Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită – 5 Noiembrie / “Guvernatorul atacă”

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  8°C, si o maxima termica de  20°C, umiditate: 88%. Insorit, moderat, frumos. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 2967  RON (+0. 0047 RON); 1 USD = 3. 0187  RON (-0.0356 RON); 1 EURO =  1. 4234  USD; (+0.0181).

Guvernatorul a acuzat dur ieri ziariştii că reflectă mesajele celor care anunţă majorări de preţuri şi a spus că până la 0,5% din inflaţie e cauzată de media. Banca Naţională nu are deocamdată loc să reducă dobânda-cheie la leu şi nici perspectivele nu sunt încurajatoare, a lăsat ieri să se înţeleagă guvernatorul Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului asupra inflaţiei pe trimestrul al treilea. BNR s-a oprit din vară cu scăderile de dobândă la minimul istoric de 6,25% pe an după ce Guvernul a majorat TVA de la 19% la 24%, deşi economia nu reuşeşte să îşi revină după doi ani de recesiune. Isărescu a vorbit ieri despre un deficit de cerere „semnificativ”, care se va menţine, potrivit proiecţiei actuale a BNR, până dincolo de vara lui 2012, ajutând astfel BNR în lupta cu inflaţia. ntr-o prezentare mai scurtă decât de obicei şi care s-a concentrat pe explicarea vârfului de inflaţie de la acest sfârşit de an provocat de majorarea TVA, dar şi de presiunile de scumpire a alimentelor de bază, Isărescu a subliniat că în următoarele trimestre incertitudinile legate de consolidarea fiscală, dar şi de evoluţiile de pe plan extern sunt ridicate. Acelaşi motiv a ţinut banca centrală într-o poziţie de expectativă din iunie. Pentru anul aces­ta prognoza de inflaţie a fost ridicată de la 7,8% la 8,2% faţă de ţinta asu­mată oficial de 3,5%. (Sursa:ZF)

Preţurile alimentelor au explodat atingând valori consemnate în timpul crizei din 2007-2008, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), scrie Financial Times. Creşterea preţurilor a declanşat deja temeri cu privire la apariţia unui nou val de proteste, similare celor care au zguduit ţări sărace precum Bangladesh sau Haiti în urmă cu doi ani. Mai mult, scumpirea alimentelor îi va afecta şi pe consumatorii din ţările bogate, unde deja companii precum McDonald’s sau Kraft au anunţat majorări de preţ pentru 2011. Spre exemplu, numai în Marea Britanie preţul alimentelor a urcat cu 4,4% în ultimul an, potrivit Consorţiului Britanic al Comerţului, scrie The Guardian. „Situaţia s-a deteriorat rapid”, susţine Abdolreza Abbassian, economist în cadrul FAO, adăugând că preţurile „se apropie de nivelurile din 2008”. Acest lucru este confirmat şi de evoluţia indicelui preţului calculat de FAO, care reprezintă practic un coş compus din preţurile pentru grâu, porumb, orez, seminţe oleaginoase, produse lactate, zahăr şi diferite tipuri de carne. Astfel, acest indice a urcat în luna octombrie până la 197,1 puncte, un nivel maxim pentru ultimii doi ani. Mai multe pe ZF.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, la B1TV, că PSD şi liderul liberalilor, Crin Antonescu, pun în aplicare o strategie a lui Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu de creare a unei stări de dezordine în România, de pe urma căreia cei doi patroni media să obţină foloase financiare.

„Ca şi Crin Antonescu şi PSD execută strategia Voiculescu-Vântu de creare a dezordinii în ţară, pentru că ei numai atunci au putut câştiga. (…) V-am mai spus şi despre moguli şi jocurile politice şi intenţia de a schimba preşedintele pentru că au interesele lor legate de dezordine ca să câştige bani, de dosare ca să fie liberi, şi nu aţi crezut. Pe urmă viaţa a confirmat că am avut dreptate. Credeţi-mă şi când vă spun că în momentul de faţă Geoană a fost înlocuit cu Crin Antonescu, iar PSD rămâne ostatic şi loial politicii de a crea dezordine şi de a schimba ordinea constituţională prin orice alt mijloc, numai prin vot nu”, a susţinut Traian Băsescu. Pe liderul PSD, Victor Ponta, şeful statului l-a acuzat de „imaturitate”, afirmând că singura lui realizare, şi aceasta provizorie în opinia lui Băsescu, este că a reuşit să facă astfel încât liderii social-democraţi să nu mai intre cu maşinile în curtea sediului PSD din şoseaua Kiseleff. „Ponta are o singură mare problemă. A reuşit să facă să nu se mai intre cu maşinile în curte la Kiseleff – dar cred că doar în primele două-trei săptămâni, acum nu cred că se mai uită nimeni la dispoziţia asta – dar nu a reuşit să schimbe nimic din partidul despre care spunea că a fost 100% condus la comanda mogulilor în timpul lui Geoană. Şi acum se întâmplă acelaşi lucru. (…) Supărarea lui Ponta e că nu a fost ales el, ci a fost ales Crin Antonescu şi are o oarecare frustrare, dar e mai tânăr, poate aştepta să-şi ia lecţia şi Crin Antonescu şi pe urmă vine şi rândul lui Ponta să-şi ia şi el, dacă aşa cred ei că se face politică”, a declarat Traian Băsescu. (Sursa:Agerpres)

