Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Sfârşitul iluziilor

Alegerile din Colegiul 19 Bucuresti ar putea sa insemne cateva lucruri importante care se petrec in zbuciumata societate in care traim. In primul rand poate fi un puternic vot de blam clasei politice  romanesti: prezenta la vot a fost cea mai slaba din istoria democratiei romanesti – doar 14,65% dintre alegatorii cu drept de vot s-au prezentat la urne.  Asta inseamna un mesaj politic de genul: “ne-am plictisit de voi, de promisiunile voastre pe care nu le indepliniti niciodata, de privilegiile, comisioanele  pe care vi le alocati, fara a face nimic pentru cei care v-au ales”. Mesajul acesta este extrem de periculos, lipseste foarte putin pana la cautarea omului forte, providential. Masele care-si pierd speranta intr-o clasa politica compusa din gargaragii pot alege optiuni mult mai nocive decat acesti gargaragii.

Al doilea mesaj politic este adresat PD-L: sunteti plini de capuse, baieti si fete, gasiti copacul si scarpinati-va de scoarta lui, altfel va rau de soarta voastra.  Intelegeti ca nu intotdeauna aparatul poate aduce voturile, intelegeti ca aveti nevoie de oameni noi si curati, fara trecutul fesenist contaminat de anii ’90 si fara afacerile si imbogatirile de pe urma jafului organizat de care a avut parte tara asta. Poate asa zisii grei ai partidului au contribuit la aducerea lui la putere, astazi insa il vor scufunda, s-au schimbat vremurile.

Al treilea mesaj este clar impotriva caricaturilor politice de genul Lilianei Minca, oamenii de carton s-au terminat, jocurile cu interpusi nu mai merg. PC, adica partidul caricatura, care se sustine prin aliante morganatice, vanzandu-si de multe ori televiziunea blenoragica la cel care plateste mai mult, a ajuns si el la capat de drum. Pur si simplu nu mai tine. Felix nu mai poate sta cocotat pe umerii lui Badea, Gadea si Ciutacu. Oamenii au inteles ca Antenele nu fac televiziune, ci fac politica si una de proasta calitate.    Asta-i viata, exista gravitatie, si tot ce a fost sus in clipa cand isi pierde greutatea ajunge la pamant, facandu-se tandari.

Sustinatorilor altor partide un sfat simplu: dati cu ei de pamant, asa cum facem si noi! Poate vom avea impreuna o clasa politica pentru care vom putea sa ramanem adversari pe principii, pe fond si nu pe forme.

Sa avei o zi buna!

P.S. Ilustratii de la maestrul Hultan.

90 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Neatza!

    Cetateanul este infierbantat
    Ca prea mult a asteptat
    Acum la analiza lucreaza
    In doua minute posteaza

    Creanga

    26/04/2010 at 10:37 am

  2. @Creanga, salut 🙂
    Fiecare cu felul lui de a analiza. Pe Blogary exista o analiza a lui Lazaroiu, merita citita 🙂

    http://blogary.ro/2010/04/cum-a-cistigat-teo/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+MadameBlogary+%28Madame+Blogary%29

    Theophyle

    26/04/2010 at 10:41 am

    • Salve prietene!
      Am analizat si eu in versuri. Cetateanul intarzie, acus intra pe felie.

      Creanga

      26/04/2010 at 10:50 am

  3. PC nu poate face alianţe morganatice cu nimeni

    pentru că nici el, nici PSD sau PNL n-au nimic nobil în ele

    gabhryel

    26/04/2010 at 10:42 am

    • gabhryel, Buna Dimineata 🙂
      Cand baietii aia si suporterii lor vor intelege cum se face politica adevarata, poate vor avea o sansa. Deocamdata ai rostit un mare adevar. PC este un partid mort! Slava Domnului 😆

      Theophyle

      26/04/2010 at 10:48 am

  4. Sfarsit de iluzii
    Dupa atatea betii
    Cu apa rece s-au imbatat
    Lumea de ei s-a saturat
    Asta e primul mesaj
    Pentru oameni de placaj
    2, PDL ul este infestat
    De baroni ce au furat
    3 romanu-i satul de caricaturi
    Ce din bot tot fac figuri
    Le-a cazut greu la stomac
    Maimutza far’ de copac
    Baba a tras la mitraliera
    Noi am tras in blogosfera
    Un fleac, am ciuruit-o
    In bila 49 am lovit-o
    Frati romani! sa fim uniti!
    S-ajungem mai fericiti

    Creanga

    26/04/2010 at 10:47 am

  5. Buna dimineata, prieteni 

    Aseara am promis o mica analiza a victoriei lui Teo Trandafir in fief-ul lui Piedone, revin deci astazi pentru a-mi indeplini promisiunea. Probabil ca vor fi multe analize in zilele urmatoare, mult mai bune ca aceasta. Din partea mea insa, lucrurile se vad ca din partea unui simplu cetatean [Anunt ca inca nu am citit decit analiza lui TOG, si nu am aviut timp sa il citesc pe lazaroiu, deci ceea ce scriu este doar parerea personala]

    Victoria lui Teo are doua tipuri de consecinte:

    – cele interne PDL-ului, in orizontul Conventiei de la jumatatea lui iulie.
    – cele care privesc scena politica romaneasca, recte viitoarele alegeri din 2012

    Distinctia aceasta este mai mult metodologica, pentru ca cele doua tipuri de consecinte sunt strins legate. De aceea le voi prezenta impreuna, insa trebuie avuta intotdeauna faptul ca o consecinte « interna » a PDL consecinte « externe » (datorita faptului ca PDl se afla la guvernare si pentru ca poate impune un trend politic) si invers (modul in care electoratul raspunde la manevrele politice ale PDL valideaza sau invalideaza strategia aleasa de acesta).

