Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită – 10 Ianuarie / “dictatura functionarilor”

Bună dimineata intr-o zi de luni. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  -2°C, si o maxima termica de  3°C, umiditate: 86%. Indicele de confort termic: -5°C. Mai mult noros, ceata usoara, frig. Pentru alte orase, aici. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 2580 RON (-0. 0081 RON); 1 USD = 3. 2779 RON (+0.0231 RON); 1 EURO =  1. 2990  USD; (-0.0105). Evolutia saptamanala o  puteti citi aici. Gramul de aur 143.1924 RON  (-0.7846)

Statul începe noul an pe un munte de bani, cu 900 mil. euro de la FMI şi alte 2,5 mld. euro ce vor veni de la UE şi Banca Mondială, în timp ce în eco­nomia reală companiile private conti­nuă să concedieze personal, să închidă afaceri sau să intre în insolvenţă.  Apare astfel o discrepanţă în creştere între abundenţa de bani din vistieria BNR şi a statului, dar şi de pe piaţa financiară, şi de cealaltă parte economia privată, care a fost prea mult timp privată de lichidităţi şi comenzi şi nu reuşeşte să-şi revină din şocurile succesive pe care le-a resimţit anul trecut. Băncile au ajuns să se sufoce sub zecile de miliarde de lei care băltesc în piaţă, iar dobânzile ROBOR au fost în cădere liberă în prima săptămână a anului, în timp ce creditarea nu dă niciun semn de revigorare, iar acest surplus de bani nu circulă spre economie. Pe deasupra, semnalul dat pieţelor externe de FMI prin eliberarea unei noi tranşe de bani susţine tendinţa vizibilă de întărire a leului şi creşterea bursei din prima săptămână a anului, prinsă sub mirajul apropiatei listări a Fondului Proprietatea. Încă o dată România riscă să intre în capcana de a se încrede în ceea ce spune „oglinda” pieţelor financiare, fără nicio legătură cu şirul insolvenţelor din economia reală. Dar chiar dacă guvernul a mai făcut eforturi să-şi plătească din datoriile către sectorul privat la presiunea FMI, pentru multe companii este deja târziu, mai ales în cazul în care băncile lor nu au mai avut răbdare. Mai multe in ZF.

Directorul Domenii Portuare din cadrul Administraţiei Porturilor Maritime (APM) Constanţa, Eugen Bogatu, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, duminică, el fiind acuzat de favorizarea infractorului în dosarul UCM Reşiţa, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Eugen Bogatu a fost audiat, duminică, timp de mai multe ore, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în legătură cu acuzaţiile că l-ar fi favorizat pe libanezul Said Baaklini, cercetat pentru restituire nelegală de TVA de 60 de milioane de euro. Duminică seară, procurorii anticorupţie au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a lui Eugen Bogatu, potrivit surselor citate. Potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul APM Constanţa şi redactată în septembrie 2010, Eugen Bogatu deţine în coproprietate zece terenuri. Dintre acestea, patru sunt în Eforie Sud, câte unul în Băile Tuşnad, Murighiol, Babadag şi Bucureşti şi două în Bucureşti. În declaraţia de avere, Eugen Bogatu a consemnat că este proprietar a opt imobile, dintre care câte unul sunt situate în Constanţa, Bucureşti şi Sinaia, iar cinci sunt în Eforie Nord. Doar imobilul din Constanţa este moştenit, restul fiind cumpărate. Bogatu conduce un Mercedes Benz, autoturism cumpărat în 2008. Şeful Domenii Portuare din APM Constanţa mai are pe numele lui deschise cinci conturi, toate la Alpha Bank, alte opt fiind deschise pe numele altor membri ai familiei.Libanezul Said Baaklini a fost arestat preventiv pentru o restituire ilegală de TVA de 60 de milioane de euro, el fiind prins în baza unui mandat european de arestare şi adus în ţară din Bulgaria Said Baaklini este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane euro, după ce UCM Reşiţa i-a vândut patru motoare nefuncţionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un preţ de 50 de ori mai mare. (Sursa:Mediafax)

Primarul Sectorului 5 Marian Vanghelie pleacă săptămâna viitoare la Washington, unde va participa la o conferinţă a primarilor din Statele Unite, organizată de Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor. Ambiţiile internaţionale ale lui Vanghelie nu se opresc însă aici. Invitaţia i-a fost adresată primarului de la 5 de către vicepreşedintele Fundaţiei, fostul ambasador american Richard W. Carlson.  „O să am şi câteva întâlniri cu primari de oraşe mari, congresmeni, manageri de administraţie publică locală şi de stat, organizaţii nonguvernamentale şi cu lideri de sindicat din învăţământ şi zona de energie”, a declarat Vanghelie pentru Gândul. El spune că vrea să convingă companii multinaţionale din SUA să vină şi să investească în Bucureşti: „Trebuie să găsim soluţii de parteneriat public-privat. Cred că sunt multe companii interesate să investească, dar nu vin în România pentru că nu găsesc o cale de comunicare cu guvernul”.(Sursa:Mediafax; Gândul)

