Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită – 30 August / “Ţeapa Patriciu, versiunea kazaha”

Bună dimineata intr-o zi de luni. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  16°C, si o maxima termica de  22°C, umiditate: 94%. Mai mult noros, posibila burnita. Racoare. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO =   4. .2447  RON (-0.0013 RON); 1 USD =  3. 3381 RON (-0.0026); 1 EURO = 1. 2716 USD (+0.0006). Decizia de majorarea a TVA la 24% şi creşterea accizelor au determinat o creştere a veniturilor bugetare în iulie cu 7,5% faţă de aceeaşi lună de anul trecut, la 16 mld. lei, continuând tendinţa ascendentă a încasărilor din iunie.În urma acestei evoluţii, veniturile colectate la bugetul general au ajuns după şapte luni în teritoriul pozitiv pentru prima dată în acest an, la 93,3 mld. lei, cu 1,2% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Analisti BNR remarcă majorarea cu 17% a încasărilor din TVA iulie la iulie, estimând că în lunile următoare sunt de aşteptat mai multe efecte pozitive de pe urma creşterii cotei la 24%. TVA aduce cei mai mulţi bani la bugetul de stat, fiind a doua resursă pentru bugetul general, după contribuţiile sociale. În iulie, încasările din TVA au ajuns la 3,2 mld. lei, iar sumele adunate la buget din accize au urcat cu 36,2%, la 2 mld. lei. Pe ansamblul primelor şapte luni din acest an, TVA şi accizele au adus la buget 19,6 mld lei, respectiv 9,09 mld. lei. (Sursa: ZF)

Ţeapa Patriciu continua! Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), compania care deţine rafinăria Petromidia, şi-ar putea majora capitalul social cu peste un miliard de euro, acţionarii kazahi ai rafinăriei fiind hotărâţi să meargă mai departe cu planul de conversie în acţiuni a obligaţiunilor nerăscum­părate de la stat, în valoare de circa 517 mil. euro. În plus, kazahii au propus ca acţionarii actuali ai companiei să poată subscrie o sumă egală cu obligaţiunile care vor fi convertite în acţiuni. Grupul Rom­petrol, deţinut în proporţie de 100% de Kaz­MunaiGaz, controlează prin diferite entităţi peste 98% din acţiunile Rom­petrol Rafinare. Asta înseamnă că, dacă kazahii vor subscrie la rândul lor 500 mil. euro în majorare, statul nu doar că va fi acţionar minoritar la Petromidia, dar va avea o participaţie de sub 33%. „Compania este obligată conform Legii 31/1990 să ofere drept de preferinţă şi în cazul conversiei obligaţiunilor în acţiuni”, explică Cristian Duţescu, avocat specializat în piaţa de capital. Ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu a declarat joia trecută că statul nu vrea să devină acţionar minoritar la Petromidia şi că va insista ca Rompetrol să-şi plătească întreaga datorie, de 570 mil. euro, chiar în rate. De cealaltă parte, kazahii spun că au plătit 54 mil. euro şi pentru restul sumei vor da statului acţiuni la rafinărie.

Cristian Preda, unul dintre criticii din interiorul PDL despre care Traian Băsescu a spus că l-ar fi dat afară pentru indisciplină, nu renunţă la acuzaţiile aduse conducerii partidului. Remanierea Guvernului este absolut necesară, dar asta nu va diminua nemulţumirile, spune Preda, într-un interviu acordat ziarului Adevărul. El spune că remanierea Guvernului trebuie făcută şi, mai mult decât atât, ar fi nevoie de o nouă politică economică pentru a asigura revenirea la creşterea Produsului Intern Brut. În opinia lui Preda, PDL se comportă crispat, liderii partidului sunt nervoşi şi aroganţi, incapabili să vadă în jurul lor şi altceva decât duşmani. Preda este convins că preşedintele Băsescu nu va putea evita o coabitare cu PSD sau cu PNL până la terminarea mandatului său în 2014. Problema este când va plasa şeful statului acest moment, înainte sau după 2012.

Frauda este unul dintre scenariile înaintate de oficiali ai Fiscului şi ai Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor în cazul firmei cu cel mai mare profit din România. Firma-fantomă din comuna braşoveană Hoghiz deţine acţiuni la o altă firmă-fantomă din statul american Oregon. Autorităţile merg pe varianta unei tentative de spălare de bani. Societatea care a creat un adevărat tsunami printre oamenii de afaceri – „American European Marketing &Enterprise” SA – a declarat un profit de 3,6 miliarde de euro, adică 2,6% din PIB-ul României. Cu toate acestea, compania nu a derulat prin conturile sale decât 1.000 de dolari în ultimul an, potrivit oficialilor de la Oficiul Naţional pentru Combaterea Spălării Banilor (ONCSB). Cum este posibil să se întâmple asta, mai ales că firma nu are niciun angajat, ci doar o listă de şase acţionari ? Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a declarat pentru „Adevărul” că firma este monitorizată încă din 2009, dar nu s-a întreprins nicio acţiune împotriva ei, pentru că „nu a adus niciun prejudiciu fiscal statului român”. (Sursa: Adevarul) Puteti citi despre acest subiect si pe blogul Emiliei Sercan.

