Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită – 19 Noiembrie / “ Iacobov a primit 7 ani! ”

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  6°C, si o maxima termica de  17°C, umiditate: 93%. Nori de altitudine, moderat, confortabil. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 2960 RON (+0. 0010 RON); 1 USD = 3. 1523  RON (-0.0259 RON); 1 EURO =  1. 3628  USD; (+0.0114).

Guvernul se aşteaptă ca pe întreaga perioadă a lui 2010 să obţină încasări mai mici din impozitul pe profit, venit şi venituri nefiscale, cu aproape 1,7 mld. lei (de la 60,1 mld. lei la 58,5 mld. lei), dar speră la încasări mai mari din TVA, de aproape 2 mld. lei (de la 36,9 mld. lei la 38,9 mld. lei), ca urmare a ultimelor evoluţii din economie. Datele de mai sus, cuprinse în proiectul celei de-a doua rectificări bugetare, vor fi discutate astăzi în comisia de dialog social şi aprobate luni de Guvern într-o şedinţă specială. Proiectul, obţinut de Mediafax, relevă că Executivul se aşteaptă ca veniturile din impozitul pe profit în 2010 să fie cu 770 mil. lei mai mici decât estima în august, la prima rectificare bugetară. La prima rectificare, Guvernul a revizuit în jos ţinta veniturilor pentru 2010 din impozitarea profitului, de la 11,6 mld. lei iniţial la 10,8 mld. lei. Execuţia bugetului general consolidat pentru septembrie arată că pe primele nouă luni ale anului veniturile din impozitul pe profit au fost de 7,52 mld. lei, cu aproape 3% mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, potrivit proiectului celei de-a treia rectificări, veniturile prognozate din încasările din impozitul pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane fizice ar urma să fie cu 105 mil. lei mai mici decât a prognozat Guvernul în luna august, când a redus estimarea iniţială de la 32,1 mld. lei la 29,9 mil. lei. Mai multe in ZF

Tutunul dăunează grav nu doar sănătăţii, ci şi economiei. Cea mai mare creştere de preţ în 2010, decisă de stat prin accize şi cu impact major asupra inflaţiei, a fost la ţigări, cu 26%. Preţul ţigărilor este format preponderent (peste 80%) din accize şi TVA. Din acest motiv, majorarea accizelor peste nivelul anunţat în Codul fiscal, de la 57 la 64 de euro, în loc de 61,2 euro la mia de ţigarete anul trecut, şi cu încă zece euro în 2010, precum şi creşterea TVA s-au  reflectat imediat în preţuri mai mari. În mai puţin de doi ani, din ianuarie 2009 până acum, preţul unui pachet de ţigări din categoria cea mai vândută aproape s-a dublat. Din aceste motive, dar şi din cauza ponderii mari pe care ţigările o au în consumul populaţiei, influenţa preţurilor acestora asupra ratei inflaţiei a fost mai puternică decât creşterea preţurilor la combustibili sau la alimente. (Sursa:Capital)

Într-un interviu acordat televiziunii publice, Băsescu a fost întrebat dacă în România se va prelungi criza economică. „Nu. (…) România a făcut ceea ce a trebuit în 2010, sper să finalizeze tot ce are de făcut şi să nu fim afectaţi de vârtejul acesta în care se intră ca urmare a datoriilor suverane foarte mari şi vom avea o probă foarte curând”, a răspuns şeful statului. Referitor la măsurile de austeritate luate de Guvern, el a declarat: „Am fost una din ţările care nu s-au jucat şi românii au suferit consecinţele, dar tot românii vor culege şi roadele, adică o Românie stabilă care nu va mai fi îngenuncheată de datoriile suverane”.

În context, şeful statului a arătat că România, spre deosebire de alte state din Europa, precum Portugalia sau Irlanda, nu a atins un nivel deosebit de ridicat al consumului înainte de criză, evitând „o paranoia a sectorului imobiliar”. „Noi am avut norocul extraordinar că nu am ajuns la o paranoia a consumului înainte de criză şi am fost aproape de o paranoia a sectorului imobiliar, dar criza ne-a oprit. Pentru că, altfel, tentaţia băncilor – aduceţi-vă aminte când se ajunsese la creditele cu buletinul, cu orice, numai să stimuleze consumul – am fi plătit-o mult mai scump”, a spus preşedintele Băsescu, la TVR1. El a afirmat că „România are o şansă extraordinară, din două motive: în primul rând, pentru că n-a împrumutat bani să simuleze o aşa-zisă relansare economică înainte de a lua măsurile de reducere a cheltuielilor proprii”. Băsescu a subliniat, astfel, că situaţia de criză a datoriilor suverane, în care se află statele europene menţionate, nu se poate termina decât prin austeritate. Potrivit şefului statului, România a fost împiedicată să iasă din recesiune în această perioadă de decizia Curţii Constituţionale împotriva reducerii pensiilor cu 15%, fapt care a determinat majorarea taxei pe valoare adăugată cu 5%, afectând mediul de afaceri. „Puteaţi să şi aveţi confirmarea, în trimestrul II, am avut +0,3% (creştere economică raportată la PIB – n.r.). Dacă din cauza unei nefericite decizii a Curţii Constituţionale noi nu eram nevoiţi să creştem TVA la 24%, am fi avut plus şi în trimestrul III”, a afirmat Traian Băsescu. (Sursa:Agerpres)