    Mai intii, contextul :

    1. In primul rind, trebuie ramarcata particularitatea acestor alegeri de ieri. A spus-o Preda aseara la Realitatea : era singurul colegiu din Roamania in care senatorul, deputatul si primarul apartineau aceluiasi partid, PC. Era fieful blindat al PC (atit politic, cit si din punct de vedere al profilului alegatorului). Ceea ce insemna ca aparatul de partid si pivotul central, primarul, erau decisive. In mod normal, PDL trebuia sa piarda, nu exista nici un argument pentru care ar fi putut cistiga. Colegiile inca sunt structurate, data fiind tineretea VU la noi, in jurul unui baronet local (recte primarul).

    2. In al doilea rind, a fost cea mai slaba prezenta la alegeri din 1832 incoace, tot Preda a spus-o. In conditii de prezenta slaba, aparatul de partid devine si mai important, pentru ca probabilitatea ca nehotaritii sa voteze este infima. Orice vot conteaza la o prezenta de 14,65%.

    3. In al treilea rind, partidele au avut o luna intre afisarea candidatilor si vot si doua saptamini de campanie. Nu se pune la punct o structura de teritoriu intr-o luna, mai ales intr-un fief dusman si nici nu se mobilizeaza nehotariti in 2 saptamini. Teza mobilizarii structurii din teritoriu a PDL nu tine.

    4. PDL, partidul de guvernare, se afla intr-o pozitie ingrata, erodindu-se vizibil si neputind marca puncte nici macar in ochii celor mai infocati suporteri, darmite in ochii celor mai mari dusmani electorali. Structura electorala a a colegiului predispune la polarizari puternice ( majoritar negative : Jos Boc ! Huo PDL !), pentru a crede ca in doua saptamini se poate inversa un tren general de la nivelul tarii. Colegiul nu e un « swing colege » american, in care diferenta e facuta la nuanta, ci un colegiu puternic rosu (sau maro-PC, depinde cum privesti). Colegiul era un loc potrivit sa isi rupa gitul orice membru PDL.

    Prin urmare, tactica aleasa de nucleul dur al PDL a fost : nu ne bagam, ii lasam pe fraierii de Preda si Lazaroiu sa isi rupa gitul. Va fi inca o dovada ca pot vorbi oricit pe bloguri, partidul aduce voturi (Blaga) si ca una e politica de Tv, alta este activarea oamenilor din teritoriu. Practic, greii BVB nu au ales nici o tactica, ci s-au spalat pe miini, convinsi ca oricum luni dimineata il vor lua iar la 11 metri pe Prda, spunindu-i : « you suck more then I do ! » si « de acum inainte, ciocul mic, baietii grei face legea ! ».

    Cetatean

    26/04/2010 at 10:47 am

    • @Cetatea, Buna Dimineata 🙂
      de acord cu ambele analize 🙂

      Theophyle

      26/04/2010 at 10:50 am

  6. Si totusi, Teo Trandafir a cistigat cu un scor de 53% la 46%.

    Cum a fost posibil ? Gratie tacticii urmatoare :

    – alegerea unui candidat cunoscut de electorat, dar din afara PDL. Acest lucru inseamna urmatoarele :

    a. Candidatul Teo nu a pierdut timp pentru prezentarea sa personala. A trecut direct la subiect. Teo a ales sa nu dezbata cu Minca, deoarace, a zis Preda, ar fi facut-o cunoscuta, fiindca PC, sigur pe masinaria electorala a lui Piedine, a impus o tipa de la Centru (modelul clasic de alegere facuta de partide, care arata supravietuirea mentalitatii aelegerilor pe lista : orice vine cu recomandarea Centrului sau a potentatului local, e ales).

    b. Teo a facut micro-management : a cobirit in strada, a discutat cu oamenii. Disuctat inseamna realmente discutat, iar nu impartit pliante si sacose. Micro-managementul a fost cheia, pentru ca ai alte sanse de a scapa de polarizarea de tip « candidatul partidului de guvernare, huo ! vs candidatul omului nostru, ura ! » decit daca arati electoratului ca nu esti monstrul cu coarne sau porcul cu chip de om (au existat afise din astea) zugravit de oamenii lui Piedone. Micro-managementul insemana luxatii la mina din cauza stringerilor de miini si papuci rupti din cauza strazilor batute. Inseamna si riscul de flegme in obraz, dar si pupaturi de la electorat.

    c. Teo s-a distantat de partid : este independenta si a ales alte culori. Comportamentul sau de candidat relativ independent, natural, care a afirmat clar ca nu va face politica partidului, ci a oamenilor, a contribuit la distrugerea polarizarii. Mai mult, Teo s-a legitimat ca self-made woman, care nu a tinut trena partidului sau unui greu.

    d. Teo a avut o cauza personala reala, anume copii sarmani, cauza reala pentru ca ea insasi a adoptat o fetita orfana. Teo a introdus si un amendament la Legea Educatiei pe aceasta tema, dovada ca isi ia cauza in sertios, si nu e doar o cauza pasagera. Minca a promis marirea pensiilor, mentinerea virstei de pensionare pentru femei la 60 de ani, plimbari cu barca la Venetia pentru pensionari, cirstei fripti si ciini cu colaci in coada. Teo nu s-a legitimat de la un potentat local, ci de la sine insasi si de la electorat.

