Tăierea moţului pensiilor speciale ale magistraţilor (1)

Prezentată de @Cetăţean şi @Băşcăliosul, bărbierii din Politeia.

Mottor! Film alb-negru cu cântec, turnat cu camera ascunsă:  „Botezul pensiilor de cumetrie, scufundate şi scăldate în cristelniţa parohiei CCR, umplută cu magistratura de bulibăşeală albă-neagră”

După vizionarea botezului filmat, vă invităm la tăierea moţului pe viu. Felicitările şi petrecerea darului vor avea loc la sediul blogului Politeia.

1. Mai întâi a fost asumarea tăierii prin asomare manierată.

Guvernul Boc s-a prezentat în Parlament cu legea de tăiere recalculată a pensiilor speciale, nr 119/2010. Inspirat din Codul manierelor elegante, şi-a asumat tăierea prin asomare, dar ICCJ – Înalta curte a raiului pe Pământ, cu intrarea pe poarta CSM, larg deschisă – a reacţionat. Neagră de robă şi mânie proletară, ICCJ a depus la Parohia CCR o cerere de botezare în taină a neprihănitelor pensii, născute din independenţă şi dragoste de lege la maternitatea cu autoservire de la bugetul de stat  „Înălţarea parveniţilor”.

Soborul Parohiei CCR a stabilit data botezului, 25 iunie 2010, când am turnat şi noi, cu camera ascunsă, filmul alb-negru cântat ca la petrecere.

După cum sună şi procedura, Taina Botezului s-a desfăşurat pe ascuns, iar în jurul unei mese, de lângă cristelniţa albă-neagră, au fost aduse şi adunate toate pensiile speciale, de toate culorile: militare, poliţieneşti, din Curtea de Conturi, parlamentare ş.a, inclusiv din sistemul judiciar, născute din 1997 încoace, prin completarea legii nr. 92/1992 (de organizare judecătorească) şi după legea 303/2004 (statutul judecătorilor şi procurorilor).

Intrarea la apă a pensiilor în cristelniţă, prin scufundare şi scăldare, a fost pregătită şi explicată cu sfinţenie de întregul sobor, înainte şi după cumetrie, fiecare pe unde a apucat să se exprime, în special cu referire la semnificaţiile culorilor şi scufundărilor, cu sau fără statut botezat constituţional.

– Culoarea neagră înseamnă statutut constituţional de judecător sau procuror, evident, în robă neagră, specifică; cu cât deţinătorul odraslei- numită pensie specială sau de serviciu a ocupat efectiv (numai) funcţia de judecător/procuror o perioadă de timp mai lungă şi mai aproape de 25 de ani, cu atât pensia botezată va fi mai neagră; cine a trecut de limita celor 25 de ani- prevăzută de legea naturii pensiei magistraturii- e ca dracu’ de negru-plin de serviciu, deci ar fi firesc ca pensia exemplară să-i fie de bine şi complet neagră, ca negura vremurilor.

– Culoarea albă, evident, înseamnă că nu-i neagră, fiindcă n-are de-a face cu statutul constituţional de judecător sau procuror. Asortată la nuanţa de spital, alb 10, pensia de serviciu albit este mai slăbită de putere, provine dintr-un mediu mai ostil şi infect, cu  probleme congenitale, trecute pe la incubator sau reanimare pentru resuscitare. Culoarea palidă spre alb ca varul denotă o maternitate -mai de Doamne ajută!- de unde provin robul şi roaba fără robă, aduşi la botez deja aproape leşinaţi, înainte de a fi băgaţi la apă în joaca de-a salvamarul cu cântec.

– Scufundarea sau afundarea, potrivit traducerii creştine, semnifică moartea pentru viaţa în păcat prin îngroparea în mormântul Mântuitorului, deci ar fi de preferat ca legea lui Arhimede să nu se ţină de glume în timpul numărării  scufundărilor; scoaterea din apă înseamnă învierea împreună cu Domnul, de unde vine probabil şi soarta pensiei speciale, lăsată în plata Domnului de la bugetul de stat.

2. Incepe distracţia cu selecţia naturală, botezată.

Astea fiind zise, începe precumetria cu botezul sutelor de mii de pensii speciale, curăţirea spirituală în apa sfinţită, încercarea de salvare a sufletelor, inclusiv a celor părinteşti, fiindcă pensiile speciale n-au fost aduse pe lume şi la botez doar datorită matenităţii ci au şi o serioasă problemă de patenitate.

