Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită – 12 Iulie / “mogulii turnători”

Bună dimineata intr-o zi de luni, inceput de saptamana. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  17°C, si o maxima termica de  32°C. Mai mult insorit, furtuni in diverse zone, cald. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO =   4. .2375   RON (+0.0090 RON); 1 USD = 3. 3485 RON (+0.0071 RON); 1 EURO =  1. 2655  USD; (0.0).  Tot mai mulţi analişti economici dau ca sigură scăderea PIB cu 3% în 2010, deşi la începutul anului erau mult mai optimişti şi aveau chiar previziuni pozitive. Până la finalul anului prognozele ar putea deveni chiar mai pesimiste, având în vedere înrăutăţirea pe zi ce trece a activităţii economice şi perspectiva impozitării tuturor veniturilor. 

 Astfel, analiştii Raiffeisen Bank şi-au revizuit în scădere prognoza privind evoluţia Produsului Intern Brut anul acesta, de la -2% la -3%, după ce acum o săptămână şi analiştii ING, BRD-SocGen şi UniCredit au publicat estimări înrăutăţite referitoare la PIB-ul din 2010. ING vede o scădere de până la 3%, UniCredit de 2,5%, iar BRD de până la 0,5%. De asemenea, Oxford Economics şi-a revizuit previziunile privind contracţia economiei de la 0,6% la 2,6%. (Sursa:ZF)

Spania a câştigat Cupa Mondială de fotbal din Africa de Sud, după ce a învins Olanda în finală cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, duminică seara, pe stadionul ”Soccer City” din Johannesburg. Spania, aflată la cea mai mare performanţă din istoria sa, s-a impus greu, dar meritat, prin golul marcat de Andres Iniesta (116), într-un moment în care olandezii jucau în 10 oameni, după eliminarea lui Heitinga. Olanda a pierdut a treia finală de Cupă Mondială, după cele din 1974 şi 1978. Spania este a 11-a echipă care ajunge în finală după ce a pierdut un meci în timpul competiţiei (0-1 cu Elveţia). Dintre predecesoarele în această situaţie, două au reuşit să ajungă campioane: Germania federală, în 1954 şi 1974, şi Argentina, în 1978. Spania a pus capăt unei serii de 25 de meciuri consecutive fără înfrângere pentru Olanda. (Sursa: Agerpres)

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la Tulcea, că taxa pe valoare adăugată (TVA) va fi diminuată dacă această măsură va fi aprobată de Parlament şi dacă se vor găsi măsuri alternative care vor compensa această scădere. ‘Dacă vom găsi o alternativă la TVA, şi acea măsură va putea fi aprobată de Parlament, se va face. De foarte multă vreme, lucrăm la mai multe scenarii, iar, până la finalizarea bugetului pentru 2011, vom continua analizele. Cu această dublă condiţie – să găsim măsurile care se pun în locul TVA-ului şi aceste măsuri să fie acceptate de către Parlament. (Sursa: Agerpres)

Sub titlul: Trecutul ascuns al lui Sorin Ovidiu Vântu. Povestea informatorului Nuş, dezvaluie HotNews.ro – Kamikaze ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a semnat un angajament de informator cu fosta Securitate în 1983, dosarul figurind ca inchis in 1988, cu numele conspirativ “Nuş”, după cum rezultă dintr-o serie de documente din ceea ce pare să fie dosarul personal. Un fost ofiţer de Securitate confirmă că Vântu a fost racolat în penitenciar, unde executa o pedeapsă pentru delapidare, şi preluat după eliberare în reţeaua unui ofiţer din Roman, oraşul unde SOV locuia înainte de 89. O serie de documente din Dosarul Personal arată că Sorin Ovidiu Vântu a fost racolat de Securitate la 28 de ani, în aprilie 1983, în timp ce executa, la penitenciarul Bacău, o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru delapidare. Direcţia a IV-a Contrainformaţii i-a deschis Dosarul Personal cu nr. 8046. Direcţia a IV-a se ocupa, între altele, cu recrutarea informatorilor din rândul puşcăriaşilor. 
 