    Poate ca mai sunt si alte cauze, insa astea imi par importante. Urmeaza consecintele.

    Cetatean

    26/04/2010 at 10:48 am

  7. un lucru este sigur s-a aranjat „mezamplasul” pentru congresul PDL de la vara 😆

    Theophyle

    26/04/2010 at 10:52 am

  8. Salut Theophyle,
    salut prieteni.

    Theophyle, Cetatean, excelente analize. Ce ar mai fi de spus? Poate ca la intalnirea cu Basescu de azi, acesta nu se va abtine sa nu dea cateva bobarnace. In stilul caracteristic.

    Mai trebuie, cred eu, si recunoscut celor doi strategi de campanie, Preda si Lazaroiu, cei care au acceptat nota discordanta, independenta a lui Teo si si-au dat examenul si la proba practica a aducerii de voturi si parlamentari pentru partid.

    Si inca ceva: schimbarea unui vot in defavoarea PC in favoarea PDL (madam Popa cu Teo Trandafir) este mai bine sa se faca democratic decat prin migratie politica. Aceasta din urma ar trebui interzisa prin lege.

    Andrei

    26/04/2010 at 11:05 am

  9. Cetatean,

    Foarte bine analizat. Citesc din ce in ce mai putin ziarele, am aici analize de calitate. Ieri l-am detectat pe Iulian Leca pe ziare.com dupa titlu si prima propozitie, nu a mai fost nevoie sa continui. Pe evz au niste articole de te crucesti, nu au nici un fel de substanta, vorbe amestecate si un titlu mai ciudat pentru a atrage cititorii. Cred ca esti mult peste asa zisii ziaristi, tine aproape, o sa vina lumea sa te citeasca aici.

    Creanga

    26/04/2010 at 11:07 am

    • Creanga, multumesc frumos. Eu sunt doar un amator.

      Cetatean

      26/04/2010 at 11:13 am

      • Daca tu esti amator
        Atunci eu sunt un chior
        Tu analizezi din placere
        Si esti cam modest mai vere
        Altii stau cu gura cascata
        Informatia este preluata
        O prelucreaza nitel
        Si spune ca este el
        Asa ca ochii in patru!
        Ca citeste necuratu

        Creanga

        26/04/2010 at 11:21 am

        • Creanga, Dusmanul vegheaza,
          Politeieni supravegheaza,
          Insa daca tot el sta pitit,
          Sa-i dam noi ceva de citit!
          Niste analize, mintenas,
          Pentru colegiile din oras
          Sa vada cum se tine-un blog
          Aici, la Teo, sau la TOG:
          nu cu dolari sau euroi,
          Ci doar cu oamenii ca noi
          Care nu vor o punga plina,
          Ei vor doar putina lumina!

          Cetatean

          26/04/2010 at 11:33 am

  10. …recunoscut rolul celor doi strategi…
    Scuze 🙂

    Andrei

    26/04/2010 at 11:07 am

  11. Consecintele :

    1. In primul rind, Teo este dovada ca omul poate bate aparatul de partid, si nu oriunde, ci chiar in cel mai dur fief al adversarului. Trebuie respectate minim conditiile de mai sus. BVB au primit cea mai dura lectie (nu o vor recunoaste, insa altcineva va trage concluziile). Asta va avea consecinte pe care partidele inca nu le recunosc.

    2. In al doilea rind, PDL arata ca nu a avut resurse interne. Problema nu e ca « au gasit-o bine pe Teo », ci ca nu au gasit pe nimeni din partid. Daca punem in comparatie cu cazul HonPrig, asta arata ca BVB au inghetat partidul, bazindu-se pe aparatul d epartid si dovedind ca nu vad alegerile decit ca o ocazie de turare la maxim a motoarelor partidului, iar nu ca o confruntare cu consecinte pe termen lung (4 ani). HonPrig vs Teo este simbolul a doua strategii de partid : cistigarea la minim un vot distanta si declansdarea petrecerii (BVB) vs cistigarea unei batalii pentru a pregati altele (Basescu).

    3. In al treilea rind, legat de partid si de resursele lui pe termen lung (Cati Andronescu repeta ca un papagal aseara ca PDl a avut mai multe resurse. Aiurea !) :

    comentariul lui @razvan, pe blogul lui TOG : « mai adaug un motiv pt care e o victorie f. importanta: e certificatul de deces al binomului primar-loc garantat in parlament, inventat de marean si preluat de piedone s-a demonstrat ca, chiar si in conditii unei legi electorale strambe, oamenii voteaza persoana, nu sacosa nu mai exista colegii sigure, nu mai exista locuri garantate, fiecare mandat parlamentar e o lupta in sine ».

    Asta arata ca partidele au atins limita maxima a folosirii modelului Piedone-Vanghelie, si ca trebuie cu disperare sa atraga resurse din afara. Asta deocamdata nu este inteles decit de Basescu si alti citiva si este inca un argument pentru reformarea dura a clasei politice. Or, resursele nu se pot atrage decit garantind celor din afara care vor sa candideze ca partidele se pot deschide celor din afara si ca legea electorala nu va strivi eventualii independenti. Aici avem si decizia CCR in cazul Cernea.

