Moartea unei revoluţii portocalii

Cred ca ceea ce s-a intamplat in Ucraina pana astazi poate fi o lectie pentru occident si ceea ce se va intampla in viitor poate deveni un studiu de caz in politica contemporana. Ucraina nu a reusit sa treaca de bolile copilariei in drum spre o democratizare completa, din fericire noi am avut mai mult succes si asta numai prin faptul ca am reusit sa devenim membrii unui club in care nu prea exista reversibilitate, desi se poate ca vom fi in curand martorii unui cataclism in cazul Greciei, personal sper ca nu.  

O conjuctura interna si una internationala au reusit sa declanseze in vecinatatea noastra un fenomen politic care va intra in istorie sub numele de “revoluţia portocalie” . Initial acest fenomen a reprezentat o serie de proteste, blocade şi greve generale la nivel naţional în Ucraina, organizate de susţinătorii candidatului la preşedinţie Viktor Iuşcenko, după publicarea rezultatelor disputate ale alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2004.  Trebuie  subliniat ca acest fenomen de “dezlipire” de neocomunismul creat dupa caderea Uniunii Sovietice a inceput in Iugoslavia cu eliminarea lui Slobodan Milošević, a culminat cu Viktor Iuşcenko si revolutia lui portocalie si probabil s-a terminat  cu “Revoluţia Rozelor” din Georgia si presedintia lui Mihail Saakaşvili.

Viktor Iuşcenko a castigat alegerile din 2004 cu ajutorul si sustinerea masiva a occidentului, in frunte cu Statele Unite si situatia care  s-a creat in Ucraina dupa atentatul impotriva lui Iuşcenko si teribila crima a fostului presedinte ucrainian Leonid Kucima, acuzat de implicare în asasinarea ziaristului Georgiy Gongadze. Marea greseala a lui Iuşcenko, greseala care a dus pana la urma la infrangerea lui rusinoasa si moartea revoluţiei portocalii a fost amatorismul  profund de care a dat dovada in conducerea Ucrainei. Alianta cu Iulia Timoşenko, femeie de afaceri controversată, foarte bogată, care si-a facut averea de miliarde de dolari din industria gazelor naturale i-a fost nefasta. La fel ca presedintele Constantinescu, Iuşcenko poate afirma ca a fost invins de sistem, sistem pe care nu l-a inteles si nu a reusit sa-l stapaneasca.

Rusia a jucat la doua capete si orice castigator ale alegerilor de ieri ar fi aliniat din nou Ucraina in sfera rusa. Viktor Ianukovici sau Iulia Timoşenko, nu prea conteaza din punctul de vedere al rusilor, numai nuantele difera, ambii vor readuce Ucraina din nou sub influenta Rusiei.

Ce trebuie sa inteleaga occidentul din păţaniile Ucrainei? Multe, in special ca multe din victoriile democratiei pot fi reversibile, ca unele popoare din estul Europiei nu si-au asimilat inca necesitatea libertatii si a democratiei, si inca nu cunosc drumul spre bunastare prin mijloacele proprii.  In estul Europei traiesc zeci de milioane de oameni care sunt nostalgicii unor vremuri trecute, idealizate astazi. Ucrainienii l-au votat ieri pe Putin intr-un ambalaj ucrainian,  uitandu-l pe Stalin, călaul poporului ucrainian.  

Ce trebuie sa tinem noi minte? Ca am avut mare noroc si nu am fost departe de soarta ucrainienilor si mai trebuie sa ne amintim in fiecare zi ca pe meleagurile noastre trebuie sa ne luptam in fiecare zi pentru libertate si democratie.

Poate dupa aceste evenimente multi din cititorii mei vor intelege de ce il parafrazez la figurat pe Cato cel Batran  “Ceterum autem censeo, Carthaginem esse delendam” sau mai pe romaneste: „Pe de altă parte, [cred că] Cartagina trebuie să fie distrusă”.