Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Vizita creditorului

Maine, Presedintele chinez Hu Jintao va ateriza la Washington. Dupa cele 21 de salve de tun protocolare, florile de rigoare si trecerea in revista a garzii de onoare, va avea loc adevaratul summit global, cel care va hotari multe lucruri, aparent neimportante pentru cetatenii Romaniei, de fapt extrem de importante pentru ca dupa ceea ce se va intampla sau nu in acest summit vom cunoaste poate potecile viitorului economic al planetei, cel putin pentru perioada de un an, doi care poate fi anticipata.

Hu Jintao este actualul lider suprem al R. P. Chineze, deţinând în acelaşi timp funcţiile de Secretar General al Partidului Comunist Chinez din 2002, Preşedinte al Republicii Populare Chineze din 2003 şi Şef al Comisiei Militare Centrale din 2004. Jintao este probabil cel mai important lider chinez de la Deng Xiaoping pana astazi. In perioada de cei aproape 10 ani de cand a luat in mana haturile puterii de la Beijing, China a reusit sa devina ceea ce toti recunosc astazi – un jucator principal in geopolitica globala. Hu Jintao, inginer de meserie,  este un birocrat ambitios, rezultat al aparatului comunist chinez, asta inseamnand dur si conservator. Despre duritatea lui se poate invata din perioada in care a fost “stapanul Tibetului”, perioada de framantari politice globale (1989), in care a innabusit (unii spun violent) orice incercare nationalista din aceasta regiune anexata cu forta statului Chinez. Astazi, la varsta de 68 de ani, devenit primul politician chinez care joaca global direct in fata Statelor Unite, are mari sanse de a scrie o pagina importanta in istoria tarii sale.

In fata lui Hu Jintao se prezinta al 44-lea Preşedinte al Statelor Unite, Barak Hussein Obama Jr., primul afro-american ales în această funcţie. Fiul unui kenyan, Barack Hussein Obama Sr. şi al unei americance, Ann Dunham Stanley, Obama a petrecut o mare parte a copilăriei în Hawaii si Indonezia. Absolvent al Universităţii Columbia şi al Facultăţii de Drept de la Harvard, înainte de a candida pentru intrarea în administraţia publică şi de a deveni membru al Senatului statului Illinois între 1997 şi 2004. În noiembrie 2004 a fost ales in Senatul Federal ca reprezentant al statului Illinois. La 4 noiembrie 2008, Barack Obama l-a învins pe John McCain în alegerile generale, devenind Presedintele Statelor Unite.  În umbra crizei mondiale si a celor doua razboaie in care a fost implicata America, administratia Obama a facut tot ce s-a putut, din nefericire nu prea mult si nici prea eficient. Una din marile probleme ale administratiei a fost si este lipsa de viziune a cabinetului condus de Obama. Daca  adaugam si lipsa de stabilitate a echipei de consilieri ajungem la concluzii destul de triste legate de eficienta administratiei. Fara dubiu, America sta destul de precar la capitolul  conducerii treburilor interne si externe.

Dupa rezultatele jalnice ale G-20, lumea se asteapta ca intalnirea celor doi presedinti sa conduca la formarea unui G-2, extrem de sustinut de multi specialisti mai mult sau mai putin proeminenti (Zbigniew Brzezinski, Niall Ferguson, Robert Zoellick, Justin Yifu Lin) . Cred  ca daca nu se va inchega acest for, formal sau  informal,  sunt mari sanse sa ajungem la un G-0.

Dupa cum s-a publicat in presa americana, agenda intalnirii contine destul de multe probleme, partial ireconciliabile, altele dependente de flexibilitatea partilor si de interesul lor de a ajunge la o destindere a relatiilor.

Agenda economica contine urmatoarele subiecte:

  1. Reluarea activitatii SED (China-U.S. Strategic Economic Dialogue – SED), care nu s-a intrunit din 4 decembrie 2008.
  2. Diminuarea protectionsmului chinez, care mentine enormul deficit comercial in detrimentul Statelor Unite (vezi graful G-1).
  3. Incetarea mentinerii artificiale a cotatiei Renminbi (Yuan-renminbi este moneda naţională a Chinei).
  4. Din partea chineza se doreste anularea unor taxe, considerate de chinezi drept protectioniste (de exemplu cei 35% taxe la importurile de cauciucuri).
  5. Tot din partea chineza se doreste renegocierea DTS (Drepturile speciale de tragere), moneda virtuală a Fondului Monetar Internaţional, conceput ca înlocuitor al standardului aurului. Tranzacţiile în interiorul Fondului Monetar Internaţional sunt calculate în DST. O serie de valute naţionale sunt fixate la un anumit raport în relaţie cu DST. (Vezi graful G-2)
  6. China doreste reciprocitatea in posibilitatea de a investi in industriile americane, similar la investitiile  japoneze  in anii ’70.