    4. In al patrulea rind, Basescu va prelua friiele in PDL, deoarece profesorul Preda a fost in stare sa le administreze greilor PDL o lectie dura. Preda a dovedit ca poate face politica reala, si inca la nivel inalt. Sigur, nu este doar meritul lui, insa a dovedit ca aparatul de partid pastorit de BVB a atins o limita de netrecut. Promoturul discursul reformist in PDL are cu ce se lauda iar bolsevizarea partidului nu mai este doar o vorba in vint. S-a dovedit ca omul impus de la Centru (Honprig) este o strategie perdanta, iar cel impus in mod stiintific, dupa studii de piata, are succes.

    5. Nu in ultimul rind, Teo a aratat ca se poate cistiga, chiar in lipsa pungilor cu pomana si a aparatului de partid, mai ales intr-un fief strain, daca esti un candidat onest, cu un proiect punctual, si care esti franc cu electoratul. Mesajul e clar : baieti, vremea sloganelor a trecut, a sosit vremea contactelor reale cu electoratul, si a prouectelor reale (chiar si mici, dar reale).

    Cetatean

    26/04/2010 at 11:07 am

  12. …recunoscut meritul celor doi strategi…
    Scuze 🙂

    Andrei

    26/04/2010 at 11:07 am

  13. Prieteni, multumesc pentru aprecieri :-). Atit am putut, Lazaroiu sigur analizeaza mai bine, am sa il citesc si eu.

    Cetatean

    26/04/2010 at 11:08 am

    • @Cetatean, nu intotdeuna informatia detaliata conteaza, si puterea de analiza conteaza. Tu comentezi la fel de bine, poate si mai bine 🙂

      Theophyle

      26/04/2010 at 11:13 am

      • Theophyle, nici chiar asa…

        Comentez si eu dupa cum, vine muza 🙂 Uneori vine, alteori nu…

        Cetatean

        26/04/2010 at 11:24 am

  14. […] afla mai mult: Sfârşitul iluziilor […]

  15. Dincolo de analizele pertinente sta totusi faptul ca diferenta de valoare dintre Teo si Lilly era evidenta, incepand cu popularitate, caracter, intentii, modul casigarii venitului personal, discurs, gestica, …

    Felicitari Teo!

    Andrei

    26/04/2010 at 11:14 am

  16. Cetatene esti al naibii de bun si analitic. Imi place cum ai pus problema. Si eu cred ca e cimiteroza BVB-ului.

    Turnofftheglory

    26/04/2010 at 11:15 am

    • TOG, ai aruncat pastila azi dimineata, pe blogul tau, asa ca am luat dopamina citindu-te si apoi am purces la analiza 😉

      Cetatean

      26/04/2010 at 11:20 am

  17. wishfull thinking.
    analiza lui cetatean mi se pare incorecta.
    porneste de la ceva atipic, punctual si trage concluzii la nivel national.
    a luat in calcul acest exemplu si a uitat nenumarate altele care ii contrazic teoria. si nu e vorba de ce s-a petrecut la ’48 ci de ce-a petrecut in 2008 toamna si la alegerile prezidentiale din 2009.
    nu a luat in calcul indolenta absoluta a electoratului. nu a luat in calcul notorietatea deosebita a lui teo. obtinuta pe baza de show-uri de o calitate indoielnica si nu pe cine stie ce merite personale.
    daca in locul lui Teo venea vreun profesor de la Standford cred ca pierdea la scor.
    asta ca sa vorbim de candidati onesti, cu proiecte punctuale si franc cu electoratul.
    probleme sunt mult mai grave.
    si cred lehamitea colectiva, bine exprimata prin procentul catastrofal de prezenta, este factorul cel mai pregnant al acestor alegeri.
    la o astfel de prezenta e posibil ca Adrian Copilul Minune si Vali Salam sa castige in colegiul universitar din Timisoara.
    si o sa discutam meritele strategului Vanghelie, probabil.
    sa nu fiu gresit inteles. cinste echipei lui Teo.
    a porni insa de aici si a trage concluziile pe care le-a tras Cetatean e o cale lunga.
    PS. si nu ma bateti la cap cu tripleta BVB ca nu sunt fanul lor.

    estu

    26/04/2010 at 11:25 am

    • Asa si tu poti gresi. Si de unde pana unde fani BVB aici? Cred ca ai incurcat blogul.

      Creanga

      26/04/2010 at 11:32 am

      • ai incurcat tu. nu am zis ca e vreun fan BVB pe aici. vroiam sa nu fiu eu acuzat ca as fi vreun fan al lor ptr ca nu pricep implicatiile planetare ale maretei victorii de ieri.

        estu

        26/04/2010 at 11:38 am

    • Estu, analiza mea e factuala. Tu propui un model de analzia virtuala, nevalidata de realitate: „la o astfel de prezenta e posibil ca Adrian Copilul Minune si Vali Salam sa castige in colegiul universitar din Timisoara.

      Cind se va intimpla ce spui tu, modelul propus de mine se va dovedi in mod clar caduc.

