Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Amurgul zeilor – Steve Jobs

Consiliul de administraţie al Apple i-a acordat lui Steve Jobs un concediu medical – a anunţat luni compania americană. Jobs a publicat şi o declaraţie de presă, în care a precizat că “va fi în continuare CEO şi se va implica în decizii strategice pentru companie”. La începutul anului 2009, Steve Jobs a făcut un lucru asemănător. Preşedintele Apple Inc. anunţa atunci că va intra în concediu medical până la sfârşitul lunii iunie 2009 din cauza unor probleme de sănătate mai complexe decât credea. Anunţul i-a luat prin surprindere pe acţionari şi brokeri, iar acţiunile companiei au pierdut 10 procente la vremea respectivă. Jobs este bolnav de cancer la pancreas şi a suferit un transplant de ficat.  Probabil ca acest concediu medical va fi din nefericire si ultimul. 

Cand am scris despre digerati, acea elita care nu s-a dorit elita, dar care au influentat profund lumea in care traim, multiplicand geniul lor si raspandindu-l pe intreaga planeta, semanand multe idei si consolidand fundamentele tehnologice si sociale ale lumii in care traim, m-am referit si la Steve Jobs.

Jobs este membru al generatiei a doua de digerati, impreuna cu partenerul lui mai putin cunoscut Steve Wozniak si marii adversari – Bill Gates si partenerul lui mai putin cunoscut Paul Allen. Daca Gates a creat o tehnologie dura, de loc eleganta si de multe ori stupida, Jobs a reusit sa imbine frumosul cu utilul. Pentru un utilizator Apple ca mine faptul ca discut cu voi acum de pe un PC cu XP este aproape o suferinta. Pentru mine Mac-ul mi-a dat posibilitatea sa-mi exercit profesia mult mai eficace decat as fi facut-o cu ajutorul unui PC, credeti-ma nu sunt singurul.

Steve Jobs este un autodidact la fel ca Bill Gates, ambii nu au reusit sa-si termine studiile universitare, aici insa se termina similaritatile. Steve Jobs este copilul din flori al lui Joanne Simpson, o studentă americancă, care l-a conceput cu un student arab de origine siriana, Abdul Jandali. Micutul a fost adoptat de Paul şi Clara Jobs, din Mountain View, Santa Clara , California, aceştia dându-i numele de Steven Paul. Steve Jobs a urmat cursurile liceului din Cupertino, California, frecventând după orele de şcoală prelegerile de la compania Hewlett-Packard din Palo Alto, California.

In scurt timp el a fost angajat la această companie, în perioada verii, lucrând împreună cu Steve Wozniak. În 1972, Jobs a absolvit liceul şi s-a înscris la Colegiul Reed, din Portland, Oregon. Deşi a abandonat facultatea după doar un semestru, el a continuat să audieze unele cursuri precum cel de caligrafie.

În toamna lui 1974, Jobs s-a întors în California, unde a început să participe la reuniunile Homebrew Computer Club, împreună cu Steve Wozniak. Dorind să strângă bani pentru o retragere spirituală în India, se angajează ca tehnician la Atari, o firmă producătoare de jocuri video. Jobs călătoreşte în India împreună cu un prieten din facultate, Daniel Kottke – devenit mai târziu primul angajat al Apple , în căutarea iluminării spirituale. S-a întors budist convins, cu capul ras şi purtând haine indiene tradiţionale. În acea perioadă a experimentat unele droguri, el spunând despre experienţele sale cu LSD ” unul dintre cele două sau trei cele mai importante lucruri pe care le-am făcut”. A afirmat că cei din jurul său, care nu-i împărtăşesc rădăcinile sale contraculturale (cultura hippy), nu-i pot înţelege în totalitate modul său de gândire.

În 1976, Steve Jobs, Steve Wozniak, Ronald Wayne şi mai târziu, cu finanţare din partea unui semi-pensionar al Intel, manager de produs pe piaţă şi inginer A.C. „Mike” Markkula Jr., fondează Apple. Înainte de a co-înfiinţa Apple,Wozniak a fost hacker. Jobs şi Wozniak erau prieteni de câţiva ani, ei s-au cunoscut în 1971, când prietenul lor comun, Bill Fernandez, l-a prezentat pe tânărul de 21 de ani, Wozniak lui Jobs, pe atunci în vârstă de 16 ani. Steve Jobs a reuşit să-l convingă pe Wozniak să asambleze un calculator şi să-l vândă. Pe măsură ce Apple a continuat să se extindă, compania a început să caute un director cu experienţă, care să administreze eficient dezvoltarea acesteia. În 1978, Apple l-a recrutat pe Mike Scott de la National Semiconductor pentru postul de CEO (director executiv), pentru mai mulţi ani turbulenţi. În 1983, Steve Jobs l-a ademenit pe John Sculley de la Pepsi-Cola să vină la Apple pe postul de CEO ( director executiv), întrebându-l : „Vrei să vinzi apă cu zahăr toată viaţa ta sau vrei să vii cu mine şi să schimbi lumea?” În anul următor Apple a difuzat la televiziune o reclama de Super Bowl intitulata „1984”. La adunarea anuala a acţionarilor, din 24 ianuarie 1984, Jobs, vizibil emoţionat, a prezentat calculatorul Macintosh audienţei entuziaste; Macintosh a devenit primul calculator de dimensiuni mici, cu interfaţă grafică pentru utilizator care a fost comercializat cu succes.

Restul a ramas istorie si cei tineri deja l-au apucat si cunoscut. Dupa umila mea parere, Steve Jobs este cel mai proeminent reprezentant al generatiei a doua de digerati. Un om de geniu, care a facut tone de bani, fara a fi extravagant sau pompos, imbracat in ultimii 20 de ani numai in blugi cu tricou vara si pulover iarna. Jobs este în prezent cel mai mare acţionar al companiei Disney şi membru în consiliul de directori al Disney si bineinteles actionar majoritar in firma pe care a creat-o – Apple!

