Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

O zi obişnuită – 25 Iunie / “şah la Curtea Constituţională”

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  13°C, si o maxima termica de  22°C. In cea mai mare parte noros, ploaie usoara, rece. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO =  4.2311 RON (+0.0077 RON); 1 USD = 3. .4437 RON (+0.0068); 1 EURO = 1.2286 USD; (-0.0002).

România este pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte nivelul încasărilor din taxe şi impozite raportat la PIB. Aparent, este un efect al cotei unice. De fapt, situaţia e mult mai complexă.  Din fiecare sută de euro produsă în economie, 29 ajung la buget  sub formă de taxe şi impozite. Este cel mai mic nivel din Europa, în UE media fiind de 40,5% din PIB venituri fiscale.

Sub acest prag se situează Irlanda, Spania, Portugalia şi jumătatea de est a continentului, iar deasupra lui majoritatea ţărilor din Vest (vârfurile fiind atinse de Danemarca, Suedia, Belgia, Franţa şi Austria). Sub România s-au situat, în acest clasament, state mult mai mici. Cei mai puţini bani din taxe şi impozite i-a colectat Malta (circa două miliarde de euro), urmată de Estonia (cinci miliarde), Cipru şi Letonia (aproape şapte miliarde fiecare), Lituania (10 miliarde de euro), Bulgaria (11 miliarde de euro), Slovenia şi Luxemburg (câte 14 miliarde de euro fiecare) şi Slovacia (19 miliarde de euro, adică jumătate din suma strânsă de bugetul României, în condiţiile în care guvernul de la Bucureşti administrează de patru ori mai mulţi cetăţeni decât cel de la Bratislava). Valoarea totală a veniturilor fiscale autohtone păleşte şi mai mult când este comparată cu cea înregistrată în marile economii europene: 677 de miliarde de euro în Italia, 707 miliarde de euro în Marea Britanie, 868 de miliarde în Franţa şi peste 1.000 de miliarde de euro în Germania. (sursa:Capital)

Curtea Constituţională ţine în şah guvernul. Magistraţii au amânat ieri o decizie în privinţa tăierilor de pensii şi salarii, urmând ca soarta acestora să fie hotărâtă astăzi. Guvernul are nevoie de o validare a Curţii Constituţionale a proiectelor de lege pe care şi-a asumat răspunderea pentru a îndeplini termenii impuşi de FMI în vederea eliberării următoarei tranşe de împrumut. De altfel, acest lucru este exprimat explicit în scrisoarea suplimentară la acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional. Pe masă cu cinci contestaţii depuse de PSD, PNL şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii constituţionalişti n-au reuşit să ia ieri o decizie în privinţa măsurilor de austeritate. Şedinţa a fost una în etape. Începută dimineaţa, a fost suspendată la prânz, reluată după aproape o oră, pentru ca în final decizia să fie amânată pentru astăzi.  Contestaţiile vizează ambele proiecte de lege pentru care guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în parlament: primul de restabilire a echilibrului bugetar, inclusiv prin tăierile de pensii şi salarii, iar al doilea prin care se stabileşte recalcularea pensiilor speciale.  (Sursa: EvZ)

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a afirmat, joi, că dacă CC va declara neconstituţională vreuna dintre legile anticriză, atunci Guvernul va fi nevoit să aplice soluţia propusă de FMI, respectiv mărirea fiscalităţii şi scăderea salariilor bugetarilor cu 20%. „E clar că este o decizie dificlă. Sunt cam cinci contestaţii. Se judecă probabil mai greu. Este o decizie foarte importantă şi de ea depinde ce se va întâmpla pe viitor în România. Dacă soluţia este declarată neconstituţională, atunci avem soluţia a doua, care este o soluţie, dar mai proastă: majorarea taxelor. Problema deficitului pe care nu îl mai putem în momentul ăsta acoperi, rămâne, indiferent ce va decide Curtea”, a declarat Lăzăroiu. Judecătorii Curţii Constituţionale se vor pronunţa azi în cazul celor cinci sesizări referitoare la legile austerităţii pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament. (sursa: Mediafax) Dupa cum merg lucrurile, probabil vom avea  scaderi de pensii si salari, si probabil mariri de taxe si impozite.

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa şi Blocul National Sindical informează că mitingul de protest din faţa Administraţiei Prezidenţiale, anunţat pentru astazi, va avea loc între orele 9.00 şi 11.00, iar Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) se va alătura protestului. Potrivit sursei citate, cei peste 4.000 de participanţi îi vor cere preşedintelui României să refuze promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, o lege care „va avea repercusiuni asupra vieţii a milioane de români, cărora li se vor opera reduceri individuale ale salariilor din sectorul bugetar cu 25 la sută, măsură la care se adaugă şi diminuarea pensiilor individuale cu 15 la sută, precum şi suprimarea unor ajutoare sociale”. (sursa: Agerpres) Exact ce spuneam, milioane de romani care produc mai nimic, vezi incasarile statului in paragraful de mai sus.

Oficialii UE considera ca nici un cetatean european nu ar trebui sa petreaca mai mult de o treime din viata la pensie. Autoritatile de la Bruxelles au in plan chiar cresterea varstei de pensionare la 70 de ani, argumentand ca in 2060, europenii vor trai in medie cu sapte ani mai mult. In acest moment, varsta medie de pensionare in Europa depaseste cu putin 60 de ani. Oficialii UE considera ca nici un cetatean european nu ar trebui sa petreaca mai mult de o treime din viata la pensie. Din nefericire majoritatea Romanilor nu apuca nici macar cativa ani de pensie. Circul s-a terminat statul social a decedat, acum este ingropat. Mai multe puteti citi, aici.

Sa aveti o zi buna!

Written by Theophyle

25/06/2010 la 7:39 am

164 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Sal`tare, natiune !
    Heheheeee….traim in tara pasarii „Felix” :
    „Afară, pe strada Mihai Viteazul din Caracal, patronul OTV e tot „Dănuţ”. Când vorbesc despre el, vecinele, trecute de prima tinereţe, utilizează tot arsenalul stilistic: epitete peste epitete şi comparaţii cu Mesia, Sfântul Gheorghe sau Ahile. Concluzia: „El e pasărea Felix!… sau cum îi zice ăleia care renaşte…”.
    Pe aceeaşi stradă, mai spre centru, e Şcoala nr.1 pe care Diaconescu a absolvit-o la începutul anilor ’80.
    Pe unul dintre pereţi atârnă un panou prăfuit care îi înfăţişează pe cei mai de seamă elevi ai instituţiei. Din şase nume, patru sunt Diaconescu: Nicolae junior, Mario, Dan şi Nicolae senior. Familia ziaristului.”

    Nu la Caracal se rasturnase caruta aia ? 😆

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/inca-o-minune-la-caracal-scoala-dan-diaconescu-899026.html

    Tzepelica

    25/06/2010 at 8:29 am

  2. Salut, Tzepelica!

    La Caracal s-a rasturnat caruta, insa rostogolirea celor din caruta s-a oprit la Bucuresti.