Agenda politica include:

  1. Mentinerea status-quo in privinta Taiwanului.
  2. Detensionarea situatiei in peninsula Coreeana.
  3. Anularea doctrinei formulata de Reagan, numita de chinezi conspiratia incercuirii (vezi in bibliografie).
  4. Adaptarea pozitiilor Chino-Americane in cazul Iranului si conflictelor din Orientul Mijlociu.
  5. Rezolvarea divergentelor legate de inarmarea Japoniei si posibila ei devenire putere nucleara.
  6. Mentinerea la minimum a vanzarilor de arme americane Taiwanului si numai cele care sunt incluse in terminologia numita “armament de aparare”.

Probabil ca se vor discuta mult mai multe subiecte decat cele mentionate de mine; deoarece sursele mele sunt publice nu am gasit altele. Sper ca aceasta intalnire va avea succes si adept fiind al configuratiei G-2, care poate fi cea mai eficienta  la momentul actual, imi mentin ideea ca daca nu vom avea acest G-2, vom ajunge la G-0, si atunci vor fi toti impotriva tuturor.

Bibliografie:

Politeia-net: Puterile Lumii-China;
U.S. Census BureauInternational Trade in Goods and Services Highlights;
U.S. – China InstituteTalking Points – August 12 – 26, 2009;
UCLA – AsiaMediaBeijing’s Alarm Over New ‘US Encirclement Conspiracy’;
Riscograma – Cum arată moneda pe care China vrea s-o impună lumii.

Written by Theophyle

18/01/2011 la 3:07 pm

33 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. obama s-a trezit târziu – noi am început relațiile serioase cu china înca de pe vremea lui adrian nastase 🙂

    cursdeguvernare.ro

    18/01/2011 at 3:42 pm

    • salut 🙂
      Am avut un summit important intre diplomatii romani si pardoselile rosii ale familiei Nastase. Cum puteam sa uit? 🙄

      Theophyle

      18/01/2011 at 3:45 pm

    • relatiile cu china au inceput pe vremea lui ceasca,
      iar socrul lui adi4case a fost ambasador in china.
      🙂

      skorpion

      18/01/2011 at 6:30 pm

  2. Buna ziua tuturor.Theophlyl, fii atemt ce spune Stiglitz in Romania Libera de azi :
    ,,Din păcate, hotărârile de Anul Nou făcute în Europa şi America au fost cele greşite. Răspunsul la eşecurile comerciale şi la risipa din sectorul privat, care au cauzat criza economică, a fost impunerea austerităţii în sectorul public! Consecinţa va fi aproape sigur o redresare mai lentă şi o întârziere chiar şi mai mare înainte ca şomajul să ajungă la un nivel acceptabil…A devenit o modă printre politicieni să predice virtuţile durerii şi suferinţei, fără îndoială pentru că cei care poartă această povară sunt cei care nu îşi pot face auzită vocea – oamenii săraci şi generaţiile viitoare…Deci ar trebui ca victimele nevinovate şi cei care nu au câştigat nimic din falsa prosperitate să fie obligaţi să plătească chiar mai mult?”
    Mie mi se pare ca se potriveste si la noi ?!

    Loda

    18/01/2011 at 3:52 pm

    • Loda salut 🙂
      Stiglitz nu intra in considerentele mele de nici un fel. Nu pentru ca el este kynesian si eu de loc. Pentru ca pana acum nu a avut dreptate in nimic din ceea ce a prezis. Oracolul din Delfi este mai exact decat el. Obama merita Nobelul exact cat Stiglitz il merita 🙂

      Noi vom plati nu din cauza masurilor guvernamentale de astazi ci din cauza celor care s-au luat din ’89 incoace de toate guvernele care au jefuit tara prin rautate si /sau incompetenta.

      Si cand spun toate chiar ma refer la TOATE!

      Theophyle

      18/01/2011 at 3:58 pm

      • Multumesc .