Pentru Jobs, budist convins pana in zilele noastre cele patru adevaruri ale budismului sunt certitudini: “naşterea este suferinţă, bătrâneţea este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă”.

Ii urez din toata inima sa fie sanatos si Dumnezeu, oricine ar fi El, sa-i aline zilele. Nirvana [*] pentru Steve Jobs, o merita!

[*] Nirvana reprezintă starea în care este nimicită suferinţa şi în care omul se debarasează de ciclul reîncarnărilor, de orice apariţie, dispariţie sau transformare. Prin prisma Nirvanei, omul priveşte cele cinci „agregate” ale existenţei sale ca pe ceva impropriu şi devine indiferent la schimbarea sau anihilarea lor. Relaţia dintre samsara şi Nirvana este cea dintre iluzie şi realitate; prin distrugerea samsarei nu se pune capăt unei entităţi existente ci unei aparenţe, prin volatilizarea căreia se lasă loc manifestării depline a „adevărului”. Nirvana este un „neant”, cu toate că în diferite credinţe populare ea se materializează sub forma unui spaţiu paradiziac.

Written by Theophyle

18/01/2011 la 7:24 pm

95 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salut
    1
    Si acum imi amintesc cu drag computerul Apple cumparat in 1987. Aveam de ales intre a cumpara un calculator sau o masina second hand. M-am gindit ca autobuzul UT_Shuttle circula extrem de bine in tot orasul Austin si…. era gratuit.
    Am luat calculatorul.
    Intradevar era o buucurie.
    2
    Una din vorbele lui Steve Jobs: Nu ma intereseaza acumularea de bani. Nu tin sa fiu cel mai bogat din cimitir 🙂
    Dumnezeu sa il pazeasca.

    Un tanar de stanga

    18/01/2011 at 7:40 pm

    • Salut TDS 🙂
      Om bun, chiar bun! Am avut placerea sa-l cunosc am stat de vorba cu el cam 10-15 minute, omul simtea tehnologie. Formidabil 🙂 Sa-l ajute Budha

      Theophyle

      18/01/2011 at 7:46 pm

  2. buna seara,
    chiar imi pare rau pentru genialul Steve Jobs, dar poate, poate va scapa si de data asta…

    in alta ordine de idei, de semnalat faptul ca acel John Sculley de la pepsi-cola a reusit sa-l dea afara pe Steve Jobs din propria lui firma….insa dupa o prabusire temporara a firmei, Jobs a fost rechemat si vinzarile din nou au inceput creasca.

    vorba: omul sfinteste locul!

    ii doresc sa se insanatoseasca, este inca tinar…

    skorpion

    18/01/2011 at 7:58 pm

  3. „Nu tin sa fiu cel mai bogat din cimitir”.
    Realist omul.
    buna seara.

    victor L

    18/01/2011 at 7:59 pm

    • Salut Victor 🙂
      Da realist si modest! Este insa un om foarte bogat 🙂

      Theophyle

      18/01/2011 at 8:06 pm

  4. Salutare tuturor!

    E o veste urîtă! Urîtă! Nu cred că mai este nevoie să vă spun că sînt un fan Mac 🙂 .

    Steve Jobs este încă un mister pentru mine și înainte de orice boală îl consider bolnav de tehnologie, dar într-un mod eficient, care a știut să țină ora exactă în domeniul lui de excelență. Cel mai mult însă îmi place că a avut puterea să revină după căderi, și nu au fost puține, luînd-o mereu și mereu de la capăt. Consider că asta e lecția cea mai importantă pe care ar fi preferabil s-o ținem minte.

    filadel

    18/01/2011 at 8:07 pm

    • filadel salut 🙂
      Jobs este un geniu. Greu de analizat strategiile lui, intotdeuna a reusit sa imbine frumosul cu eficienta tehnologica. Asta este meritul lui!

      Theophyle

      18/01/2011 at 8:11 pm

  5. Numai bine doresc pentru Steve Jobs.
    @Theophyle – cunosc destul de bine cateva tehnologii Microsoft ca sa va spun ca de cele mai multe ori nu sunt chiar atat de stupide. Stupizenia apare atunci cand „dashteptii” de la marketing insista ca produsul sa fie scos pe piata, fara a se tine seama de cate imperfectiuni prezinta – vezi cel mai recent caz, Win Vista. Credeti-ma, n-as rezista intr-un mediu stupid si dur 🙂
    Daca acum as fi brusc nevoita sa lucrez pe Mac, probabil as marai mult pana sa ma obisnuiesc 🙂

    Diana

    18/01/2011 at 8:09 pm

    • Dianu, nu cred ca ai avea problem din punct de vedere a userului este foarte intuitiv, Super-userul are nevoie de putin cunostinte la nivel de kernel si putin activeX, la nvel de programator totul este c sau C-like 🙂

      Theophyle

      18/01/2011 at 8:13 pm

  6. Salut Theophyle,
    dar nu s-a imbogatit ca Felix si Patriciu 😉

    victor L

    18/01/2011 at 8:09 pm

    • Dragule astia vor ajunge la cimitir si bogati si blestemati!

      Theophyle

      18/01/2011 at 8:13 pm

  7. Un articol interesant, de citit:

    http://cursdeguvernare.ro/pedele.html

    Theophyle

    18/01/2011 at 8:18 pm

  8. Seara buna .
    Prin Italia se spune : un mar pe zi, tine medicul departe .
    Se vede ca nu este adevarat . Proprietarul marului sta rau si are nevoie de bune tratamente medicale . In mod sigur nu trebuie sa mearga la Viena .
    Sper totusi sa reuseasca sa se puna pe picioare . Slabe sanse dar cred ca merita . E un bun exemplu de capitalist care nu a uitat NICIODATA de unde a pornit .
    De ai nostri nu vorbesc . Sint niste parveniti si gata .

    Ștefan A.

    18/01/2011 at 8:19 pm

    • nai nici macar nu l-as numi capitalist, pe bune! E un fel de jucator. Pentru el afacerile sunt un sport!