    Cetatean

    25/06/2010 at 9:14 am

  3. Lazaroiu: „Problema deficitului pe care nu îl mai putem în momentul ăsta acoperi, rămâne, indiferent ce va decide Curtea”.
    Asta e o realitate pe care se pare ca putini o realizeaza. Eu zic ca nu se va putea face absolut nimic si singura solutie este pornitul imprimantei cu o reducere drastica a tutoror salariilor si pensiilor cu 50% prin o conversie simpla si pe care domnii judecatori si politicieni nu au decit sa o conteste la al de sus: 1 euro = 10 lei.
    Pe ce ma bazez? CC-ul deja de multisor nu mai face interpretari corecte ale constitutiei. Judecatorii din CC s-au trezit de facto puterea suprema din Romania, deciziile lor sint definitive si se aplica obligatoriu, definitia termenului dictatura seamana izbitor cu ceea ce face acest grup. Astia nu-si vor taia lor salariile si pensiile speciale care le au tot asa cum in orice dictatura trebuie sa existe o clasa de speciali fara de care dictatura nu se poate impune si mentine. Deci, legea cu pensiile speciale va fi neconstitutionala, si ca sa nu racneasca bizonul bugetar la fel si cealalta. Tot ca sa se inchida gura cetateanului pe post de motivatie se va folosi o chicita de procedura.
    Ramine marirea taxelor. Din ianuarie nu sa facut pina acum nimic, miliarde intregi de la FMI au disparut. Din mai au amenintat ca se inchide robinetul, iata ca sintem cu trei zile inainte de termen, si deocamdata asteptam ca la poker sa vedem daca masurile de austeritate trec. De doua luni se bate hora pe loc cu mare succes. Chiar crede cineva ca in trei zile apare si este si pus in practica si legiferat un plan B? Hai sa fim seriosi.
    Am tot auzit ca Boc e incompetent, nu a fost in stare sa reformeze si legifereze mai nimic desi are guvern si majoritate parlamentara. Partial adevarat. Dar sa vedem care e situatia cu democratia originala. Opozitia nu e de fapt chiar asa de opozitie pe cit se pare. Cit timp Geoana face ce vrea capul lui, pune pe ordinea de zi ce are el chef, legi nu se discuta in senat timp de 30 sau 60 de zile, birourile permanente sint in mina opozitiei si stabilesc ce termene au ei chef, adica la pastele cailor, nu se poate vorbi de o opozitie conform perceptiei ca astia tot ce pot face e sa stea pe margine si sa comenteze masurile puterii. Pe urma avem in opozitie partid si de stinga si de dreapta (in teorie). Asa ca daca se trece la marirea taxelor, penelistii vor boicota cit pot si aceasta masura, ca ei sint carevasazica de dreapta. Firtatii pesede se vor ralia caci se trece peste ideologie, nu-i asa, in numele luptei cu dictatura. Situatia ar fi identica si daca guvernul ar propune masuri copy-paste din programele opozitiei. De aia e bine sa ai de toate in opozitie. Pina sa apuce aceste mariri de taxe sa treaca de Geoana, birourile permanente, sesizari la CC, vine toamna. Si daca Boc demisioneaza nu se va intelege nimeni de un nou guvern, urmeaza alegeri, suspendari de presedinti, hora inlocuirii directorilor din agentii, directori care vor da statul in judecata si vor cistiga, infiintarea de noi agentii sa-i bage pe ai care nu i-au putut inlocui pe cei care au cistigat in justitie, jocuri cu desfiintatul DNA, cine pune mina pe TVR, adica caterinca obisnuita. Asta fiind unicul lucru pe care alesul mioritic stie sa il faca. Efectul asupra graficului din postare va fi, bineinteles, nul.
    Ramine cum am stabilit: 1 euro=10lei. Deocamdata.

    Aha

    25/06/2010 at 9:29 am

    • mister Aha,

      viziune sumbra, dar realista!

      skorpion

      25/06/2010 at 3:38 pm

  4. Neatza!

    In direct si senzational
    S-a rasturnat caruta la Caracal
    Spitalul lor era inchis
    Asa ca la Bucuresti i-a trimis
    Pe Mitici au infectat
    Ochii din TVeu n-au mai luat
    Inregistrat si in reluare
    Prostia leac nu are

    Creanga

    25/06/2010 at 9:35 am

    • Creanga, prosti sunt peste tot
      Care-asteapta pungi la vot
      O faina, o gaina,
      O galeata si-o slanina!
      Insa aia mai saraci
      Cu pesedeu-s votaci!
      Asa ca statul „social”
      E doar un gol ideal
      Ce serveste de momeala
      Pentru voturi pe haleala.
      Sper ca astazi sa se gate
      Cu mituielile toate!
      Desi 25 si mie
      Imi vor lua din farfurie!

      Cetatean

      25/06/2010 at 9:59 am

      • Tu muncesti in plus badie
        Si-o sa ai ce pune in farfurie
        Statul social e mort
        De foame limba-i de-un cot
        Ce o fi om mai vedea
        TVA ul va crestea
        Scapa cei mai rezistenti
        Cei slabi raman in nameti
        Ăi de sus tot la caldura
        Aceliasi prostii pe gura
        Dom’le nu-i nici un bai
        Romanul e un cobai

        Creanga

        25/06/2010 at 10:34 am

  5. Aha, just! Cred ca daca legile sunt respinse, se va trece la marirea TVA si a cotei unice (visdul PSD), dar si la inflatie. In situatia asta, economia va fi efectiv pe butuci, iar pensionarii vor fi cei mai afectati (in situatie de inflatie, este stiut ca pensionarii usnt cei mai afectati). Puterea va spune ca a incercat si cealalta solutie, dar ca nu s-a putut aplica, asa ca PSD nu au decit sa jubileze, ca solutia „lor” si a FMI-ului stingist a fost aplicata. Macar se va constata cit e de buna. Daca se mareste cota unica, fug imediar firmele in Bulgaria. Evident ca ne mai ramine doar tiparnita.

    Cetatean

    25/06/2010 at 9:46 am

    • Salut, all! Cetetean : din ce am citit ,oricum mulkte firme au ,,fugit” in Bulgaria, multe din cauza forfetarului ?

      Loda

      25/06/2010 at 9:57 am

      • Corect, Loda.

        Forfetarul trebuia pus, pentru ca:

        – la CEC, in ziua Z, stau dimineata pensionarii pentru a-si lua pensia
        – la Posta, in ziua X, vin aia cu VMG si urla ca fac revolutie daca nu primesc bani
        – bugetarii, in ziua Q, au de platit rate gajate cu salariile lor „garantate”, „cistigate conform legii”
        – parlamentarii, in ziua H, trebuia sa ia miile de euroi pe card pentru sudoarea varsata’
        – aia speciali au de luat, in ziua P, 80% din pensiile din ultimele luni

        etc etc.

        Cind toti au „drepturi” salariale, fraierii n uau decit „obligatii” de plata. Normal ca fug in Bulgaria, statul social i-a alungat.

        Cetatean

        25/06/2010 at 10:02 am

      • Am oaresce suspiciuni in privinta acestei informatii. Pai o firma care nu e in stare sa plateasca un impozit de citeva sute de euro, adica forfetarul, deoarece ei pina acum declarau venit zero sau in pierdere, ori nu au habar sa faca business, ori sint fictive. Pai astia nici bani sa inchirieze un camion sa le care mobila in Bulgaria nu au. Cum au ajuns acolo, cu autostopul?

        Aha

        25/06/2010 at 10:03 am

        • P.S. Da cresterea TVA, si impozit progresiv, marca pesede, va aduce firmele astea alergind inapoi, nu-i asa?

          Aha

          25/06/2010 at 10:06 am

          • Aha, nu firmele sunt grija pesedeului, ci electoratul captiv.

            Ei gindescpe termen scurt: sa paltim vasalilor nostri electorali, ca sa ne voteze. Nu pot fugi chiar toate firmele din tara, va fi mereu cineva pe care sa il jupuim. Il ultima instanta, luam rezerva BNR si nationalizam ce au oamenii in banci. Voturi pe pomeni sa iasa.

            PSD sa se roaga la toti sfintii sa reuseasca PDl reforma, altfel va trebui s aisi vinda Nastase bijuteriile sa plateasca pensiile in 2012.

            Cetatean

            25/06/2010 at 10:11 am

        • Aha, nu stiu daca au fugit firmele atinse de forfetar in Bulgaria. dDa au fugit, cred ca au fugit alea mai mari. Alea mici au inchis.

          Cetatean

          25/06/2010 at 10:07 am

      • Buna dimineata. Loda, de fapt gresesti, multe firme de aici au fugit in Ungaria!

        Gino

        25/06/2010 at 10:04 am

        • Bun a dimineata, Gino ! De fapt…au fugit 🙂

          Loda

          25/06/2010 at 11:38 am

  6. Primele certuri in paradisul Opozitiei.

    http://www.mediafax.ro/politic/ponta-psd-istii-care-inca-se-roaga-de-liberali-au-atitudine-de-pierzatori-6444932/

    Ponta spera ca dupa dezastrul dreptei, sa guverneze singir, ca partid-stat. Apare iar fonfanitul de Nastase ca PM, feciorelnicul de Nastase ce nu are avocat si care obtine de la ICCJ inca 3 luni pentru a gasi unul, si care, nu-i asa, se plinga ca Basescu ii face dosare politice.

    Ceea ce nu stie PSD este ca in 2012 daca PDL nu reuseste vistieria tarii va fi oricum goala. Iar daca PDL reuseste, PSD mai sta pe gard inca o tura. Destul cit sa il ingroape pe Iliescu.

    Cetatean

    25/06/2010 at 10:06 am

    • cetatean,
      de ce ceapa ma-sii (imi place sintagma ta) NU i se da lui nastase un avocat din oficiu, daca el „nu gaseste”

      skorpion

      25/06/2010 at 3:43 pm

  7. Pressing al pesnioanrilor si bugetarilor asupra jandarmilor la Cotroceni.

    IRTV transmite cum sunt trupele Dictatorului se pregatesc sa asasineze pasnicii manifestanti.

    Cetatean

    25/06/2010 at 10:35 am

  8. Protestul e autorizat pina la 11, in ultima jumatate de ora manifestantii incearca sa forteze cordonul de jandarmi. Dupa ce au vazut ca primu lcordon de jandarmi se lasa impinsi, au fortat si au rupt cordonul. Sosesc jandarmii echipati corespunzatori. Acum jandarmii imping gardurile inapoi. Protestatarii sunt impinsi inapoi.