      Cetatean

      26/04/2010 at 11:35 am

      • catusi de putin. contra-exemplu. ia vezi unde a candidat predoiu, ministrul justitiei, si in fata cui a pierdut.
        notorietatea la noi e data mai mult de TV sau de pungile cu faina.

        estu

        26/04/2010 at 11:41 am

    • Salut Estule,
      1. Analiza este punctuala: face referire la oameni, date si fapte;
      2. O analiza nu este o teorie
      3. A luat in calcul indolenta electoratului atunci cand s-a vorbit de prezenta la vot. Mai departe, cine a votat si cu cine este dreptul lui democratic si trebuie respectat
      4. Daca in locul lui Teo venea un profesor de la Statfor? Pai asta si spune Cetatean: s-a facut o analiza a candidatului inainte de desemnarea lui, ceea ce a aratat ca analiza a fost buna
      5. Lehamitea a fost discutata si este fata de intreaga clasa politica si ruptura fata de interesul national.
      6. Vali Minune si Adi Salam pot castiga daca sunt garantati Vanghelie, acolo unde el o poate face. La Timisoara ma indoiesc.

      Andrei

      26/04/2010 at 11:37 am

      • ia vezi ce scor a obtinut Vadim in zonele universitare din timisoara in 2000.

        estu

        26/04/2010 at 11:39 am

        • Daca la tot ce-am scris raspunsul este Vadim, e OK! Ai dreptate. 😦

          Andrei

          26/04/2010 at 12:03 pm

        • Daca la tot ce-am scris raspunsul este Vadim, e OK! Ai dreptate amice. 😦

          Andrei

          26/04/2010 at 12:04 pm

        • Multumesc. Stiam ca sunt minunat. 🙂

          Andrei

          26/04/2010 at 12:14 pm

      • da, raspunsul e Vadim.exact asta am vrut sa spun! minunata concluzie ai tras! felicitari!

        estu

        26/04/2010 at 12:08 pm

    • @restule
      Ptiu…sa nu te deochi…
      Parca as fi scris eu comentariul asta.

      plano10

      27/04/2010 at 12:10 am

  18. @estu, salut 🙂
    am luat cunostinta de parerea ta 😆
    Cred ca tu minimalizezi efectul, poate neavand incredere in faculatile mentale ale oamenilor. Exact antipodul si poate felul in care ne privesc pe noi politicieni. Gresit, prieten Estu. Gresit! 🙄

    Theophyle

    26/04/2010 at 11:34 am

    • nu, nu am incredere. si parerea asta imi este intarita zi de zi. voi sunteti o oaza de normalitate intr-un ocean de absurditate. nu invers.

      estu

      26/04/2010 at 11:43 am

      • Estule sti cum te lupti cu mlashtina? In fiecare zi plantezi un arbore de Eucalipt. Cu desertul sti? In fiecare zi un arbust. Asta e prietene, incet, plantam in fiecare zi. Nu numai pe blog, in viata reala in ceea ce facem fiecare in viata zinica.

        Apropo, ce au votat „liberali tai”, ai reusit? Daca ai reusit ai plantat un Eucalipt, daca nu cel putin un arbust! 😆

        Theophyle

        26/04/2010 at 11:49 am

        • care liberalii mei?

          estu

          26/04/2010 at 11:52 am

        • aia pe care ai vrut sa-i convingi vineri sau sambata sa nu voteze cu lili-loterie 🙂

          Theophyle

          26/04/2010 at 11:57 am

  19. Va parasesc putin, am ceva treaba, ne citim mai incolo, dupa posibilitati! 🙂

    Cetatean

    26/04/2010 at 11:38 am

    • @cetatean, nu plecam nicaieri 😆

      Theophyle

      26/04/2010 at 11:50 am

    • sa-i fie de bine 😆 probabil a primit un ordin de la Patriciu 🙂

      Theophyle

      26/04/2010 at 11:57 am

    • cred ca Antonescu e inflacarat de scorul bun obtinut la Valcea si in sectorul 19.
      in plus a obtinut 20%, ce la mai mare procent al unui candidat PNL. deci nu poate gresi in actiunile sale, clar!

      estu

      26/04/2010 at 12:02 pm

  20. theophylle> ei na! aia imi intaresc convigerea de care vorbeam. sunt imuni la logica, bun simt, date si fapte.
    au votat cu Minca.
    aia voteaza cu Hitler sau cu Stalin ca sa ne scape de dictatura lui Basescu.

    estu

    26/04/2010 at 12:00 pm

    • atunci ai plantat un arbust. Le-ai dat faptele, ei au continuat sa dea cu capul de pereti pana vor intelege ca de fapt, este capul lor 😆

      Theophyle

      26/04/2010 at 12:10 pm

      • pai nici nu-mi propusesem sa le schimb opinia. doar i-am informat. asa ca au votat in deplinatate cunostinta de cauza. mi-am facut datoria.
        incetul cu incetul informatiile astea se aduna si la un moment dat isi vor face efectul inclusiv in capul lor sec.
        exact ce spuneai tu cu arbustii.
        sunt perfect de acord cu tine.

        estu

        26/04/2010 at 12:24 pm

  21. salutare

    legat de Teo: e indiscutabil ca a venit cu un bagaj de notorietate si de simpatie pe care politicienii obisnuiti nu le au
    ce trebuie invatat din asta: actualii parlamentari trebuie sa se faca cunoscuti prin initiative reale pe toata durata mandatului, nu doar cu o luna inainte de alegeri, iar potentialii candidati sa faca acelasi lucru; oamenii nu trebuie sa voteze un necunoscut, ci o persoana reala cu un track record verificabil; brandul personal inlocuieste brandul de partid, asta inseamna uninominal

    razvan

    26/04/2010 at 12:02 pm

    • @razvan, salut 🙂
      adevarat asa se construieste un candidat la ununominal. Ori aduci notorietatea de „acasa” ori o construiesti in timp. Chiar asa!