      Theophyle

      18/01/2011 at 8:24 pm

  9. Buna seara !
    Frumoase ganduri pentru un component de esenta al unei generatii.
    Multumesc .

    ela

    18/01/2011 at 8:22 pm

    • Salut @ela,
      le merita din plin!

      Theophyle

      18/01/2011 at 8:23 pm

      • Sunt convinsa ca le merita.
        Multumirile erau pentru tine ,ca in perioada asta plina de tumult si de zbateri ai gasit timp pentru omagiul acesta .

        ela

        18/01/2011 at 8:33 pm

  10. O ultima postare despre Eminescu, scrisa de caragiale pe Bibliophyle :

    http://bibliophyle.wordpress.com/2011/01/18/o-ultima-despre-eminescu-ironie/

    Theophyle

    18/01/2011 at 8:26 pm

  11. Win 7 e acceptabil. Un user acceptabil trebuie sa aiba cateva minime cunostinte de configurare a sistemului si instalari de programe, ca sa faca sa mearga si Windowsul brici 🙂

    Galeata cu pixeli

    18/01/2011 at 8:26 pm

    • dupa Vista nu indraznesc nimic!

      Theophyle

      18/01/2011 at 8:33 pm

      • Vista e catastrofal. Eu am indraznit si mi-a placut Win 7 mult. E stabil, fiabil si aratos, si nu sunt probleme de compatibilitate cu programele noi.

        Acum folosesc un XP SP3 pentru ca folosesc Adobe Photoshop CS5. XP ramane inca solutia cea mai buna pentru programele de grafica digitala.

        Galeata cu pixeli

        18/01/2011 at 8:39 pm

        • Eu sunt pe XP si raman cat pot mai mult pe el. Grafica o fac pe Mac, deci nici macar nu-mi pasa!

          Theophyle

          18/01/2011 at 8:42 pm

    • Vista e un episod nefericit, e adevarat. Win 7 si Win 2008 server nu repeta istoria Vistei.

      Diana

      18/01/2011 at 8:44 pm

      • Din nefericire au mai avut ei episoade din astea cu Win-95

        Theophyle

        18/01/2011 at 8:47 pm

        • Din pacate se grabesc sa scoata produsele pe piata, indiferent de imperfectiuni. Dar pe masura ce tehnologiile se maturizeaza, devine OK sa lucrezi cu ele. Din cauza asta de multe ori o tehmologie MS nu e adoptata in productie decat dupa primul „service pack”.

          Diana

          18/01/2011 at 8:50 pm

          • MS sunt „mici copii” in partea asta. Ia sa-i vedeti pe Oracle 🙂

            Diana

            18/01/2011 at 8:52 pm

            • Toate informatiile mele profesionale, articolele si tot ceea ce produc eu profesional (nu pe bloguri da) erau indexate pe un Oracle DB, pana am inebunit si am transferat totul pe Paradox.

              Theophyle

              18/01/2011 at 8:55 pm

  12. Doamnelor și domnilor! 🙂

    nu deschideți cutia Pandorei! 😀

    O să vă dau numai un mic exemplu: după o vreme, Steve Jobs a observat că sistemul său era prea închis și nu mai putea face față pieței. Se închistase în sine prea mult și alții erau deja mult în față. A avut destul discernămînt să deschidă ușa tehnologiei celei mai flexibile și inovatoare. Din acel moment s-a născut ceea ce voi vedeți sub numele de MacOSX. Arăta ca un Mac, se comporta ca un Mac dar dedesubt nu mai era Mac. Windows n-a fost niciodată.
    Sub frumoasele voastre desktopuri Mac se ascunde un micuț Linux puternic. 🙂

    Asta n-a vrut să vadă Bill și de-aia avem Windows 7 în loc de ceva cu adevărat valoros. Asta este și una dintre diferențele majore dintre Bill și Steve, catedrala și un fel de bazar, dar Steve, cum spuneam, a știut să citească semnele timpului său.

    Cînd Mac-ul a deschis ușa, adică a devenit un pic open, a renăscut. Nu uitați cuvîntul ăsta: Linux.

    filadel

    18/01/2011 at 8:55 pm

    • Draga filadel. Primul sistem de operare pe care l-am invatat a fost Unix – Level III, am migrat la Unix – V si cand a aparul linuxul am lucrat cu el, problema este ca nu ai un ofice ca lumea. Oficeul pe Linux este o vrajeala!

      Theophyle

      18/01/2011 at 8:58 pm

      • Theophyle

        nu te supăra pe OpenOffice! Dă-i o șansă și vezi ce poți obține pentru zero lei.

        Eu sînt total de partea open a jumătății și foarte rar, aproape deloc, fac apel la alte sisteme de operare înafară de Linux, de exemplu pentru a fi compatibil cu prieteni care nu lucrează decît sub Windows.
        Despre bOracle împărtășim aceleași păreri! 😀 😀 Și nu pentru că n-ar fi un produs bun ci mai ales din cauza politicii aberante de a face bani.

        filadel

        18/01/2011 at 9:21 pm

        • Frate Fil,
          eu sunt user, nu sunt nici programator si nici macar IT-ist prind ceva mai repede lucrurile si vreau un soft simplu si ieftin (nu lucrez cu furaciuni) ca sa-mi fac treaba!

          Theophyle

          18/01/2011 at 9:26 pm

          • OpenOffice este gratuit Theophyle, este open source și rulează pe orice sistem de operare adică: Mac, Windows și Linux + care mai vrei tu. Nu este nimic furat în OO. De altfel el aparține lui Oracle dar este distribuit open.