Potrivit raportului cu propunerea de recrutare, semnat de ofiţerul Constantin Stănescu, Vântu este ales dintr-un număr de patru candidaţi. Ofiţerul îl califică drept „cel mai corespunzător”, observă că „dispune de posibilităţi de informare în rândul deţinuţilor de pe punctul de lucru” şi notează că are „un dezvoltat spirit de sesizare şi discernământ”. Într-un alt raport de verificare, este descris ca „un element disciplinat care regretă fapta comisă, dovedindu-se recuperabil pentru societate”.

Asadar intelegem cu totii cine sunt patronii media din Romania si intelegem si cat de pure sunt glasurile mogulior.

Destramarea zonei euro ar permite redresarea economica in toata Europa, potrivit economistului Christopher Smallwood, de la Capital Economics. „Pentru sanatatea economica si succesul viitor al Uniunii Europene, zona euro trebuie desfiintata”, a declarat Smallwood, citat de AFP.  „In conditiile de actuale, cei mai slabi membri ai zonei euro, fie ca este vorba de Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia sau Spania, risca decenii intregi de depresiune economica si deflatie”, a estimat economistul. In acelasi timp, Germania, cea mai puternica tara din UE, va inregistra scaderi la exporturi, afectand si perspectivele economice ale partenerilor sai comerciali. Potrivit spuselor economistului, faptul ca Germania refuza sa permita consumului intern sa se majoreze, forteaza tarile partenere sa ia masuri deflationiste care duc la majorarea deficitelor bugetare. Prin urmare, cea mai buna solutie, in opinia lui Smallwood, ar fi revenirea la monedele nationale, in special in cazul Germaniei. (Sursa: Capital si AFP)

Rezervele valutare ale Chinei, deja cele mai mari din lume, au ajuns la finele lunii iunie 2010 la valoarea record de 2.454 miliarde de dolari, în creştere cu 15,1 procente faţă de finele lunii iunie 2009, a anunţat duminică Banca centrală a Chinei (PBOC), citată de China Nouă. Precedenta valoare record atinsă de rezervele valutare ale Chinei a fost de 2.447 miliarde de dolari, valoare înregistrată la finele lunii martie anul curent. (Sursa: Capital)

Jurnalistii americani de la Newsweek spun ca aruncarea vinei peste ocean este un sport popular la Paris si Berlin, dar atrag atentia ca cele mai multe probleme vin din propria curte. Micul secret murdar al Europei, continua ei, este ca sistemul bancar este mai bolnav decat cel din America.  Liderii europeni se lauda ca s-au luptat cu barbarii, ca au salvat moneda euro si ca au asigurat „pacea pe continent”, dar criza nu a fost speriata de declaratiile marete ale lui Sarkozy. De fapt, la cateva ore dupa aprobarea pachetului financiar de 750 de miliarde de euro, moneda unica europeana inca pierdea teren in fata dolarului si cadea de la 1,28 dolari pentru un euro pana la 1,19. Daca liderii batranului continent sunt acum linistiti si se felicita, bancherii sunt agitati pentru ca nu stiu ce se va intampla cu banii pe care i-au trimis in tarile supraindatorate ca Grecia. In total, aproape 2.000 de miliarde de euro au ajuns in cinci dintre cele mai sensibile economii ale zonei euro: Grecia, Irlanda, Belgia, Portugalia si Spania. (Sursa: Ziare.com si Newsweek)

Sa aveti o zi buna!

Written by Theophyle

12/07/2010 la 8:11 am

36 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Toată mogulimea e formată, de fapt, din mandatarii Securităţii…

    E o carte a lui Marius Oprea, în care fenomenul e nu numai descris, ci şi documentat.

    0rt0d0x

    12/07/2010 at 8:54 am

  2. Toti mogulii sunt, de fapt, mandatari ai fostei Securitati…

    Cum bine demonstreaza Marius Oprea, in „Mostenitorii Securitatii”.

    SfertoDox

    12/07/2010 at 10:18 am

  3. Sal`tare, natiune !
    Despre mogulii turnatori eu am cam zis ce-am avut de zis (la postarea cu „multinationalele…”).
    Ca si despre bancherii turnatori, economistii turnatori, magistratii turnatori, parlamentarii turnatori, ofiteri acoperiti (si descoperiti) SIE/DIE si multe alte specii ciripitoare, care au turnat la greu in comunism si acu` tin fraiele Romaniei.
    E vorba de o adevarata mafie, care s-a constituit dupa lovilutie in FSN („strans uniti in juru` conducatorului suprem, Ilicesu…”) si s-a raspandit in toate domeniile de activitate, acaparandu-le.
    E limpede, pana nu scapam de ei, nu avem nici o sansa.