În acelasi interviu de la TVR1, Băsescu a fost întrebat dacă Poliţia s-a transformat într-o instituţie care apără clanurile mafiote, şeful statului răspunzând: „În unele judeţe, da. Şi nu o spun de dragul de a o spune, înseamnă că ştiu ce spun. Ca dovadă, despre situaţia de la Neamţ, toate structurile guvernamentale responsabile au fost avertizate de unul dintre serviciile de informaţii. Mai mult decât atât, în 2009, MAI era atenţionat că rivalitatea şi disputele dintre grupări – nu le spun clanuri, nu le spun mafiote – se poate tranşa cu arme de foc. Aşa s-a întâmplat. Iar astfel de semnalări sunt în mai multe judeţe”. El s-a arătat îngrijorat de lipsa de disciplină din Poliţia Română şi de atitudinea şefilor de post din judeţul Neamţ, care au ameninţat cu demisia, dacă este schimbat din funcţie inspectorul-şef al poliţiei judeţene, Aurelian Şoric. „Mă îngrijorează gradul redus de disciplină care este în Poliţie, lipsa de respect a poliţiştilor pentru şefii ierarhici şi vă pot spune că îmi este cunoscută situaţia din câteva judeţe, în care subofiţeri, şefi de sindicat bat cu pumnul în masă la inspectorul-şef. Sigur, există şi motivaţii, ca cele de la Neamţ. Cum la fel mă îngrijorează că şefii de post din judeţul Neamţ, nici mai mult nici mai puţin, ameninţau că demisionează, dacă este schimbat inspectorul-şef”, a completat preşedintele. (Sursa:Agerpres)

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare a omului de afaceri Corneliu Iacobov şi la şase ani de detenţie a lui Toader Găurean, în dosarul RAFO Oneşti. Judecătorii CAB au mai hotărât condamnarea lui Marin Marin la şapte ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu şi achitarea inculpatei Liliana Luchian. Ceilalţi inculpaţi au fost şi ei achitaţi în dosarul RAFO. În plus, Corneliu Iacobov, Toader Găurean şi Marin Marin au fost obligaţi de judecători la plata sumei de 18.455.220 lei către RAFO şi a câte 7.000 de lei cheltuieli de judecată. Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (Sursa:Agerpres)

NATO va susţine, în cadrul summitului organizat vineri şi sâmbătă la Lisabona, o strategie riscantă de retragere din Afganistan, prin transferul progresiv, în perioada 2011-2014, a responsabilităţii operaţiunilor către forţele de securitate locale. Liderii celor 28 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice vor lua act şi de intrarea acesteia într-o nouă eră a unei lumi multipolare şi cu pericole diverse, adoptând un nou „concept strategic”, elaborat pe baza experienţei afgane. Acest document foarte sintetic va servi ca ghid pentru următorii zece ani. Sâmbătă, aliaţii occidentali vor oficializa relansarea cooperării lor cu Moscova, cu ocazia summitului NATO-Rusia.  Ordinea de zi, cu o miză dificilă pentru o organizaţie în căutarea unui motiv de a exista după încheierea Războiului Rece, în timp ce centrul de gravitate al lumii basculează către zona Pacific, l-a determinat pe secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, să califice această reuniune drept una „istorică”.(Sursa:Mediafax)

Va urez o zi buna!

25 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Gabriel, iti raspund aici.
    Intotdeauna vor exista contracte mostenite. Ce astept eu de la un ministru sa faca atunci cand preia functia este ca in primul rand sa evalueze situatia. Mai ales intr-un an cu deficit bugetar mare. Sunt constient ca e greu sa anulezi contracte, desi nu imposibil, dar poti decide sa amani cheltuielile inoportune pentru ani mai prosperi. Chiar si cu riscul de a supara prieteni de afaceri sau sponsori de partid. Tine cont ca vorbim despre un om care a fost considerat suficient de capabil incat sa conduca doua Ministere si cea mai mare organizatie a partidului. Si care are ambitii si mai mari.
    Intrebarile mele nu au legatura cu articolul din RL.

    kingsnake

    19/11/2010 at 9:54 am

  2. razvan

    19/11/2010 at 10:03 am

    • razvan salut 🙂
      Multumesc l-am citit. Corect!

