Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Cine se aseamană, se adună!

Sunt politicieni care au talentul sa-si ascunda gandirea antidemocratica prin infiintarea unor forme politice, care sunt capabile sa mascheze acesta gandire si aceste tendinte. Deoarece nu doresc sa-i jignesc pe francezi si sa le explic cat de mic  a fost “marele” de Gaulle  am sa incerc sa vorbesc despre realitatile noastre. Termenul de „republică semi-prezidenţială” a fost prima dată folosit în anul 1978 de către politologul socialist Maurice Duverger pentru a descrie “a Cincea Republică Franceză”. Francezii s-au pricopsit cu ea cu ajutorul unui tandem apropiat de cel format de Iliescu-Iorgovan, de Gaulle-Debré. De Gaulle, la fel ca Iliescu, a fost un anti-democrat, care si-a dorit sa pozeze drept un mare adept al democratiei, ca si Iliescu nu avea nici o alta viziune decat suprematia personala si locul sau in istorie. Intr-o republica semi-prezidenţială, primul ministru şi preşedintele sunt ambii participanţi activi în administraţia statului. In aceasta formă de guvernământ, guvernul este desemnat de Preşedinte, dar votat de Parlament şi este responsabil în faţa acestuia, care îl poate de altfel şi demite printr-o moţiune de cenzură.

De Gaulle si-a dorit sa scape de “problemele” zilnice ale unei economii problematice si sa se ocupe cu construirea mareţiei franceze, Iliescu a dorit si el sa scape de aceleasi probleme si sa construiasca glasnostul  socialist, aplicand perestroika sovietica.  O republica semi-prezidenţială poate fi eficienta NUMAI daca Presedintele poate conlucra bine cu Primul Ministru, adica daca ambii sunt membrii ai aceluiasi partid sau au viziuni politice comune. Exemplele franceze, in care presedintele si primul ministru, din partide diferite, au conlucrat eficient sunt rare (si pline de crize)  si cate odata asemanatoare cu eficienţa guvernarii Basescu-Tariceanu.

In Franţa, alegerea preşedintelui prin sufragiu universal îi acordă acestuia o importanţă politică considerabilă, acesta putând numi şi demite primul ministru în funcţie de prestaţia acestuia şi a guvernământului său, lucru imposibil in Romania; acest lucru face diferenta si da posibilitatea unor rectificari cand ele sunt necesare.

Si de aceasta data va las voua prerogativa de a comenta acest sistem de guvernare comparandu-l cu cele doua prezentate in postarile anterioare, sistemul Republicii Parlamentare sau al Republicii Prezidentiale.  

Written by Theophyle

02/02/2010 la 11:17 am

100 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. eu sunt de pärere, pentru incä niste ani,

    republica prezidentialä este necesarä, dar una asemänätoare frantzei.

    cu un perlament redus.

    azi nu au fost in parlament ; decat , catziva speriatzi.

    dece?????

    dece nu este obligatorie prezentza in salä ?

    dece primesc bani?

    cativa cu functzii administrative, se intelege.

    dar dece sunt plätitzi cei, ce aleargä dela o televiziune la alta ?

    theo

    02/02/2010 at 11:54 am

    • @theo, salut!
      Cand voi avea raspunsuri la intrebarile tale am sa le dau. Din nefericire ele raman retorice 😦

      Theophyle

      02/02/2010 at 12:00 pm

  2. Buna dimineata !
    In multe cazuri, persoana conteaza chiar mai mult decat organizarea/structura institutionala.
    Concret, francezii ar trebui sa-i fie recunoscatori lui De Gaulle macar pt. decizia privind sustinerea programului energetic nuclear.
    Francezii beneficiaza astazi de cantitati imense (cca. 80 % din total) de energie electrica ieftina, produsa in centrale nucleare electrice cu o fiabilitate/siguranta in functionare extrem de ridicate si nu depind, ca alte tari UE, de gazul rusesc.
    Putem, prin urmare, „shlefui” oricat sistemul institutional…daca n-avem persoanele potrivite, `geaba straduintza ! 🙂 🙂

    Tzepelica

    02/02/2010 at 11:57 am

    • @timi, salut!
      Pana la urma politica se face cu oameni pentru oameni. Probabil ca oameni avem, dar cei care merita nu ies la suprafata din cauza celor „grei”
      😦