            Exemplu: cînd a apărut MS Office 2007, MS office 2003 nu putea recunoaște documentele create cu acest soft. 😀 😀 Amîndouă aparțineau Micro$oft. Open Office putea face treaba asta.

            filadel

            18/01/2011 at 9:32 pm

            • open office e bun. si e gratuit.

              para

              19/01/2011 at 10:42 am

    • Pe Jupiter! Nu vad nici un motiv pentru care cineva ar folosi Windows cand are la dispozitie (gratuit) Linux.
      Chiar si pe segmentul de Office Linuxul este net superior. Lyx pentru documente si latex-beamer pentru prezentari sunt imbatabile atat in ceea ce priveste productivitatea cat si aspectul profesionist al rezultatului.

      Nu mai mentionez probleme de genul „Calculeaza deviatia standard a unui set de 10k numere din lista 1 care nu se regasesc in primele 5k numere ordonate descrescator din lista 2.” imposibil de rezolvat folosind un sistem Windows proaspat instalat. In orice distributie decenta de Linux poti face asta intr-o singura linie.

      Huitzilopochtli

      18/01/2011 at 9:13 pm

  13. Fiecare cu plusurile si minusurile lui. N-are rost sa demonizam pe nimeni si nimic 🙂
    Nici macar pe Bill sau pe Larry sau pe Win 7.

    Diana

    18/01/2011 at 9:01 pm

    • bineinteles. Barfe de useri 😆

      Theophyle

      18/01/2011 at 9:06 pm

    • De acord cu „Fiecare cu plusurile si minusurile lui.”, nu exista cel mai bun punct ci cel mai bun din punct(e) de vedere.
      Mie windusul 95/98 mi-a scos peri albi si fizic si metaforic. Dupa 2000/XP/2003 nu ma asteptam la surpriza neplacuta numita Vista.
      Mac am intilnit putin, in schimb unix-uri cat cuprinde.

      Jobs este o persoana care a reusit sa identifice necesitati si sa le satisfaca mult mai bine decat altii, intr-o lume competitiva si deschisa. Sa antreneze si pe altii pe linga el in acest proces. Un om peste altii, peste multi altii.

      Sau, daca mi se permite, OM.

      CFG

      18/01/2011 at 9:13 pm

  14. Theophyle

    18/01/2011 at 9:07 pm

  15. Nu va preocupati de noi programe operative . 🙂
    A vorbit Vanghelie in USA si SIVECO va devenii nr.1 pe planeta . 😆
    PS. Nu au specificat care planeta .

    Ștefan A.

    18/01/2011 at 9:08 pm

    • acum sunt linistit! dac van-Ghele reprezinta high-tech-ul romanesc vom avea mici nano-tehnologici!

      Theophyle

      18/01/2011 at 9:10 pm

      • Minitehnicus 🙂

        Diana

        18/01/2011 at 9:17 pm

  16. Theophyle o intrebare .
    Aveti tv digitala terestra in USA sau tot e pe cablu , fibra ?

    Ștefan A.

    18/01/2011 at 9:10 pm

    • Trebuie sa fie. Eu personal o am pe cablu. Unde locuiesc eu suntem conectati la un MAN care transmite Voice/Video si data – TV este digitala si partiala high-definition

      Theophyle

      18/01/2011 at 9:14 pm

  17. Seara buna!
    Ca vechi calculatorist, va spun sincer ca cel mai bun produs al Microsoft a fost MSDos5.2. A urmat 6.0 – un dezastru.
    Apoi a introdus Win95. A aparut si un banc cu cele 3 mari dezastre tehnologice (Hirosima 45/ ernobil 86 si Windows 95 🙂 )(ceva mai prost ca Win.3 – apelat din DOS). Win 98 a fost un sistem stabil, rezolvasera o multime de erori din 95. A urmat 2000, cu bug-ul chiar de l lansarea oficiala (tin minte figura lui Bill cand i-a dat blue screen 😀 ). A venit XP-ul, cu SP3-ul stabil si OK. A Aparut iar dezastrul Vista. Acum (nu am inca curaj sa-l instalez) multa lume vorbeste de bine de Win’7.
    Revin on-topic, Steve ramane miliardarul de legenda, care a creat primul calculator ce a schimbat lumea intr-un garaj (nu stiu daca e adevarat sau nu, dar legenda urbana ramane)- Procesor motorola, sistem Xerox, etc…. Niciodata, Bill Gates nu a fost personajul genial reprezentat de Steve Jobs.

    DanSu

    18/01/2011 at 9:20 pm

    • Cum ai spus și tu: procesor Motorola, sistem Xerox, altele din alte părți. Steve Jobs le-a dat o formă accesibilă. Ăsta e meritul lui. Altfel doctoranzii ăia decrepiți de la Palo Alto ar fi rămas cu o interfață grafică revoluționară dar nevîndută!!!, și cu un șoarece care n-ar fi folosit la altceva decît la mîncat cașcaval. Meritul lui Steve Jobs este că le-a văzut utilitatea și a știut să le prezinte ăntr-o formă comercială care a plăcut americanilor fascinați de computere dar care nu înțelegeau prea multe despre ele.

      filadel

      18/01/2011 at 9:26 pm

    • Off topic
      Ieri ,reprezentanti a celor 6 tari cu rating AAA (maxim) di zona euro au avut o intilnire confidentiala . Prima data de cind exista moneda comuna .
      Ceva fierbe in cratita .

      Ștefan A.

      18/01/2011 at 9:28 pm

      • poate ii plaseaza pe amarati in fundul oceanului fiscal 😦

        Theophyle

        18/01/2011 at 9:29 pm

    • 😀
      Blue screen a fost la Win Me, nu la 2000. 2000 e pe NT … … Si, Dumnezeule, 98 nu a fost stabil, cum putea sa fie cu accesul direct la device?

      … Cat despre Gates, eu stiu ca tatal lui, avocat bun, a facut un contract beton … eu asa stiu …

      Theophyle, poate exista solutii pentru acele fonturi, m-as mira sa nu fie. Prietenul nostru cel mai bun, google, ce spune? 🙂 Care sunt fonturile si / sau problemele? 🙂

      CFG

      18/01/2011 at 9:31 pm

      • spre exemplu – sinaitic Lachish de la 1 pana la 4, de exemplu!