În prima fază au fost băgate la apă şi ţinute la fund, în cristelniţă, pensiile de stat şi de serviciu militar, poliţienesc, de conturi, de parlamentar şi altele care n-aveau nimic comun cu negrul de la statutul constituţional amintit. Scufundătorii le-au ţinut afundate cu grijă… mai mult timp decât le-a permis constituţia pensiilor leşinate şi, când să le scoată din primul contact umed, stupoare în rândul naşilor şi părinţilor lor! Toate erau inerte şi albe ca varul. Soborul CCR era atât de sigur că şi-a făcut  bine treaba, încât n-a mai schiţat niciun gest de chemare la resuscitare, darămite să mai încerce a doua afundare. Kaputt! S-au mântuit de nu s-au mai văzut. Vorba cântecului: „Cine are noroc, are, cine-i alb spre palid, n-are”. Sufletele părinteşti şi naşii albiturilor au început să părăsească incinta parohială, bombănind printre dinţi câte ceva despre maternitate, cu ochii spre cerul aducător de inspiraţie la pronunţarea inflaţiei de ţinte.

Un parlamentar, prezent la reuniune printr-o minune dumnezeiască, cu ochii umezi, nu s-a mai abţinut şi a optat pentru o întrebare lămuritoare: „Ce putere divină ne-a secat leacul de acumulare, Sfinţia voastră?”. Din sobor, o voce tandră îi răspunde: „Boc v-a făcut-o, da’ divină e Băsescu”.

Altul, pornit în pas de defilare, cât pe ce să scoată arma din dotare, s-a răstit la soborişti: Cum a fost posibil acest înec de genocid? Credeam că sângele apă nu se face”. O voce împăciuitoare din sobor, dar sigură de verdict, i-a zis-o promt: „Domnul Legiuitor a dat, domnul legiuitor a luat”

3.  Mare e grădina Ta, Doamne!

La următoarea strigare, din fundul curţii parohiale se aude o voce, ca din înaltul cerului. După schimbarea la faţă şi tonul melodios, era un preafericit din sobor: „Să vină la mine pensiile magistraturii!Acum veţi vedea cum arată negru complet, ca nou-născut din statut constituţional”.  S-a format o coadă ceuşistă de invidiat, naşii se buluceau să-şi dea în primire exemplarele rare, ca pe bandă, pentru marea scăldare din cristelniţa albă-neagră.

Preafericitul apucă primul exemplar promiţător, îl scaldă în trei repezeli, ca gâsca din lac în diplome şi neo-doctorat,  dar, după ce scoate odrasla în văzul lumii, cu credinţa că va face întuneric în jur şi o vor căuta cu lumânarea, toţi ocupanţii locaşului de cult constituţional au făcut ochii cât cepele de import, câteva cruci până pe după urechi, ca apoi să se apuce cu mâinile de cap şi cu pcicioarele de mătănii nestăpânite.

„Aşa ceva nu există. Ce-i arătarea asta, preafericitule?” întrebă apropdul Păduche, unul mai săritor, de lăngă uşă.

Noi recunoaştem că am mai văzut, într-un banc, o mamă cu doi gemeni, unul alb şi unul negru, dar aşa ceva nici acum nu credem ce-am firmat pe ascuns. Monstruoasa arătare nu era nici albă, nici neagră, nici gri, nici mulatră; pur şi simplu era jumate neagră ca tăciunele, jumate albă ca varul; aşa se vedea  din spate; din faţă era viceversa, jumate albă, jumate neagră.

„Ptiu, drace bălţat! ” exclamă o credincioasă din sobor, înainte să se pornească spre preafericitul constituţionalist de pomină. Cum ajunge la el, îi înşfacă arătarea din mână şi se repede cu ea spre cristelniţă, gata să-i facă felul în a patra scufundătură decisivă. În ajutorul preafericitului au sărit 4 soborişti de breaslă, unul cu un ciocan judecătoresc în mână, ceilalţi cu iuţeală de mâini şi nebăgare de seamă, uniţi în cuget şi porniri, au recuperat la timp monstruleţul şi au început să-l ungă cu toate alifiile. Preafericitul smulge ciocanul de lemn din mâna coechipierului majoritar şi, dintr-o lovitură fericită în cristelniţă, declară primul exemplar botezat ca lumea: „Merge şi-aşa, amin!”

Al doilea exemplar a ieşit cu mâinile şi picioarele negre, în rest alb. A fost soluţionat la fel, prin scăldare la repezeală, ungere cu alifii. Procedura de taină  a mers ca unsă până la ultima picătură sfinţită, în timp ce partea minoritară din sobor a întors privirile pe unde se vedea cu ochii, ca să evite producţia de monstruleţi bicolori alb-negri şi neterminaţi, de teamă să nu-i viseze mai târziu.