      Theophyle

      26/04/2010 at 12:09 pm

  22. uite o atitudine OK. bravo Voinescu. si rusine celor ce au facut incropeala aia de proiect.
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7169438-audio-sever-voinescu-pdl-constitutia-trebuie-modificata-radical-nu-carpita.htm

    estu

    26/04/2010 at 12:10 pm

    • Estu,
      Permite-mi să-ţi spun că şi eu sunt foarte de acord, dar… total împotrivă. Da, asta-i unul din marile motive de contradicţie pe faţă:
      Ideea e excelentă la nivelul vorbelor, dar orice încercare de a o pune în aplicare înseamnă o şansă în plus pentru a rămâne totul la stadiul admirabil de gargară.
      Parlamentarii PSD şi PNL (nici UDMR-iştii nu se simt mai bine)abia aşteaptă să se apuce de o astfel de treabă mai lungă, ca s-o facă şi mai lată.
      Cu cât modificările importante se întrunesc într-un număr mai mic de articole ale legii de revizuire, cu atât le scade gama pretextelor de lungit boala până se trece pârleazul… anului 2012.
      Cu cât vor avea mai mult de lucru, ne vor lucra.
      Nu trebuie să ne descurajăm, însă, ne vom alege cu o gargară pe cinste. Risc să mă repet: Cinste nouă!

      Băşcăliosul

      26/04/2010 at 12:29 pm

      • vorba rabinului. si tu ai dreptate.

        estu

        26/04/2010 at 12:35 pm

      • Mr. B.
        De accord, Voinescu greseste. Exact asa l-au „facut” baietii lui Milica C. l-au ingropat in hartii. Cu Baselu nu a mers 🙂 Pe vas nu merge gargara, acolo s-au faci treaba repede sau te scufunzi 😆

        Bineinteles ca Boc a fost prost, in primul rand pentru ca nu a CITIT inainte de a inainta proiectul pentru a inlatura prostiile cut&paste 🙂

        Restul cum trebuie „simplu” pe drum mai pui la deseaga 🙂

        Theophyle

        26/04/2010 at 12:35 pm

        • Theophyle,
          Întocmai. Mă deranjează perspectiva funcţionării unei ideii proaste: şi dacă e o nouă emanaţie a consensului, în care se bagă şi PDL ca musca-n lapte şi miere pentru fraieri ca noi, ce mai zicem?

          Băşcăliosul

          26/04/2010 at 12:45 pm

        • unei „idei” proaste

          Băşcăliosul

          26/04/2010 at 12:45 pm

        • Intre noi fie vorba 😆 cred ca la Cotroceni au gasit formula – sa-i tina pe baietii de la partid intr-un sah permanent, fara sa le dea mat, insa. Deocamdata 😉

          Theophyle

          26/04/2010 at 12:53 pm

        • Theophyle,
          Ai zis-o pe-aia dreaptă. Eu doar am încercat să fiu un pic mai politicos.

          Băşcăliosul

          26/04/2010 at 1:00 pm

        • Imi asum prerogativa de a fi nepoliticos 🙂

          Theophyle

          26/04/2010 at 1:06 pm

  23. Salutare la toată lumea!
    Chiar dacă simt prea frecvent impulsul de a-mi exprima aprecierile pentru postările lui Theophzle şi Cetăţean, le evit pe cât posibil, pentru a nu fi interpretat cu suspiciune sau acuzat de spirit de gaşcă. Dacă tot condamnăm găştile, mă gândeam la o faptă bună: să nu las loc de vreo contradicţie. Dacă veţi considera că interpretarea mea e greşită, voi înţelege… că nu sunteţi băieţi de gaşcă.

    Am remarcat la Sebastian Lăzăroiu una din explicaţiile sale pentru reuşita lui Teo.
    *S-a asociat în campanie cu oameni din PDL perceputi ca „disidenti”.*

    1. Îmi place cum îmi sună :
    -Ai văzut ce se întâmplă când ştii cu cine să te asociezi?
    -Ai grjă cu cine te asociezi!
    -Înţelege măcar cu cine să nu te asociezi!

    2. Într-o ultimă interpretare :
    -Spune-mi cu cine te asociezi, ca să-ţi spun ce perspective ai !

    3. Într-o concluzie:
    Diferenţa dintre vorbe şi fapte e ceea ce rămâne de apreciat la omul vorbelor când acesta nu-i totuna cu iluzionistul de serviciu, adică omul-gargară. Când e, asta e: nimic nu e! Adică e numai gargara, dar asta nu-i altceva decât nimic. Nu-i nimic, altădată vei şti ce ai de făcut… pentru a lasa în urma ta o faptă: ascunde-te cu tot cu gargară, să nu te audă nimeni! Dacă nici nu te mai vede lumea, meriţi să fii apreciat pentru că în acest fel ai făcut- în sfârşit!- o faptă bună!

    PS: Asta-i bună! Ţi-ai găsit. Am vrut să dau un exemplu de faptă bună şi a ieşit tot o gargară.

    Băşcăliosul

    26/04/2010 at 12:11 pm

    • Salut Mr. B. 🙂

      Cinice dar interesante observatii. Pana la urma si „lupta politica” este o lupta. Fiecare cu „shperaclul” lui, unii vin cu cheia alti isi fac un shperaclu.