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a europarlamentarului Gigi Becali şi a fostului ministrul al Apărării Victor Babiuc, în dosarul privind schimbul de terenuri MApN. George Becali este acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, iar Victor Babiuc, fost ministru al Apărării Naţionale în perioada decembrie 1997 – 2000, de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi luare de mită.

În acelaşi dosar, au mai fost deferiţi justiţiei Dumitru Cioflină, fost secretar de stat în MApN şi fost şef al Marelui Stat Major General, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, şi Ioana Cristina Anca Babiuc, fiica fostului ministru, pentru complicitate la luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada 1996 – 1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu inculpatul Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 ha teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de aproximativ 900.000 USD. (Sursa:Agerpres)

„Eu nu vad ales la conducerea partidului pe cineva care are dosar penal. Domnul Falca sa se duca sa-si rezolve problema, poate e nevinovat, dar sa-si rezolve problema intai, nu sa tot ceara amanari”, a declarat intr-un interviu HotNews.ro, europarlamentarul Monica Macovei. Fostul ministru al Justitiei a vorbit si despre marile dosare de coruptie blocate in instantadespre recentele si controversatele alegeri pentru Consiliul Superior al Magistraturii si despre mecanismul unitar de lupta impotriva coruptiei la nivelul Uniunii Europene, co-initiat de ea in Parlamentul European. Mai multe pe HotNews

Va urez o zi buna!

Update: Poetul Adrian Paunescu a murit, a anuntat vineri dimineata doctorul Serban Bradisteanu, medicul curant al lui Paunescu. Inima sa a incetat sa bata la ora 7:15, vineri dimineata. Medicii de la Spitalul Floreasca il resuscitasera de mai multe ori joi noaptea. Adrian Paunescu avea 67 de ani.  Dumnezeu sa-l ierte!

80 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. buna dimineata
    @stefan
    raspuns la postarea anterioara:” putem crea probleme unor banci din austria ,grecia”
    aiurea,au la bnr rezerva+cam 40 mld euro nu e un cap de tara;spredul sumei e intre mai multe banci,cred ca cea mai mare exppunere o au erste,volksbank si alpha
    soc gen e si ea
    dar pina acum si-au facut prvizioane+profiturile closale-comparat cu media profiturilor bancare europene-i-a ajutat
    asa ca,sa nu ne imaginam ca le putem crea probleme
    da,lecream probleme ca nu mai au profiturile cu care sunt obisnuit

    in alta ordine de idei,inteleg ca sunteti in itala;
    acolo un profit,nu la banci, de 4-6 pct e normal,aici in romania daca ai sub 15 pct esti timpit
    cam asta e stuatia,cam astia ne sunt ” capitalstii”
    vezi declaratiile lui isarescu de ieri+inteles printre rinduri
    si daca cineva are informatii bune,reale in ro nu e sri, sau altcineva, e BNR

    intamplator

    05/11/2010 at 8:41 am

  2. Buna dimineata !

    „Daca Ceausescu statea doar zece ani la conducere era un mare presedinte in istoria romanilor”, a declarat presedintele chiar in debutul emisiunii.

    KingSnake

    05/11/2010 at 8:52 am

    • KS Buna Dimineata 🙂
      Mare porkarie 😦 cand le trage atunci le trage!

