sa preia puterea.Vor trai egiptenii mai bine din ziua urmatoare?Cum le vor fi satisfacute asteptarile? Se va intimpla ca la iranieni.Vor trebui sa dea vina pe factori externi, pe dusmanii care nu lasa poporul s-o duca mai bine.Si cel mai la indemina dusman va fi Israelul!Care nu va sta cu miinile-n sin.Si cred ca va fi razboi!Dupa care si americanii, si europenii se vor lua cu miinile de cap!

    mitica

    03/02/2011 at 7:26 pm

  14. Evenimentele din Egipt vazute de o jurnalista de la RRA.
    http://www.romania-actualitati.ro/in_spatele_baricadelor_din_egipt-25110

    mar

    03/02/2011 at 7:27 pm

  15. Salutare 🙂
    Cairo e in un haos total . Dur de cap trebuie sa fie un nomenclaturist pentru a declara ca situatia e condusa de „servicii straine” . Cu cit ambitia de a ramine pe scaun e mai mare , cu atit situatia devine mai catastrofica .
    Cit priveste Iran si Israel , inevitabil se vor confrunta . Cum si cind , doar eu si Theophyle stim.
    😆

    Ștefan A.

    03/02/2011 at 7:52 pm

    • La primavara. Razboiele in OM incep primavara o la inceputul verii sau toamna tarziu. Vara e prea cald si iarna ploua 😆

      Theophyle

      03/02/2011 at 7:56 pm

  16. salve,
    interesant de citit

    centru islamismului extremist intelectual. este Egiptul; eu credeam ca in alta parte…

    skorpion

    03/02/2011 at 7:59 pm

    • In Teheran? Acolo sunt ereticii shiiti 🙂 Egiptul este suna (sunit) si fratia musulmana si hamasul si al-Qaeda.

      Theophyle

      03/02/2011 at 8:06 pm

      • da, aflasem tot de aici ca sint in razboi cele 2 centre..

        togo,
        da, teofil are dreptate;

        skorpion

        03/02/2011 at 8:08 pm

  17. Nu Scorpy, Theophyle stie ce spune. In Egipt se cloceste orice bomba sunnita cu adevarat. Ossama e un parlit pe langa ce productie de spalatori de creiere naste Egiptul. Pai Mubarak recolta anual cam 5000 de baietei din astia cu fatwa si sharia pentru inchisorile egiptene.
    Aia ce se autodetoneaza nu pleaca din proprie initiativa prin autobuze si cafenele. Si „protestatarii” de pe strazile din Cairo, sunt efectiv mladitele pe care se vor urca nemernicii din FA.

    Turnofftheglory

    03/02/2011 at 8:05 pm

    • Salut TOG
      Ia studiaza cum deschideau iranienii cimpurile minate irakiene . Ala era fanatism .

      Ștefan A.

      03/02/2011 at 8:09 pm

      • Stiu mizeria. De aia seducatorii ideologici trebuie tratati cu prudenta si maximum de scepticism.

        Turnofftheglory

        03/02/2011 at 9:36 pm

  18. Salut,
    Multa lume il acuza de Obama legat de ce se intampla in Egipt. Gratuit, spun eu.
    Obama are pacatele lui dar problemele din Egipt depasesc cu mult capacitatea Americii si implicit a lui Obama, de-a gestiona o criza.

    America, prin traditie si convingere, nu poate sustine public un sef de stat care procedeaza in cazul demonstatiilor interne cum procedeaza Mubarak + guvernul egiptean.
    Pe de alta parte, nu poate sustine deschis opozitia, cat timp aceasta nu a trecut testul unor alegeri libere. Pana acum n-a facut-o. Daca-i sustine, transforma guvernul egiptean intr-un adversar.
    Pe de alta parte, America nu prea are cum sa influenteze desfasurarea evenimentelor, poate doar sa ceara public negocieri intre parti.
    Lumea uita usor cat de urata e America in tarile arabe iar sustinerea unei tabere inseamna un ajutor nesperat pentru cealalta.