    Tzepelica

    12/07/2010 at 10:35 am

  4. Neatza!

    Olandezi au fost jumate fotbalisti
    Si alta jumate … karatisti
    Dau la gioale, baga talpa
    Nici un spaniol nu scapa
    Opt picioare iar a nimerit
    Spania campioana a iesit
    Boc a ajuns si la Tulcea
    Prin ape isi duce crucea
    Mic la stat si la sfat
    Ne baga mai rau in… pacat
    SOV este inca activ
    Cu nume conspirativ
    Realitatea si timpanul
    La dezinformare isi fac planul
    Domnul Paduremica poceste
    Ca zona euro se sfarseste
    in ast timp China aduna
    Tot mai multi dolari in punga
    Yankeii cica: Europe you stink more
    Bancile voastre sunt in formol

    Creanga

    12/07/2010 at 10:43 am

  5. Buna dimineata! 🙂

    Dupa strategia nationala de aparare si mentionarea campaniilor de presa comandate ca vulnerabilitati ale statului de dsrept, munca facuta de Tapalaga si Presecariu, care l-au dat in git pe Vantu este cea mai buna dovada ca Basescu are dreptate.

    Astept sa ii vad azi pe CTp si pe pielea…creierului aparind independenta si echidistanta presei facute de Vantu 😉

    Jos dictatorul Basescu, traiasca DOS-ul democratic (Doar Oamenii Securitatii!)

    Cetatean

    12/07/2010 at 10:57 am

  6. Nici nu isi dau seama Tapalaga si Prisecariu ce torpila i-au pus lui Basescu pe t(e)ava.

    E a doua pe luna asta. Prima, nucleara, i-a livrat-o Mister B, cu articolul despre Sandei.

    Daca e suficient de destept sa inteleaga, Basescu si-ar da imediat seama ca societatea civila i-a intind doua uriase miine de ajutor pentru reformarea statului, furnizindu-i infirmatie de exceptionala calitate si acordindu-i un enorm spatiu de manevra.

    E o oportunitate unica intr-o viata de presedinte.

    Cetatean

    12/07/2010 at 11:04 am

  7. Problema e ca nu oricine poate demantela „reteaua”.
    Milica s-a declarat invins de „sistem” (dupa doar un mandat).
    Piratu` a negociat mai strans, a rezistat si a prins si al doilea mandat…da` nu cred ca are mai multe sanse…
    Pt. ca din momentul in care isi simt amenintate interesele, „securistii rai” se coalizeaza cu „securistii buni” si dau cu dusmanu` de clasa de pamant. 🙂

    Tzepelica

    12/07/2010 at 11:38 am

  8. Risc o previziune :

    tipii astia, mogulii, s-ar putea sa dispara, la un moment dat ! Si nu fizic…

    Vor fi „retrasi de pe piata”, cand rolul li se va fi terminat. Cu toata mass media lor cu tot !

    Iar oligarhia va continua sa functioneze, la fel de bine, si fara ei…

    0rt0d0x

    12/07/2010 at 11:49 am

  9. Previziunile sfertodoxule sunt din seria ta:
    C Preda consilierul lui Dan Diaconescu ?!
    Lingaul lui Vantu, Tapalaga se deslantuie ?!
    😦

    • Da tu, stangaciule, al cui lingau esti ?

      Al lui Geoana ? Sau al lui Nastase ? (au !)

      0rt0d0x

      12/07/2010 at 12:41 pm

  10. Avem, deci, un nou persecutat politic. Saracu Vantu, dupa ce stirea hotnews-kamikaze cu trecutul lui Securist s-a imprastiat mai peste tot (cu o exceptie notabila, site-ul ziare.com. oare de ce?) apare si el cu o declaratie pe irtv.net. Dosarul este, bineinteles, o facatura, el urmaind sa-i dea in judecata pe aia responsabili. Totul face parte dintr-un plan machiavelic al dictatorului care urmareste sa-l distruga printr-un „lung şir de manipulări şi agresiuni care au început din 7 decembrie 2009”. Mai sa-mi dea lacrimile. Astept cu interes un sir de talk show-uri de genul: O zi din viata lui Vantu Denisovici, Arhipelagul Gulag-azi persecutatul politic Vantu exilat in Delta pe propriul yacht, Paralele intre Vantu si Mandela.