      Theophyle

      05/11/2010 at 8:54 am

      • O fi in procentul ala de 60% care cred ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu, doar ca limitat doar la primii zece ani. 😆

        KingSnake

        05/11/2010 at 8:58 am

        • Se referea la perioada 63-73,perioada in care au fost eliberati detinutii politici ,a fost o deschidere spre west extraordinara,nivelul de trai a crescut raportat la ce se intimpla pina in anii 60.
          Aici Basescu a avut dreptate.Daca Ceausescu disparea la inceputul abnilor 70 imaginea lasata ar fi fost buna pentru ca ar fi fost judecat in comparatie cu perioada anterioara -perioada crimelor lui Dej,perioada cartelelor si a sovromurilor.

          tucu

          05/11/2010 at 9:17 am

          • Atunci ce folos sa mai condamnam comunismul, daca a putut permite, ca sistem, o perioada asa mirifica ? Sa condamnam doar oamenii, pe Dej si Ceausescu 2 (dupa 75).

            KingSnake

            05/11/2010 at 9:23 am

            • _Condamnarea ideologiei comuniste este benefica.,.
              Mai important este insa condamnarea oamenilor care au comis crime si excese in numele acestei ideologii ceea ce s a si urmarit.
              Ar trebui insa sa iei in calcul si urmatoarele aspecte:
              -nu numai comunismul creaza premizele unei dictaturi-vezi ascensiunea lui Hitler care a fost ales absolut democratic.
              -nu ori ce dictatura este dezastroasa pentru populatie din perspectiva istoriei-vezi cazul lui Franco.
              -Chiar in perioade de dictatura o tara poate prospera
              in deplina libertate-vezi dictatura regala a lui Carol II
              -Chiar daca in final un dictator duce o tara la dezastru -exista perioade in care dictatura poate fi benefica-vezi situatia Germaniei din anii 30 cind Hitler a reusit sa scoata o tara din disperarea foametei (foamete si saracie datorate politicii””inteligente”” a Frantei si Angliei puteri invingatoare in primul razboi)
              Daca Hitler ar fi murit in 36 sa zicem ar fi ramas in istoria Germaniei ca o figura luminoasa.
              Si Ceausescu a avut o perioada buna imediat dupa disparitia lui Dej.La asta m am referit.

              tucu

              05/11/2010 at 10:18 am

  3. @Theophyle
    Crezi ca Dumnezeu este chiar atit de milostiv?

    tucu

    05/11/2010 at 9:11 am

    • tucu Buna Dimineata 🙂
      Da, chiar cred ca Dumnezeu este Milostiv!

      Theophyle

      05/11/2010 at 9:13 am

  4. Salut! 🙂

    Las’ ca a stat Iliescu 10 ani, exact cit sa vada poporul cum era cu un Ceausescu mai sarac si mai cinstit, mai constitutional. Mama ei de „bunastare” din anii 70! Un colt de piine mai mare si un lanţ mai lung, asta e tot ce regreta aia care il regreta pe Ceausescu.

    Cetatean

    05/11/2010 at 9:12 am

    • @Cetatean, Buna Dimineata 🙂
      Personal am fost jignit de aceasta inoportuna afirmatie 😦

      Theophyle

      05/11/2010 at 9:14 am

  5. Si consider ca Basescu a deraiat cu marfarul la afirmatia asta, se vede ca ii scapa resorturile unei intelegeri profinde a comunismului. A pierdut o buna ocazie de a tacea.

    Revin in 30 de minute si mai comentam despre interviul de aseara, a spus lucruri care merita amintite.

    Cetatean

    05/11/2010 at 9:20 am

  6. Buna dimineata.
    Avem, pe buna dreptate, ce avem cu parlamentarii,cu partidele si cu sindicatele.
    Cred ca daca nu vrem sa semanam cu ei (noi ingeri – ceilalti diavoli), e bine sa mai vedem si problemele de la noi din curte.
    Un punct de vedere interesant – care chiar cred ca merita discutat:
    http://www.revista22.ro/pre351edintele-samurai-9280.html

    DanSu

    05/11/2010 at 9:41 am

  7. buna dimineata!
    DanSu:incerci sa faci Tea Party pe aici,sau mi se pare?

    ela

    05/11/2010 at 10:03 am

    • @Ela Buna Dimineata,
      noi il avem deja 🙂 Operativ din 15.1.2011 🙂

      Theophyle

      05/11/2010 at 10:05 am

      • Deci asam din 15.01.2011, sa imi notez undeva, sa beau un pahar cu sampanie 😉

        Cetatean

        05/11/2010 at 10:08 am

        • Data viitoare cand vei fi la Bucuresti il vom bea impreuna, daca saptamana trecuta nu ai avut timp 🙂