      Important este sa sti cum deschizi usa si ca oamenii sa inteleaga cine a deschis-o. In consecinta Basescu le-a tras-o inca o data 🙂

      Theophyle

      26/04/2010 at 12:30 pm

      • Salut, Theophile!
        Da, asta e ideea.
        Am vrut să-i cuprind cam pe toţi în interpretarea unei situaţii de fapt-rezultatul concret în colegiul 19, mai mult decât lăudabil- în contextul de până acum al unei lipse de probe pentru susţinerea unor strategii viabile pentru un viitor PDL, aşa cum ni-l dorim mulţi dintre noi.

        Băşcăliosul

        26/04/2010 at 12:38 pm

        • La pct. 3 m-am adresat direct iluzioniştilor leprezentativi: retragerea i-ar scăpa de gargară şi de adâncirea în propria lor neputinţă, iar o asemenea faptă bună ar lăsa în urmă şi iluzia utilităţii din perioada lor de glorie… epuizabilă. Cine riscă să persiste în gargară, se va dovedi de o iresponsabilitate inepuizabilă.
          Mai pe româneşte:
          -Scuteşte-ne de prezenţa gargarisimă , că nu mai ţine!

          Băşcăliosul

          26/04/2010 at 2:45 pm

  24. Pentru interesati pe Politea Digest stirile zilnice in Engleza, inclusiv un articol foartye bun despre cum lucreaza justitia la ei, in legatura cu scandalul
    Goldman&Sachs 🙂

    http://politeadigest.wordpress.com/2010/04/26/daily-news-%e2%80%93-april-23th/

    Theophyle

    26/04/2010 at 12:26 pm

  25. […] from: Sfârşitul iluziilor This entry is filed under Romania – Blogs, Theo-Phyl. You can follow any responses to this entry […]

  26. Buna ziua tuturor…
    Succesul de ieri a fost asigurat in primul rand de faptul ca dl Lazaroiu & co au recomandat candidatul pe care si l-ar fi dorit alegatorii din colegiul 19. Ce ar fi vrut „partidu'” nu a avut nici o relevanta. Frumoasa lectie pentru partid.
    @Bascalios, salutari catelului. Superba intamplare. In momentul asta am 3 pisici maidaneze. Fiecare m-a rugat sa o adopt intr-un fel unic.

    Diana

    26/04/2010 at 12:43 pm

    • @Diana, Buna Ziua 🙂
      au meritat sa castige si partidu’ a meritat „degetul” 🙂

      Theophyle

      26/04/2010 at 12:46 pm

    • Diana, mulţumesc!
      Am povestit cu mai mult timp în urmă o altă întâmplare reală din viaţa mea, cu un motan al vecinilor unei mătuşi de-a mea. Prin escaladare şi iuţeală de lăbuţă, răsucea mânerul sferic-metalic al uşii şi ieşea din cameră. Până să descopăr explicaţia, aveam un dosar X cu acte în regulă.

      Băşcăliosul

      26/04/2010 at 12:53 pm

  27. 🙂
    Ziua buna @all Theophyle
    Asistam la un dialog,martor involuntar fiind 😉 .Tatal daduse pe mana copilului mai mic masina ca sa vada cum se descurca.Era convins ca e toba de teorie,atat de mult isi repetase miscarile incat si in vis s-ar descurca.Atata doar ca inca n-a pus mana pe volan.Si pe un drum laturalnic,practic necirculat,s-a ivit o situatie care parea fara iesire.In acea situatie,povestea tatal,sigur baietii mei mari s-ar fi pierdut ca ii stiu cum ar reactiona,poate si eu.Baiatul mic insa nu numai ca s-a descurcat admirabil dar deja isi dorea mai mult decat putea masina asta.Vroia o masina mai cool desi nici macar n-avea carnet.
    Daca ar fi sa judec in paradigma asta n-ar trebui sa-i acord lui Teo & comp. un merit mai mare decat e de fapt.Ceva de genul,mai noi ne-am rupt gatul cu jucaria asta ,ia sa va vedem pe voi cum veti pati la fel, ca tot suntem la faza cu jucarii.Cand trecem la chestiuni serioase insa….
    Se pare ca n-a fost asa.Valoarea de exemplu generator de curent de forta si amperaj inalt risca sa strapunga izolatia cablurilor invechite si roase de soricei si sa curenteze pe la subtziori.Mai ales ca la dinam se pedaleaza cu forta proaspata dar si cu vant din pupa.•

    mircea

    26/04/2010 at 12:46 pm

    • @Mircea salut 🙂
      am sa incep de la sfarsit la inceput. Vant la pupa este o urare pentru veliere, pentru un vas greu, sa zicem petrolier poate fi extrem de problematic 😆

      Teo, si-a facut treaba si a interpretat rolul pe care l-a avut, castigand. Restu este politica intre cotroceni si greii partidului, care pe limba noastra populara si-au luatat-o. 🙂

      Theophyle

      26/04/2010 at 12:49 pm

      • 🙂
        Buna Theophyle
        Recunosc,nu le am pe astea cu velele 😆
        Ma bucur mult pentru Teo,dar si pentru implicatiile care rezulta de aici.

        mircea

        26/04/2010 at 1:01 pm

  28. Pentru ca electoratul social-democrat si cel liberal au facut noncombat la alegerile de ieri, si nu numai, ar trebui ca si PSD si PNL sa ia o pauza in Parlament si sa-i lase pe portocalii, pe tradatori si pe udemeristi sa dea orice lege le trece prin minte… intru pedepsirea noastra a tuturor, portocalii, neportocalii si nesimtiti.
    Numai sa se indure sa nu ne limiteze drepturile fundamentale.
    Poate asa se trezeste si cetateanu` turmentat!

    plano10

    26/04/2010 at 1:06 pm

    • @plano, dupa cum vezi. Postezi civilizat intri, incepi cu lozinci si injurii stai pe bara 🙂

      Theophyle

      26/04/2010 at 1:25 pm

      • Robert Horvath ii posteaza pe blog, e clar de prin curtea de la 9. :).

        richard

        26/04/2010 at 1:37 pm

        • richard, am inteles 😆
          Nebunul ala mai traieste?