4. De la botez n-a lipsit nici negrul sub unghie.

Cei din partea majoritară a soborui au încheiat procedura în pripă, cu aceeaşi bulibăşeală albă-neagră şi nelipsitul „Merge şi-aşa, amin!”. Au trecut peste exorcismele cu trei rugăciuni, apoi, în loc să-i întrebe pe naşi dacă se leapădă de Satana, cântau singuri, în jurul cristelniţei: „Lepăda-m-aş, da’ n-am cui”. Noi, însă, bărbierii din Politeia, credem că avem cui şi din acest motiv ne-am propus să vi-l arătăm în continuare, aşa cum funcţionează după principiul „cui pe cui se scoate!”. Pentru început, ca să nu credeţi că glumim pe-aici, luăm în prim-planul filmului de la botez două exemplare de arătări montruoase în detalii:

a) Pozdîrcă Monica Dana, judecator la Judecatoria Tg. Mures. HCSM 2009/12.11.2009

– Virsta de pensionare: 48 ani.

– Vechimea în magistratură = 25 ani si 2 luni, din care, judecător 2 ani si 2 luni (numire D804/31.08.2007 ; eliberare D1838/01.12.2009) şi avocat ( 23 ani).

-Perioada fără legătură cu statutul constituţional de judecător: 23 ani (91,4%)

b) Rădulea Icoana, procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Oravita, delegat în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bozovici. HCSM nr. 1067/10.09.2009

– Virsta de pensionare = 56 de ani si 2 luni ;

– Vechimea în magistratură = 28 ani si 5 luni, din care procuror  1 an şi o lună (decret numire D431/18.04.2007, decret eliberare D1314/19.08.2009 ), consilier juridic (6 ani şi 7 luni), avocat  20 ani şi 9 luni ;

– Perioada fără legătură cu statut constit. de procuror: 27 ani şi 4 luni (96,2%).

Prima arătare are negru doar pe-o mână… până la cot (8,6%), iar a doua lungul nasului cât negru sub unghie (3,8%).

Atenţie! Pe lângă pensia de serviciu, smulsă prin asimilarea a ceea ce are avocatura cu magistratura, precum impostura cu Prefectura, ambele exemplare mai beneficiază separat de câte o pensie de avocat. Ambele categorii de pensii (specială şi de avocat)  sunt obţinute pentru aceleaşi perioade – suprapuse, luate alternativ şi răplătite simultan- în care au practicat avocatura, recompensată separat prin altă pesie în acelasi timp (ca vechime şi stagiu de cotizare, nu la fondul public de asigurări ci la Casa de Asigurare a Avocaţilor, prin care  se plătesc pensiile de avocat), în baza OUG nr 221/2000 aprobată prin legea 452/2001. În acest sistem, vârsta de pensionare este mai nefavorabilă (în principiu, 60 ani femei şi 65 ani bărbaţi, la fel ca în legea comună a pensiilor nr. 19/2000), aşa încât tentaţia pensiei de serviciu din magistratură, cu cioara vopsită în statut cât negru sub ghiare, este o afacere magistrală prin suprapunere şi cumulare.

Cu 1-2 ani de trecere hoţească prin funcţia de judecător sau procuror, se procedează la o asimilare cu jaful din banul public pe perioadele în care avocatul sau consilierul juridic, cum am arătat concret , a prestat o altă activitate, nu de judeător sau procuror. Sunt foarte multe astfel de funcţii asimilate cu magistratura gonflabilă,  expandabila şi încolonată în spatelor celor învestiţi în funcţiile legate strict de statutul în discuţie.

Toate aceste asimilări, în fapt şi în drept, sunt complet străine de statutul constituţional al judecătorilor/procurorilor, invocat de CCR în decizia 873/2010, prin care a apărarat conservarea pensiilor speciale ale procurorilor şi judecătorilor, dar astfel s-au strecurat tot felul de  orice alte pensii gonflate de serviciu… inexistent. O perioadă de recompensare prin pensie specială- dar ruptă de noţiunea timpului definitoriu- nu-i decât o scamatorie de bâlci, într-o bulibăşeală mai uşor de soluţionat cu descernământ prin strămutarea cauzei la un stabor.