    IRTV: „au fost aduse tunuri de apa”. Pacat ca Iliescu nu mai poate chema minerii, le aratau aia jandarmilor.

    Cetatean

    25/06/2010 at 10:39 am

  9. Intr-un punct al gardului, protestatarii forteaza. Mai au 20 de minute sa rupa gardul si sa sara la Cotroceni, sa fure sigiliul prezidential si sa il lase pe Basescu in imposibilitatea promulgarii legilor :mrgreen:

    Cetatean

    25/06/2010 at 10:40 am

    • Corespondentul City nu se dezminte
      De la sute de km transmite
      O miscare prin invaluire se executa
      Asistenta ramane muta
      Dom’le sunt cam fortosi
      Desi pensionari, nu-s moshi
      Ploua, ploua, ploua, vreme de proteste
      Cand asculti IRTV inima iti creste

      Creanga

      25/06/2010 at 10:51 am

      • Pensionarii-s indopati
        Cu costita, cu cirnati,
        Jandarmii s-au cam lasat
        Sa nu fie cu banat.
        Insa daca gluma s-a-ngrosat
        Pe scutieri ei au chemat.
        Realitatea vede singe
        Si bugetarul cum plinge.
        Sati binisor, s-au calmat
        Mitingul s-a terminat.
        Imaginile-s reluate
        Noi vedem aceleasi coate,
        Tehnica e brevetata:
        Pumnu-n fata, inca-o data,
        Pin’ ce omul de acasa
        Va striga: „Base, ne lasa!”

        Cetatean

        25/06/2010 at 10:59 am

    • 😆
      Hai s-o vad si pe asta…

      Diana

      25/06/2010 at 10:55 am

  10. @Aha – esti cumva angajat la stat, sau intr-un „gigant”?
    Intreb pentru ca vad ca nu ai intelegere pentru micile afaceri.
    In chestia cu impozitul forfetar statul se comporta ca si golanul din curtea scolii. „Da-mi, ba, 10 lei, altfel nu treci pe aici.” Chiar de mi s-ar cere numai 1 leu, si tot m-as enerva.
    Nu-i problema nimanui cati bani are X pentru a-si organiza relocarea. Daca firma e fictiva si acopera niste gainarii, ai nostri ca brazii sa faca bine sa se prinda si sa-i pedepseasca asa cum se cuvine. Desi in cazul asta cateva sute de „iepuroi” nu-s o problema…
    In general vrei sa muncesti pentru tine, nu pentru nenorocitii de maimutoi al caror comportament iresponsabil a generat situatia in care ne aflam. Statul e intotdeauna in urma creativitatii populare…No offence, prefer „genocidul” si imi mentin parerea despre guvernul nostru (imbecili).

    Diana

    25/06/2010 at 10:53 am

  11. Si, nu in ultimul rand – buna dimineata tuturor 🙂
    Imi cer scuze, sunt furioasa pentru ca se gandesc sa ne jupoaie tot pe noi :mrgreen:

    Diana

    25/06/2010 at 10:59 am

    • neata, Diana!

      Cetatean

      25/06/2010 at 11:00 am

      • Salut. Scuze ca-s nervoasa „din prima” 🙂

        Diana

        25/06/2010 at 11:02 am

  12. Am semnalat-o si ieri, azi avem informatii mai complete: Guvernul taie din cheltuielile primariilor si le obliga s afaca disponibilizari.

    e foarte bine, primariile au aparate administrative supra-dimensionate, cu rude angajate in ultimii ani. Mereu se maresc taxele ca sa aiba aia salarii.

    Bravo, aplaud cu ambele miini!

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:03 am

    • Macar de s-ar taia de unde trebuie…

      Diana

      25/06/2010 at 11:04 am

      • taierile, partial Ne-Constitutionale!

        Cetatean

        25/06/2010 at 11:18 am

  13. CCR a respins „legile”
    😆 si BINE a facut 😆

    viviana

    25/06/2010 at 11:15 am

  14. din rahatul asta nu se iese semanand HAOSUL si Basescu ar trebui sa demisioneze, el e TARTORUL, pentru cine? In nici un caz pentru romani.

    viviana

    25/06/2010 at 11:19 am

  15. foarte interesant ce au vazut ei ca „ne”constitutional. IRTV are informatia, noi doar speculam.

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:20 am

  16. Alaltaieri am semnalat ca PSD a avut doua abordari:

    – o contestatie pe forma, pe tehnica legislativa si procedurala.

    – o contestatie pe fond.

    Personal, banuiesc si speculez ca CCR a identificat un viciu de procedura. Speculez doar, ce, numai analistii sa o faca? Documentul PSD parea redactat la doua miini, partea de tehnica legislativa parea redactata mai profesionist. Daca gresesc, mea culpa.

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:23 am

  17. Astia de la IRTv au informatia ca „pensiile” nu se taie. Nimic despre salarii.

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:24 am

  18. DOUA articole, unul din fiecare lege sunt neconstitutionale.

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:25 am

  19. Articolul 9 din legea taierii pensiilor

    Articol 1, litera c din legea recalcularii pensiilor speciale

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:27 am

  20. Articolul 9 din legea taierii pensiilor:

    Art. 9. – Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:
    a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;
    b) vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, în cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) şi b), până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:31 am

  21. Sunt confuz, cred ca articolul citat de mine nu e cel corect, mai fac sapaturi.

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:36 am

  22. Isi face cineva iluzii ca astia or sa-si taie singuri pensiile speciale ? 🙂

    Tzepelica

    25/06/2010 at 11:37 am

  23. Deci:

    I. Articolul privind pensiile publice: Art. 9–(1) Începând cu drepturile lunii iunie 2010, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, precum şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminuează cu 15%.

    (2) La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum şi a indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizată este de 622,9 lei.

    II. Pensiile speciale ale magistratilor, cica nu pot fi incluse in sistemul public.

    Art. 1- La data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:
    a) pensiile militare de stat;
    b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;
    c) pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale;
    d) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea;
    e) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;
    f) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;
    g) pensiile deputaţilor şi senatorilor;
    h) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă;
    i) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi;

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:42 am

  24. Interpretarea mea la cele doua articole:

    Art. 9 din legea pensiilor publice:

    – fie nu se date DELOC pensiile
    – fie trebuie reglementat prin alta lege punctul de pensie.

    Articolul 1, litera C din legea pensiilor speciale:

    – judecatorii nu pot fi afectati de regimul general al pensiilor, ei ramin speciali. Sandeii jubileaza. Intrebarea e: ramin speciali forever sau pina la modificarea legii care i-a facut speciali 😉 ?

    Altfel spus, s-a respins pe procedura, sau pe fond?

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:50 am

    • după ce am văzut ieri concepţia Iuliei Motoc, e clar: magistraţii sunt speciali

      dar nu ştiu cum se îmbucă asta cu Constituţia:

      ARTICOLUL 16 – Egalitatea in drepturi
      (1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.

      gabhryel

      25/06/2010 at 11:57 am

  25. Se dovedește încă o dată că România nu este reformabilă!

    CCR poate să declare orice neconstituțional, inclusiv criza și deficitul bugetar, tot n-o să aibe de unde să plătească salariile și pensiile. Oricum nu-și tăiau ei privilegiile, asta era exclus.

    Acum trebuie să lovească „rock bottom”: să bage direct inflație ar fi prea ușor; trebuie impozite mărite care vor trimite la plimbare bucăți și mai mari din sectorul privat pe ce îl vor jupui ca să mai țină bugetarii și pensionarii câteva luni. Abia apoi urmează inflația, când se va intra spre iarnă într-o recesiune cruntă.

    Părerea mea e că se va distruge o bună parte din ce a mai rămas din sectorul privat; astfel lucrurile vor evolua conform planului „boală lungă, moarte sigură”. Dacă nu scot măcar un 5% scădere economică anul ăsta n-au ambiție.

    Una din oportunități este clarificarea PDL și refacerea unui partid de dreapta axat pe Voinescu – Preda – Macovei. Mai ales în condițiile în care, citesc pe hotnews, grupul BVB se împotrivește reformării partidului și stabilirii unui lidership alternativ curat și cu perspective.

    sym

    25/06/2010 at 11:54 am

  26. Sym, sunt foarte curios daca magistratii au respins pe forma sau pe fond cele doua articole.

    Cetatean

    25/06/2010 at 11:56 am

    • ţi-am răspuns mai sus: eu cred că pe fond

      gabhryel

      25/06/2010 at 12:00 pm

      • am vazut si eu parerea lui Motoc. Pe pensiile speciale, nu stiu, pe cele generale, cred ca e vorba de valoarea punctului de pensie.