          Theophyle

          05/11/2010 at 10:13 am

          • La final de ianuarie sunt in Bucuresti, insa in fuga, fiindca am avion dimineata tare. Iar la intoarcere la fel, contra-cronometru. Gasescu eu o alta data cind mai fac un drum in afara si ma opresc mai mult, sa bem pe indelete un pahar 😉

            Cetatean

            05/11/2010 at 10:36 am

  8. De-acu’nainte nimic nu mai este imposibil: a zburat porku’.

    p.s. eu nu i-aş da nici un sfat lui Dumnezeu, adică să-l ierte
    chiar toţi merităm, indiscernabil, iertarea lui Dumnezeu?
    şi gunoaiele, şi martirii, şi lichelele, şi cei cinstiţi, şi violatorii de istorie, şi cei violaţi de istorie
    atunci să-l ierte şi pe Hitler, şi pe Stalin, şi pe Ceauşescu, şi pe torţionar, şi pe călău ca şi pe victimă
    ce Dumnezeu!…

    gabriel

    05/11/2010 at 10:04 am

    • Gabriel, Buna Dimineata 🙂
      Grele cuvinte, nu cred ca se cade 😦 Esenta umana este uitarea cea divina este iertarea!

      Theophyle

      05/11/2010 at 10:06 am

  9. Carevasazica, in interviul de aseara au fost citeva axe dezvoltate de Basescu:

    – axa Alro, Energy Holding, baietii destepti, Hidroelectrica, seful hidroelectrica pus de Geoana si apoi mutat ca director adjunct de Videanu.

    – cele 45 de zile cruciale pentru cele trei legi (buget, pensii si salarizare), dupa care se poate intra pe terenul dezbaterii constitutionale (a spus-o explicit, ca nu a uitat de Constitutie, dar ca altele sunt problemele).

    – Ponta, Crin si Sova, politicianul cu cas la gura. Mogulii si institutiile care au inceput sa functioneze.

    – legea educatiei si brontozaurul numit Marga.

    Pararea mea este ca cele trei legi vor trece cu noduri, dar vor trece, iar dupa aia nu este exclusa o demisie a lui Boc. Basescu da din ce in ce mai multe semnale cum ca Guvernului ii lipseste fermitatea, si noi stim exact ca de fapt lui Boc ii lipseste.

    Cetatean

    05/11/2010 at 10:06 am

    • şi noul plan de suspendare

      gabriel

      05/11/2010 at 10:24 am

  10. @Theophyle:ma bucur ca „s-a pornit bulgarele”. Il astept de mult.

    ela

    05/11/2010 at 10:13 am

  11. Theophyle

    Eu cred într-un Dumnezeu milostiv, la fel după cum cred într-un Dumnezeu al Dreptăţii.

    E „mare mila Sa”, dar nu trebuie uitată Judecata Sa.

    Mai ştiu că trebuie căinţă, pentru a fi şi iertare.

    Nu cred că în viaţa noastră trebuie să mizăm mai degrabă pe Mila decît pe Judecata sa.

    gabriel

    05/11/2010 at 10:17 am

  12. A murit la 7.15

    La ce ora si la ce secunda a fost omorit Ursu de tortionari ?
    La ce ora a murit la canal la Poarta Alba in 20 noiembrie 1952 avocatul Sulutiu lovit cu ranga in brigada de incarcerare H3 ?

    Un tanar de stanga

    05/11/2010 at 10:20 am

  13. @Gabriel: pana in ultima clipa a fost o unealta.
    Sa-l ierte Dumnezeu,eu personal am nevoie de ceva timp ca sa uit.O voi face cu siguranta.

    ela

    05/11/2010 at 10:23 am

    • n-a fost o unealtă
      instrumentele nu poartă nici o responsabilitate

      a fost un pork, aşa cum bine s-a autocaracterizat

      gabriel

      05/11/2010 at 10:26 am

    • Ela, El s-a autopropus ca unealta iar Ceausescu a acceptat.

      Un tanar de stanga

      05/11/2010 at 10:29 am

  14. Salut voios ! 🙂
    Din cand in cand, piratu` mai da cu bata`n balta.
    Mi-aduc aminte ca a mai zis (acu` ceva ani) ca n-are de ce sa condamne comunismul pt. ca el a dus-o bine atunci. Sigur, si-a revizuit afirmatia rapid, numa` ca ideea razbate din subconstient, la anumite intrevale.
    Chestie de varsta/mentalitate, n`asha ?

