Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

1001 de nopţi – Prinţii deşertului

In continuarea articolului de ieri voi incerca o analiza a realitatilor din Orientul Mijlociu Asiatic, de la Sud spre Nord.

Arabia Saudită. In Arabia Saudită nu au avut loc manifestatii serioase  si nici nu vor avea loc (poate niste adunari pro-contra). Schimbarile, daca vor exista, vor fi produse de sus in jos. Schimbari de jos in sus, care sa implice mase populare, sunt putin probabile si de facto ar insemna dezintegrarea statului asa cum a fost construit dupa Primul Razboi Mondial. Arabia Saudită este o monarhie absolută. Succesiunea la tron este ereditară, regele trebuind să fie urmaşul lui Ibn Saud, dar şi electivă, el fiind ales de către un consiliu al familiei regale. De obicei, este ales rege cel mai vârstnic dintre fiii lui Ibn Saud. Instituţia centrală, Guvernul Arabiei Saudite, este de fapt un consiliu de coroana, care intruneste toate fractiunile familiei Ibn Saud. Legea fundamentală adoptată în 1992 a declarat că Arabia Saudită este o monarhie, condusă de descendenţii de sex masculin ai lui Ibn Saud.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, Muhammad Ibn al-Wahhab pune bazele unei secte islamice puritane şi militante, câştigând de partea sa pe emirul Muhammad Ibn Saud. Muhammad Ibn Saud a fost fondatorul actualei case regale a Arabiei Saudite. Ibn Saud şi fiul unifica întreaga peninsulă sub autoritatea dinastiei saudite, dar statul Wahhabit este înfrânt. Eşuează astfel prima tentativă de constituire a unui stat saudit. Începând cu 1902, Abd al-Aziz II Ibn Saud (1902 –1953), emir din Nejd şi imam al wahabiţilor, reconstituie statul Wahabit şi uneşte sub autoritatea sa cea mai mare parte a Peninsulei Arabice. La 23 septembrie 1932 el ia titlul de rege al Arabiei.

Quranul este constituţia ţării si este implementata prin jurisprudenta religioasa cunoscuta in occident sub numele de “shari’a”. In  2006 a fost înfiinţat un comitet de principi care voteaza eligibilitatea viitorilor regi şi prinţi moştenitori. Nu sunt recunoscute nici partidele politice sau alegerile naţionale, cu excepţia alegerilor locale, care au avut loc în anul 2005. Puterile regelui sunt teoretic limitate numai de legea religioasa  Shari’a şi de tradiţii beduine ale tribului saudit. „Consiliul Consultativ” este compus din 150 cetăţeni arabi numiţi de rege, pentru o perioadă de patru ani pentru a servi unui rol consultativ, de fapt birocratic – cum vor fi implementate hotararile Casei Regale.

Partidele politice sau sindicatele sunt interzise. În anul 1990, Partidul Acţiunii Arabe Socialiste şi Partidul Comunist din Arabia Saudită s-au desfiinţat şi membrii lor au fost eliberaţi din închisoare, după ce au acceptat să îşi înceteze activităţile politice. Conducatorul actual al Arabiei Saudite este Regele Abdullah bin Abdulaziz al-Saud (87), asistat de mostenitorul tronului, Sultan bin Abdul-Aziz Al Saud (83). Conducere absolut geriatrica, insa functionala. Probabil ca regele  va fi mostenit de Mutaib bin Abdullah (58), fiul cel mare al regelui Abdullah, comandantul Garzii Regale al Saudiei.

Arabia Saudită detine cele mai mari rezerve de petrol cunoscute pana astazi. Statul Saudit  este cel mai mare exportator de petrol din lume, 75% din bugetul statului este bazat pe aceste exporturi. Arabia Saudită este cel mai mare si mai profund stat social din lume. Sauditii sunt cei mai mari donatori (per capita) din lume, cam 50 de miliarde de USD intr-o perioada de 7 ani, numai insa pentru musulmani; wahabismul interzice donatii catre “infideli.” Influenta Arabiei Saudite in lumea musulmana este enorma, fiind paznicii celor mai sfinte locuri ale Islamului – Mecca şi Medina. Prin sumele enorme de bani care sunt pompate musulmanilor din lume, sauditii si-au castigat o influenta politica care se face foarte simtita in Bosnia, Kosovo, Albania si fostele republici  sovietice din Asia Centrala.  Caderea Arabiei Saudite nu este previzibila in perioada apropiata, dar nici imposibila. O asemenea cadere sau un haos de genul care se petrece astazi in Egipt ar fi o catastrofa.