        Motoc e idealista daca gindeste asa. mai vorbim noi despre ea.

        Cetatean

        25/06/2010 at 12:04 pm

  27. S-aude un huruit
    Aaa! e tiparnita, s-a pornit
    Leul este far’ de dinti
    Vai de el si-al lui parinti
    Domnul profesor de drept
    Este foarte competent
    Da legi neconstitutionale
    O tarla i se gaseste oare?
    Poate se gandeste si ne lasa
    Ca e mai bun la coasa

    Creanga

    25/06/2010 at 11:59 am

  28. La art. 9 din legea pensiilor publice este luat in considerare un cuantum brut stabilit in functie de valoarea punctului de pensie. Legea prevede o valoare de </622,9lei.

    In bugetul pe anul asta, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei, cf. Legii bugetului asigurarilor socile pe 2010:

    Art.16.- (1) Valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei si se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2010.

    Probabil ca judecatorii au apreciat ca anul asta valoarea punctului de pensie trebuie sa ramina 732, iar nu 622. Daca am dreptate, tot vor fi taieri, insa mai mici, pentru ca se mentine cuantumul brut la valoarea mai mare.

    Despre pensiile speciale ale magistratilor nu ma pronunt, nu am vazut argumentatia.

    Cetatean

    25/06/2010 at 12:02 pm

  29. @Cetatean

    Din câte îmi dau seama, este relativ imposibil să prezici deciziile CCR pentru că ele sunt aleatoare.

    Sunt niște excepții importante însă: deciziile ușor de prezis țin de următoarele aspecte:

    – pensiile și salariile magistraților
    – averile ilicite, hoția în general
    – orice are legătură cu lustrația, deconspirarea securiștilor și turnătorilor, asanarea morală în general

    Când e vorba de categoriile de mai sus poți fi aproape sigur că decizia CCR va fi pro-hoție, pro-mizerie morală, pro-venituri nesimțite pentru ei și tagma lor.

    Că e pe „formă” sau „fond” n-are nici o importanță, atâta vreme cât e pe direcția potrivită sistemului.

    sym

    25/06/2010 at 12:06 pm

    • ai dreptate 😦

      Insa daca e pe forma, mai poti face ceva, modifici forma, respectiv legea 303/2004.

      Daca e pe fond si s-au proclamat zei, nu ai ce face. Le platesti pensii de 10000000000000000000% din ultimul salariu si astepti falimentul.

      Cetatean

      25/06/2010 at 12:09 pm

  30. Pensiile „de serviciu” ale magistratilor sunt reglementate de legea…nr.303/2004 😛

    Surpriza-supriza, exact una din legile care vor fi modificate la toamna…E clar, e pe forma, vor statut special prin lege speciala.

    Cetatean

    25/06/2010 at 12:07 pm

  31. Buna ziua tuturor!

    Cata nesimtire, chiar nu au pic de moralitate magistratii! E dictatura lor!

    maraco

    25/06/2010 at 12:08 pm

  32. Salutare!

    Să nu ne pripim cu interpretarea zvonurilor prind neconstituţionalitatea celor două legi!

    Cel mai probabil, mulţi dintre cei grăbiţi se se bucure acum, după ce vor afla exact cum stă decizia CC, vor avea suficiente motive să se răzgândească.
    1. Primul curent (de opinie):
    Ura! Ambele legi sunt neconstituţionale. Aţi văzut? Ce v-am zis noi? Drepturile nostre patrimoniale, pensii şi salarii mulgetare- sunt intangibile, guvernul trebuie să plece.Deja se pregăteşte să mărească TVA la 25 % şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

    2. Al doilea curent (de electrocutare):
    Legile au fost considerate constituţionale, cu două mici excepţii, adică în proporţia cea mai mare – fără tăierea pensiilor şi fără recalcularea pensiilor doar în cazul magistraţilor- deci teoria intangibilităţii patrimoniale nu a rămas în picioare, fiindcă s-a dus de-a berbeleacul.

    Băşcăliosul

    25/06/2010 at 12:10 pm

    • Mister B, nu ma pripesc, eu cred ca e vorba de oprire pe forma:

      – vor mentinerea punctului de pensie la 732, nu la 622 pt pensiile generale.
      – vor sa ramina statut special si cuantum stabilit prin legea 303/2004, nu sa fie asimilati pensiilor publice.

      Cetatean

      25/06/2010 at 12:18 pm

      • Ceteţean,
        Mă refeream mai mult la cei care jubilează acum pe micile ecrane. Ei văd numai partea plină a paharului aproape golit şi repetă argumente desfiinţate de fapt prin decizia lăudată de ei.

        Băşcăliosul

        25/06/2010 at 12:29 pm

  33. Maraco, dupa ce ai citit articolele lui Mister B despre sandei, poti fi siguri ca sunt la un pas de dictatura magistratilor.

    Totusi, sa vedem si motivarea. Personal, cred ca ei vor sa nu fie asimilati pensiilor publice, si vor lege speciala. Abia in cadrul legii speciale se poate umbla la cuantumul pensiilor.

    Cetatean

    25/06/2010 at 12:10 pm

  34. @Cetatean salut!

    Nu vad care este importanta motivarii. Ei se cred „speciali” si actioneaza ca atare, restul suntem suboameni. Daca asta nu e dictatura, atunci ce este?

    maraco

    25/06/2010 at 12:14 pm

  35. Urmeaza inca o decizie din aia ca timp de 45 de zile guvernul nu are voie sa faca nimic si s-a pus capacul pe cosciug.

    @Diana: este un exemplu clasic cu vinzatorul de cuie care da faliment pur si simplu datorita unui coeficient de inflatie de 2%. Acuma exemplul se refera la modul cum trebuie sa stii sa jonglezi folosind imprumuturi de la banca pentru reinoirea stocului, altfel folosind doar capitalul initial si profitul dai faliment, matematic demonstrat. Acuma poate ca tu nu esti de acord ca un vinzator de cuie se califica la firma mica, da exemplul se potriveste minunat la firmele mioritice care fac zero profit dar au si fonduri sa-si reinoiasca stocul si sa functioneze ani la rind indiferent de coeficientul inflationist, bineinteles in contradictie flagranta cu aritmetica economica elementara. Da asa e, las ca economistii mioritici le stiu pe toate, mai bine ca toti ceilalti. Ca doar de aia sintem fruncea, nu-i asa? Cine are opinie ala trebuie musai infierat proletar pe post de bugetar sau postac de la giganti. Nu am nevoie de raspuns. Astept nominalizarea dumitale la premiul Nobel in economie, firmele care sint in stare sa faca profit fiind, dupa zisele tale, niste incapabili sa inteleaga mersul afacerilor, asta va fi musai descoperirea pietrei filozofale a economiei.

    Aha

    25/06/2010 at 12:18 pm

    • @Aha, nu te-am calificat drept „prostanac”. Vad ca devii agresiv in exprimare. Imi pare rau.
      Cat timp nu bag mana in buzunarul nimanui cred ca nu-s probleme, oricat de proasta ma crezi.

      Diana

      25/06/2010 at 12:25 pm

      • Diana, Aha, Nu va certati, suntem toti de aceeasi parte, a ne-specialilor! 🙂

        Cetatean

        25/06/2010 at 12:28 pm

        • Nu tin neaparat sa ma cert. Nu-mi place cand mi se pune in spinare ce n-am facut. Imi pare rau ca nu ne intelegem. As discuta mai departe, dar e evident „off topic”.

          Diana

          25/06/2010 at 12:35 pm

      • O firma cu profit zero, si cu imposibilitatea dovedita aritmetic de a se sustine economic in conditii in care coeficientul infletionist este si de 1%, nu plateste nici un impozit. In cazul asta patronul firmei respective baga mina in buzunarul cuiva de fiecare data cind foloseste orice produs sau serviciu finantat din impozetele platite de altii. Pina si prin folosirea trotuarului facut din banii primariei, adica a cetatenilor care platesc impozit.

        Aha

        25/06/2010 at 12:32 pm

        • Eu ma refer la aia care castiga atat cat sa se mentina la suprafata si care sunt suprataxati. Nu de 0 profit si de alte fantezii aritmetice. Da, sunt sunt dintre astia. Da, ma simt haituita. Da, sunt proasta, fraiera, etc. Dar hai te rog sa nu mai discutam aici.

          Diana

          25/06/2010 at 12:44 pm

  36. Si mai e ceva. Din moment ce exista o exceptie „mai speciala” decat toti „specialii”, specialii obisnuiti vor da statul in judecata si isi vor pastra pensiile.

    Idiot guvern, nu are pic de inteligenta in abordare!