    In contextul scandalului „Alro-energie ieftina”, tot piratu` a mai spus ca nu intelege de ce David (pesedist de frunte) este INCA director la Hidroelectrica. Chiar, de ce ?
    Ii reamintesc faptul ca tot David a fost pus sef peste una din cele doua mari companii energetice in curs de formare. Aceeasi intrebare : DE CE, domn`le, DE CE ?

    Pt. MM, chapeau bas !

    Tzepelica

    05/11/2010 at 10:28 am

  15. Buna dimineața! 🙂

    Theoph, Mister C, King S, starăți domol oameni buni!

    Base e un tip care nu-și „ambalează” părerile ca să dea frumos pentru presă, a dovedit-o de prea multe ori.
    Aici sunt de acord cu el, de la nivelul meu de „atom” în acei ani am trăit deschiderea aceea neasteptată când România era destinație turistică si de serviciu, considerată bonus, pentru cehi/cehoaice ❗ , polonezi și est-germani. Venita după duritatea perioadei anterioare când tata a scăpat de canal printr-o minune care nu s-a mai repetat și-n cazul socrului meu, epoca aceea de prosperitate și deschidere spre lume a fost trecută în contul conducătorilor de atunci ai României!
    Că, speriați de amploarea pe care o luau efectele acelei deschideri asupra românilor, tot aceesi conducători au zăvorât urgent usile spre lumea liberă, asta e altă poveste.
    La fel cum și visele faraonice ale Cârmaciului și curții sale care va pierde încet-încet contactul cu realitatea e povestea nefericită a trecerii generației mele prin un timp dusman format din epoca democaratiei populare, epoca societații socialiste multilateral dezvoltate, epoca de aur și o interminabilă epocă de tranzitie…

    oldhashu

    05/11/2010 at 10:36 am

  16. Hashule, eu stau domol :-), cu exceptia derapajului semnalat, eu consider ca a avut o prestatie buna, care anunta lupte grele si singeroase in urmatoarea perioada.

    Cetatean

    05/11/2010 at 10:38 am

  17. nu cred că merita un comunicat din partea preşedinţiei, chiar dacă textul este foarte atent formulat:

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8007469-traian-basescu-poetul-adrian-paunescu-ramane-amintire-pentru-pledoaria-constanta-pentru-valorile-nationale.htm

    gabriel

    05/11/2010 at 10:43 am

    • Un versificator pupincurist.
      Sa-l ierte cine poate.

      Tzepelica

      05/11/2010 at 10:45 am

      • exact
        nu e un mare poet, aşa cum încearcă unii să-i găsească un alibi, ci un mare versificator

        gabriel

        05/11/2010 at 10:52 am

      • tim, salut!

        Până la urma timpul va usura de greseli omul și va rămâne doar cuvântul scris care stie drumul spre coarda sensibilă a omului de rând.

        Nu e singurul caz în istoria României…

        oldhashu

        05/11/2010 at 11:00 am

    • Uzante protocolare.

      Cetatean

      05/11/2010 at 10:51 am

      • da???
        n-am ştiut că intră în protocol să comemorezi porcii

        gabriel

        05/11/2010 at 10:54 am

        • Pomana porcului nu e un fel de comemorare? 🙂

          DanSu

          05/11/2010 at 11:00 am

          • aşa s-ar părea 😀

            gabriel

            05/11/2010 at 11:04 am

  18. Lasindu-l pe Ceausescu in plata diavolului (sper sa aiba motorina la cazanul cu zmoala) ,aseara am sperat sa aud din gura Basescului un semnal privind modalitatea in care va reusi sa treaca legile prin parlament.
    Sincer sa fiu mie blocajul actual mi se pare cumplit si nu vad cum va reusi sa l depaseasca.
    Voi ce credeti?

    tucu

    05/11/2010 at 10:49 am

    • Tucule, legile vor trece cu lacrimi din partea ambelor parti, pentru ca altfel nu mai primim 2 miliarde de euro de la FMi si UE. Exista parametri bine definiti care trebuie respectati, altfel raminem si fara cele 2 miliarde, si cu credibilitate zero, si cu amenintarea incapacitatii de plata a pensiilor si a salariilor. Legea salarizarii va trece prin asumare, legea pensiilor prin votare cu tambalau, iar punctul final va fi bugetul, cu multi membrii ai Puterii ameinitind ca nu voteaza, insa votind de frica sa nu pice guvernul Boc si sa vina alt guvern cu alti flaminzi pe linga el.