    Aha

    12/07/2010 at 12:11 pm

  11. Lasati-ma sa ghicesc! Justitia, independenta, va stabili ca Vantu nu a facut rau nimanui, si ca Securitatea a profitat ca era infirm si l-a santajat, amenintindu-i ca il lasa fara proteza de la picior.

    Cetatean

    12/07/2010 at 12:25 pm

  12. Lasati-ma sa ghicesc! Justitia, independenta, va stabili ca Vantu nu a facut rau nimanui, si ca Securitatea a profitat ca era infirm si l-a santajat, amenintindu-i ca il lasa fara proteza de la picior….

    Cetatean

    12/07/2010 at 12:28 pm

    • Si ca Basescu l-a amenintat ca ii rupe piciorul si il bate cu el peste gura.

      • hahahaha
        😛

        skorpion

        12/07/2010 at 9:20 pm

    • Nu fiti rai domnilor. Ca si saracu Voiculescu, trebuia si Vantu sa manince o piine. Vedeti cum acesti doi, trecuti prin atitea sacrificii ca sa aiba si ei de-o piine, sint cei mai indreptatiti sa ia apararea saracilor si pensionarilor pe televiziunile lor. Iar Tapalaga asta de la hotnews este in categoria CSAT. Uitati cum duce el campanii de presa pentru destabilizarea unor institutii ale democratiei, cum ar fi televiziunea independenta a lui Vantu, fost dizident incacerat de comunisti.

      Aha

      12/07/2010 at 12:39 pm

  13. Orto, meta, paradox
    Nu mai intra la inbox
    Ajunge direct la spam
    Ca vine cu pam pam

    Creanga

    12/07/2010 at 12:35 pm

  14. Acum am aflat ce cauta Geoana la Vantu in noaptea aia fatidica: Nastase ii cumparase alifie lui Vantu (pentru masarea picioarelor unflate, ho, nu sariti sa ginditi altceva!) si Geoana ii ducea alifia, alaturi de unguentul facut personal de doamna Costea, care si ea are o problema cu piciorul, de la Revolutie, si a tinut sa il oblojeasca pe Sorin.

    Cele doua alifii i s-au scurs lui Geoana printre degete, ca rezultatul alegerilor. Sau invers.

    Cetatean

    12/07/2010 at 12:52 pm

  15. Sint confuz. Pai tot astia de la antene si irealitati insinuau destul de netransparent ca Basescu e si el securist, ba de-a dreptul sa folosit de apucaturile de securist si a adus minerii la Bucuresti.
    Avem deci, securistii dovediti Nus si Felix, unde in fiecare zi se lupta contra securistului Basescu, securistii Nus si Felix apara democratia de securistul dictator Basescu, care la rindul lui acuza pe securistii Nus si Felix de atac la democratie prin campaniile de presa. Antonescu apare zilnic la securistii Nus si Felix infierind pe securistul Basescu.
    Acuma intreb si eu ca cetateanul turmentat: Da eu, hic hic, pe care securist, hic hic, sa-l cred?

    Aha

    12/07/2010 at 1:15 pm

  16. Curve cu prajini, acesti securisti presari.

    Cetatean

    12/07/2010 at 1:16 pm

    • Ceea ce ma mira este existenta unui insemnat numar de cetateni care sint inca ferm convinsi ca ceea ce afla de la acesti doi securisti se incadreaza la stiri „independente” si „echidistante”. Am avut recent o ruda din Romania in vizita. Cind mi-am exprimat niste suspiciunii asupra existentei dictaturii Basescu cu care persoana ma bombarda zilnic (si persoana era convinsa ca in curind se vor confisca pasapoartele si valuta urmate de inchiderea granitelor) am fost prompt invitat sa ma uit la a3 si rtv, cele doua televiziuni „independente”, ca sa aflu „realitatile” din Romania.