Henri Paul, ambasadorul Frantei: „Nu suntem dispusi la targuiala”. Henri Paul spune, intr-un interviu acordat EVZ, ca pozitia critica a Parisului in dosarul Schengen nu este determinata nici de retorsiune, nici de vreo targuiala. Scrisoarea prin care ministrii de interne francez si german au semnalat oficial intentia Parisului si a Berlinului de a amana aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen a starnit, in luna decembrie a anului trecut, o vie nemultumire la Bucuresti. Presedintele Traian Basescu a acuzat marile puteri ale UE ca discrimineaza Romania, iar ministrul de externe Teodor Baconschi a subliniat ca legatura facuta intre dosarul Schengen si Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) in domeniul justitiei este „artificiala”. Diplomatul observa problemele existente inca in justitie si invita Romania si Bulgaria la o actiune comuna ce ar putea duce la gasirea unor solutii pentru aceste probleme. Ambasadorul respinge specu latiile care leaga critica Frantei de ratarea, de catre Paris, a unui contract important pentru constructia reactoarelor de la centrala nucleara de la Cernavoda. „Pozitia Frantei nu este determinata de vreo targuiala”, asigura Henri Paul. (Sursa:Hotnews, EVZ)

Romania, sub dictatura functionarilor de ghiseu. Anul trecut, Guvernul a disponibilizat zeci de mii de bugetari, dar lantul birocratic a ramas intact. In aceasta saptamana, Dosarul „Adevarul” a facut o radiografie a zecilor de drumuri pe care sunt nevoiti sa le faca romanii pentru obtinerea unor documente oficiale sau autorizatii. Cartea de identitate, principalul document al oricarui cetatean roman, nu poate fi obtinuta fara cel putin trei drumuri. Unul dintre pasi este procurarea timbrului judiciar de un leu. La Serviciul Evidenta Populatiei, acolo unde se realizeaza documentul, nu poate fi platita nicio taxa. Obtinerea tuturor avizelor pentru constructia unei case este un obiectiv aproape imposibil de realizat pentru un om obisnuit. Pentru inmatricularea unei masini sunt necesare mai multe drumuri prin tot orasul. La sfarsit, e posibil ca autoturismul respectiv sa aiba deja rodajul facut. (Sursa:Hotnews, Adevarul)

Un bărbat înarmat a deschis focul, sâmbătă dimineaţă, în timpul unei întâlniri a congresmenului democrat cu alegătorii, agresorul fiind imobilizat de doi trecători şi predat ulterior forţelor de ordine. Atacul armat de sâmbătă din Arizona s-a soldat cu şase morţi şi 14 răniţi, conform unui nou bilanţ anunţat duminică de poliţia locală, citat de CNN. O fetiţă în vârstă de nouă ani şi un judecător federal se numără printre persoanele care şi-au pierdut viaţa, în timp ce printre răniţi se află congresmenul Gabrielle Giffords. Aceasta se afla duminică în stare critică, după ce a suferit o rană la cap în timpul atacului şi a fost ulterior supusă unei intervenţii chirurgicale. Jared Lee Loughner, în vârstă de 22 de ani, a fost transferat în custodia FBI, însă refuză să coopereze cu anchetatorii. Aceştia au dat publicităţii fotografia unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani, „care ar putea fi asociat cu suspectul”, fiind văzut în apropierea acestuia la locul atacului. Anchetatorii au percheziţionat în noaptea de sâmbătă spre duminică o maşină şi casa unde Loughner locuieşte împreună cu părinţii săi, au declarat surse din forţele de ordine. Suspectul se revoltase, în postări online, împotriva „controlului minţii” exercitat de guvern şi a analfabetismului din Statele Unite şi „a avut probleme în trecut”, a declarat şeriful din comitatul Pima, Clarence Dupnik. „Există motive să credem că această persoană ar putea avea probleme mintale”, a spus el, adăugând că suspectul a mai avut contacte cu forţele de ordine, după ce a formulat ameninţări violente. (Sursa:Mediafax; CNN)

Va urez o zi buna!

60 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineata! 🙂

    Nu uitati ca pe Hotnews, de la ora 10, dinozaurul Marga raspunde la intrebari 😉

    Am plasat si eu doua, cu skepsis, cu trimitere exacta la doua articole, pentru a vedea ce crede omul (desi stiu, hehe) 😈

    Daca vreti sa va delectati cu o mostra de gindire dinozauristica, aveti aici un interviu facut de Eugen Istodor. Te ia groaza cind citesti raspunsurile, brontozaurul universitar este nesimtitit si ingimfat si tupeist cum numai un fost profesor de materialism stiintific poate fi.

    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/andrei-marga-despre-legea-invatamintului-funeriu-cotroceni-ceea-ce-este-bun-in-legea-educatiei-este-deja-in-reglementari-vechi-iar-ceea-ce-este-nou-este-gresit-57307.html

    Cetatean

    10/01/2011 at 9:58 am

  2. Astea sunt intrebarile mele pentru dinozaur, sa vedem ce zice, desi deja stiu ce va raspunde, insa vreau confirmarea expressis verbis:

    „1. Imi este cunoscuta istoria mandatelor intrerupte, suspendate si/sau reinnoite ale domnului Marga. Totusi, sperind ca poate face abstractie de situatia sa personala ca rector al UBB, as dori sa stiu ce parere are privind alegerea rectorilor in conformitate cu prevederile art.209 pct.b): „prin vot universal, direct si secret al tuturor cadrelor didactice si de cercetare titulare …si al reprezentantilor studentilor”. Descurajeaza aceasta prevedere manevrele de culise din cadrul Senatelor universitare, atit de recurente pina azi ?