      Cetatean

      05/11/2010 at 10:53 am

      • te-nşeli dacă crezi – mai ales după afirmaţia extrem de serioasă a lui Băsescu – că PSDNL vor fi loviţi subit de responsabilitate

        gabriel

        05/11/2010 at 10:56 am

      • Tu imi dai raspunsul de bun simt.Asa ar trebui sa se intimple.
        Intrebare este-opozitia vrea ca sa primim si ultima transe sau doresc ca tara sa ajunga in haos ?Nu uita ca cei ce conduc din spate sunt pescuitorii in ape tulburi -fapt precizat si de Basescu aseara.
        Pentru legile normale probabil ca majoruitatea va functiona pina la urma.
        Intrebarea este ce facem cu bugetul .Asta cred ca are nevoie de 66 % din voturi nu de majoritate simpla.

        tucu

        05/11/2010 at 11:00 am

        • Bugetul Are nevoie de majoritate calificata: 236 din 470 de parlamentari (acum ca Paunescu nu mai e). Va trece, de nevoie, ca parlamentarii puterii nu vor sa piarda ciolanul mic si sigur pe promisiunea unui ciolan mai mare.

          Cetatean

          05/11/2010 at 11:27 am

      • Cetatene, daca tu crezi ca pe parlamentari ii intereseaza vreun pic daca Romania da faliment, te inseli.Daca se va ajunge aici , nu ei vor suferi.
        Puterea nu e in stare sa-si impuna legile, iar Opozitia va sabota si tergiversa la maxim, inclusiv cu ajutorul judecatorilor CCR, care voteaza dupa interesele proprii in primul rand.Degeaba ne bucuram ca avem 5 dintre ei, nu avem.
        PSDNL-ul vrea faliment in timpul lui Base si Guvernului PDL, deabia dupa aia vor sa conduca. Nu va conta pt. ei ca romanii vor fi muritori de foame.Vor aparea ca salvatorii natiei si Base si PDL-ului cu stigmatul falimentului.

        papiciulo

        05/11/2010 at 11:13 am

        • Papiculo, ii intereseaza chiar tare, ca nu vor mai avea d eunde da pomeni in caz de alegeri anticipate sau in 2012! PSD stie asta, de aia vrea sa intre la guvern doar dupa alegeri anticipate, ca sa stea 4 ani, si nu doi, intrucit doi ani e prea putin si nu vor reusi sa gaseasca resurse de pomeni.

          Cetatean

          05/11/2010 at 11:15 am

          • te contrazici

            spui că vor anticipate
            dar pentru anticipate trebuie să cadă Guvernul
            iar ca să cadă Guvernul trebuie să fie ratat acordul cu FMI

            deci ca să ajungă la putere, trebuie să fie dezastru
            bineînţeles că vor pune dezastrul în seama PDL

            în rest, vuvuzelele vor asigura liniştea guvernării peste o ţară falimentată

            gabriel

            05/11/2010 at 11:40 am

            • Cred ca @cetatean are dreptate.Vor trece.
              Guvernul risca sa cada la primavara dupa o iarna nasoala.Iesirea in primavara e cea mai gra perioada.
              Ce nu cred eu este faptul ca cineva are chef de alegeri anticipate.De aia se si incearca suspendarea lui Basescu ca acesta sa nu poata santaja cu disolvarea parlamentului.
              Nu cunosc constitutia dar nu am auzit pina acum ca altcineva in afara presedintelui poate disolva parlamentul.

              tucu

              05/11/2010 at 11:55 am

            • Gaby, nu eu spun, Nastase vrea sa intre la alegeri dupa anticipate, insa asta nu inseamna ca eu cred ca vor fi. Rationamentul tau e corect, insa uiti un lucru: ca odata ajunsi la putere, psd si pnl vor prelia dezastrul si vor fi paralizati, nu vor putea face nimic. De fapt, ei vor doar dezastru, insa fug de guvernare.

              Cetatean

              05/11/2010 at 12:00 pm

          • Pomeni nu se mai pot da mult timp deacum incolo.
            Alegeri anticipate sint greu de facut.Nici PSD-ul nu crede.Dar ei vor Puterea cat mai repede si cu orice pret.Inainte ca vreo anumita redresare sa poata aparea.

            papiciulo

            05/11/2010 at 11:42 am

            • asa este, daca trec cele treilegi grele, bolovanul incepe sa coboare la vale peste psd-pnl.