        Theophyle

        18/01/2011 at 9:34 pm

      • Am lucrat mereu pe sisteme profesionale. ‘Me era varianta Home a lui 2000 (venea de la Milenium). Nu am lucrat niciodata cu el (ca atare) dar nu am vazut mari deosebiri. Poate ca era vorba de Me si nu de 2000, dar esentiala ramane problema bug-urilor din Win-uri, ori care au fost. Faptul ca a avut avocati uni, nu-i diminueaza meritele de manager a lui Bill Gates. Dar geniu tehnic ramane Steve.

        DanSu

        18/01/2011 at 9:39 pm

        • Milenium (Me) este o continuare a liniei 3.0/3.1/95/98 (deasupra lui MS-DOS), un 98 cosmetizat. Windows 2000 (XP/2003/2008/Vista/7) este continuarea liniei NT 3.51/4.0 fiind o alta mancare de peste. Cu exceptia Vista seria NT este … OK.

          Privitor la fonturi am trimis pe e-mail … 🙂

          CFG

          19/01/2011 at 1:05 am

    • Mai intai si intai, toata admiratia pentru Steave si pentru compania lui. Si ii doresc sanatate.

      Problema e ca, totusi, discutia ar trebui nuantata, cand e vorba de Bill Gates. Daca MS a lansat 50% dezastre tehnologice, cum se face ca lumea de asteazi este a MS-ului, si nu a lui Apple? De ce la nivel de desktop PC-ul si MS-ul au o cota de piata uriasa? Si nu Apple?

      Diferenta a fost ca la nivel de afaceri Bill a luat deciziile corecte si vizionare, nu Steave. Sorry, nu Apple a schimbat lumea, ci MS si PC-ul IBM-ului. MS s-a legat rapid de PC-uri ieftine, mergand pe mana IBM-ului care a cedat practic arhitectura lumii intregi. Apple a ramas pe o arhitecura hardware proprietara, si scumpa pe deasupra. Si decizia asta a fost atat de „vizionara” incat era pe ce ca Apple sa o mierleasca, in timp ce MS cucerea lumea cu produse relativ modeste tehnologic, precum Win 3.x sau Win95. Dar aveau un mic, marunt avantaj tehnologic: MERGEAU! Da, mergeau pe PC-uri ieftine. Utilizatorii se bucurau ca puteau sa lege in retea peer-to-peer doua calculatoare cu un cablu si ca puteau edita onorabil un document in Ami-Pro sau Word 2.0. Gates a inteles ce doreste lumea si a livrat la timp software-ul potrivit pentru harware-ul potrivit, cand lumea era gata sa cumpere: DOS, Win 3.0, Win95, plus Office. Toate suficient de functionale pe arhitectura PC ieftina. La final anilor 90 batalia era castigata de MS la nivel de desktop cu aceste produse.

      Si ceva imi spune ca la nivel de desktop nu se va schimba ceva prea curand. Apple a pornit pe o alta carare, a produselor premium, lucioase si scumpe. Si a produselor mobile. Si se descurca foarte bine pe partea asta. Sa ii vedem si pe mai departe.

      Eu unul nu renunt la MS pe parte de desktop. Un Win7 este chiar un produs bun. Plus Office-ul. Plus miliardele de alte programe pe care le pot utiliza si de care am nevoie. Plus pretul hardware-lui. Plus posibilitatea de a avea N configuratii posibile hardware, de la cele mai ieftine, pana la cele mai scumpe, usor upgradabile, care nu depind de MS.

      ion

      19/01/2011 at 1:48 pm

      • de acord

        gt dor

        19/01/2011 at 10:28 pm

  18. Hai ca astia ii dau si time-line-ul. e viata nici macar bolnav nu mai poti fi 😦
    http://washpost.bloomberg.com/Story?docId=1376-LF6CCG0YHQ0X01-79G3CJD1QVFFCOD3JREHC8J04E

    Theophyle

    18/01/2011 at 9:42 pm

  19. Buna seara,
    Un documentar traznet pe tvr1.
    Imi pare rau ca nu v-am anuntat de la ora 21 cand a inceput.

    cedric

    18/01/2011 at 9:42 pm

    • Cedric iti dam jos din salariu. Despre ce?

      Theophyle

      18/01/2011 at 9:43 pm

      • Zgarda de Fier

        Huitzilopochtli

        18/01/2011 at 9:45 pm

      • Eu vad pe ministru de externe vorbind la TVR i direct .
        Vorbeste de cum vor modifica votul diasporei , etc .
        O fi asta trasnetul ? 🙂

        Ștefan A.

        18/01/2011 at 9:47 pm

  20. Domnilor , nu stiu ce sa zic .
    Eu merg bine cu Vista , Office, Works.
    De cind am primit niste agiornari de la casa mama , functioneaza bine . E drept ca aseamna tot mai mult cu 7 .

    Ștefan A.

    18/01/2011 at 9:43 pm

  21. imi pare rau ,dar n uavea legatura c usubiectul discutat aici.
    E un documentar in care s-a facut o paralela (la inceput0 intre discursurile lu ihoria Siam si Ceausescu.
    Apoi mistificarea evenimentelo ristorice in filmele lui Nicolaescu
    Apoi , demonstratia facuta de asa zisi Pesedisti (figuranti) in fata tvr, in seara cand s-a uconfruntat Basescu s uNastase i n2004 inainte de turul 2 la prezidentiale

    cedric

    18/01/2011 at 9:47 pm

    • Am glumit Cedric 🙂

      Theophyle

      18/01/2011 at 9:51 pm

  22. S-a da ttoata demonstratia de grobianism a lu iVadim la executarea judecatoreasca , fara bipuri.
    Si, i nsfarsit o mostra de porcarie de emisiune la A1 cu „Basescu ” si „Udrea” in pielea goala , ceva pornografic la culme cu mentiunea pe ecran „emisiune nesanctionata de CNA”

    cedric

    18/01/2011 at 9:50 pm

  23. Theophyle, mai posteaza articole de genu’ asta. E reconfortant sa nu mai discutam despre politica. 😀

    Galeata cu pixeli

    18/01/2011 at 9:54 pm

    • GaPix 🙂
      cam 50% din ceea ce postez eu nu are legatura cu politica cotidiaba. Astazi din 3 postari 2 nu au fost politice 😆