Emiratele Arabe Unite. Nici aici nu vom asista la manifestatii ale oamenilor nemultumiti. Emiratele Arabe Unite formează o federaţie de şapte state, care sunt conduse de un Conducator (monarh) absolut sau sheic. Guvernul central este format dintr-un consiliu suprem, format din 40 de membri. Conducatorul federaţiei este şi emirul celui mai mare emirat din aceasta federatie, Abu Dhabi (Khalifa bin Zayed Al Nahyan), iar primul-ministru este emirul Dubaiului (Mohammed bin Rashid Al Maktoum), cel mai dezvoltat emirat. Federatia include: Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah, Fujairah. Bogăţia Emiratelor Arabe Unite este bazată in mare măsură pe exploatarea petrolului şi a gazului natural, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din PIB, fiind al treilea producător de petrol din Golful Persic după Arabia Saudită şi Iran (producţia în Irak s-a diminuat considerabil dupa primul razboi din Golf).

Guvernul Emiratelor şi-a diversificat economia pentru a-şi diminua dependenţa faţă de rezervele limitate de petrol. Un rezultat al acestor eforturi este creşterea susţinută a turismului, bazată pe infrastructura hotelieră, deşertică şi de agrement. Preţul relativ scăzut al materiilor prime, clima caldă ce durează aproape tot anul, minunile arhitecturale precum Burj al-Arab şi Insula Palmier şi atitudinea prietenoasă a locuitorilor au făcut ca Emiratele Arabe Unite să fie denumite Hong Kong-ul sau Singaporele Orientului mijlociu.

Emiratele Arabe Unite au o populaţie de 4.5 milioane de cetăţeni. Doar 20% s-au născut pe teritoriul Emiratului; 23% sunt imigranţi arabi de origine iraniană, 50% sunt imigranţi din sudul Asiei şi restul de 7% este compus din imigranţi din alte ţări. Limba oficială este limba arabă. Speranţa de viaţă este de 75 de ani. 77,9% din populaţie este alfabetizata analfabetă. Numărul procentual de copii pe femeie este de 2,43. Credinţa religioasă majoritară este religia musulmană, care  este si religia oficială. In Emirat există insa si  minorităţi destul de mari de creştini, hinduşi şi budişti.

Singura mare problema a acestei uniuni este demografica. Numarul mare de straini care lucreaza in Emirat si lipsa de egalitate in libertatile civice sunt un butoi de pulbere care poate sa explodeze pe timp de criza. Doua scenarii posibile in viitorul mediu. Vor fi “inghititi” prin afiliere Arabiei Saudite sau se vor alatura unei federatii sunite cu sunitii irakieni. Deocamdata au fost si sunt aparati militar de aliatii americani din zona, Egiptul si Israelul (dupa legea desertului – inamicul inamicului meu este prietenul meu). Caderea Egiptului ar fi o mare tragedie pentru acest Emirat.

Omanul. Omanul este un sultanat ereditar. Seful statului este Sultanul Qaboos bin Said Al Said (71). Sultanul actual poate fi considerat un despot-luminat, Omanul fiind considerat de UNDP (United Nations Development Programme) tara cu cel mai inalt nivel de dezvoltare umana in ultimii 40 de ani. Cu o populatie de 2.7 milioane de locuitori, Omanul este aproape un stat neutru in “nebunia” Orientului Mijlociu. Cu o economie bazata pe extractiile de petrol si rafinarea lui, dar si pe zacaminte importante de cupru si aur, cetatenii tari o duc bine. Bunastarea este asigurata de intelepciunea sultanului Al Qaboos. Ce se va intampla dupa moartea lui, numai Dumnezeu stie, probabil scenariul desenat pentru Emirate poate fi implementabil si aici.

Qatar. Qatarul este un alt Emirat arab din aceasta regiune. Condus de Emirul Hamad bin Khalifa (59), care la randul lui este ereditar si absolut, are o populatie de 800 de mii de locuitori. Qatarul a semnat in 24.2.2010 un tratat de aparare cu Iranul, transformand de facto tara in protectorat Iranian. Important de mentionat ca Al Jazeera, postul de televiziune pan-arab, care si-a castigat locul in media mondiala cu ajutorul subiectelor controversate pe care le transmite, este propietate personala a Emirului bin Khalifa. Deci pentru militantii pentru libertatea presei avand in vedere cele scrise mai sus, va puteti da seama cel fel de libertate si obiectivitate poate avea Al Jazeera. Si Qatarul este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor. In Qatar nu vor avea loc revolutii. Avand in vedere datele mentionate, nu este nevoie de o asemenea revolutie. Revolutia s-a produs deja acum un an.