              Cetatean

              05/11/2010 at 12:04 pm

  19. uitaţi-vă la AVP!
    care e un poet autentic şi luptător autentic împotriva regimului comunist în vremea regimului comunist

    de el nu-l ştie Ţara şi Preşedinţia, de Păunescu – da

    gabriel

    05/11/2010 at 11:03 am

  20. `neata, mai spre amiaza.
    Hop si io cu parerile:
    – Basescu, in loc sa faca aprecierile cu Ceausescu, mai bine tragea o dusca de rom.
    – despre morti numai de bine si chiar despre unele poezii, dar nu si despre omul Adrian Paunescu. Ar fi fost perfect daca nu ar fi fost porc.
    @gabriel, totusi, e bine ca a fost dat comunicatul.

    victor L

    05/11/2010 at 11:03 am

  21. Romanu` uita mult prea repede ca Ceausestii apar si se mentin multumita acestor porci, care pun umarul si grohaie osanale, spre satisfactia burdihanului personal.
    Porcii sunt responsabili pt. cultul personalitatii, ei i-au bagat in cap cizmarului ca este „marele carmaci”, „geniul Carpatilor”, „cel mai iubit” si cel mai pupat.
    In asta consta, de fapt, principala vina a porcilor.

    Tzepelica

    05/11/2010 at 11:10 am

    • Salutare tuturor!

      Gabi
      Dan Popa a intrat în bălării şi s-a grăbit cu aprecierile.

      filadel

      05/11/2010 at 11:59 am

  22. Salut 🙂
    Daca Base chiar crede ce a spus despre impuscatu’ atunci e nasol rau.
    Cat despre cei 10 ani – eu nu imi amintesc de o viata foarte buna la inceputul anilor ’70. Dimpotriva, imi amintesc de o frica apasatoare – frica de vecini, de colegi, de oricine. Deseori ma contrez cu sotul meu, care imi aminteste de cartelele din provincie. Iar eu replic ca mancarea nu inseamna nimic, daca o inghiti cu noduri.
    Teophyle, ma pot si eu alatura voua in ianuarie?

    Diana

    05/11/2010 at 12:01 pm

  23. Scurta matematica senatoriala: la ora actuala, Puterea are 69 de senatori, fix-fix majoritatea organica.

    Opozitia are 66 de senatori (fara Voicu, la tubulatura si socotindu-l si pe Campanu, de la UNPR, care a dezertat zilele trecute).

    Puterea trebuie sa isi mobilizeze TOTI oamenii la Senat pentru legea Educatiei si pentru alte legi organice. Din fericire, pentru pensii Camera e decizionala, iar pentru salarizare se va asuma raspunderea. Din nefericire, Educatia si o eventuala modificare a legii electorale ajunge tot la Senat, care e decizional.

    Cetatean

    05/11/2010 at 12:03 pm

  24. La ce se gîndea Păunescu în clipele de suferinţă?
    La cum s-o monetizeze:

    „Oricum, cartile mele devin – prin suferinta mea – tot mai valoroase si mai cautate. Editorii au suficiente motive extraestetice sa potenteze textele”.

    gabriel

    05/11/2010 at 12:05 pm

  25. gaby, lasa-l in mina Dreptului Judecator, Paunescu a murit asa cum a trait: fara constiinta pacatelor pe care le face orice om. De-ar fi fost arghirofilia cel mai mic pacat al lui!

    Cetatean

    05/11/2010 at 12:12 pm

    • Ca poet merita uitarea.
      Altfel, eu nu i-as uita si ierta pacatele. N-as vrea sa rasara altul care sa-i reia traseul.

      Diana

      05/11/2010 at 12:16 pm

  26. Indemnul „inaltator” in ziua motiunii,ce a fost? Patul de suferinta exploatat in slujba actiunilor de strada ale lui Ponta.Regie ieftina marca Paunescu.

    ela

    05/11/2010 at 12:13 pm

  27. Doliul naţional instituit de televiziuni spune totul despre unde a ajuns societatea romînească la 21 de ani de la Revoluţie.

    gabriel

    05/11/2010 at 12:54 pm

  28. Gabriel, e doliu pentru o epoca ce sta sa se incheie si pe care unii o vor cu disperare in viata.

    Cetatean

    05/11/2010 at 1:12 pm

  29. Evident, cu o tara mica precum georgia este furioasa, cu una ca SUA e mai domoala.

    Cetatean

    05/11/2010 at 1:17 pm

  30. Cum e posibil să-l afişeze pe porc la Ateneul Naţional?

    Ăstea sunt valorile noastre, ale poporului romîn!