    2. Ce parere are de introducerea interdictiei de cumulare a functiilor didactice si/sau de cercetare cu functii de demnitate publica? (art.215. pct.5)? Este aceasta prevedere benefica actului educational/de cercetare, prin aceea ca obliga persoana in cauza sa se dedice cu adevarat profesiei de dascal/cercetator, sustragindu-se problemelor electorale si politice?”

    Cetatean

    10/01/2011 at 10:00 am

  3. Buna Dimineata @Cetatean 🙂
    Mr. Marga, probabil nu prea o sa aiba raspunsuri valabile la intrebarile pe care o sa le primeasac. Nici nu cred ca merita sa fie intrebat ceva. Tipul este expirat pana in maduva oaselor.

    Astept niste stiri proaspete cred ca mai interesante 🙂

    Theophyle

    10/01/2011 at 10:08 am

  4. Theophyle, salut! 🙂

    Stiu ce va raspunde, mai ales la intrebarea a doua. Insa sunt interesat de o „fiziologie a tupeului”, daca pot spune asa, vreau sa il vad in actiune, ca sa imi creasca satisfactia cind citesc Legea Funeriu :mrgreen:

    Cetatean

    10/01/2011 at 10:09 am

  5. Moamaaaa, ce aiureli raspunde Marga lui Stefan Vlaston! Hahahaha, daca asa raspunde un „rector reformist” auto-declarat, ma intreb cum arata un rector nereformist! 🙂

    „O astfel de lege ar trebui să repună în mişcare energiile şi capacitatea de inovaţie din România, să reaşeze România printre ţările ce atrag din nou la studii tineri din alte ţări, să ridice nivelul cultural al populaţiei ţării, să contribuie la redresarea morală. O lege a educaţiei ar trebui să stabilizeze sistemul măcar pe cincisprezece ani.
    Proiectul legii educaţiei din 2010, pus în joc de actualul minister şi guvern, nu trece acest examen. Este un proiect peticit, diletant şi cu viziune anacronică, care ar trebui privit nu numai în detalii, ci şi ca viziune asupra educaţiei, nu doar sub aspectul a ceea ce promite, ci şi din punctul de vedere a ceea ce va produce. Proiectul legii educaţiei 2010 este mult sub nivelul nevoilor României actuale şi se află în urma abordărilor care se practică în Europa de astăzi.”

    Blablablablabla….

    Cetatean

    10/01/2011 at 10:17 am

    • Asta este un brontozaur reformist, inca nu a inteles ca meteoritul le-a cazut in cap si este pe drum spre disparitie 😆

      Theophyle

      10/01/2011 at 10:19 am

    • Buna,

      Este dus rau!Vai steau lui si mai ales a celor pe care-i preagateste. Ca la sedinta de partid.
      Oricum prin intrebari este incoltit si prin raspunsuri expirat.
      Felicitari!

      mar

      10/01/2011 at 10:34 am

    • nu se poate…. incredibil! Marga face copy-paste, nu discută nimic!

      para

      10/01/2011 at 11:45 am

  6. `neatza buna 🙂
    Citeam mai demult-ideea nu-mi apartzine,o rezolvare interesanta a razboiului fratricid functionar public/contribuabil ar fi ca toata documentatia,hartzogaria,maculatura etc. de care ar fi nevoie(vezi Doamne)conform reglementarilor fiecarui serviciu birocratic in parte, pentru fiecare „cerere de ceva anume” (care de fapt ar trebui sa se numeasca simplu si neumilitor=aplicatzie),documentatzia deci,sa fie elaborata de functionarii respectivi.Iar sistemul electronic interconectat sa fie in primul rand in ajutorul lor.
    Serviciul „x” spune ca e nevoie de „tz” hartii” eliberate de nu stiu ce institutzii ar trebui sa insemne „tz” click-uri facute de functionarii respectivii intr-o baza de date complet interconectata.Vom vedea atunci un interes deosebit pentru diminuarea la minimum necesar a tuturor hartiilor stampilelor si semnaturilor nu stiu cator directori.Prezentza contribuabilului la ghiseu sa fie facuta doar pentru semnatura si eventual ,plata.
    Rostul functionarului la ghiseu este important si nici nu cred ca acestia trebuie sa fie foarte putzini.Cum vad eu problema cred ca vreo 5-600 de mii ar fi suficientzi.Dar ei trebuie sa fie foarte bine pregatitzi(legislativ) si cei mai m ultzi dintre ei sa aiba preponderent un rol consultativ pentru multitudinea de probleme diverse cu care se confrunta contribuabilul.Adica sa fie la ghiseu si sa consilieze „eficient” omul,astfel incatin final sa fie costuri cat mai mici de ambele partzi(aici intra si timpul).
    Un click distantza ar trebui sa fie unitatea de masura a eficientzei unei birocratzii responsabile(si respectuoase)

    mircea

    10/01/2011 at 10:21 am

  7. Omul e dus cu pluta: a apus demult vremea in care un brontozaur securistic venea si spunea „In Occident se face asa”, eu sunt expertul care poate evalua o lege din punct de vedere al viziunii ei etc, etc”