          Theophyle

          26/04/2010 at 1:38 pm

  29. Pai vad ca da.Tinta lui predilecta era/este Patapievici si ICR cu poneiul roz.Presupun ca stii scandalul.

    richard

    26/04/2010 at 1:46 pm

    • @richard, deoarece sunt si newyorkez, cunosc bine „sufletele moarte” ale romanilor de pe acele melaguri 🙂
      Mare parte din ei ramasite uitate ale securitatii lui ceasca 🙂
      Multi dintre ei au devenit anecdote si pentru baietii de la FBI, care trebuiau sa aiba „grija” de ei. 🙂 Saracii si ei au iesit la pensie.

      Theophyle

      26/04/2010 at 1:51 pm

  30. La naiba, Horvath e un mega troll. Smapeaza in draci unde este lasat sa isi puna „problemele”.
    Intorcandum-ma la colegiul 19, am vorbit de Teo, de Cristian Preda, de Lazaroiu, de revenirea delicata a Monei Musca. Ne scapa un lucru esential, Lili Ghervasiuc si calapodul la care s-au construit acesti Becali ce ne invadeaza spatiul public. Oameni ce ar trebui sa isi vada de mahala nu de politica la varf.

    Turnofftheglory

    26/04/2010 at 1:54 pm

    • TOG,
      Le lipseşte simţul retragerii şi nu văd altă cale decât să primească o mână de ajutor (sau de ajutooor!)
      Poate li s-ar potrivi principiul retragerii sportive:în plină glorie. Le dăm şi noi- la schimb echitabil-ceea ce li se cuvine: tot o iluzie, a gloriei lor pe cale să se diminueze considerabil prin persistenţă în prostie, la locul din ce în ce mai nepotrivit lor, mai ales când vorbim de gloria gloabelor zglobii.

      Băşcăliosul

      26/04/2010 at 2:16 pm

  31. Politica iluzioniştilor de serviciu:
    Le e teamă să avansăm cu paşi mici, fiindcă e mult mai confortabil să gargarasească despre binevenite salturi… cu cât mai uriaşe, cu atât mai puţin posibile. Uite, de-aia evoluţia lor se (ne) trezeşte între staţionare şi decădere!

    Eu nu mai am decât o singură curiozitate:
    -Până când?

    Băşcăliosul

    26/04/2010 at 1:55 pm

    • Pana cand vor intelege ca timpul garagarei s-a terminat 🙂

      Theophyle

      26/04/2010 at 2:47 pm

  32. Buna zxiua, bunaziua :)Felicitari Theo si Cetatean pentru analize, minune,sunt de acord cu ce ati scris.In plus, parerea mea :
    -Theo vine cu o notorietate de netrecut, pe care nu ti-o da ca politician nici initiativele de legi, nici pozitiile si interpelarile la muicrofonul paralmanetului, pentru ca bizonul sde uita cu un ochi la stiri si cu ochiii cascati ,ani in sir, la show-ul domeni Trandafir.Pariati cu mine ca, daca intr-un colegiu candideaza Florin Piersic si Andreea Vass, aceasta din urma pierde la scor ?
    -Acel Preda, pe care voi erati foarte suparat, a fost un dulce ieri la televizor; sa vezi un politican relaxat si sincer la tv este o incantare (chiar daca este de la PDL);
    -ca simplu cetatean, daca esti normal, dincolo de culorile politice, Theo este de o mie de ori preferiabila doamnei Minca (chiar daca estu ,,delationa” ieri;) )in parlament.Este un om inteligent, onest ,care a devenit celebru exvclusiv prin munca sa.

    Loda

    26/04/2010 at 3:34 pm

    • Loda, salut 🙂
      sunt inca foarte suparat pe C. Preda, asta nu inseamna ca atunci cand face bine ii pot anula meritul.

      Nu asa merge pe la noi 🙂

      Theophyle

      26/04/2010 at 3:36 pm

  33. Postare noua 🙂

    Theophyle

    26/04/2010 at 3:37 pm

  34. Greseti Loda. Vass nu e o gluma ca Ghervasiuc-Minca. Totusi.

    Turnofftheglory

    26/04/2010 at 3:37 pm

  35. Cat de tare e posterul de la Hangoover :))))))))))))))))))

    Si da, ne-am plictisit de mult de promisiuni. De aia acum e RANDUL NOSTRU sa votam la misto ! basescu.. teo.. poate un Guta maine ? Eu sigur ma duc sa votez.. Ei ne dau rahat ? Le dam si noi.. Ne iau la misto ? Ii luam si noi..

    Florin

    27/04/2010 at 8:18 am


Comentariile sunt închise.