    Si idiotii pusi in CCR de Basescu si PDL ce-au pazit?

    maraco

    25/06/2010 at 12:23 pm

  37. Gabi Dumitru

    25/06/2010 at 12:28 pm

  38. Constitutia, maraco, ea e buba!

    Cetatean

    25/06/2010 at 12:28 pm

  39. Inca nu am gasit in presa informatii suficiente pentru a-mi face o parere, dar:
    a) daca, pe baza deciziei CCR, pensiile nu pot fi reduse se creeaza o situatie sensibila. Niciun guvern nu va mai mari pensiile pentru ca, la nevoie, nu le va putea miscora.
    b) daca nu se pot recalcula pensiile magistratilor atunci nu se pot recalcula nici celelalte pensii speciale. Si, din nou, apar complicatii care nu cred ca vor putea fi rezolvate prin interventia directa asupra legilor speciale. Poate doar o revizuire…

    blackman

    25/06/2010 at 12:33 pm

  40. Se pare ca leul incepe deja sa scada. Hop CC cu anuntul, hop si leul in jos.

    Aha

    25/06/2010 at 12:35 pm

  41. Constitutia, prostia si hotia, Cetatean!

    Pentru prima data ma gandesc serios sa emigrez, m-am saturat sa fiu sclav. Imi scade salariul cu un sfert, vor creste taxele si TVA-ul, deci salariul meu, adica munca mea, nu va mai valora nimic. Mai bine o munca sub nivelul pregatirii mele, dar corect apreciata, decat bataia asta de joc continua.

    maraco

    25/06/2010 at 12:35 pm

  42. Diana

    ai dreptate: anul trecut le-au tras-o micilor firme, acum le-o trag celor cu activitati independente
    or, se stie imm si cei self employed sunt adevaratul motor al economiei unei tari
    teoria ca asa starpesc evaziunea fiscala e de o mare prostie, mare cam cat curul lu’ gratiela iordache sau alt oficial de la finante hipercompetent

    razvan

    25/06/2010 at 12:37 pm

    • De fapt nu-s in stere sau nu vor sa omoare evaziunea. E mai comod sa stai la cotitura si sa ceri banul.

      Diana

      25/06/2010 at 12:47 pm

  43. Si mai apare o problema, majora in opinia mea. Deficitul bugetar ar putea fi acoperit, in situatia data, prin masurile propuse de FMI si respinse de Basescu-Boc. Asadar, scaderea salariilor si cresterea impozitelor. Unde se poate „umbla” usor la taxe si impozite? La TVA si accize, ceea ce determina o crestere generala a preturilor! Asadar, am salvat pensionarul cu 900 de lei si am omorat profesorul debutant care va avea 620 de lei salariu.

    blackman

    25/06/2010 at 12:38 pm

  44. Ponta anunta o noua motiune de cenzura, in direct la RTV.

    blackman

    25/06/2010 at 12:41 pm

  45. Buna ziua,
    poate informatia asta e adevarata:
    http://ziarero.realitatea.net/1277453898-Taierea_pensiilor_cu_15_si_recalcularea_pensiilor_magistratilor_sunt_neconstitutionale_sustine_CCR

    deci se taie salariile dar nici un fel de pensie

    cedric

    25/06/2010 at 12:46 pm

  46. Jurnalul National anunta: TVA – 25% si cota unica-20%. Uraaa! Am salvat pensionarii!

    blackman

    25/06/2010 at 12:50 pm

  47. @Aha

    Pentru o firmă mică pe „linia de plutire” (dar care de exemplu are 3-4 angajați), o plată moca la stat de 2000 de euro pe an poate să fie bobârnacul care te trimite sub apă. Imaginați-vă că plătiți 4 angajați, la 1500 euro net fiecare. Dați contribuții sociale și impozite la stat de aproape 5000 (!) de euro pe lună. Sunteți „flat” și drămuiți fiecare bănuț, că situația economică e grea.

    Uneori este important să fi peste 0, ca firmă. De pildă, îți trebuie bilanțuri pozitive ca să poți face un mic proiect cu fonduri EU. E bine să ai bilanțuri pozitive și când te duci la bancă, chiar și cu 100 de lei e mai bine decât pierdere.

    Apoi vine forfetarul și te baga la -2000 euro. Din start asta te poate duce pe pierdere. Indiferent dacă vii cu bani de acasă ca să-l plătești.

    Iar asociații pot într-adevăr (dacă vor) să aducă de acasă, din economiile lor (dacă își permit), sau pot să decidă că totuși nu merită, mai ales economia neavând momentan perspective mai bune. Și atunci închid.

    Statul câștigă șomeri și pierde venituri de 60000 euro/an, la care se adaugă tva-ul plătit de firmă și nerambursat de stat – că așa e în România, apoi sunt utilitățile și chiria plătite de firmă care ajutau pe alții și indirect statul etc.

    E greu să plătești din buzunar statul doar pentru privilegiul de a avea o societate comercială. Stat care e incorect și cumplit de ineficient, deseori absurd, în mai tot ce face.

    Forfetarul nu are nicio legătură cu evaziunea fiscală, el lovește indiscriminat. Oricum, este contra-intuitiv să lupți evaziunea cu impozite minime sau obligatorii. Probabil că evazioniștii vor supraviețui, pentru că ei sunt mai competitivi din pdv economic, dar îi vei scufunda pe unii din cei cinstiți, pe care o țară normală i-ar păstra.

    Vă reamintesc, impozitul minim îi jupoaie tocmai pe cei care nu au de unde să dea, nu pe cei care fac deja profit.

    sym

    25/06/2010 at 12:56 pm

    • Ceva cu logica asta nu e in regula. Adica firma asta plateste 4 angajati cu 1500 de euro pe luna + contributiile sociale. Presupun ca si patronul primeste un salar sau ceva ca altfel el este maica tereza si traieste doar ca sa plateasca pe altii. Sa zicem tot 1500 de euro pe lumna. Adica patronul asta prefera sa inchida tot si sa treaca pe un ajutor de somaj de 50 de euro pe luna in loc sa reduca salariile la toata lumea de la 1500 la 1400 de euro pe luna, care ii lasa amplu loc si de forfetar sau de ai 16% cit e impozitul.Sa inteleg ca reducerea drastica de la 1500 la 50 este preferabila unei reduceri de la 1500 la 1400?

      Aha

      25/06/2010 at 1:08 pm

      • mister Aha,
        imi place cum gindesti
        🙂

        skorpion

        25/06/2010 at 3:55 pm

  48. În sfârşit, Sova s-a trezit şi (se) plânge la sediul PSD pe motiv că decizia ar fi… neconstituţională (Ca să vezi! CC şi-a schimbat jurisprudenţa).

    Băşcăliosul

    25/06/2010 at 12:59 pm

  49. L-am vazut pe Predescu explicand ca pensiile nu pot scadea ever! Iar magistratii au statut constitutional, nu legal. E clar?!

    blackman

    25/06/2010 at 1:02 pm

  50. Ever????? Niciodata? Pai un guvern care ar mari pensiile odata cu 20000000000000% ar baga tara in faliment perfect constitutional!

    Cetatean

    25/06/2010 at 1:05 pm

  51. Geniale argumentatii!
    Si-n timpul asta sistemul de prabuseste.

    Gabi Dumitru

    25/06/2010 at 1:08 pm

  52. Cetatean

    25/06/2010 at 1:10 pm

    • Deduc ca nici reducerea cu 15% dar nici punctul de 622 de lei nu sint constitutionale.

      Aha

      25/06/2010 at 1:23 pm

  53. @ cetatean, a dat o explicatie alambicata, legata de faptul ca sunt drepturi pentru viitor – salariile – si drepturi pentru trecut – pensiile. De aia, dupa mintea lui, nu se pot reduce pensiile.

    blackman

    25/06/2010 at 1:11 pm

  54. inseamna ca nici el nu stie ce spune. poate aflam mai multe.

    Cetatean

    25/06/2010 at 1:24 pm

  55. @Aha

    Presupuneți că asociații nu iau niciun salariu (trăiesc din economii și speră să se întoarcă situația din 2007), iar salariile angajaților au fost deja reduse, de la cât erau în vremurile mai bune.

    Angajați care sunt oameni calificați, nu maimuțe cu diplomă de spiromat care taie frunze la câini, ca ăia de la stat.

    Vă spun din experiență: unor oameni calificați nu le poți reduce salariile oricât. Cei fără familii emigrează, cei cu familii caută la multinaționale, că au de plătit rata la apartament și cheltuielile cu ăia mici.

    Ce se poate face e să-i muncești mai mult, dar presupuneți că deja s-a întins și aici coarda.

    Acum, dvs. v-ați erijat în instanța care belește chiaburul, al dracului, dar eu vă întreb un lucru simplu: ce ați rezolvat exact cu impozitul minim?