    Acuma stim cum e in Occident si stim ca e exact opusul a ceea ce vrea Marga pentru educatie din Romania. Individul inca ne crede prosti si neumblati. Cind va lua el un singur examen pe bune la o universitate straina, atunci sa vorbeasca. Funeriu e confirmat de sistemul Occidental ca cercetator, Marga s-a dus doar sa primeasca premii Herder si diplome onorifice de doi bani.

    Cetatean

    10/01/2011 at 10:22 am

    • Salut City 🙂
      A doua intrebare ar trebui sa-i puna in dificultate pe totzi politicienii cu interese „universitare”/cu dorintza lor de prea marire prin alocari discretzionare de fonduri/fabrici de diplome.
      Spiritul de casta(clan) universitara nu se va da usor biruit. 😦

      mircea

      10/01/2011 at 10:35 am

      • Mircea, salut! 🙂

        E mort omul, nu isi mai poate regla de la Minister alocarile catre UBB, la fel cum face Cati.

        Cetatean

        10/01/2011 at 10:54 am

  8. Buna dimineata 🙂
    Sunt curioasa sa citesc ce ti-a raspuns ilustrul profesor,Cetatean.

    ela

    10/01/2011 at 10:26 am

    • Buna, Ela! 🙂

      Vezi mai jos: a evitat sa raspunda, a dat in lozinci. Insa am decelat raspunsurile printre rinduri.

      Il citesc de ceva vreme si pot sa spun ca omul are niste sabloane de raspuns gata scrise, am vazut fix aceleasi raspunsuri identice in 2 sau trei contexte diferite in care a dialogat sau a dat intervuri.

      Cetatean

      10/01/2011 at 10:55 am

      • a răspuns cu ctrl+V, ca în lucrările de licenţă.

        para

        10/01/2011 at 11:46 am

  9. Salut ! 🙂
    Marga e tot o specie de varan cu saliva otravita, colcaind de bacterii.
    Acu` a fost scos de la naftalina, periat de praf si bagat la inaintare impotriva piratului si guv. PDL.
    Mie nu-mi starneste decat sila.
    PS
    O afacere imuna la criza, Parlamentul European :
    http://www.adevarul.ro/actualitate/Sotii_Ponta-a_doua_casa_la_Cornu_0_405559750.html

    Tzepelica

    10/01/2011 at 10:27 am

  10. Fratilor, sa mor de ris, nu alta :-))))))))))))))))))))))))))))))))))

    La prima mea intrebare: ce parare are de alegerea Rectorilor “prin vot universal, direct si secret al tuturor cadrelor didactice si de cercetare titulare …si al reprezentantilor studentilor”, Marga raspunde 🙂

    „Graţie reformei din 1996-2000, pe care am avut onoarea să o conduc, România a încheiat reforma de recuperare (adică reforma de adaptare la economia de piaţă şi stat de drept, bazat pe libertăţi şi drepturi individuale) şi a închis cu succes, deja în mai 2000, capitolul „Educaţie şi formare profesională” în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. A fost primul capitol închis cu succes de România, spre lauda slujitorilor învăţământului românesc. A rămas singura reformă evaluată pozitiv în analizele internaţionale, iar mărturiile scrise stau la dispoziţie.
    În iunie 2000, primul ministru de atunci, Mugur Isărescu, a notificat Comisia Europeană, după ce s-a realizat Pactul pe educaţie al partidelor parlamentare, asupra continuării reformei de recuperare cu ceea ce se numeşte „reforma de sincronizare”. Am lansat – se pot vedea actele oficiale ale ministerului de atunci – în octombrie 2000, proiectul unei noi legi a educaţiei, care să susţină „reforma de sincronizare” cu practicile avansate. Această reformă trebuia prelungită ulterior cu „reforma de înfruntare a globalizării”. România trebuia şi trebuie să parcurgă, dacă vrea să conteze, aceste trei reforme, în timp scurt, chiar dacă fiecare reformă pretinde ani. În definitiv, Spiru Haret a făcut reforma sa (constând, în esenţă, în două legi bune) în zece ani, în trei mandate în guvernele liberale. Reformele trebuie să fie însă chibzuite, făcute de oameni competenţi şi cu scaun la cap. La noi, tot felul de diletanţi ajunşi demnitari cred că fac reforme schimbând lucrurile anapoda, fără proiecte discutate public! Reformele sunt altceva decât schimbările după gusturi personale!. De reformă şi de o lege competent şi înţelept elaborată România are neapărată nevoie”.

    Cautati raspunsul precis, daca il gasiti ;-).

    de fapt, individul s-a scapat mai sus, raspunzindu-i lui Vlaston, in fuga:

    „Pentru alegerea rectorului, soluţia adoptată recent de multe ţări – candidaţi multipli, selecţie de către o comisie, validare de către senat – este mai bună şi evită politizarea pe care o conţine inevitabil soluţia din proiectul de lege. Mediul înconjurător este încă slab pregătit la noi pentru a se putea pronunţa calificat în chestiuni de educaţie.