      Theophyle

      18/01/2011 at 9:58 pm

  24. Pot sa va anunt ca la noapte , la ora 2.00 este reluarea episodului, tot pe tvr1 iar maine seara la 21.00 episodul 2

    cedric

    18/01/2011 at 9:54 pm

  25. Numele documentarului :”Cel ce gandeste altfel”

    cedric

    18/01/2011 at 9:57 pm

  26. Buna seara.
    Intai de toate sanatate Steve.
    Nu sunt fan si nici nu lucrez pe Mac. Nu am contact cu marul nici macar la nivel de Ipod. In opinia mea de grafician ce foloseste si photoshoapele si restul de pachete, windows nu e atat de rau. De fapt cred ca e un produs excelent. Avem tendinta de a masura logane cu mercedesuri si apare aceasta eroare.
    Cand am cumparat acest sistem acum 4-5 ani m-am gandit initial la mac. Nu trebuie sa va explic cat costa hardware-ul prin comparatie cu PC-ul.
    In orice agentie de publicitate se lucreaza pe Mac, dar dincolo de fiabilitate si stabilitate, cred ca legenda s-a mai domolit. XP SP3 este un sistem de operare bun ce imi ofera exact ceea ce cer. & e chiar mai bun dar nu imi este necesar pe uniprocesor. Vista e slab si a fost necesar datorita ofertei de hardware dual procesor ce nu era acoperit cum se cuvine de XP 64.
    PC-urile sunt mult mai stabile, mai rapide si marea diferenta fata de un Mac s-a micsorat considerabil. Pe de alta parte sa nu uitam ca friendly ramane produsul lui Gates, chiar daca o mai da si in bara.

    Turnofftheglory

    18/01/2011 at 10:06 pm

    • Ai încercat Linux?

      filadel

      18/01/2011 at 10:40 pm

      • Talibanule 🙂

        Diana

        18/01/2011 at 10:50 pm

        • Diana
          mi-ai devenit brus și mai simpatică! 🙂

          filadel

          18/01/2011 at 10:57 pm

        • Diana
          mi-ai devenit brusc și mai simpatică! 🙂

          filadel

          18/01/2011 at 10:58 pm

      • Da, ca cel mai mare antivirus instalat vreodata. Sa fac flash si photoshop in Linux? Sounds crazy!

        Turnofftheglory

        18/01/2011 at 10:53 pm

        • Pai da, atacurile sunt indreptate impotriva unor chestii de-a dreptul „evil”, cum ar fi de exemplu Windows, MS SQL Server, Oracle si alte creatii dracesti 🙂

          Diana

          18/01/2011 at 10:59 pm

        • Mă ofer să-ți asigur suport pînă treci peste prejudecățile legate de Linux. Gratuit adică Open Source. Serios. Ai adresa mea de mail. Contactează-mă.

          Uite un exemplu: peste 25% din puterea de procesare a procesorului ești obligat să o consumi cu un antivirus. Încă 10% cel puțin cheltuiești pe un firewall care e puțin mai restrictiv ca șvaițerul pentru un șoarece bine determinat.

          Restul, ca să-ți poți face treaba, trebuie să plătești sau să piratezi.

          Oferă-ți un somn liniștit noaptea și ia de gratis ceva mult mai bun decît ceea ce va trebui să plătești odată și odată și nu vei folosi niciodată.

          😀 😀

          filadel

          18/01/2011 at 11:06 pm

  27. TOG, ai dreptate. Mac-urile is scumpe rau. Eu am un PC puternic, configuratie Xtreme, la o treime din pretul unui Mac.

    Si eu folosesc XP SP3 intregat, merge perfect. Nu da erori, nu stai sa bei cafele pana se incarca pagina, etc.

    Am avut aproape un an de zile Win 7, mi s-a parut cel mai valabil din toate cate am folosit. chiar nu merita sa fie pus in rand cu Vista sau altele.

    Galeata cu pixeli

    18/01/2011 at 10:17 pm

  28. past… dumne….. anaf….. si crist…… ma…
    A venit buletinul de plata a abonamentului TV pe 2011. A crescut la 110,50 euro . Huooo!!!

    Ștefan A.

    18/01/2011 at 10:19 pm

    • Ce nerusinati si astia, ca si ai nostri. Cu cat au scumpit? Esti obligat si tu sa le platesti abonament?

      Diana

      18/01/2011 at 10:29 pm

      • A crescut de la 109 euro la 110 ,50. Un mizilic .
        Ce enerveaza e ca in realitate e o taxa pe televizor.
        Indiferent ca te uiti la tv satelitara , privata , extraterestra 🙂 , statul cere taxa pe tv.
        E si cu mila . La fiecare familie se plateste un abonament (de fapt taxa) , indiferent de cite tv ai in casa .
        De fapt e o porcarie prin care se finanteaza tv de stat si in special pilosii din interiorul ei . In Italia sint prezentatori de tv de stat cu salarii de 2.000.000 euro/an .
        +/- 1,1 miliarde euro anual din abonamente si cam tot atit din publicitate .
        – Deficit cronic (pierderi financiare)anual de zeci de milioane euro.
        – De ce sint eu obligat prin lege sa finantez o astfel de societate in care nu am nici un cuvint ?
        PS. Evaziunea fiscala la abonament tv e cam de 50 % . Jumatate familii nu platesc nimic ca nu au platit NICIODATA si deci , nu sint in evidenta societatii .

        Ștefan A.