Kuwait (Kuweit). Kuweit este un alt Emirat arab din aceasta regiune. Condus de Sheicul Sabah (IV-lea) Al-Sabah (82), care a predat o parte din prerogativele conducerii absolute Parlamentului, dupa o criza dinastica , organizand alegeri democratice. Kuwaitul a fost subiectul unei invazii Irakiene in 1990 si a declansat primul razboi din golf. Astazi Emiratul este considerat un “port avion terestru” al Statelor Unite. Kuwaitul este considerat aliat NATO si SUA, de fapt protectorat American. Cu zacaminte de petrol uriase (numarul 5 in lume), pe un teritoriu mic a fost (si este) revendicat de Irak ca teritoriu care face parte din fosta colonie Britanica. Si aici exista posibilitatea de a fi “inghititi” prin afiliere Arabiei Saudite sau se vor alatura unei federatii sunite, cu sunitii irakieni. Problema majora este populatia shiita a Emiratului, care este aproape egala cu cea sunita. Avand in vedere ca shiitii vad Iranul ca protector, sunt posibile probleme de afiliere.

Yemen. Yemenul este republică prezidenţială, conform constituţiei aprobate prin referendum la 16 mai 1991. Amendamentele din 29 septembrie 1994 definesc Yemenul drept republică islamică şi aşează Sharia la baza tuturor legilor ţării. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral. Camera Reprezentanţilor este aleasa prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani. Puterea executivă este exercitată de preşedinte. Şeful statului – preşedintele este ales prin vot direct, pentru un sigur mandat de 5 ani.

În anul 1918, a devenit regat independent. În următoarele decenii, au avut loc confruntări repetate între Adenul sunnit, antiregalist şi prooccidental şi Sanna şiită şi conservatoare. După moartea imamului Ahmed, în anul 1962, un grup de ofiţeri a abolit monarhia şi a proclamat Republica Arabă Yemen. Războiul de opt ani dintre susţinătorii monarhiei şi republicani s-a încheiat cu victoria celor din urmă. În 1967, Frontul Naţional de Eliberare a proclamat Republica Populară a Yemenului de Sud, ceea ce a condus, în realitate, la divizarea ţării. În anii care au urmat, au avut loc confruntări frecvente între statele învrăjbite. În cele din urmă însă, problemele economice au forţat reunificarea Yemenului, care a avut loc la 22 mai 1990. Trebuie mentionat ca shitii si sunitii sunt aproape la egalitate in Yemen, lucru care provoaca  conflictele civile repetate. Dar situaţia internă, agravată de starea deplorabilă a economiei, este instabilă şi există pericolul izbucnirii unui nou război civil. Presedintele Ali Abdullah Saleh (65) incearca sa atenueze conflictele, din nefericire cu sanse minime. In ultimele saptamani, continua proteste de strada, care au devenit de ieri sangeroase, cu morti si raniti.  Viitorul indica reizbucnirea unui nou război civil.

Precum vedeti, departe de a exista o omogenitate in aceasta mare peninsula. Vedeti concluziile pe Curs de Guvernare.

47 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salutare si bucuros ca te „vad” theophyle .
    Citind toate aceste date si privind la situatia mizerabila a tarii mioritice , nu e mai bine sa ne declaram toti musulmani si sa cerem unirea cu Arabia Saudita ? Sau cel putin cu Kuwait .
    Asa dispar si partidele politice , intreaga gasca de politicieni de profesie . 😆
    Si daca arabii ne ajuta anual cu 3-4 miliarde de euro , gratis , le pupam si miinile si picioarele . 😆
    Mai greu cu drepturile cetatenesti dar cred ca nimeni nu se va supara ca doamna Udrea va intra fortat in un harem . 😆

    Ștefan A.

    30/01/2011 at 2:06 pm

    • Stefane,
      Din nefericire, ceea ce a intuit Ceausescu acum 40 de ani ar fi fost corect si acum 10 ani. Orientul Mijlociu este o piata tocmai buna pentru ceea ce am stiut noi sa facem. Romania a avut nevoie de o piata „low-end”, una de acest gen este exact Orientul Mijlociu „sarac”.

