Cănd nu se poate sire, nu se poate!

Am aflat cu disperare ca din cauza vestitului domn Pogea, pe care l-am blagoslovit pe acest blog de dimineata pana seara, nu numai pentru faptul ca a fost contabilul lui Videanu si ne-a aranjat impozitul forfetar, care bineinteles a contribuit la relansarea economiei prin “rarirea” ei, (ca tot erau multi) acum aflam ca ne-a aranjat maruntisul de platit anul asta, adica cei 10 miliarde de euro.    Simplu, dl Pogea nu a stiut exact ce sa faca cu “cartoful” fierbinte plasat de VaruJan, vasnicul poet-contabil, de aceasta data al lui Tariceanu, inainte de a fi fost  tradat de conu’ Patriciu gazaru’.

Transparenţa opacităţii

Da, stimati cititori, titlul este un oximoron.  Este un oximoron pentru ca viata cotidiana in Romania si sentimentul de siguranta reprezinta o contradicţie de termeni. De obicei, duminica nu trebuie sa fie o zi de furie, aceasta duminica nu poate fi una linistita. Am fost astazi informati de Presedinte ca Romania are de plata 10 mld euro pentru serviciul datoriei externe, datorii care au fost contractate in anii 2007 si 2008 si ca sa va fie si mai clar de ce trebuie sa ne diminuam cheltuielile bugetare – pentru a diminua creditele angajate, va pot spune, continua Presedintele, ca doar dobanzile de plata sunt peste 1,8 mld euro. Continua Presedintele si mentioneaza, ca asta ar insemna de peste 2 ori transa urmatoare de la FMI. Sursa.

Regele Mihai la Moscova

Domnia regelui sub regimul comunist –  (fragment istoric)

La 6 martie 1945, la presiunile ocupantului sovietic, Mihai a acceptat un guvern prosovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim-ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcţionat ca simplu şef de stat fără autoritate.

Între august 1945 şi ianuarie 1946, Mihai a încercat fără succes – prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală” – să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice şi americane, regele Mihai a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.