        Loda

        18/01/2011 at 5:09 pm

      • STIGLITZ= un fel de Ilie Serbanescu al CNN

        intamplator

        18/01/2011 at 5:17 pm

  3. Saturday Night Live are doua scenete grozave cu Obama si Hu 🙂 Vi le recomand!

    Huitzilopochtli

    18/01/2011 at 4:24 pm

    • Salut Huitzi 🙂
      Musai am sa le vad 😆

      Theophyle

      18/01/2011 at 4:25 pm

  4. salve,

    un G-0 nu ar fi fost mai bun in loc de G-2??
    🙂

    skorpion

    18/01/2011 at 6:31 pm

    • Discutii, negocieri, etc., chiar sterile sunt mai bune decat zero intilniri.
      G-0 inseamna ‘nu ne intilnim / nu discutam intre noi’. Vezi conflagrațiile.

      CFG

      18/01/2011 at 6:55 pm

  5. @Theophyle, buna seara.
    Si eu astept cu foarte mare interes si de un ban speranta introducerea unui pic de logica in haosul care pare sa se instaleze in lume, iar duetul SUA-China ar putea avea sanse. Vom vedea.

    Iti cunosc parerea despre Nastase, dar in privinta pozitiei lui in dosarul relatiilor cu China esti nedrept. Persoana Nastase poate avea multe defecte sau pacate, daca vrei neaparat,dar in privinta relatiilor sino-romane si-a facut datoria, iar chinezii il considerau si il considera inca „un vechi si bun prieten”. Tu stii ce inseamna asta la chinezi.

    http://www.chinaembassy.org.ro/rom/zlgx/t178952.htm

    In privinta lui Stiglitz iti inteleg iritarea de principiu. Nici eu nu sunt intotdeauna de acord cu el. Dar omul a tot avut pozitii pe care astazi, dupa ce criza globala s-a instalat, le consideram si noi valabile. De ce sa nu recunoastem?
    Iti reamintesc un mai vechi articol – care rezuma principalele sale avertismente, de-a lungul ultimelor 2 decenii – din Newsweek:
    http://www.newsweek.com/2009/07/17/the-most-misunderstood-man-in-america.html

    Altfel, ca observator atent si minutios al lumii islamice ce esti, te intreb care este sensul epidemiei de autoimolari din regiune? Dupa Tunisia, am inteles ca s-a intamplat si in Algeria, si in Egipt. Exista vreun sens particular al gestului, are vreo semnificatie anume acest mod de a protesta?

    casandra

    18/01/2011 at 6:49 pm

    • Salut @casandra,

      Nu cred ca sti parerile mele despre A.Nastase si da, stiu ca Nastase este bine-vazut in China. Cred ca eu am intors un comentariu serios si l-am transformat intr-o intepatura (bine meritata). Oamenii destepti fac greseli mari.

      Prostul obice de a te jertfi este la sursa lui shiit si semnifica sacrificiul (daca vrei uciderea) Imamului Hussein ibn Ali considerat primul Imam al Shiitilor. In perioada sarbatori care sarbatoreste martirajul oamenii se ranesc cu cutite sau lanturi. Nu prea este recomandat sa fi de alta religie si sa treci langa o astfel de procesiune.

      La suniti este legat de Eid al-Adha, sarbatoare in care este amintit Abraham (Ibrahim in versiunea araba) care aproape l-a jertfit pe Iacob (Ismael in versiune araba)

      Theophyle

      18/01/2011 at 7:09 pm

      • Da, iar cei care o manipulau pe prima soţie-fecioară (Aisha) a Profetului Mohamed, după moartea acestuia în 632, au iniţiat mişcarea şuniţilor, această schismă avînd efecte vizibile, pînă astăzi.

        tiberiuorasanu

        18/01/2011 at 7:58 pm

        • se vede ca te-ai intors dintr-un pelerinaj din locurile sfinte 😆

          Theophyle

          18/01/2011 at 8:04 pm

  6. Buna Seara 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    18/01/2011 at 7:25 pm

  7. Daca imi permiteti un citat dintr-o carte de psihologie, desigur cu caracter general, nu neaparat adaptat lumii arabe:”Arson asociat cu proteste social-economice:…Tratatele de psihologia multimilor analizeaza modalitatea de dirijare si manipulare a maselor de oameni spre anumite scopuri, inclusiv distructive,fascinatia reala pe care o exercita focul, jucand rolul de amplificator al emotiilor umane”. Citatul face parte din „Particularitati ale cercetarii incendiilor si exploziilor” de FLORIN STANCIU; DANIEL TITUS TOMA.