5. Predescu Ioan Botezătorul şi soborul lui de bulibăşeală.

S-a scris negru pe alb ce a declarat preafericitul botezător despre importanţa decisivă a statutului constituţional, dobândit de judecători şi procurori:

Între magistraţi şi ceilalţi este o diferenţă fundamentală: ei au statut constituţional, iar ceilalţi au statut legal. Când ai statut legal, înfiinţat prin lege, fie ea chiar şi organică, poţi umbla la el oricând” şi „Când este statut constituţional, nu poţi nici adăuga, nici completa, nici modifica, nici desfiinţa prin lege pentru că e prevăzut în Constituţie” (aici)

Cu alte cuvinte, „Domnul Legiuitor a dat, domnul legiuitor va lua”, când  intervine acolo unde are o asemenea libertate, fără să nesocotească normele constituţionale. În cazul pensiilor magistraţilor, a-i atinge pe cei cu statutul în plop şi scăpaţi la grămadă nu ar aduce nicio atingere prevederilor art. 124 şi 125 din constituţie în cazul judecătorilor (respectiv art. 132 alin 2, pt procurori).

Exact aşa ceva propunem noi aici, repectând atât statutul judecătorilor şi procurorilor, cât şi condiţiile deciziei nr. 873/2010, în aşa fel încât să se poată proceda la tăierea moţului pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

In lumina deciziei nr.873/2010 a Curţii Constitutionale, pensia specială este o aberaţie strigătoare la cer, după cum a fost concepută pentru recompensarea corciturilor din magistratură (pentru o anume activitate, ca funcţie şi durată, din  considerente strict legate de un anume statut „înzestrat” cu anumite interdicţii, toate referitoare numai la judecători şi procurori). Vedem acum că de fapt este vorba de recompensarea unor instruşi, prin asimilare în scop de jaf, pe o perioada străină de statutul dobândit şi pentru o cu totul altă perioadă, de regulă mult mai scurtă (cum se poate observa şi din exemplele furnizate). Completarea vechimii minime în magistratură, în vederea atingerii pragului de la uşa pensiei, cu o perioadă de timp (perioadă asimilată) negrevată de statutul constituţional şi de incompatibilităţile şi interdicţiile care-l însoţesc precum îngerul păzitor pe om, nu poate impiedica legiuitorul să intervină pentru a opera tăierea propusă de noi chiar în conformitate cu statutul constituţional invocat de CCR în decizie 873/2010. Ba dimpotriva.

6. Tăierea moţului pensiei speciale a magistratului tuns, ras şi frezat.

După datina creştină, botezul se cuvine să fie urmat de procedura tăierii moţului pensiei de serviciu, cu respectarea obiceiului casei parohiale, consfinţit prin decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, general obligatorie.

Moţul (M) este un component distributiv -cu vârf şi îndesat- al pensiei speciale (de serviciu, PS), tras de păr -adică de la bugetul de stat, ca dintr-un sac fără fund- drept supliment de îndestulare a tututor parveniţilor în magistratură -indiferent de culoare şi expunere la soare- acordat mult peste nivelul părţii contributive (PC, cuvenită în condiţiile legii pensiilor pământenilor nr.19/2000).

PS = M + PC. În medie, M este de 8 (opt) ori mai mare decât PC. Nimeni nu încearcă, nici noi, să justifice de ce M nu-i de 4, 16 sau de 24 ori mai mare decât PC sau de ce factorul de multiplicare tot creşte, îndopat ca la mă-sa acasă, înainte de Ignat. Ar ieşi o explicaţie atât de rezonabilă, încât n-am mai avea cuvinte… pentru celelalte escrocherii ale magistraturii.

Tăierea moţului se poate produce printr-o mică operaţie estetico-legislativă şi înseamnă, de fapt, eliminarea  pensiei de serviciu. Magistraţii care nu indeplinesc regula de aur a vechimii exclusiv în funcţia de procuror şi/sau judecător ar mai avea de primit doar componenta contributivă a pensiei- ca tot omul, de la bugetul asigurărilor sociale- indiferent dacă PS se află deja în plată sau ar urma să fie acordată viitorilor pensionari din magistratură.

Vom demonstra cum şi de ce metoda noastră de lucru merge brici, în ciuda sau mai ales datorită deciziei CCR  nr. 873 din 25 iunie 2010, prin care -la prima vedere scăldată de cumetrie- au fost salvate pensiile speciale ale magistraturii. Cu tăişul brici de bumerang, acestă decizie  a deschis abia de-acum încolo calea legală şi constituţională pentru tăierea moţului. Operaţia estetică nu era posibilă până la pronunţarea acestei decizii istorice, întrucât anterior au zburdat în toate părţile şi pe toate căile miturile mitomanilor, în susţinerea mitologică a intangibilităţii pensiilor speciale şi aflate în plată. Ambele mituri au fost desfiinţate în timpul botezului, odată cu înecarea pensiilor speciale- aflate în plată- ale militarilor, poliţiştilor, personalului Curţii de Conturi, deputaţi şi senatori ş.a. Cei din urmă s-au trezit într-o groapă comună, de var.