    Ceapa matii de dinozaur, altfel spus:

    1. Apare faimoasa „comisie” unde totul se poate aranja, mai ales daca acea „comisie” e numita tot de vechiul rector ce vrea un nou mandat.

    2. Apare iar Senatul ca cel ce valideaza, altfel spus oamenii pus anterior si ademeniti cu promisiunea ca isi vor pastra posturile daca il reconfirma pe dinozaur.

    3. In plus, se insilta intreaga comunitate academica, cum ca oamenii din universitati sunt inca prosti si nu stiu sa isi aleaga corect rectorul, mai bine o mina de „iluminati” sa o faca.

    Mama lor de dinozauri zis liberali, astia se tem de votul direct universal ca dracul de Cruca Mintuitorului! De aia vor ei Republica Parlamentara si Rectori alesi de Senat, sa se petreaca precum vrea Marga cu rectorul, niste hoti sa isi aleaga un sef la adapost de votul popular.

    Cetatean

    10/01/2011 at 10:33 am

  11. La intrebarea a doua:

    „2. Ce parare are de introducerea interdictiei de cumulare a functiilor didactice si/sau de cercetare cu functii de demnitate publica? (art.215. pct.5)? Este aceasta prevedere benefica actului educational/de cercetare, prin aceea ca obliga persoana in cauza sa se dedice cu adevarat profesiei de dascal/cercetator, sustragindu-se problemelor electorale si politice?”

    Raspunsul e la fel de aiuritor si aberant:

    „La noi legile au un defect originar şi se respectă din întâmplare.
    Defectul originar constă în aceea că legile sunt considerate greşit doar instrumente de promovare a intereselor de grup sau chiar a intereselor persoanelor care scriu legea. Concepţia instrumentalistă asupra legii este cancerul sistemului juridic românesc actual. Ca efect, de pildă, nici una dintre legile adoptate la repezeală în 2010 – salarii, pensii, fiscalitate, educaţie – nu va rezista în timp. La formularea legilor lucrează prea puţini jurişti calificaţi (acum predomină veterinari, pseudopsihologi, falşi pedagogi, propagandişti economici etc.) şi nu se înţelege că legile trebuie să exprime interesul public şi să reglementeze raporturi de reciprocitate (cetăţean – stat, cetăţean – organizaţii şi instituţii, cetăţean – cetăţean etc.). De aceea, la noi, unii autori de proiecte de lege vor să-şi pună în lege, cât mai direct, până şi interesul de a-şi acoperi o afacere sau de a-l lovi pe rival. În acest fel, frustrările personale sau de grup vor să devină articol de lege. În plus, textul legii, după trecerea prin parlament, este modificat de trepăduşi de la cabinetul primului ministru, până la corectura din paginile „Monitorului Oficial”, ceea ce oriunde în lumea civilizată este o infracţiune care atrage puşcăria.
    Pe de altă parte, legile sunt modificate, în fapt, de metodologiile şi instrucţiunile de aplicare. Bunăoară, legea educaţiei recent adoptată are nevoie de peste 50 de metodologii care, desigur, o modifică şi o fac întâmplătoare. Nu mai insist asupra abuzului de ordonanţe (abuz astăzi mai mare ca oricând în istoria României şi, poate, a Europei postbelice), care distruge legile şi mai ales legalitatea”.

    In fapt, individul a evitat sa raspunda la intrebari atit de precise, s-a lansat in lozinci.

    Insa tot am decelat ceva care aduce a raspuns tangential si mascat, in ceea ce ii spunea lui Vlaston cu referire la pensionare (eu vizam intreruperea raporturilor de munca academica in caz de functii politice, Vlaston se referea la pensionare)

    Nechibzuită şi discriminatorie este şi forţarea încheierii activităţii profesorilor universitari de performanţă la 65 de ani – forţare care nu s-a practicat în România după 1989. Ţările cu surplus de specialişti – ceea ce nu este cazul la noi! – au folosit-o un timp (Germania, Italia, Franţa etc.), dar au renunţat recent la ea în favoarea soluţiei din S.U.A., de folosire nelimitată a acelor profesori universitari care sunt specialişti reali, cu opere intelectuale la activ. În fapt, valoarea profesională nu ţine de vârstă, iar ţările se îngrijesc să cultive valorile indiferent de anul naşterii. Un universitar veritabil invocă valoarea proprie, nu vârsta sa sau a altora! Nu numai că prin această forţare – promovată de impostori, care vor funcţiile celorlalţi fără să aibă merite, din grupul care întocmeşte astfel de legi la Bucureşti – România se izolează. Prin forţarea încheierii indistincte a activităţii, România pregăteşte un nou exod al creierelor.

    Hahahahaha! Adica Marga, omul cu valoare care nu cuniaste virsta, omul cu opera, omul care merita sa intre in panteonul Romaniei, este ne ameninta cu exodul creierului sau?????