      Pacat ca nu am facut-o. Cine stie, niciodata nu e prea tarziu 🙂
      Citeste si concluziile pe curs de guvernare, sunt importante!

      Theophyle

      30/01/2011 at 2:12 pm

      • Citit si recitit cum aparut pe internet ! 🙂
        Privind la evolutia economica si sociala a Corea de Sud , mai trag sperante si pentru Romania . Macar pe cind voi fi batrin si ramolit . 🙂

        Ștefan A.

        30/01/2011 at 2:18 pm

  2. interesant,

    bonjour, tuturor~!

    tinind cont de faptul ca Arabia Saudita este un donator extrem de generos, ma intreb de ce nu sponsorizeaza, nu ajuta, nu sprijina milioane, zeci de milioane de arabi extrem de saraci prin:

    – alfabetizare;

    – prin crearea de locuri de munca

    prin ridicarea nivelului lor de cultura, cunostinte, nivelului lor de trai…

    nu, pentru ca probabil ii vor in cea mai neagra ignoranta pentru a putea fi manipulati in vecii vecilor!

    skorpion

    30/01/2011 at 2:40 pm

  3. Problema arabilor e ca sunt foarte divizati. Imaginati-va o Uniune Araba, de la Atlantic la golful Persic…Nu pot sa ma gandesc!
    Totuşi, nu credeţi ca ultimele evenimente ar putea să fie începutul acestei unificari…?

    nelucraciun

    30/01/2011 at 3:18 pm

    • Uniunea Araba condusa de Fratia musulmana?!?!?
      sinistru ar fi

      skorpion

      30/01/2011 at 3:19 pm

      • vedeti voi baietii, aici vorbim de teoria Califatului sau Euroarabia – sunt multe de spus. Am imresia ca cineva a inceput sa forteze lucrurile, inca nu stiu cine 🙂

        Theophyle

        30/01/2011 at 3:22 pm

  4. dar mai bine, trimitetzi toatä hoarda – in pustiu.

    theo

    30/01/2011 at 3:44 pm

  5. declaratziile doamnei macovei si dl voinescu,

    f.f. interesante.

    theo

    30/01/2011 at 3:45 pm

  6. Ziua buna Theophyle all 🙂
    O stire care cred ca va insemna trecerea frontierei intr-o noua era in foarte putzini ani.
    O descoperire stiintifica remarcabila care va redefini independentza energetica,geopolitica si in general toate strategiile politice,economice militare etc.
    Engelzii au realizat un polimer nanoporos,o granula de dimensiuni microscopice care se comporta ca un burete inchizand in aceasta structura hidrogenul.
    Dificultatile depozitarii,stocarii,transportului etc.ale acestui „combustibil” sunt inlaturate.
    Ecologic(prin ardere produce apa) ieftin (sub 1 euro/galon=cca.4 litri) cu un randament superior(de cca.3 ori mai bun ca benzina traditzionala) acest produs nu impune schimbari majore inclusiv motoarelor existente pentru a functziona.
    Wellcome to a new age.
    Poate ca e chiar asul din maneca lui Obama. 😆
    Vai de islamisti ce viitor pot sa aiba(ramane totushi industria chimica)
    http://www.cellaenergy.com/
    http://www.realitatea.net/dictatura-petrolistilor-a-luat-sfarsit-a-fost-inventat-petrolul-artificial_797479.html

    mircea

    30/01/2011 at 3:47 pm

    • Salut tuturor,
      Conceptul si tehnologia de burete poros exista de ceva timp (ani buni). Stirea respectiva este despre un prototip.

      Exista proiecte / produse care functioneaza cu hidrogen lichid si sunt mai mult decat prototip: http://www.wired.com/autopia/2011/01/hydrogen-powered-unmanned-aircraft-makes-first-flight/
      Ce este remarcabil la Global Observer este greutatea sistemului (hidrogen lichid) si altitudinea la care va ajunge: 21 km!
      Militarii platesc pentru caracteristici, deci nu este nevoie de subventie cum este cazul industriei auto.