        18/01/2011 at 10:42 pm

  29. Din moment ce existenta sub orice forma este suferinta, eliberarea de suferinta inseamna moartea definitiva. Nirvana este un “neant”. Punct. Desigur si budistii au si ei falitii lor care nu inteleg implicatiile imortalitatii sau pur si simplu nu-s impacati cu viata lor. Ceea ce-i face sa nu fie budisti „adevarati” 🙂

    Logosfera

    18/01/2011 at 11:40 pm

  30. Steve Jobs si Bill Gates fac parte din categoria restransa de oameni care intr-adevar au schimbat lumea asa cum o cunoastem noi astazi. Este util sa-i comparam si inutil sa-i contrapunem.

    Hronic

    19/01/2011 at 1:17 am

  31. Hai sa nu ne grabim sa scriem necroloage.

    Viorel

    19/01/2011 at 1:34 am

  32. „Education ?
    A tv in every room.”(Charly-1968-Cliff Robertson)
    Am avut sentimente contradictorii in timp ce urmaream un foarte bun documentar pe tvr(CTP-ce-i al lui i-al lui)Din pacate am pierdut inceputul,da` l-am revazut acum.Probabil multzi isi mai aduc aminte de Flowers for Algernon(Daniel Keyes) respectiv filmul care s-a facut(Charly) dupa aceasta povestioara sf.Sentimente contradictorii pentru ca gandurile ma duceau si inspre Brainstorm(1983-cu acelasi C.Robertson dar intr-un rol secundar) respectiv Videodrome-ul lui D.Cronenberg(tot 1983-James Woods).
    Este sau nu este bun tv-ul ?Imaginea ?Depinde cum o foloseshti si cu ce scop,sau cat de adecvata este vremurilor pe care le traim/parcurgem.cand fara tv parca nu se mai poate.Un mijloc de informare comod,un obicei/tabiet, tv-ul poate influentza fundamental viatza noastra.Inca nu i-a disparut magia,tehnologiile recente il propulseaza pe noi culmi.Privitul tv-ului(filmului) este un experiment pasiv .Rasfoiam recent,pentru simpla documentare, niste lucrari in neuropsihologie,in care se spunea ca stimulii video si audio perceputzi in fatza tv au un impact agresiv,daunator pentru ca se succed cu viteza foarte mare iar mintea nu mai poate sa-i proceseze,sa-i controleze,fiind depashita.Interactiunea fizica(verbala,lectura,interrelatzionarea umana) pierde in raport cu puterea imaginii.Se foloseshte astfel mai mult emisfera dreapta,cea care proceseaza imagini,si mai putin cea stanga cea care analizeaza,supune reflectziei.In timp se creaza dependentza,fiind un lucru mai facil s ealege imaginea.Capacitatea de a da raspuns problemelor devine mai mica, insusi efortul necesar cheltuit descurajeaza,diminuand tenacitatea.
    Redau in continuare cateva idei care apartzin unor cercetatori(W.Setzer,E.Peper,V.Gh.).Televiziunea prin puterea de care dispune conditzioneaza comportamentul uman,modeleaza atitudinile siaptitudinile,sugerandu-i practic sa adopte in viatza ceea ce vede,influentzand si gandirea si modul de viatza .Faptul ca nu impune,se poate schimba canalul,ci sugereaza ceva anume,repetand anumite comportamente,atitudini,teme, subconstientul este afectat, imaginea(tv-ul) devenind un mijloc teribil de manipulare/modelare a comportamentului,si, mai grav, a gandirii.
    Mecanismul este simplu,se explica in continuare.Intr-un eveniment oarecare cu interactiune directa obisnuita,gandirea contienta,ratzionala are timpul necesar si dispozitzia pentru ca acesta sa fie analizat.Are loc in mintea noastra o descifrare care ne permite o pozitzionare fatza de respectivul eveniment,acesta fiind situat intr-o ordine a prioritatzilor fiecaruia in parte. Evenimentul poate trezi sau nu emotzie in functzie de gradul de implicare afectiva/emotzionala a fiecaruia.Exista tendintza de autoprotectie afectiva,nedorind interactzionarea in evenimente care pot sa aiba conotatzii negative.
    Tv-ul(video+audio) nu este insa ceva obishnuit oricat am vrea sa credem asta.Viteza foarte mare de derulare a imaginilor,a informatziei practic,,face ca sa nu se mai apuce analiza,cenzurarea si organizarea lor constienta.
    Asta va face in timp ca omul sa oboseasca repede,sa nu se mai poata concentra atunci cand ar trebui sa gandeasca,si-l arunca intr-o spirala viciata,prin care va refuza tot mai mult sa gandeasca din cauza efortului depus,acceptand imaginea(video+audio) ca fiindu-i cele care-i definesc gandirea.Este terenul cel mai fertil pentru manipulare.Scaderea atentziei,a capacitatzii de concentrare,diminuarea rabdarii,a tenacitatzii,inexistentza motivatziei ,toate acestea influentzeaza fundamental existentza omului modern.
    Orientarea si capacitarea atentziei este facuta cu ajutorul mai multor tehnici,insa atentzia astfel obtzinuta nu este doar un raspuns al neuronului stingher la un stimul anume ci chiar efectul unei agresiuni mediatice.Un motiv in plus (pe langa celelalte) ca lumea sa fie foarte iritata,mai ales cand vede ce talkshow-uri avem.
    Se spune ca alegerile nu se castiga cu televizorul.
    Ma-ntreb,oare daca Geoana nu mergea in crucea noptzii la SOV(sau nu se stia)… 😆
    Internetul pare deja sa fie o alta dimensiune a universului.

    mircea

    19/01/2011 at 2:56 am

  33. Oare ce au avut in gand minunatii nostri guvernanti cand au decis desfiintarea de-a valma a institutelor de cercetare? Sunt unele care chiar functioneaza bine.

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/radu-deac-cuiva-nu-i-convine-acest-institut-si-atunci-trebuie-sa-dispara-213648.html

    ela

    19/01/2011 at 6:55 am

  34. Neatza!

    !9 Ianuarie 198 The Apple Lisa, the first commercial personal computer from Apple Inc. to have a graphical user interface and a computer mouse, is announced.