    Aveți încasări la buget mai mari? Nope.

    Șomaj mai mare? Sigur că da, s-a dat afară în draci. Unii probabil de la firmele foarte mici închise de forfetar.

    Din nou: ce ați câștigat? I-ați inchis pe unii care nu se descurcau așa de roz. Asta-i bine pentru economie, în opinia dvs.?

    sym

    25/06/2010 at 1:26 pm

  56. „Sa vedem cum isi va plati guvernul salariile si pensiile” cred ca Vasilescu (BNR) acum la Money Ch.

    blackman

    25/06/2010 at 1:29 pm

  57. era Eugen Radulescu, director BNR, si nu Vasilescu.

    blackman

    25/06/2010 at 1:30 pm

  58. @sym – daca nu-mi merge bine, sa ma lase statul sa trag eu obloanele, nu sa mi le traga el. Chiar daca-s fraiera si nu pot castiga destul.
    Presupun ca @Aha nu cunoaste niste lucruri decat teoretic. Daca gresesc, sa ma ierte.

    Diana

    25/06/2010 at 1:32 pm

    • Binențeles.

      Ce nu înțeleg mulți, care n-au încercat niciodată să facă un pic de antreprenoriat, este chestiunea ieșitului pe profit sau pierdere.

      De exemplu, mulți naivi vin și spun: „dom’le, ce e așa de mult 2000 de euro, ce patron e ăla care nu-și permite?”.

      Trec peste concepția socialistă, imbecilă, că treaba patronilor este să dea bani statului.

      Ce nu înțelege respectivul este că forfetarul, atunci când faci echilibristică să nu cazi sub 0, te bagă sub 0. În contabilitate.

      Poate că pot să aduc de acasă încă 2000 de euro, ca să plătesc tăietorul de frunză bugetar. Problema e că banii ăia apar ca „împrumut acordat firmei”, e doar un activ care nu influențează cu nimic bilanțul, tot pe pierdere ies.

      Și e neplăcut să ieși pe pierdere. Banca nu prea mai discută cu tine. Ești descalificat din start la proiectele cu finanțare EU (pe care altfel puteai să le co-finanțezi, tot cu bani de acasă). Ești descalificat din start la orice tender prin vestul europei, nu lucrează cu firme care ies în pierdere.

      Nu contează că am cifra de afaceri ok pentru mici proiecte și pot să le fac, nu mai vorbește nimeni cu tine pentru că statul român îți bagă mâna în buzunar până la cot, neavând inteligența să priceapă că fiecare leu cheltuit în sectorul bugetar sau dat la pensii provine din sectorul privat.

      Nu, în România contează să moară și capra vecinului. Arde-l, că are. O imbecilitate, evident.

      sym

      25/06/2010 at 1:41 pm

      • Imi pare rau da vad ca v-ati ambalat cu impozitul forfetar de zici ca eu l-am facut. Discutia a pornit de la presupusele nenumarate firme care au fugit in Bulgaria de impozitul forfetar. Imi pare rau, dar argumentatia nu ma convinge. O firma care nu are 40 de euro pe luna de impozit forfetar nu vad de unde are atitia bani sa se mute in Bulgaria. Cu ce se muta, cu roaba sau cu autostopul? Pai aia nici bani de traducator sa le faca actele in bulgara nu au.
        Nu stiu de unde ati dedus ca oi fi ceva soi de avocat al impozitului forfetar. Dar pur si simplu afirmatia ca impozitul forfetar a imbogatit Bulgaria cu milioane de firme romanesti care altfel ieseau cu 40 de euro pe luna in minus mi se pare muuult prea hazardata.

        Aha

        25/06/2010 at 2:18 pm

  59. Din comunicatul Curtii, lectura printre rinduri:

    2. Dispoziţiile art.1 lit.a), b), d)-i) şi art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    3. Dispoziţiile art.1 lit c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor [ includerea magistratilor in sistemul public de pensii] sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile constituţionale indicate în sesizare de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Bun: ce au indicat in sesizare magistratii Sandei de la ICCJ?

    Citim in comunicatul de presa ai ICCJ:

    „În exercitarea obligaţiei constituţionale, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 25 lit. c) din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar în raport cu prevederile art. 41; art. 47 alin. 2 şi art. 53 din Constituţia României, art. 20 din Constituţia României cu referire la dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi art. 124 alin. 3 din Constituţia Românie”

    Articolele alea sunt generale, se aplica tuturor cetatenilor. Nu vad cum din toti cetatenii care intra sub incidenta acestor legi, doar cetatenii magistrati sa se poate extrage cu o exceptie de neconstitutionalitate.

    Exista ceva in aceste prevederi constitutionale care imparte cetatenii in normali (intra in pensiile publice toate categoriile, cu exceptia magistratilor) si speciali (magistratii).

    Cetatean

    25/06/2010 at 1:46 pm

  60. Forfetarul e asemanator cu ceea ce se practica in URSS prin annii ’20 („N.E.P”) – micile firme plateau un impozit prestabilit de catre fisc, care isi permitea sa „bata in cuie” cat castig scoti. Desigur, impozitul era in majoritatea cazurilor arzator.
    Lenin isi daduse seama ca fara o urma de capitalism nor de foame pana si membrii partidului comunist. Dar ura fata de micii intreprinzatori a iesit oricum la iveala.

    Diana

    25/06/2010 at 1:50 pm

  61. Care va fi prima tara din Europa intrata in faliment?
    Eeee? … Ati ghiciiiiit !

    papiciulo

    25/06/2010 at 1:55 pm

  62. test

    neamtu tiganu

    25/06/2010 at 1:55 pm

    • merjă. bag-o perjă.

      para

      25/06/2010 at 2:09 pm

  63. Mister B, daca asta a fost argumentatia Curtii, atunci Predescu le transmite Sandeilor urmatorul mesaj: care „lege organica”? Inamovibilitate pe viata!

    http://www.realitatea.net/cum-explica-judecatorul-ccr-predescu-neconstitutionalitatea-recalcularii-pensiilor-magistratilor-si-a-scaderii-celorlalte-pensii_720377.html

    Cetatean

    25/06/2010 at 1:56 pm

  64. Fuck Predescu! Sorry, dar si bunica-mea cu 4 clase e mai buna la Constitutie, daca asa se interpreteaza, ca Predescu.

    Cetatean

    25/06/2010 at 1:58 pm

  65. Cum zice Blackman, Ioan Predescu a spus ceva halucinant: că magistraţii au drepturi constituţionale, nu legale, adică stabilite printr-o lege.

    Dar e aberant: doar nu Constituţia stabileşte cuantumul salariilor sau pensiilor magistraţilor.

    Ci tot printr-o lege se face.

    Bun, să zicem că ar deveni după aceasta drepturi constituţionale.

    Dar legea nu mai poate fi modificată???

    Adică se poate modifica numai în sus?

    Vom vedea ce dracu’ vor face după ce vor emigra şi mai mulţi romîni.

    Cine mama dracului le va plăti salariile dacă cei care vor rămîne vor fi pensionari, bugetari şi asistaţi sociali???

    Lua-v-ar mama dracului de iresponsabili!

    gabhryel

    25/06/2010 at 2:00 pm

    • Gaby, Predescu abereaza. Nu cred ca asta a fost motivarea, cred ca alta. Era incoerent si cretin

      Altceva ma nelinisteste: art. 124 si 125 vorbesc de drepturile magistratilor, in conditiile legii. Or, aici e vorba nu doar de salariii, ci si de Sandei sau de inamovibilitate. daca precizarea in conditiile legii nu conteaza, pentru Predescu, inseamna ca:

      – desfiintam toate legile si aplicam direct Constitutia, acolo unde scrie „…, in cinditiile legii” . Absurd.

      – legile au dat privilegii, dar ele nu pot sa le ia. Absurd.

      – numai pentru magistrati e valabila exceptia de nelectura „in conditile legii”, asa ca sandeii vor avea inamovibilitate pe viata, in conditiile faradelegii. Barbuleasca forever! Sper sa ma insel.

      Oricum, de azi devin evazionist fiscal la prima ocazie.

      Cetatean

      25/06/2010 at 2:06 pm

  66. Daca se maresc taxele si impozitele, PSD depune motiune de ceenzura si ataca la CCR marirea.

    Futu-i mama lui de stat social, parca Ponta propunea marirea cotei unice! Acuma nici asta nu e bun?

    E clar, astia joaca la obstructie, ca sa nu existe bani de pensii si salarii.