    Lucian

    03/02/2011 at 8:34 pm

  19. I-mi declar si-mi asum ignoranta, dar aceste categorisiri:lumea araba, lumea a III-ea, zona Pacificului, zona magerbiana, Africa sub sahariana, etc.
    sunt doar stampile puse de ziaristi.
    Poate cineva de pe aici sa explice in ce areal se afla lumea a doua, sau zona Caucazului , sau africa sub sahariana, sau …..
    Roate aceste zonari nu reprezinta (cred eu !)

    andrzej

    03/02/2011 at 8:57 pm

    • Denumirile dateaza din timpul razboiului rece :

      „Lumea I” – tarile industrializate;
      „Lumea a II-a” – lagarul socialist si tarile „in curs de dezvoltare”;
      „Lumea a III-a” – tarile foarte slab dezvoltate : aproape toata Africa, Asia de Sud-Est, America Centrala si de Sud ( majoritatea tarilor lumii);

      Acum se considera ca termenul de „lumea a III-a” e peiorativ si referirile la tarile respective se fac pe zone geografice :))

      Lucian

      03/02/2011 at 9:20 pm

  20. Imi declar si-mi asum ignoranta, dar aceste categorisiri:lumea araba, lumea a III-ea, zona Pacificului, zona magerbiana, Africa sub sahariana, etc.
    sunt doar stampile puse de ziaristi.
    Poate cineva de pe aici sa explice in ce areal se afla lumea a doua, sau zona Caucazului , sau africa sub sahariana, sau …..
    Toate aceste zonari nu reprezinta (cred eu !) decat proiectii geografice ajutatoare(evidennt generale si de multe ori cinice!), cu particularitati subtile, nicicand luate in calcul de geopoliticieni..
    Unde este lumea a doua?

    andrzej

    03/02/2011 at 9:09 pm

    • salut 🙂
      Lumea a doua a disparut impreuna cu comunismul. Ceea ce a ramas din ea este Nord Corea si Cuba. Doctrinar si China, practic China a promovat in prima.

      Theophyle

      03/02/2011 at 9:14 pm

  21. Off topic: Autorul moral al aliantei PSD PNL este Traian Basescu. Uite asa a ajuns si „creatorul” aliantei stanga -dreapta-conservatoare.
    http://www.ziare.com/varujan-vosganian/pnl/vosganian-basescu-este-autorul-moral-al-aliantei-psd-pnl-1073009

    mar

    03/02/2011 at 9:15 pm

    • Bineinteles 🙂 Cum se putea altfel 🙄

      Theophyle

      03/02/2011 at 9:16 pm

    • ceva similar a spus si organul orban…

      skorpion

      03/02/2011 at 9:18 pm

      • Pai nu au facut opozitie, trebuia sa „scoata” ceva „inteligent” ca sa fie acceptati in stanga-dreapta-conservatoare.Asta este „opozitie constructiva”.

        mar

        03/02/2011 at 9:22 pm

  22. […] text: theophylepoliteia & sursa imagine: […]

  23. @andrzej,
    ma tem ca glumesti serios.

    victor L

    03/02/2011 at 9:33 pm

  24. http://www.corriere.it/esteri/11_febbraio_03/mercenari-del-regime-olimpio_f8c1e144-2fb3-11e0-a474-00144f02aabc.shtml

    Acest articol explica cine sint demonstrantii sustinatori a regimului Mubarak .
    Asa numitii baltajieh.
    In putine cuvinte , acesti „mercenari ” sint :
    politisti , politisti in pensie , politruci ai partidului ,fosti puscariasi 🙂 trecuti in slujba puterii , bisnitari 🙂 dar si turnatori :).
    Nu seamna cu ceva personaje mioritice ? 😆

    Ștefan A.

    03/02/2011 at 9:39 pm

  25. Ce frumos va arata sageata inconjurata de trandafiri. Alaturi de motanul conservator.

    victor L

    03/02/2011 at 9:41 pm

    • o sa fie un circ intreg.
      Sper ca baietii cu grafica noastra sa aranjeze ceva. Pacat ca Hultanu ne-a parasit 😦 dar nici cu Galeata sau Baricada nu imi e rusine. Poate si Chibit sa fac ceva 🙂

      Alo baieti auziti 😆

      Theophyle

      03/02/2011 at 9:45 pm

      • Buna seara!
        O poezie ceva?