    Creanga

    19/01/2011 at 7:14 am

    • Corectie: 19 Ianuarie 1983

      Creanga

      19/01/2011 at 7:15 am

  35. Buna Dimineata 🙂
    Postare Noua!

    Theophyle

    19/01/2011 at 8:49 am

  36. Invidia celorlalti l-a rapus. Sunt sigur ca daca lumea ar fi stiut sa aprecieze ce a facut pentru ea, el nu ar mai fi fost astazi in situatia asta.

    Mac vs PC

    John Galt

    19/01/2011 at 12:33 pm

  37. „Pentru un utilizator Apple ca mine faptul ca discut cu voi acum de pe un PC cu XP este aproape o suferinta”.

    asta e motivul pentru care atat de multi oameni nu suporta utilizatorii de mac. isi personalizeaza experienta folosirii unui computer cu atatea sentimentalisme incat devine aproape un fetis. e doar o unealta, folositi-o ca atare, nu e o particica de dumnezeire.

    apropo, discut cu voi acum de pe un PC cu XP si am un orgasm.

    sk

    19/01/2011 at 12:53 pm

    • Ai o problema amice daca ai orgasm de la un calculator, inteleg ca interactia este printr-un sit porno 😀

      Theophyle

      19/01/2011 at 12:56 pm

      • Off topic: LOL Theophyle, de aici, din afara, noi vedem cum voi doi ati interactionat, prin intermediul blogului tau. Nu am vazut semnalele clasice ale unui site porno, dar daca tu spui ca asa-i, asa o fi. E blogul tau, tu stii mai bine :))

        On topic: Am si PC si Mac.
        Am lucrat multi ani pe amandoua. Nu exista nicio diferenta intre ele. Clicul tot clic este, fereastra programului tot fereastra ramane, ca pe una e mai albastra sau mai gri sau ce culoare iti alegi, nu are importanta. Un pic mai greu e sa te obisnuiesti cu Ctrl+Tasta vs. Command+Tasta dar nimic peste ce nu se poate trece.

        Cei care au lucrat pe amandoua stiu, ca performantele in ziua de azi sunt compatibile, preturile la modele de top la fel. Intr-adevar acum 15 ani Mac era mai bun pt. top-user, iar PC, stia toata lumea era mai ieftin. Azi Mac costa la fel cat un PC la aceleasi performante (gandeste-te la Dell sau HP sau orice marca de top si vei vedea ca te ustura la buzunar la fel ca Mac).

        Plug’n’Play a fost rezolvat demult si pe PC, iar in vremurile antice problema PnP-ului pe PC era o chestie logica, derivata din multitudinea de componente de pe piata. Toti stiam ca este bine sa ai multe optiuni, dar nu vroiam sa acceptam problemele absolut normale care vin cu ele. Azi, cand toti au internet, un driver nu mai este o treaba grea.

        La argumentul „frumos vs. urat” as raspunde cu „de gustibus non est disputandum”. La fel pe amandoua sistemele, exista nenumarate optiuni de modificare-calibrare de preferinte, deci discutia pe aceasta tema nu are rost.

        Dupa parerea mea, Mac, la inceput a castigat enorm cu stilul „elitist” pentru ca intr-adevar elitele (din domeniul calculatoarelor, binenteles) isi puteau permite unul, iar elitele erau/sunt formatorii de trenduri. Asa cum tipografiile, redactiile, agentiile de publicitate sau „alte cele”, care lucrau pe Mac au format aura de neinvins al Apple.
        Dar, cu evolutia tehnica de neoprit, Steve&The Gang ar fi trebuit sa prevada ca toti vor avea nevoie de un computer. Si, aici, au pierdut piata, pentru ca, elitele sunt putine, iar nevoia era mult mai mare decat au fost ei dispusi sa scada pretul. Este normal ca utilizatorii s-au orientat spre altceva. Inca si in ziua de azi cred, ca daca Apple ar fi scos pe piata modele ieftine, mai putin performante, dar care sa satisfaca nevoile utilizatorului marunt, ar fi fost tot in top.

        Pe partea de software care sa functioneze pe Mac, Apple era pierzator din start din cauza bazei de utilizatori tot mai mica. La fel, Apple a pierdut pentru ca nu a prevazut nevoia de calculatoare folosite in industie (de la freze CNC la alte sisteme industriale), iar multe softuri raspandite au rulat sau ruleaza sub Windows sau Unix/Linux, chiar din aceasta cauza. (Solid Works, Solid Edge, Pro/ENGINEER, etc., sau ca alt exemplu AutoCAD a intrerupt versiunea de Mac intre 1992 si 2010)
        La fel ca la inceput cand formatorii de trend, elitele au ajutat Apple, industria si planificarea grafica au ajutat la saparea gropii in care inevitabil a cazut.
        Capacul a fost pus de cea mai mare industrie digitala (dupa pornografie evident, sic!): jocurile. Producatorii de jocuri au simtit trendul si posibilitatile platformei ieftine, deci inevitabil (din nou, inevitabil, pentru ca isi protejau buzunarele) au sarit in caruta PC.
        In zilele noastre se observa un alt trend avand crestere uimitoare (tot din cauza ieftinirii productiei): consolele. Ele nu intra in sfera discutata aici, dar le amintesc, pentru ca Apple iar a pierdut trenul, atunci cand, nu a observat ca piata consolelor va lua avant si nu a actionat in acest sens. Ar fi fost interesant, nu?

        WolfyTM

        19/01/2011 at 4:05 pm

        • WolfyTM salut 🙂
          Chestia cu „porno” fost un raspuns pentru dl/dna sk care a zis ca „discut cu voi acum de pe un PC cu XP si am un orgasm”

          Restul de acord. Totusi in meseria de care ma ocup Mac-ul este beneficiarul total al pietii.

          Theophyle

          19/01/2011 at 4:31 pm


Comentariile sunt închise.