    Păi, ce putem aştepta de la un popor care venerează porcu?

    Mama ei de istorie, de popor, de ţară, de patrie, de naţiune!!!!!!!!

    gabriel

    05/11/2010 at 2:52 pm

  31. Blestemat popor!
    Blestemat de el însuşi, vreau să spun.

    gabriel

    05/11/2010 at 2:54 pm

  32. Smintită ţară!

    Ăsta e principiul , valorile şi ierarhia lor: „toţi sunt(em) la fel”.

    Praful şi pulberea se va alege de ea.

    gabriel

    05/11/2010 at 3:03 pm

  33. Buna ziua,
    Adrian Paunescu va fi (sau a fost )depus la Uniunea Scriitorilor, nu la Ateneu. Cel putin deocamdata.

    cedric

    05/11/2010 at 3:38 pm

    • pe Hotnews era anunţat Ateneul

      gabriel

      05/11/2010 at 4:04 pm

  34. Postare noua!

    Theophyle

    05/11/2010 at 3:40 pm

  35. Ma enerveaza al naibii de tare faptul ca, „domnul” (ghilimelele sunt cu un scop precis atasate) presedinte vorbeste despre marea conspiatie a celor doi moguli. Ma intreb (ca jurnalist) daca totul ar merge bine in tara asta, adica locuri de munca, salarii decente, sistem sanitar bine pus la punct, etc. cu ce ar putea influenta presa populatia inspre a se intoarce impotriva guvernului?
    Eu cred ca „javra ordinara” (pentru ca asa il cunoaste lumea mai mult) nu mai stie ce sa faca si da din colt in colt. Acum, cand toate corabiile i se scufunda si nu le mai poate vinde, domnul ex marinar crede ca poate sa se prinda de ultima barca de salvare si sa scape dintr-o corabie care este pe punctul de a naufragia.
    Un singur lucru am sa-i transmit lui BASE’: „Inecare placuta si sper sa nu te mai vad in fata camerelor de filmat decat din postura de puscarias care mananca, cu umilinta fetitelor, painea si apa pe care o ai la dispozitie. Si daca tot vrei sa dai vina pe cineva, da pe tine, pe tot partidul tau si pe fica ta care nu are ce sa transmita decat poate un mesaj sexual de genul <>
    LA REVEDERE DOMNU’ PRESEDINTE

    jurnalistocazional

    05/11/2010 at 6:50 pm

    • jurnalistocazional,
      cred ca poti primi un loc de cinste la una din entitatile media „mogulesti”.

      Tu ca „jurnalist” poti sa scri pe o platforma care poate aprecia telentul tau. Vax Publicul, acolo se dau batiste curate in fiecare zi 😆

      LA REVEDERE DOMNU’ JURNALIST RATAT si JAVRA ORDINARA, pentru ca asa am hotarat eu acum sa te numesc!

      Theophyle

      05/11/2010 at 7:03 pm

  36. @cetatean&teophyle

    Eu nu ma simt lezat de afirmatia lui base , si , da , am trait din plin acea perioada . Fara exagerare , nu se compara cu nimic din ce stiu cum s-a trait in romania!Se publicau si se traduceau carti , filmele straine veneau aproape sincron cu premierele de afara , se manca si se bea bine , tigari de toate natiile se gaseau la liber , scriitorii scriau cam ce vroiau , se calatorea chiar si in Occident…Ca pustan ce-mi mai puteam dori ? Sint nascut in ’56 si , repet , nu am apucat o alta perioada mai buna in Romania !Bineinteles ca pot exista si lucruri de care nu am habar , natural ca era nasol , era comunism , stiu ce inseamna comunismul , l-am dispretuit si-l voi dispretui incontinuare , eu compar aici comunismul cu el insusi… 🙂

    crisuadi

    06/11/2010 at 12:26 am

  37. Si , de altfel , draga Cetatean , China cum permite o economie de piata pur capitalista intr-un sistem comunist ? Ceausescu chiar e in avantaj : a facut-o „inainte de scrisoare (litera)” , adica , cu mult inainte de a exista ! 🙂

    crisuadi

    06/11/2010 at 12:30 am


Comentariile sunt închise.