Ruşii cumpără masiv rafinării în Germania. Rosneft vrea să cumpere 50% din acţiunile concernului energetic Ruhr Oel din Germania. În timp ce proiectele energetice ale UE bat pasul pe loc, Rusia îşi consolidează controlul asupra pieţei de petrol şi gaze de pe bătrânul continent. Compania de stat Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, este pe cale să cumpere acţiuni la compania Ruhr Oel, care deţine un sfert din rafinăriile din Germania. Sursa: Adevarul)

Va urez o zi buna!

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salut! Vestea cea mai bună vine din perspectiva maximelor termice. Cât despre ţepe, ce ziceţi de ţeapa de imagine oferită de Ilie Năstase?
    http://baricada.wordpress.com/2010/08/30/injuraturile-lui-ilie-nastase-de-la-racheta-de-tenis-la-biciul-de-birjar/

    baricada

    30/08/2010 at 8:37 am

  2. Un alt monument de prostie acest Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, din moment ce declara cu nonsalanta ca firma cu cu pricina, neavand nici un angajat ci doar 6 asociati, a reusit performanta incredibila de a avea un profit urias si totusi nu s-a întreprins nicio acţiune împotriva ei, intrucat că „nu a adus niciun prejudiciu fiscal statului român”.

    Toate nulitatile sunt in posturi de decizie.

    In plus, as vrea sa adaug ca am cunoscut personal o firma similara, al carei patron este o persoana controversata din toate punctele de vedere, am sesizat fiscul, garda financiara si alte institutii competente ale statului dar … nimeni nu i-a facut nimic. Omul are un spate politic puternic. Nu vinde nici o bere pe zi dar face importuri masive, in special din Turcia, nu figureaza vanzarea marfii dar are profit lunar de sute de mii de roni! Fiscul a binevoit sa-mi raspunda ca cele sesizate s-au adeverit motiv pentru care firma a fost sanctionata (nu spune cu cat, ce si cum)!!! Cert este ca firma aia functioneaza si acum. Ceea ce am relatat aici este doar o infima parte din ceea ce face respectiva firma!

    snake

    30/08/2010 at 12:17 pm

    • salut @snake, 🙂
      ar fi dorit sa stiu niste date despre povestea relatata de tine, poate facem noi o investigatie si publicam 🙂 Mailul meu il ai pe read about, daca doresti 🙂

      Theophyle

      30/08/2010 at 3:40 pm

      • Teo, iti multumesc pentru mana intinsa. Deja este tarziu sa mai pot face ceva. Nu mai am nici un contact cu nimeni de acolo insa cat am fost pe baricade am vazut si cunoscut multe. Problema este dangerous. Dar e bine sa stiu ca pot sa ma sprijin pe tine la nevoie.

        snake

        31/08/2010 at 1:16 am

    • @tanar de stanga
      sunt domnule ,sunt
      dar nimic nu trebuie facut bine;comisioanele trebuie sa curga…;cand or veni ceilalti vor face alt program
      aici sunt doar 22 mio euro amarati
      ganditi-va ce e la autostrazi;cred ca au facut studii de fezabilitate cumulat in 20 ani de cel putin 1 miliard euro,iar reparatiile la pitesti buc cred ca insumeaza deja costul autostrazii nadlac-pitesti

      intamplator

      30/08/2010 at 3:37 pm

      • TDS, Intamplator salut 🙂

        Profesionalismul ne omoare, domle si onestitatea civica 😦

        Theophyle

        30/08/2010 at 3:41 pm

  3. skorpion

    30/08/2010 at 2:53 pm

    • Continuam cu tragediile justitiei romanesti 😦

      Theophyle

      30/08/2010 at 3:43 pm

  4. Traian Băsescu a ajuns să amintească zilele acestea, vag, de împăratul Napoleon în momentele cumplit de dramatice ale retragerii sale din Moscova. După ce a câştigat o serie de bătălii politice importante în 2008 şi 2009, acum pare să piardă războiul din cauza unei erori de proporţii comise.

    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/intoarcerea-spoliatorilor-197859.html

    skorpion

    30/08/2010 at 3:06 pm

    • Skorpi, salut 🙂
      Cam are dreptate. si pacat ca are 😦

      Theophyle

      30/08/2010 at 3:45 pm

  5. Salut pe toata lumea 🙂
    Postare noua 🙂

    Theophyle

    30/08/2010 at 3:45 pm


Comentariile sunt închise.