      Theophyle

      19/11/2010 at 10:16 am

    • Batai intre clanuri si crime la Craiova. Scandaluri intre valutisti la Brasov. Clanuri tiganesti stapanind fara nici un act case in centrul Timisoarei.

      Aproape nici un oras mare al Romaniei nu este ferit de astfel de situatii. Si asta se intampla de multi ani. Si cred ca mai toti dintre noi stim ca asta se intampla cu complicitatea politiei. Cel putin cei care locuiesc sau au trait intr-un astfel de oras. Descoperim acum apa calda pentru ca exista o batalie politica, altfel o multime de politicieni s-au afisat fara nicio problema alaturi de tot felul de interlopi. Mai o intalnire in diaspora, mai o petrecere campeneasca, mai un botez, o nunta.

      Totusi speranta mea in asta sta, sa ajunga sa se bata doi politicieni in asa hal incat sa se sparga buba.

      Hai Blaga, hai Udrea+Falca ! 😆

      KingSnake

      19/11/2010 at 10:22 am

  3. Salutare tuturor! 🙂

    Razvan, articolul e corect. Exista insa un aspect pe care il ignora: verticala puterii din 2006 pina in 201 si modul cum a functionat ea.

    Intre 2006 si 2010, pe verticala puterii care merge de la seful statului (sef al CSAT) pina la sefii IJP, nu a existat niciodata un culoar favorabil ca acum, neobstructionist. Cit a fost Blaga bluldogul-gaina la MAI si Tariceanu PM, sefii de la IJP au zburdat in voie. La fel cu Boc ca PM si Blaga la MAI. La fel cu Boc PM si la MAI pesedisti. In toata combinatiile posibile, verticala puterii a avut ceva obstructionist. Caci nu uitam ca functiile inalte de conducere in Politie si Jandarmerie stau la pixul Primului Ministru, respectiv la pixul Ministrului de Interne.

    Situatia de acum este de o oportunitate rara, cu PM-ul si Ministrul de interne suficient de „transparenti” cit sa nu mai impiedice presiunea lui Basescu sa ajunga pina jos, in teritoriu.

    Igas si BOC au acum oportunitatea ce nu a existat niciodata din 2006 de a nu bloca, procedural si politic, forta sefului CSAT in drumul ei spre teritoriu.

    Daca o lasa sa se duca, vom auzi urlete ale bravilor sefi de post si de judeteana, fara sa mai vorbesc de sefii de arme din MAI.

    Cetatean

    19/11/2010 at 10:16 am

    • Sper din tot sufletul sa vedem urletele alea.

      KingSnake

      19/11/2010 at 10:24 am

      • Iti pot garanta de acum, ca, daca vor fi, vor fi in prime time la Antene, care le vor inchina osanale sefilor de post si de IJP cum i-au inchinat lui Blaga cind a demisionat.

        Cetatean

        19/11/2010 at 10:26 am

      • Atunci pacat ca n-o sa le vad, n-am cablu romanesc pe aici.

        Apropos de verticala decizionala, asta nu impiedica in nici un fel o declaratie politica pe tema asta. Plus, nu pot sa nu vad repetitivitatea aparitiilor lui Boc si Blaga in schema asta. Daca ai o problema de o asemenea gravitate, de ce l-ai numi pe Boc din nou , mai ales stiind ca Blaga urmeaza sa fie ministru din nou ?

        KingSnake

        19/11/2010 at 10:30 am

  4. Dintr-un motiv simplu: pentru ca altfel declansezi lupte in partid inainte de votarea unor legi grele. Basescu n ue naiv sa creada ca la cite zile dupa cistigarea alegerilor (parlamentare sau prezidentiale) se poate declansa razboiul in partid. La cum arata sistemul nostru constitutional si politic, politica pasilor mici si a cutitelor pe sub masa pentru o vreme e singura posibila. Insa, atentie! Vremea aceea s-a cam terminat, chiar si pentru rabdarea mea, care are ceva intindere.

    Cetatean

    19/11/2010 at 10:34 am

    • Eu cred ca tactic e mai simplu sa deschizi un front dupa ce ai avut o victorie majora, pentru ca oamenii au tendinta sa se alinieze in spatele invingatorului. Repet, discutia se poarta in jurul gravitatii situatiei.

      1. Romania este o tara amenintata de crima organizata ? Eu zic ca atunci cand politia din mai multe orase protejeaza organizatiile „mafiote” locale, raspunsul tinde spre da.

      Dar poate functioneaza tactica asa cum o vezi tu. Sa vedem in perioada urmatoare. In fond si Bulgaria a inceput sa faca ceva treaba dupa ce au inceput sa se impuste mafiotii pe strada.