    Cetatean

    25/06/2010 at 2:01 pm

    • „e clar, ăştia joacă la obstrucţie”
      😆
      bravo, Cetăţene!
      că doar pînă acum au jucat la construcţie
      😆

      şi statul lor social pe care vor să-l conserve nu e o obstrucţie din principiu 🙂

      gabhryel

      25/06/2010 at 2:06 pm

      • gaby, am spus un truism, insa acum avem dovada clara.

        Cetatean

        25/06/2010 at 2:09 pm

  67. Traiasca republica pensionara si magistrala Romania!

    maraco

    25/06/2010 at 2:04 pm

  68. Se pare ca judecatorul UDMR joaca de partea PSD (inpolitics).

    maraco

    25/06/2010 at 2:06 pm

    • şi eu cred că de acolo a venit lovitura

      gabhryel

      25/06/2010 at 2:09 pm

    • dar nici cu Iulia Motoc nu mi-ar fi ruşine 👿

      gabhryel

      25/06/2010 at 2:14 pm

  69. era oarecum de asteptat, daca e adevarat.

    Cetatean

    25/06/2010 at 2:06 pm

  70. Cea mai buna miscare acum, ca tot se duce tara de rapa, este ca guvernul sa-si dea demisia si Basescu sa-l numeasca pe Ponta prim-ministru.

    maraco

    25/06/2010 at 2:09 pm

    • Inca nu se duce, dar nici mult nu mai are. Un fir de par.

      Cetatean

      25/06/2010 at 2:13 pm

  71. So, argumentatia care cica circula in legatura cu modul in care a fost respinsa taierea pensiilor e urmatoarea:

    „Pensiile nu pot fi scăzute cu 15% deoarece contribuţia la aceste pensii a fost plătită în trecut, iar legea nu se poate aplica retroactiv, au hotărât judecătorii CCR, potrivit unor surse din interior.

    E ce mai mare idiotenie daca e asa. Pentru ca ar trebui ca statul sa le dea FIX CIT AU CONTRIBUIT IN TRECUT. Or, statul le da mai mult. Invocarea asa-zisului principiul al contributivitatii la pensiile generale, apoi crearea unei exceptii (magistrati) pentru care pp contributivitatii nu se aplica e idoata.

    Deci: VREAU SI EU LA PENSIE, SA AM DREPTURI GARANTATE!.

    Cetatean

    25/06/2010 at 2:12 pm

  72. Cica Guvernul se gindeste la impozitarea diferentiata a pensiilor.

    Va cadea si asta pe motiv de discriminare. Numai impozitarea diferentiata a salariilor merge, ca doar nu-i asa, prost sa fii sa muncesti, mai bune iesi la pensie frauduloasa.

    Cetatean

    25/06/2010 at 2:15 pm

  73. Aha are dreptate.

    Asta nu se poate corecta decît cu 1 euro = 10 lei

    Ş-apoi să se plătească toate pensiile, toate salariile, toate indemnizaţiile, toate sporurile aşa cum sunt.

    gabhryel

    25/06/2010 at 2:16 pm

  74. Sova:

    „El a menţionat că, la rediscutarea în Parlament a celor două legi asumate de Guvern, nu se vor putea lua în dezbatere, strict regulamentar, decât articolele declarate neconstituţionale de CC.

    Şova a spus că, deşi aceasta este regula procedurală, senatorii PSD vor încerca să introducă amendamente la cele două articole neconstituţionale, pentru a pune în discuţie şi reducerea de salarii.

    Cetatean

    25/06/2010 at 2:17 pm

    • Da, da dezbaterea? Cind se va face dezbaterea? Ca acusi intra parlamentul in vacanta, dupa aia trebuie convins Geoana sa puna lucrurile pe ordinea de zi, dupa aia trebuie sa-si dea acordul aia din biroul permanent, dupa aia se depune o noua contestatie la CC indiferent de ce modificari se aduc. Trec 45 de zile si toata treaba trebuie reluata de la zero. Intre timp nu se pot mari nici taxe si nici impozite, ca se lasa cu alta contestatie. Nu trec nici alea, pica guvernul, ajunge Ponta prim-ministru si se trezeste ca nu poate mari taxe si impozite oricit ar fi el de socialist ca e neCC, nu poate taia pensii si salarii ca e neCC. No, sa-l vad pe Ponta ce naiba va face.

      Aha

      25/06/2010 at 2:29 pm

  75. Hai ca ies oleaca, sa ma racoresc.

    Cetatean

    25/06/2010 at 2:17 pm

  76. 1 euro = 10 lei ş-apoi să se şteargă la cur cu toată Constituţia, cu litera şi cu spiritul ei.

    gabhryel

    25/06/2010 at 2:18 pm

  77. Componenta Curtii Constitutionale (ca sa nu va mai mire deciziile luate) :
    1) Augustin Zegrean, preşedintele CCR – fost consilier juridic la o firmă;
    2) Tudorel Toader – fost avocat;
    3) Petre Lăzăroiu, fost preşedinte al Camerei de Conturi Bucureşti;
    4) Ion Predescu – fost judecător militar (doi ani), când România era sub ocupaţie sovietică şi justiţia militară oprima adversarii politici ai regimului comunist;
    5) Aspazia Cojocaru – cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice (este nepoata lui Octav Cozmâncă);
    6) Acsinte Gaspar – fost consilier la Consiliul Legislativ ceauşist;
    7) Valentin-Puşcaş Zoltan – fost consilier juridic;
    8) Iulia Motoc – fost magistrat de judecătorie;
    9) Mircea Ştefan Minea – profesor de drept financiar de la Cluj, la o facultate particulară de ştiinţe social-politice.

    Numa` „shpecialisti” unu` si unu`, ashi ai dreptului constitutional, n`asha ?

    PS
    Putem afla cate paharele a golit mos Predescu in timpu` dezbaterilor ? 🙂

    Tzepelica

    25/06/2010 at 2:24 pm

    • Tepi :
      Minea e prof plin la facultatea de drept, la Univ.Babes Bolyai,daca nu ma insel, a fosat si decanul facultatii o perioada.

      Loda

      25/06/2010 at 2:27 pm

      • Da. Titular de curs la „Dreptul finantelor publice”, „Drept financiar international”, Drept fiscal european” si „Obligatii fiscale ale societatilor comerciale”.
        E bun, da` pt, alt domeniu.
        La „evaziune fiscala”, cred.

        Tzepelica

        25/06/2010 at 2:34 pm

        • Tzepi :
          Cand a aparut prima data numele lui Minea, eu am trimis aici pe blog niste date, obiective de la surse, dar nu li s-a dat prea mult credit (de, autorul nu era de incredere 🙂 )

          Loda

          25/06/2010 at 2:45 pm

  78. De ce oare ma gandesc cA toate yreaba cu pensiile a fost un scenariu ? Adica, presedintele si guvernul(exact in aceasta ordine) stiau ca reducerea pensiilor si a salariilor Nu are cum sa fie de ajuns si ca, peste o luna, doua, tot la marirea taxelor si acotei unice se va ajunge.Atunci a bagat taierea ca alternativa, stiind ca taierea pensiilor este inacceptabila si ca va fi rerspinsa de CC ; acum pot clama ca nu e vina lor, ca ei au vrut, dar ca respingandu-se taierea pensiilor, nu mai ramane alta varianta decat marirea cotei unice si a TVA.Consecinta : nimeni nu-i va mai injura pe presedinte si pe Boc ci pe bietii pensionari si CC care ,,ne-au nenorocit” !
    Acum, evident, eu nu fac decat
    sa va repovestesc scenariul (el i-a spus strategie )pe care Cristoiu il ddea aseara la B1 ca avand un unic Autor :Basescu (si o spunea topit de admiratie)>Inutil sa va spun ca, cu multa duioasie, acestui excercitiu admirativ i s-a alaturat pronto si Radu Moraru 😉 .No ? Asa o fi? Mie mi se pare plauzibil.

    Loda

    25/06/2010 at 2:24 pm

    • Da` gaina care naste pui vii ce parerea are ? 😆

      Tzepelica

      25/06/2010 at 2:28 pm

      • Nu stiu, tu sa-mi spui ….

        Loda

        25/06/2010 at 2:44 pm

  79. Să vedem cine e mai tare: Curtea Constituţională şi Constituţia Romîniei sau Economia şi Curtea Constituţională a ei – legile economice?

    Ce zice Ioan Predescu sau ce spun legile cererii şi ofertei?

    gabhryel

    25/06/2010 at 2:24 pm

  80. Cetăţean,
    Predescu a scos din burtă o justificare a statutului privilegiaţilor cu robe. Judecătorul aflat în funcţie (până la pensionare) şi inamovibilitatea acestuia nu justifică regimul de privilegiat DUPĂ încetarea activităţii prin pensionare.

    Şi-apoi, procurorii nici nu au inamovibilitate, dar prin acestă scutire de calcul beneficiază de aceleaşi privilegii.