    Lasa-neeeee, lasa-neeeeee! As vrea sa il vad cu dosarul sub brat, in frig, in fata unei ambasade sau a unei Universitati, cerind o bursa pe baza „operei” sale dedicata lui Marcuse si Habermas! 😆

    Cetatean

    10/01/2011 at 10:40 am

    • 😆
      Omul isi deconspira propria mentalitate forteza raspunsuri care prin interpretarea lor sa-i sprijine pozitia sa (si a altora in situatzii asemanatoare).
      Aseara Funeriu a zis foarte clar,odata in plus,profesorii(performantzi,cu opera certificata) isi pot continua activitatea si dupa pensionare(65 ani)

      mircea

      10/01/2011 at 10:55 am

  12. Vai ce delir in limba de lemn. Marga raspunde „in puncte” la intrebari clare. La una in 13 puncte si la alta in 7.

    Bun, l-am citit pe Marga si il ascult acum pe Iliescu la TV. Va fi o saptamana grozava.

    Huitzilopochtli

    10/01/2011 at 10:56 am

    • Are raspunsuri-sablon pregatite dinainte. le recunosc, pentru ca le-am mai citit in aceeasi forma. Isi insira „realizarile” si se lauda ca doar legea lui avea „viziune”.

      Omul asta nu stie sa construiasca o argumentatie simpla (eu invatam asta in anul I de facultate), el doar scandeaza lozinci auti-pupincuriste!

      Cetatean

      10/01/2011 at 10:59 am

  13. Mircea, eu usnt om cu studii in afara, de la talpa pina in virf.

    Iti garantez ca Marga NU are opera, crede-ma, stiu foarte bine ce spun. Il pui sa dea examen cu un student strain absolvent, il bate ala cu ochii inchisi pe „omul cu opera”, Marga.

    Nimeni nu il citeaza pe Marga, il cheama toti la conferinte inaugurale, sa vorbeasca gargara.

    Cetatean

    10/01/2011 at 10:57 am

    • Indrebare, a predat materialism stiintific? Constat ca a refuzat sa raspunda clar si face o insiruire fara logica.

      mar

      10/01/2011 at 11:05 am

      • Da, e „specialist” in Herbert Marcuse. Mi se pare ca preda la Politehnica, nu la UBB.

        Cetatean

        10/01/2011 at 11:06 am

        • Multumesc, vad ca omul a venit cu completari.
          Recunoase prin omisiune „34. Herbert Marcuse. Studiu critic, Editura Dacia, Cluj, 1980, 250 p”. Foarte grav, si ne mai minunam de alianta cu PC-ul!

          mar

          10/01/2011 at 11:14 am

  14. Daca va uitati, individul sare intrebari grele (o sa va pensionati la 65 de ani? Ce salariu aveti?) si raspunde la intrebari mai usoare astfel:

    „Conform diagnozei istoricilor, România a intrat în 2009 în cea mai gravă criză din perioada ei modernă. Nu este nicidecum „criza mondială” care, la propriu (cum se observă în Germania, Polonia, Franţa, China şi multe alte ţări), nici nu există, ci o criză primordial indigenă. Desigur că reducerea investiţiilor externe directe agravează situaţia, dar ţara noastră intra oricum în criză, fiind gestionată fără pricepere, cum se vede. Criza din România este, înainte de toate, criza capacităţii administrative, criza calificării demnitarilor şi criză de motivaţie, la un loc. Observatori, precum Comisia Europeană şi publicaţii internaţionale majore, le-au semnalat în ultimii doi ani, pe bună dreptate. Cercurile politice occidentale au început să sesizeze ceea ce se petrece…”

    Fratilor, el nu raspunde, el are deja pregatite lozinci si cineva ii face copy-paste, pentru ca „raspunsurile” sunt prea bine scrise si selective!

    Asta nu e „discutie”, ci e livrare de mesaje! Cind dracu putea sa raspunda live, asa cum i-a facut-o lui Vlastin, scriindu-i kilometric?

    Cetatean

    10/01/2011 at 11:02 am

  15. Mostra:

    „Mario Varga Llosa vorbeşte, în Peştele în apă. Memorii (1933), de „intelectualul respectabil”, adică de cel care „spune ce crede, face ceea ce spune şi nu-şi foloseşte ideile şi cunoştinţele ca un alibi pentru a parveni”. El deplânge raritatea acestui tip şi notează că, în schimb, sunt mulţi cei care reprezintă „intelectualul de doi bani” – adică „pungaşul, cinicul, impostorul şi canalia”, care, prin „activităţile personale”, dezmint adesea „ceea ce preconizau cu atâta convingere în scrierile şi în apariţiile lor publice”.

    Omul nu raspunde, da copy-paste.

    Rusine, Hotnews, ce dracu faceti voi acolo?!

    Cetatean

    10/01/2011 at 11:03 am

  16. Mascarada la Hotnews. Uitati-va ce scrie Marga, mergeti pina jos, si veti vedea ca sare intrebari scurte dar dure, si da in lozinci. Nu credeam ca Hotnews sa se lase asa de incalecati si sa il lase pe Marga sa faca copy-paste din documente cu care a venit de acasa.