      Aha

      12/07/2010 at 1:30 pm

  17. Bună să vă fie ziua, inima si potenta, numele meu e caracatita ghicitoare Larisa din Constanta, adevărata regină a magiei albe cu tentacule albastre care le ghiceste pe toate mai bine ca caracatita oracol Paul de la Oberhausen care cred că este homosexual. De ce cred că Paul e homosexual? Simplu: am ghicit!

    Iată si un scurt CV al meu. Am dimensiunile ideale, picioare lungi si multe si doresc să ajung prezentatoare la televiziunea poporului a domnului presedinte Dan Diaconescu care eu i-am prezis iesirea din arest până cel târziu pe 6 octombrie 2016 si iată că previziunea mea s-a îndeplinit deja q.e.d.

    Vă astept mai jos cu întrebările dumneavoastră pentru ca să vă clarvăd răspunsurile la întrebările dumneavoastră. Da’ ce vă rog e să nu mă întrebati din ce parte bat vintu ca asta o simte oricine nu e nesimtit.

    victor L

    12/07/2010 at 1:22 pm

  18. Intrebarea mea pentru caracatita Larisa.
    Ai dat bere copilului la Timisoara data trecuta cind a ghicit cine cistiga mai bine decit tine ? 🙂

    Un tanar de stanga

    12/07/2010 at 1:25 pm

  19. Inca nu nu ne-am intilnit.
    Dar trebuie sa-l consolez, aseara a pierdut el.
    Salut UTS.

    victor L

    12/07/2010 at 1:38 pm

  20. Incepe dezinformarea si contra-lovitura lui Vantu. decredibilizarea materialului prin decredibilizarea surselor.

    http://www.realitatea.net/surse–documentele-din-dosarul-lui-vintu-de-la-securitate-nu-provin-de-la-cnsas_723013.html

    Cetatean

    12/07/2010 at 1:45 pm

    • hehehe
      Pai cum sa provina de la CNSAS. Acolo nu e nimic. E curat. Nu a avut grija Mircea Dinescu, poetul portofel ? De aia e platit gras ? 🙂

      Un tanar de stanga

      12/07/2010 at 1:47 pm

  21. Hai sa va mai spun una din intuitiile mele feminine:
    Daca in 87 l-au lasat securistii la vatra, sau macar asa arata in hirtiile alea, pun ramasag ca acolo e tot mana lui vantu care a misculat ca sa apara curat dupa revolutiunea cu voie de la rusi

    Un tanar de stanga

    12/07/2010 at 1:49 pm

    • Pai le tremura barbia ca la cotoi cind vad vrabia in copac. 🙂
      Vor acum la guvernare, acum , acum, acum 🙂

      Un tanar de stanga

      12/07/2010 at 2:35 pm

    • Ca de obicei cartulia numita Constitutie nu valoreaza mai nimic pentru vajnicii „luptatori pentru democratie”, Ponta si Antonescu. Ce ne informeaza candidul domn Ponta?
      Ponta a exclus o altă formulă venită dinspre Cotroceni: „Nu acceptăm nimic de la Traian Băsescu şi el nu va propune nimic.”
      Ponta ori e timpit ori se face. Pina si un prim ministru al aliatilor SD-NL, fie ca e Ponta, Nastase sau Crin, tot de catre Basescu trebuie propus si dupa aia aprobat in parlament. Cum e aia „Basescu nu va propune nimic”?
      Daca la dobitocul asta nu-i convine Constitutia, de ce nu propune o modificare a acestei proceduri? Sau Constitutia e buna numai daca sint anumite persoane in anumite functii?

      Aha

      12/07/2010 at 3:02 pm

    • Salut 🙂
      Tare…adica zboara aia cu musca pe caciula?

      Diana

      12/07/2010 at 3:08 pm

  22. Inca nu, doar modificari pe procedura. Pentru lupta cu Sandeii, cheia e la Basescu si lacatul la CCR. Sau invers.

    Cetatean

    12/07/2010 at 3:10 pm

  23. Buna ziua la toata lumea,
    Postare noua 😆

    Theophyle

    12/07/2010 at 3:13 pm

  24. Te invit sa-mi faci o vizita la adresa
    http://mediaclement.wordpress.com
    Daca doresti un link in blogul pe care il administrez, te astept in pagina
    http://mediaclement.wordpress.com/2010/07/11/parteneri-din-blogosfera/

    clement.media

    12/07/2010 at 8:10 pm


Comentariile sunt închise.