    Datorită unui astfel de tratament super-egal în faţa legii, în curând, avocaţii şi cei cu studii juridice din anturajul parlamentar (consilieri, băgători de seamă, transportatori de serviete) prin echivalarea vechimii în câmpul privilegiaţilor, vor intra în magistratură cu puţin timp înainte de pensionare, prin complicitatea CSM , pentru a prinde pensiile asiguratorii pe ultima sută de metri.

    Băşcăliosul

    25/06/2010 at 2:25 pm

    • sa ii ia dracu pe toti!

      Merci de raspuns! Pina nu vad motivarea nu stiu ce sa mai cred.

      Cetatean

      25/06/2010 at 2:38 pm

    • Mister B, ti-am pus o intrebare 😉

      Cetatean

      25/06/2010 at 2:56 pm

  81. Scuze…in locul primului „zambaret” puneti 8).

    Tzepelica

    25/06/2010 at 2:26 pm

  82. Am aflat în sfîrşit cine va scoate Romînia din criză: Constituţia Romîniei.

    Nu ne scot nici politicienii, nici economiştii, nici Guvernul şi nici BNR: ne scot 9 judecători ai Curţii Constituţionale.

    gabhryel

    25/06/2010 at 2:32 pm

  83. Eu zic să desfiinţăm Guvernul şi să-i lăsăm să guverneze cine şi guvernează de facto: judecătorii.

    Judecătorii care şi în instanţele ordinare şi-au mărit salariile şi pensiile.

    gabhryel

    25/06/2010 at 2:34 pm

    • Gabryel,
      Cu ce au furat, prin autohotărârile judecătoreşti, şi-au mărit venitul cumulat, luat ca bază de calcul la determinarea pensiei speciale, deci prin pensionare fură în continuare… până la adânci bătrâneţi.

      Băşcăliosul

      25/06/2010 at 2:41 pm

  84. Newsin: TVA – 24%, cota unică – nemodificată

    Şi eu cred la fel.

    gabhryel

    25/06/2010 at 2:36 pm

  85. @Aha

    Eu nu pot să comentez afirmația cu Bulgaria. Pot să comentez experiențe personale, și lucruri pe care le-am văzut.

    Forfetarul a închis firme pe care era foarte bine dacă statul le avea și azi. În principiu, sănătatea unei firme este dată de poziția sa față de „0”, pe balanța de profit/pierderi. Forfetarul este ca un gard suplimentar peste care trebuie să sari. Unii se mai împiedică, mai ales pe criză.

    Pot să vă explic pe îndelete și mârșăvia fiscului cu privire la necompensarea impozitelor plătite peste impozitul minim cu trimestrele în care nu se încasează și s-a plătit impozitul minim, ca să înțelegeți defapt că poți să ai inclusiv profit și să plătești peste minim, adică „your fair share”, dar din normele de aplicare statul să-ți ia din nou mai mult, adică tâlhărie pe față.

    Oricum, să știți că mutatul în Bulgaria e destul de ieftin (eu am investigat și a ieșit la aprox. 450 de euro pe an cheltuieli contabilitate + sediu, 10% impozit pe profit și 15% scoaterea dividendelor). Nu are legătură directă cu forfetarul dar aici e fiscalitatea generală: pentru cine are profit, cred că e eficient să înregistreze în Bulgaria.

    sym

    25/06/2010 at 2:42 pm

  86. Lucian Croitoru, pentru HotNews.ro: „Din pacate ne indreptam catre cresterea taxelor si a TVA, ceea ce va afecta si nivelul inflatiei”.
    Stie Lucian Croitoru ca prin inflatie scade puterea de cumparare a pensionarilor, carevasazica scade pensia? Lucian Croitoru incalca deci Constitutia? Pe cind arestarea, sa fie coleg cu DD?

    Aha

    25/06/2010 at 2:49 pm

  87. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7481613-ora-14-45-emil-boc-sustine-declaratie-presa.htm

    Premierul Emil Boc va sustine, vineri, la ora 14:45, o declaratie de presa, la finalul sedintei speciale de Guvern. Membrii Cabinetului s-au reunit de urgenta in urma deciziei CCR de a declara neconstitutionale prevederi din ambele legi de austeritate asupra carora Executivul si-a asumat raspunderea in Parlament.

    Creanga

    25/06/2010 at 2:51 pm

  88. Dacă măreşte TVA prea tare, guvernul se apropie de o mare minciună naţională, întrucât fuse vorba de operarea tăierii pensiilor cu 15% doar fiindcă lipseau circa 500 milioane euro.

    Băşcăliosul

    25/06/2010 at 2:53 pm

  89. Pronosticul meu – cota unică 19%, TVA 21%.

    sym

    25/06/2010 at 2:55 pm

  90. Eu am o nelamurire, Guvernul Boc conduce o filiala FMI sau Romania ? Oare nu e dator Boc sa anunte masurile si celor pe care ii conduce ? Apropos de transparenta si informatii de interes public. Sau sunt eu absurd ?

    Daca are deja pachetul de masuri pregatit, oare nu era acest lucru de natura a mai linisti cat de cat pietele financiare ?

    KingSnake

    25/06/2010 at 2:56 pm

    • Degeaba ia decizii nefinanțabile. E musai să fie și EU/FMI de acord, că ei dau banul.

      sym

      25/06/2010 at 3:00 pm

      • Asta o inteleg. Dar ce e secretomania asta ? E asa greu sa zici ” noi avem variantele astea a,b si c pe care le vom propune FMI si UE” ? E vreun secret de stat ? Sau e mai bine sa afle diversi pe surse si sa circule 100 de zvonuri ?

        KingSnake

        25/06/2010 at 3:03 pm

  91. Mister B, ti-am pus o intrebare!

    Cetatean

    25/06/2010 at 2:56 pm

    • Cetăţean,
      Pai, mi-ai mulţumit pentru răspuns.

      Băşcăliosul

      25/06/2010 at 2:59 pm

  92. Pe mail, mister B 🙂

    Cetatean

    25/06/2010 at 3:00 pm

    • Aaaa, încă nu am văzut. Mă uit acum.

      Băşcăliosul

      25/06/2010 at 3:03 pm

  93. Salut pe toata lumea in aceasta zi agitata! Nu stiu de ce va mirati, pentru ca nu este de mirare dupa ce am citit articolele lui Mr. B 🙄

    Am anticipat in postarea de ieri chestia cu pensiile si am stiut ca pana la urma vor fi si reduceri de salarii si taxe ca sa fie complet! 😦

    Theophyle

    25/06/2010 at 3:03 pm

    • Buna dimineata, Theophyle !

      Loda

      25/06/2010 at 3:06 pm

      • Saru’ mana Loda. O zi buna si tie 🙂

        Theophyle

        25/06/2010 at 3:12 pm

  94. Va invit sa continuati (daca doriti) dezbaterea in postarea urmatoare.

    Postare noua!

    Theophyle

    25/06/2010 at 3:04 pm

  95. Băşcăliosul

    La conferinţa de presă Boc tomai a spus că 15% din pensie însemna 1,5% din PIB.

    Deci nu 500.000 milioane de euro.

    gabhryel

    25/06/2010 at 3:09 pm

    • Gaby, 500 de milioane au lipsit de la bugetul de pensii!

      Theophyle

      25/06/2010 at 3:13 pm

      • Gabi, tin minte cu precizie cand Traian Basescu a justificat necesitatea taierii pensiilor pt diferenta de inca 500 mil.(cand a aparut prima data sa anunte masurile astea)

        Băşcăliosul

        25/06/2010 at 3:40 pm

        • eu am auzit cu urechile mele ce-a spus Boc azi: 1,3% din PIB

          gabhryel

          25/06/2010 at 3:44 pm

  96. Măi, oameni buni, la Curtea Constituţională judecă oameni nebuni.
    Suntem la discreţia unor nebuni.

    Cum poate spune Predescu că „pensia e un fenomen trecut”?

    Păi, toate pensiile se plătesc din BANII DE AZI, BANI CARE AZI NU AJUNG pentru simplul motiv că NU MAI SUNT BANI, ceea ce e un fenomen din PREZENT.

    gabhryel

    25/06/2010 at 3:43 pm

  97. […] Bună dimineata intr-o zi de vineri. Astazi vom avea la Bucuresti o minima termica de  13°C, si o maxima termica de  22°C. In cea mai mare parte noros, ploaie usoara, rece. Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO =  4.2311 RON (+0.0077 RON); 1 USD = 3. .4437 RON (+0.0068); 1 EURO = 1.2286 USD; (-0.0002). România este pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte nivelul încasărilor din taxe şi impozite raportat la PIB. Aparent, este un efect al cotei unic … Read More […]


Comentariile sunt închise.