    Cetatean

    10/01/2011 at 11:05 am

  17. Exista o teorema moderna ce spune ca: „In orice discutie pe internet in mai putin de 10 postari cineva il va mentiona pe Hitler (sau Stalin)” cu corolarul „cu cat este mentionat mai devreme cu atat cel ce o face este mai idiot”. Marga l-a scos din joben in al treilea raspuns 😀

    Huitzilopochtli

    10/01/2011 at 11:09 am

  18. Buna dimineata.
    Trebuie sa recunosc Ca Marga este un geniu 😉
    O statistica:
    Intrebarea domnului Vlaston – are 18 cuvinte.
    Raspunsul geniului Marga – 3257 cuvinte.
    Intrebarile lui Cetalink (cred ca @cetatean) : 142 cuvinte.
    Raspunsul : 522 Cuvinte.
    S.a..m.d.
    Trebuie sa recunosteti ca nu e la indemana oricui sa folosesti 3257 cuvinte ca sa NU raspunzi la o intrebare de 18 cuvinte.
    La @citi – raportul a fost ceva mai modest, performanta asta o poate atinge si Iliescu. 🙂

    DanSu

    10/01/2011 at 11:22 am

  19. Iat la Gina Tudor:
    2 intrebari: 17 cuvinte
    Raspuns: 2998 cuvinte.
    Media 176 cuvinte de raspuns la 1 cuvant-intrebare.
    Pentru Vlaston : 181 cuvinte raspuns la 1 cuvant intrebare.
    Pt tine @cetatean a fost mai modesc raportul e 3.67/1.
    He he he 😀 – chiar merita felicitat. Nu e o performanta la indemana oricui. Oricum e genul ce cunoaste raspunsuri la intrebarile care nu se pun.

    DanSu

    10/01/2011 at 11:30 am

    • E doar gargara, prietene…GARGARA… 🙂

      Tzepelica

      10/01/2011 at 11:42 am

      • Gargara, gargara, asta o stim si noi.
        Dar e o gargara dusa la sublim 😀 .
        Tocmai am spus nu ca a raspuns in x cuvinte, ci ca a folosit multe cuvinte fara sa raspunda la intrebari. Formularea „cuvant-raspuns” nu insemna ca a si raspuns la intrebare.;)

        DanSu

        10/01/2011 at 11:46 am

        • Poetii-gargaragii au scolile inalte ale lectorilor de la cursurile de „socialism stiintific”, alea de dinaite de lovilutie.
          Eheheeeee…

          Tzepelica

          10/01/2011 at 11:52 am

      • Salve Timi 🙂
        Da,da` e gargara cu Shtaif… rect or(ator)ial 😆

        mircea

        10/01/2011 at 11:52 am

        • Salut ! 🙂
          Oratoru` lu` peshte…cu diaree verbala…
          Similara cu „meandrele concretului”, ale unui binecunoscut clasic in viata (inca !).

          Tzepelica

          10/01/2011 at 12:02 pm

  20. Salut 🙂
    „cunoaste raspunsuri la intrebarile care nu se pun” 😀 ..Doar e filozof 😆 iar Gauss-Ostrogradski explica divergentza de opinii la care distinsul ne supune atentzia.

    mircea

    10/01/2011 at 11:49 am

  21. uitaţi-vă la ora 10:10, Marga e mitralieră! Bate 800 de cuvinte pe minut!

    para

    10/01/2011 at 11:50 am

    • Para, salut! 🙂

      Ași, ce mitralieră, aia mai poate lovi pe cineva!

      Ăsta-i doar fabrică de rumeguș, pulbere în vânt!!! 😉

      oldhashu

      10/01/2011 at 12:23 pm

  22. Mai baieti, v-ati prins ca avea mesajele scrise si doar le-a dat copy-paste, da?

    Eu eram Cetalink, asa imi zice Creanga, asa am semnat pe Hotnews.

    Cetatean

    10/01/2011 at 1:31 pm

  23. salut

    incredibil tupeu de brontozaur
    da’ si aia de la hotnews sunt warza, cum pot permite mascarada asta?

    razvan

    10/01/2011 at 1:57 pm

  24. Buna ziua.
    si eu ma pregateam sa dau linkul cu delegatia permanenta a PNL.
    Am sperat pana in ultima clipa ca vor vota impotriva, speram ca asta sa fie una din vestile bune anuntate de Theophyle pentru azi.
    Rusinea secolului!

    cedric

    10/01/2011 at 2:05 pm

  25. „Am semnat acest protocol fara nicio retinere, in ciuda asediului propagandistic dezlantuit de la aflarea vestii despre aceasta alianta. E important sa am constiinta clara – si o am – a faptului ca facand aceasta alianta nu incalc cu nimic principiile PNL si pe ale mele”, a subliniat Antonescu.

    Ce inseamna constiinta „clara”? Adica vida?
    Parca stiam ca se zice constiinta curata.

    cedric

    10/01/2011 at 2:08 pm

  26. Deci e clar, Marga a calcat in picioare Hotnews-ul, el a dat doua „interviuri” pt care avea deja pregatite raspunsurile.

    Astia de la Hotnews dorm, ce naiba fac?