      CFG

      30/01/2011 at 4:16 pm

      • Buna CFG 🙂
        Sigur ca da,de acord dar ceea ce se propune acum e diferit inclusiv din perspectiva dezvoltarii facile a unor industrii corespunzatoare .Hidrogenul a suscitat de multtimp imaginatzia cercetatorilor.
        „..A facile nanotechnology approach to improving the performance of complex chemical hydrides ..
        Complex chemical hydrides now exist that store hydrogen in concentrations that are well above 10 wt%. For example, ammonia-borane is 19.6 wt% hydrogen, 12 wt% of which is released at temperatures below 150°C. However, these materials have slow desorption kinetics and many release other chemicals such as ammonia or borazine which would poison a fuel cell. Many are also difficult to handle in that they degrade rapidly in air. These issues can be solved using nanotechnology. We have developed a method using a process called electrospinning that can trap a complex chemical hydride inside a nano-porous polymer that speeds up the kinetics of hydrogen desorption, reduces the temperature at which the desorption occurs and filters out many if not all of the damaging chemicals. It also protects the hydrides from oxygen and water, making it possible to handle it in air. The coaxial electrospinning process that we use is simple and industrially scalable, it can be used to create 1-2 micron diameter fibers or small micron sized spheres of nano-porous polymers filled with the chemical hydride. We believe that this technology can produce a relatively inexpensive, compound material that be handled safely in air, operates at low pressures and temperatures and has sufficiently high hydrogen concentration and rapid desorption kinetics to be useful for transport applications.”(de pe site-ul cellaenergy)

        mircea

        30/01/2011 at 4:37 pm

  7. Dacă se va dovedi adevărat, „Prinţilor deşertuluili” li se pregăteşte ceva… 😆
    http://www.manufacturingdigital.com/sectors/chemicals-plastics/uk-scientists-invent-artificial-petrol

    Chibit

    30/01/2011 at 3:50 pm

    • Salve 🙂
      Exact acum 3 minute am dat stirea asta comentand si impactul prevazut de-o astfel de descoperire,dar dand doua linkuri am ramas blocat in spam. Gand la gand 😆

      mircea

      30/01/2011 at 3:53 pm

  8. Salut tuturor.
    S-a vb. mult de printii deserturilor, dar sa nu uitam si de sobolanii din politica interna:
    http://www.hotnews.ro/stiri-8255004-incepe-razboiul-parlament-marea-miza-suspendarea-lui-traian-basescu.htm
    In rezumat, este prezentata o prostie de plan „genial” pus la cale de cei doi „cavaleri” ai politichiei penale. Daca asta e plan, sunt curios cum arata strategia :).
    Oricum, planul miroase de la o posta a motan in calduri. 😀

    DanSu

    30/01/2011 at 3:52 pm

  9. erata 😦
    Se va citi : deşertului

    Chibit

    30/01/2011 at 3:53 pm

  10. Va anunt ca in Egipt se aduna o mega demostratie anti Mubarak . Unii zic 100.000 , altii 150.000 de demonstranti . In frunte , FRATII MUSULMANI SI O GRAMADA DE IMAN . Revolta devine tot mai mult condusa de religiosi .

    Ștefan A.

    30/01/2011 at 4:40 pm

    • Parca cea de zilele trecute a fost de 200.000 de demonstranti … .

      Sa vedem ce urmeaza, cum scria Theophyle pe Contributors, de la dictatura seculara este posibil sa se treaca la una clericala 😦

      Pentru punctul 7. de la concluzii (pe cursdeguvernare) sunt de urmarit si kit-urile de smart bombs …

      CFG

      30/01/2011 at 4:55 pm

  11. Buna ziua!
    Cred ca pentru EAU este o greseala, este invers, 77.9% sunt alfabetizati, asa zice si CIA:

    Literacy:
    Field info displayed for all countries in alpha order.
    definition: age 15 and over can read and write
    total population: 77.9%
    male: 76.1%
    female: 81.7% (2003 est.)

    Nu stiu cat de cetateni sunt cei din Asia de Sud Est, cred ca mai degraba sunt locuitori, nu cred ca li se acorda cetatenie EAU, daca ar face scandal imediat ar zbura din tara, parerea mea.

    Creanga

    30/01/2011 at 4:42 pm

    • Salut Creanga 🙂
      ai dreptate Creanga 🙂 Am rectificat in text 🙂

      Theophyle

      30/01/2011 at 4:49 pm

  12. Avioane de lupta survoleaza capitala la joasa inaltime.

    Ștefan A.

    30/01/2011 at 4:59 pm

    • mda o sa imprastie flit!