        Creanga

        03/02/2011 at 9:50 pm

        • Creanga, Sigur – cum nu 🙂

          Buna seara 😆

          Theophyle

          03/02/2011 at 9:52 pm

  26. Vine!

    Turnofftheglory

    03/02/2011 at 9:47 pm

    • saru’ mana – te-am uitat pe tine 😆

      Theophyle

      03/02/2011 at 9:49 pm

  27. DE ce sa ma uiti. Daca reusesc, pana luni vom avea un pachet de carti cu aceste celebritati politice. E ceva de lucru dar vom avea si dame de cupa si valeti de trefla.

    Turnofftheglory

    03/02/2011 at 9:56 pm

    • SaIut 🙂
      Apr0p0 de carti, RegeIe Far0uk aI EgiptuIui dixit:
      The whole world is in revolt. Soon there will be only five Kings left—the King of England, the King of Spades, the King of Clubs, the King of Hearts, and the King of Diamonds.

      Un tanar de stanga

      03/02/2011 at 10:15 pm

      • tds, salut

        🙂

        skorpion

        03/02/2011 at 10:17 pm

    • Asa e frate toti urmasii lui Traian am degenerat si am invatat impreuna cum sa siluim dreptul Roman!

      Theophyle

      03/02/2011 at 10:02 pm

      • Normal . 🙂
        Sa bage nasul prostul de magistrat in contabilitatea oculta a „celui mai iubit dintre paminteni ” ?
        Sa iasa la lumina banii pentru femei ? Asta e secundar . 🙂
        Mult mai grav sa vezi citi bani se platesc direct pentru „sustinerea guvernului” . SB are de unde .

        Ștefan A.

        03/02/2011 at 10:07 pm

  28. http://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-12361948

    Saracul de el (Mubarak ) , ar vrea sa se demita dar intra tara in haos . 😦
    Cum am mai spus , toti dictatorii se cred de neinlocuit .

    Ștefan A.

    03/02/2011 at 10:12 pm

  29. ce putori sunt peneliştii!
    de parcă nu i-ar fi invitat încă din 2008 să facă alianţă cu PDL…
    acu zic că Băsescu i-a împins în braţele PSD…
    ăştia nici nu-şi mai dau seama cît de mult se afundă în minciună

    a

    03/02/2011 at 10:19 pm

  30. 25.000 EUR/zi la imparteala,cu un calcul simplu min.500 EUR de caciula.
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/razboiul-dna-de-pe-frontul-nordic-215662.html

    mar

    03/02/2011 at 11:10 pm

  31. să-i ia naiba pe Cosmin Mubarak și pe fanaticii religioși (din toate partidele, inclusiv Oțelul Galați).
    important e ca piramidele și Sfinxul să nu pățească nimic,
    crocodilii să ajungă teferi într-o fermă din Ialomița,
    iar mumiile să ajungă vii și nevătămate la Holywood.
    hai liberare!

    de-a dura lex

    03/02/2011 at 11:57 pm

  32. Alianta de Centru Deplasat

    Plecat-am liberali in scop
    Dar cu ciubote rosii
    Bugetului repede am dat dop
    De s-au crucit si popii

    Din dreapta in centru am ajuns
    Migrand spre interese
    Sistemul mergea ca uns
    Condus de cei cu trese

    Marit-am pensiile-n draci
    Ca duduia bugetul
    Si ne-au votat si cei saraci
    Ca le-am platit curentul

    In centru ne-am cam plictisit
    Ne tot facea cu ochiul
    Un securist cam bes..
    Ce imputeste locul

    Acum la stanga stam frumos
    Visand presidentie
    Si tot pupam motanu-n dos
    Ori pe la fudulie

    Strigam dreptate pentru hoti
    Si pensii nesimtite
    Noi o sa dam mai mult la toti
    De n-o sa ne mai uite

    Iar trandafirii au inconjurat
    Sageata liberala
    Din simpatie s-au sudat
    C-aveau aceiasi scoala

    Concluzia o stiti si voi
    Conduce aceiasi clica
    Noi stam la jug ca niste boi
    Votand pentr-o palinca

    Creanga

    04/02/2011 at 1:18 am

  33. Super-blog. Multumiri catre autor si comentatori.

    A A

    04/02/2011 at 3:22 am

  34. Buna dimineata,

    Die Welt titreaza : protestatarii din piata au pregatit pietre pentru confruntarea de astazi.
    http://www.welt.de/politik/ausland/article12437697/Die-Steine-liegen-bereit-fuer-den-blutigen-Freitag.html

    ela

    04/02/2011 at 7:35 am


Comentariile sunt închise.