    Cit despre constiinta clara, mai bine zicea „chioara”, ca apa cu care se imbata.

    Cetatean

    10/01/2011 at 2:13 pm

  27. He he he 🙂 !
    Din categoria hai sa ne dam doctrinari si programatici:
    „El a sustinut ca la baza aceste aliante exista o compatibilitate doctrinara si programatica „care nu e de ultima ora, ci e dezvoltata de-a lungul unor ani”.
    (Antonescu – vezi link-ul de mai sus).
    Oare vrea sa raspunda reprosului cu incompatibilitatea privitor la activitatea de turnatorie?
    Intreb si eu, nu dau cu paru ! 🙂

    DanSu

    10/01/2011 at 2:17 pm

  28. Cat despre marga – hai sa nu mai cautam ceva acolo unde nu este. Nici in interviul respectiv nu a raspuns la intrebari (desi mi s-au parut multe ridicate la fileu) ci tot garagara. Nimic nou sub soare.
    Cine spune ca Marga este „expirat” se inseala. Marga NU A FOST NICIODATA – „proaspat”. Si Ceasca vorbea ore in sir fara sa spuna nimic. Sunt tomuri intregi de cuvantari – fara continut.

    DanSu

    10/01/2011 at 2:22 pm

  29. Va rog nu fiti rai cu Marga; omul e plecat de acasa si a cuplat robotul copy/paste.

    victor L

    10/01/2011 at 2:26 pm

  30. Scuze,
    buna ziua tutulor.

    victor L

    10/01/2011 at 2:27 pm

  31. Salut pe toata lumea 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    10/01/2011 at 2:38 pm

  32. Vaz ca v-ati concentratara pe Marga, ceea ce, credeti-ma, nu se face. Omul, in prima lui saptamina de ministeriat, a semnat nu mai putin de 1.900 de ordine de ministru, pe cuvint, a aparut in gazeta sporturilor, pentru ca semnase o curicula in care disparea sportul din scoli, de tot! Omul habar nu are, daca i se da paharul si duce o viata buna semneaza orice, spune orice, face orice! Mai rau este ce face ambasadorul frantei. Cu un aer de stapin feudal, domnul respectiv pare sa nu priceapa ca in acest moment, cu directorate si interese cretine, Europa se indreapta spre ce a spus un chinez destept: In curind, in citiva ani, Europa va fi muzeu! Nu li se pare, domnilor invinsi in ultimul razboi (germania si franta, la ele ma refer, in ciuda faptului ca Franta a prins o strapontina la banchetul invingatorilor), ca, in timp ce tarile emergente prospera, europenii sughita la orice stranut al americii, ca globalizarea exclude conducerea unica sau, ma rog, dubla? Niste inadecvati, nu se trezesc, asa ca va trebui sa li se dea cu Tratatul Lisabona in cap, asa cum e, nu cum vor ei sa-l modifice!

    Liviu Iordache

    10/01/2011 at 2:42 pm

  33. Saptamina trecuta, la TVR, Basescu spunea ca nu putem sa schimbam tipul de centrala nucleara de la cel folosit in prezent, deoarece Romania produce singura uraniul si apa grea necesare functionarii.Spunea ca ar fi neeconomic sa trecem la centrala nucleara care foloseste uraniul imbogatit, neprodus de Romania si ar insemna si dependenta de „altii”.Oare despre cine sa fie vorba?!Da’ nu-l mai cred pe Basescu, ci pe ambasadoru’ francez, mai ales ca „n-a fost vreo tirguiala”!Doar nu minte ambasadoru’….

    mitica

    10/01/2011 at 2:52 pm

    • Raspunsul lui Basescu nu era pentru ambasadorul Frantei, cum a spus-o si el, ci pentru speculatiile aparute in presa dupa anuntul scrisorii ministrilor francez si german.

      Lucian

      10/01/2011 at 3:00 pm

  34. Salut,
    @Cetatean :
    Din cate stiu, Hotnews-ul o sa dea si inregistrarea audio/video a interviului, dupa ce-o da RFI la ora 19:00. Cred ca inregistrarea o sa lamureasca, cumva, problema ctrl+v -ului.

    Lucian

    10/01/2011 at 2:57 pm

  35. merci, Lucian! 🙂

    Cetatean

    10/01/2011 at 3:01 pm

  36. pentru că funcţionarii sunt pomeniţi chiar în titlu, îmi permit să abordez subiectul. ministrul administraţiei şi internelor spunea într-un interviu la un post TV local că funcţionarii de la ghişeu, pentru a-şi justifica postul, INVENTEAZĂ „acte necesare” pentru diverse servicii. şi chiar din articolul dumneavoastră reiese acest lucru: că numărul mare de funcţionari este CAUZA birocraţiei când de fapt e EFECTUL ei. („Anul trecut, Guvernul a disponibilizat zeci de mii de bugetari, dar lantul birocratic a ramas intact.”). Mi-e greu să cred că funcţionarul de la ghişeu poate cere acte de capul lui şi cred că debirocratizarea se face prin legi care să simplifice pretenţiile administraţiilor faţă de petenţi.

    beausergent

    10/01/2011 at 3:09 pm


Comentariile sunt închise.