      Theophyle

      02/02/2010 at 12:01 pm

  3. o republica prezidentiala ideala implica ca presedintele sa condua guvernul(direct sau indirect). Altminteri, da,e semi-prezidentiala ori, ca la noi, undeva intre. Acum alaturarea Iliescu/De Gaulle propune o ideea interesanta desi usor trasa de par.
    Io unu’, fara considerente ideologice, cred in republica pur parlamentara in care presedintele are functie simbolica(vezi Germania) unde insa statul trebuie sa-si sublinieze prerogativele printr-un sistem ramnificat de guvernament, adica printr-o puternica descentralizare daca nu chiar, desi la noi greu realizabil, autonomie. Asta cred io…(bre- 🙂 )

    waszlaw

    02/02/2010 at 12:17 pm

  4. Neatza
    Cand stomacul este gol
    Parlamentul e nasol
    Tot ca melcul inainte
    Cu ministri si presedinte
    Tare-i poluata mintea
    Tu sa vrei si ea nu vrea
    Semi sau prezindential
    Romanul e tot banal
    De ce el si nu eu
    Serios, nu e al meu
    N-ai votat te reprezinta
    Si la greu la placinta
    Domnule va implicati
    Pe romani ii educati
    Asta-i a noastra lipsa
    Am ramas tot in eclipsa
    Aaa, un domn nastasian
    Face valuri in borcan

    Creanga

    02/02/2010 at 12:17 pm

    • @creanga, Buna ziua 🙂

      Theophyle

      02/02/2010 at 1:09 pm

  5. O republica parlamentara „de Orania”? Cred ca e usurel necesara. 🙂
    Eu cred in republica americana. Cea franceza are un ambalaj simpatic, produsul e expirat. Pentru a-i raspunde si lui Waslaw, drag troll in general, pana si comunismul si nazismul functioneaza mai binein Germania. Acolo e factorul societatii dermane si mai putin regimul politic. Sunt tari al naibii de parlamentare si functionand ca semi-prezidentiala dela noi.

    turnofftheglory

    02/02/2010 at 12:27 pm

  6. `neata,
    corecta (cel putin din punctul meu de vedere) analiza asupra generalului de Gaulle.
    Si, sincer, nu am o opinie clara/formata despre ce fel de Constitutie sa optam.Doar ca asta de acum e total necorespunzatoare.

    victor L

    02/02/2010 at 12:28 pm

    • @victor L. salut!
      Gand la gand cu bucurie!

      Theophyle

      02/02/2010 at 1:10 pm

  7. @turnofftheglory… macar sunt „drag”
    2. Am studiat 3 ani din viata sistemul politic germnan, cu sau fara voia mea. Wenn du glaubs dass es moglich ist, konnen wir das nun den ganzen Tag lang besprechen.

    waszlaw

    02/02/2010 at 12:31 pm

    • Serios ca nu stiam ca vorbesti germana. 😀

      Aber turnofftheglory hat recht, in Deutschland funktioniert das System nicht, weil es besser als ein anderes ist, sondern weil das Land von Deutschen bewohnt ist.

      alicuza

      02/02/2010 at 7:06 pm

  8. Facem o republica semi-prezidentiala.
    Buuuun ! Si ajunge pres. (Doamne fereste !) un prosti, fiul generalului secu…
    Ce-am facut ?
    Sau facem una parlamentara.
    Si umplem Parlamentu` cu fosile comunistoide reshapate/securisti.
    Ei ?

    Cat timp nu se umbla la criteriile de promovare in partide, ramanem o simpla republica SECURISTO-INTERLOPA.
    Uite d`aia e nevoie de reforma, draga viq… 🙂

    Tzepelica

    02/02/2010 at 12:46 pm

  9. @Tzepelica…bine punctat… dar prefer mai multi securist ce se controleaza unu’ pe altu’ decat un singur mare securist inrudit cu Bercea Mondialu’

    waszlaw

    02/02/2010 at 12:54 pm

    • @waszlaw, cand o sa ai ceva la mana despre „cel mare”, vino si posteaza dovezile. Pana atunci, tu minti la fel ca toti ceilalti nesimtiti care si-au facut un proiect de viata de a denigra fara dovezi.

      Theophyle

      02/02/2010 at 1:08 pm

      • na stai…omu ala umbla prin lume, devenise nomenclaturist, ceea ce e stiut, si tu imi zici ca era o lacrimioara… pe langa Iliescu era mare in perioada ’89.

        waszlaw

        02/02/2010 at 1:57 pm

        • @waszlaw, tu esti o lacramioara? Tristan Tzara a caru-i portret iti foloseste ca avatar era o lacramioara.

          Intrebarea este unde-l pui intre un criminnal ca Iliescu care ne-a distrus aproape o generatie sau Milica impotentu’ care ne-a distrus o speranta?