      Theophyle

      30/01/2011 at 5:05 pm

      • Eu zic ca fac recunoastere caci inclusiv fortele armate sint divizate .

        Ștefan A.

        30/01/2011 at 5:07 pm

        • Cu ce aparate fac recunoastere? F-16 si F-4?

          CFG

          30/01/2011 at 5:18 pm

          • F-14 iraniane . 😆
            Ce stiu eu , nu sint in zona . 🙂

            Ștefan A.

            30/01/2011 at 5:57 pm

            • Trebuia sa mai adaug cateva cuvinte, vroiam sa spun ca nu cred in astfel de misiuni (de recunoastere) 🙂 . Probabil aveau un alt rol …

              CFG

              30/01/2011 at 6:03 pm

              • CNN scrie ca zburau atit de jos ca se vedea pilotul .

                Ștefan A.

                30/01/2011 at 6:08 pm

  13. H Clinton: doreste „orderly transition ” .Cam tarziu se exprima,nu?

    ela

    30/01/2011 at 5:17 pm

  14. Uite un articol bun despre cum arata lumea, cinism rautate, prostie 😦

    http://www.ynetnews.com/articles/0,7340,L-4021081,00.html

    Theophyle

    30/01/2011 at 5:26 pm

    • Buna ziua
      imi place articolul; e scris de cineva care il respecta. Un lucru rar astazi.

      ela

      30/01/2011 at 5:51 pm

  15. Salut. El Baradei isi face aparitia in mijlocul demonstrantilor, conform Al-Jazeera…

    bujold

    30/01/2011 at 6:04 pm

    • Nici o surpriza aici. A fost intotdeauna apropiat de Fratia musulmana si de Iran. Nici o fericire aici. parca vad un nou Iran la orizont. Iar faptul ca armata egipteana ezita este ingrijorator.

      clemycali

      30/01/2011 at 6:29 pm

    • In drum spre casa , venind de la Editura tehnica 🙂

      Un tanar de stanga

      30/01/2011 at 6:41 pm

    • http://www.spiegel.de/international/world/0,1518,705991,00.html
      „ElBaradei: It is true that I have spoken with representatives of the Muslim Brotherhood and that we discussed the struggle against Mubarak.”

      CFG

      30/01/2011 at 7:11 pm

  16. Hei hei
    El Baradei
    (specialist in energie, nu hidro dar tot un emanat acolo 🙂 )

    Un tanar de stanga

    30/01/2011 at 6:40 pm

    • Nu e suficient sa deti premiul Nobel . 🙂
      Mai trebuie sa ai si niste „proptele” in cercul puterii pentru a visa la o functie publica . Fie ea si de presedinte .
      Nu cred ca armata sau americanii sint bucurosi daca El Baradei ar obtine postul de presedinte acum . Fie si pe o perioada temporara .

      Ștefan A.

      30/01/2011 at 7:07 pm

  17. ela

    30/01/2011 at 6:53 pm

  18. Debka anunta, printre altele, incaierari in Sinai …
    http://www.debka.com/article/20608/
    MB (Muslim Brotherhood) apar tot mai des in evenimente … in timp ce lumea pleaca pe capete din Egipt …

    CFG

    30/01/2011 at 7:33 pm

  19. Off topic: Vai steaua lui de avocat, profesor si senator „A aresta preventiv o persoana, adica a o pune dupa gratii, fara sa fie condamnata, fara sa aibe nici macar dosarul trimis in instanta, fara sa aibe cercetarea penala terminata, aceasta tine de o practica sovietic.”
    http://www.ziare.com/dan-coman-sova/stiri-dan-coman-sova/dan-sova-basescu-va-sfarsi-prin-a-fi-suspendat-1072104

    mar

    30/01/2011 at 7:38 pm

    • si pesedeii vor fi facuti de …ras!

      ela

      30/01/2011 at 7:40 pm

  20. Buna Seara la toata lumea 🙂

    Postare noua!

    Cine nu poate accesa direct noua postare este invitat sa o faca prin acest link direct!

    Theophyle

    30/01/2011 at 7:47 pm

  21. […] Media as a Tool for Protest Politeia – 1001 de nopţi – Prinţii deşertului Politeia – 1001 de nopţi: Orientul în flăcări Curs de Guvernare – 1001 de nopti – O analiză a evenimentelor din lumea musulmană. Ziua […]


Comentariile sunt închise.