Magistraţii – pe considerentele  salvatoare că aceştia ar avea statut constituţional şi interdicţii cu nemiluita la cumulat averi, pe durată determinată la 25 de ani, de-ţi vine să plângi de mila lor cu „Doamne, miluieşte!”- au scăpat magistral, dar cu cântec, vorba cântului de înviere a curiozităţii: „Dar nu se ştie, nu se ştie până când”.

7. Unde statut constituţional curat nu e, noi ne oferim să vă scotem din ce v-aţi băgat, să vă ştergem şi să vă schimbăm… fără pamperşi.

Statutul constituţional al judecătorilor şi procurorilor s-a născut din sarcină grea, ca la maternitate, în temeiul art. 124 alin 3 („Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”), art 125 alin 3, respectiv, art. 132 alin 2 din constituţie  („Funcţia de judecător/procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”). Judecătorii şi procurorii au statut de independenţi şi persecutaţi de soartă, dar totul se leagă organic, prin cordonul ombilical, de durata de 25 de ani, cât se ţine statutul de omul sănătos şi chinuit cu refacerea veniturilor până dincolo de maturitate.

În chinurile facerii pensiilor de serviciu ale judcătorilor şi procurorilor, începând cu anul 1997 (pensii inventate prin completarea legii 92/1992 de organizare judecătorească), au apărut diverse explicaţii ale supliciului ombilical de durata determinată magistral, referitor la cuantumul PS: „reprezintă o compensaţie pentru situaţiile dificile în care au lucrat aceste persoane” (dec. nr. 20/2000) Vorba cantecului de petrecere cu Tudor Gheorghe: „Of, ce dor, ce chin, ce jale, pe la poarta dumitale!”

8. Unde se află escrocheria cu statutul? În poarta magistraturii.

Statutul constituţional al judecătorilor şi procurorilor se regăseşte strict în perioada de timp cât o persoană exercită NUMAI funcţia de judecător/pocuror, din momentul numirii prin decret (în temeiul prevederilor constituţiei din 1991, apoi după revizuirea din 2003) şi până la eliberare din funcţie tot prin decret, la propunerea CSM. Statutul constituţional al judecătorilor şi procurorilor, invocat cu atâta ardoare de CCR în deciziile sale, nu are nicio raţiune să se răsfrângă asupra întregii magistraturi şi să legitimeze o umplutură de asimilaţi… de corcitură în magistrafură. Astfel se încearcă doar să se justifice hoţeşte existenţa şi pensiile speciale ale celor parveniţi prin largul „concurs” al CSM (Poarta raiului magistraturii, deschisă larg şi dezinteresat, mereu justificată cu pretexte), şi care aduc cu ei în cadrul vechimii de statut constituţional, o perioadă  când au ocupat  cu totul alte funcţii, nicidecum cele de judecători sau procurori.

9.  Concret, propunem completarea art. 1 din legea 119/2010.

a) Art. 1 din legea 119/2010 se completeaza cu litera x sau xxx (Art.1: „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare) astfel:

x) pensiile de serviciu ale judecătorilor şi  procurorilor care nu indeplinesc condiţia vechimii de 25 de ani, realizată numai prin exercitarea efectivă a acestor funcţii, continuu sau cumulate, din perioada sau perioadele pentru care au fost numiţi după intrarea în vigoare a Constituţiei României din 1991.

b) Poate vrea cineva şi menţionarea expresă a „statutului constituţional”.

xxx) pensiile de serviciu ale judecătorilor şi  procurorilor care nu indeplinesc condiţia vechimii de 25 de ani, realizată numai prin exercitarea efectivă a acestor funcţii, continuu sau cumulate, din perioada sau perioadele în care au dobândit statutul constituţional, prin numire după intrarea în vigoare a Constituţiei României din 1991.

Notă: Operaţiunea estetico-demoţată prin tuns, ras şi frezat va fi reflectată mai relevant şi explicit pe parcurs. Pentru reuşita demersului suntem dispuşi să prezentăm şi un studiu… de f(r)ezabilitate.  🙂

10. Motivarea demersului nostru.

Ne-ar plăcea ca suma economisită de la bugetul de stat, prin colectarea miilor de moţuri tăiate, să ajungă (direct sau indirect) la aziluri de bătrâni, rămaşi singuri, uitaţi sau abandonaţi de familie.

Nu se ştie, poate într-o bună zi ne iese şi nouă ceva din afacerea asta. Vorba părintelui pentru părinţi, cu gândul la ziua de mâine:

Poartă-te frumos cu copiii tăi! Ei îţi vor alege azilul. 🙂