      KingSnake

      19/11/2010 at 10:40 am

  5. KS, deznodamintul nu e departe. NUmai miine nu-i poimiine!

    Cetatean

    19/11/2010 at 10:42 am

  6. Buna ziua,tuturor! 🙂
    Faptul ca Iacubov a fost condamnat,chiar daca hotararea nu e definitiva, este foarte important. Arata ca se poate. Sper ca urmeaza si altii.

    ela

    19/11/2010 at 11:01 am

    • da, Ela, e un „turning point” în Justiţie
      mă rog, poate fi unul
      că ţara noastră e „mereu surpinzătoare” 🙂

      gabriel

      19/11/2010 at 11:21 am

      • As vrea sa ma surprinda acum baietii si sa le aplice un „ras-tuns-si- frezat”!

        ela

        19/11/2010 at 11:42 am

  7. via Blogary:

    gabriel

    19/11/2010 at 11:55 am

  8. Sal`tare, popor ! 🙂
    Da` Bercea Mondialu` ce zice in chestia asta ?
    Ca nu l-am mai vazut rasfatandu-se pe la cele tv-uri in ultima vreme.
    El e/nu e interlop ?

    Tzepelica

    19/11/2010 at 12:20 pm

  9. Din ciclul „Nici la 37 de ani nu suntem responsabili”, astazi o figura trista: cirlamnul Ponta:

    „Remarc că cei mai activi reprezentanţi ai Falangei Fasciste a lui Băsescu – în speţă Tismăneanu şi Monica Macovei – folosesc mereu termenul de “mineriadă” legat de numele meu (probabil că aşa le dă tema Lăzăroiu, la fel ca epitetul “imatur” pe care îl aruncă mereu Băse şi constat că l-a preluat şi Crin). Las la o parte faptul că, la Mineriade, (şi în toată perioada Pieţei Universităţii) eu eram liderul elevilor din liceul meu, mobilizându-i pe cei de vârsta mea în fiecare seară, iar Tismăneanu şi Macovei erau exact de partea puterii (unul în America la “pregătire”, lucra la interviul pe care urma să-l ia Dlui. Iliescu; cealaltă, procuror chiar la Parchetul general dacă nu mă înşel!). Mutilarea faptelor şi rescrierea istoriei sunt instrumente extrem de comune pt fascişti (ca şi pt comunişti de altfel) iar astfel de oameni trăiesc azi foarte bine primind bani mulţi din funcţiile în care Băsescu i-a cocoţat direct, tocmai ca să le cumpere complicitatea”, scrie Victor Ponta, pe blog.” (Realitatea).

    Cetatean

    19/11/2010 at 12:42 pm

    • @Cetatean
      Crezi ca ar fi posibil sa i aducem aminte junelui Ponta cel care in fruntea clasei striga in Piata Universitatii „Jos Iliescu”” si nu jos Basescu, ca presedintele de omoare al partidului ce cu onoare il conduce este Ion Iliescu?

      tucu

      19/11/2010 at 4:56 pm

    • SINT CONSTERNAT DE LIMBAJ SI DE GINDIREA LUI PONTA.
      oare chiar gindeste asa???? sau crede ca da bine cum formuleaza frazele…

      skorpion

      19/11/2010 at 9:46 pm

  10. Neagu Djuvara, in RL :
    „De la Basarab întemeietorul până la Mircea cel Bătrân, conducătorii noştri au fost dintr-o bucată. După aceea, de la fiul său ilegitim Radu Prasnaglava (prasnaglava înseamnă prostul satului, nume dat probabil de boierii care ar fi vrut să continue lupta cu turcii), liderii noştri au stat cu fundul în două luntri. Politica României a fost dusă de domnitori care se schimbau mereu, dar în acelaşi timp cu putere egală, şi de gaşca marilor boieri, ce erau câteva zeci de familii, care au acaparat tot mai multe pământuri, inclusiv prin căsătorii între ei. Boierii erau de două feluri: unii care mizau pe ajutorul creştin, Ungaria, Austria, în lupta cu turcii, şi ceilalţi care erau mai cuminţi şi care ziceau: puterile creştine nu ne ajută cu adevărat, sau când ne ajută vor să ne mănânce, pe când otomanul îşi ţine cuvântul, nu vine cu moschei, ne lasă boieriile noastre, ne lasă biserica noastră. Această parte era majoritară. Clasa politică românească a căpătat deci un fel de atavism de a fi mereu cu fundul în două luntri.”

    http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/djuvara-romania-a-ramas-in-urma-si-fiindca-e-ortodoxa-206469.html

    Tzepelica

    19/11/2010 at 12:43 pm

  11. http://www.dw-world.de/dw/article/0,,6248388,00.html?maca=rum-rss-rom-all-1493-rdf

    ela

    19/11/2010 at 2:57 pm

  12. Salut pe toata lumea, 🙂
    Postare noua!

    Theophyle

    19/11/2010 at 6:10 pm


Comentariile sunt închise.