    Treceam si eu pe aici

    18/01/2011 at 7:26 pm

    • Treceam Salut
      La islamici este si o parte din traditia religioasa. Vezi mai sus.

      Theophyle

      18/01/2011 at 7:27 pm

  8. Salut.
    Da, am citit si ma gandeam ca orice manipulare porneste de la niste principii psihologice generale, pe care le detin toti oamenii, care se grefeaza apoi pe specificul psihologic si religios al natiunii. Toti avem schelet de oase, insa ” invelisul” de deasupra e particularizat de rasa.

    Treceam si eu pe aici

    18/01/2011 at 7:35 pm

    • Salut !

      Nu cred că este vorba despre principii psihologice, cel puţin, NU pentru acele vremuri.
      Probabil că este vorba, despre o perioadă în care nişte tradiţii, au suferit o schimbare dramatică; respectiv, Mohamed a fost cel care a înţeles că triburile de arabi prea adesea DEZBINATE, pot fi reunite sub un stindard nou.
      Lucru care i-a reuşit, cu efecte vizibile pînă în zilele noastre.

      tiberiuorasanu

      18/01/2011 at 8:06 pm

      • Ah, nu ma refer la vreo perioada istorica, ci e un post mai sus in care Casandra il intreba pe Theophyle ce crede despre epidemia de autoincendieri de cand cu revolta din Tunisia.Si rationamentul meu era ca exista justificari pentru asemenea actiuni dpdv psihologic
        ( manipulare+politica), cat si dpdv religios, caci principiile manipularii se grefeaza pe specificul religios si psihologia proprie oricarei natiuni.

        Treceam si eu pe aici

        18/01/2011 at 8:19 pm

        • Just!

          ps. În disputa cu prietenul timi, ai avut dreptate.
          Sper ca prietenul Teofil, să nu se supere pe mine. 🙂

          tiberiuorasanu

          18/01/2011 at 8:26 pm

          • tibiiiii,
            fara strambe 😦

            Theophyle

            18/01/2011 at 8:33 pm

            • OK ! Prietene, mai tac vreo două săptămîni.

              Ştiu mult mai multe bancuri porcoase decît timi dar, nu am simţit niciodată nevoia să le spun.

              ps. probabil că vom vorbi la tel. în această săptămînă, da ?

              tiberiuorasanu

              18/01/2011 at 8:41 pm

              • tibi, nu vreau sa taci nici macar un minut – sa nu vorbim de saptamani 🙂
                Vreau armonie si da vorbim 😆

                Theophyle

                18/01/2011 at 8:44 pm

  9. Salutare Theophyle .
    Cu intilnirea asta si printre altele ,se pun bazele crearii unei noi valute internationale . Yuan . O nastere treptata care va trece prin cumpararea bilaterala a monedelor nationale si in final prin un rol tot mai important a hirtiei cu Mao la FMI .
    Nu glumesc si treaba asta va aparea mult mai repede decit ne imaginam .

    Ștefan A.

    18/01/2011 at 8:10 pm

    • Stefane salut 🙂
      nu am probleme cu ma pe bacnote, important sa fie multe si ale mele 🙂

      Theophyle

      18/01/2011 at 8:15 pm

      • 😆

        Ștefan A.

        18/01/2011 at 8:22 pm

    • Explica-mi te rog ce-i cu cumpararea bilaterala a monedelor nationale, ca la ora asta ma depaseste. Adica americanii cumpara impreuna cu chinezii? Cum se poate aplica un astfel de mecanism?

      Treceam si eu pe aici

      18/01/2011 at 8:23 pm

      • Salut „Treceam si eu pe aici” .
        In perioada de virf a crizei mondiale ,banca centrala USA (FED ) a cumparat euro si banca centrala europeana (BCE ) a cumparat dolari americani . Acesta este principiul cumpararii bilaterale . Fiecare din parti cumpara moneda celuilalt .
        Ar fi posibil sa fedem ca FED cumpara bani chinezi . De chinezi nu mai vorbim ca sin primii detinatori din lume de rezerve in dolari americani .

        Ștefan A.

        18/01/2011 at 10:05 pm

        • Multumesc.

          Treceam si eu pe aici

          19/01/2011 at 9:21 am

  10. […] This post was mentioned on Twitter by Robert Borislavschi. Robert Borislavschi said: RT @Theo_phyle: Vizita creditorului: http://t.co/ai15GH6 […]


Comentariile sunt închise.