          Theophyle

          02/02/2010 at 2:01 pm

        • Asta lasam istoria sa decida.

          waszlaw

          02/02/2010 at 3:45 pm

  10. N-as fi atit de dur cu generalul, omul aparut la momentul si locul potrivit, intr-o franta pompata de comunisti! Fie si numai pentru frinarea comunismului francez mai tare decit cel italian chiar (care nu a fost frinat, rezultatul fiind 50 de guverne in 30 de ani si emigratie mai mare decit a noastra acum!). Iar programul nuclear amintit aici a fost tocmai pentru anularea dependentei de rusi. De Gaulle a fost un cap, cum ar spune batrineii din Ilf si Petrov. Cit priveste republica semi-prezidentiala, este singura solutie deocamdata la noi, dar cu clare atributii prezidentiale. Ca la francezi, cum bine zici. Totusi, constitutional vorbind, mai importanta este echilibrarea puterilor in stat. Mie nu-mi poate iesi din cap posibilitatea parlamentarilor de a face anchete judiciare, ultima oara au chemat la ancheta prognoza meteo! Iar ala care a chemat-o este acum vicepresedine al camerei, prospera, promoveaza!

    Liviu Iordache

    02/02/2010 at 1:34 pm

    • @liviu, de Gaulle a avut un rol nefast in istoria recenta a Europei, a slabit NATO si a dus o politica anti-americana aproape isterica. A amanat caderea comunismului in Europa de Est cu cel putin o decada.

      Theophyle

      02/02/2010 at 1:53 pm

  11. un punct de vedere, tot despre reforma statului ;
    http://romaniadeieri.blogspot.com/2010/02/reforma-statului.html

    Loda

    02/02/2010 at 1:37 pm

    • @loda, multumesc, il citesc pe Dan Selaru regulat este si in blogrolul meu. Nu sunt de acord cu cel putin din jumatatea postarilor lui. Problema ar fi ca dpm, liberalii sunt mult mai nocivi in aceste asociatiuni. Putina rabdare si vei putea citi si despre ei 🙂

      Theophyle

      02/02/2010 at 1:55 pm

  12. Ooo, ne-am schimbat la fata
    Ne-adunam aici la verdeata
    As usual eu doar cu vreascuri
    Ma amestec si fac nazuri
    Cum e bine, cum e bine?
    Sa nu fim iar de rusine
    Romanul melanj balcanic
    Cam obraznic si cam mitic
    Tone de articole sa spele
    Meandrele tarii mele

    Creanga

    02/02/2010 at 1:50 pm

    • @crenga facem si noi ce putem ca sa nu plictisim cititorii, iti place?

      Theophyle

      02/02/2010 at 1:56 pm

      • @Theophyl
        Pai eu plictisesc mai mult
        Ca rimez neintrerupt
        Sincer arata cam bizar
        Si miroase a tus de ziar
        Mai greu de navigat
        La postarea de alta dat

        Creanga

        02/02/2010 at 2:01 pm

        • OK, vedem ce spun si altii 🙂

          Theophyle

          02/02/2010 at 2:23 pm

      • Gata, postarea veche
        E in content feed in ureche
        Trebuie sa ne adaptam
        Nu blogul sa il schimbam
        Romanul cam intepenit
        Greu se lasa urnit
        El vrea lumea sa schimbe
        Iar el sa ramana-n cizme

        Creanga

        02/02/2010 at 2:17 pm

  13. Ala cu dusmanul meteorologiei mi s-a parut de ras. Sa anchetezi o „prognoza” este penibil. Astia uita ca ii zice TIMPUL PROBABIL?

    turnofftheglory

    02/02/2010 at 1:54 pm

    • @TOG, tara tuturor idiotilor intruniti intr-un parlament ales 😆

      Theophyle

      02/02/2010 at 1:57 pm

  14. Eu n-as zice ca De Gaulle a avut un rol nefast in Europa, poate in SUA, pentru ca intr-o Europa post-belica fara Churchill in Marea Britanie, cu Germania si Italia facute praf si dominate de fronturi populare, cu planuri Marshall si rusii pe jumatate din continent la conducere efectiva un Truman nu era tocmai lumina. Sa te opui lui Stalin cu un Truman care nu a inteles niciodata prea multe nu era de-ajuns. In fine, nu despre asta este vorba aici, totusi, ci de veritabila republica semiprezidentiala, carele la noi nu exista!

    Liviu Iordache

    02/02/2010 at 2:06 pm

    • @Liviu, profesia mea, adica din ceea ce traiesc, imi confera mult mai multa informatie decat cea existenta in public.

      Daca ai avea informatiile pe care le am eu cred ca ai judeca foarte diferit. Trebuie sa mentionez ca eu chiar sunt fracofon si iubesc Franta.

      Cat despre Truman si aici gresesti garv. A fost unul din cei mai buni presedinti americani din toate timpurile (desi a fost democrat 🙂 ), fara el jumatate de glob ajungea pe mana rusilor.

      Theophyle

      02/02/2010 at 2:12 pm

  15. „semi-prez” e o struţo-cămilă de „analist”.

    În realitate, există o singură variantă.

    ANAMORF

    02/02/2010 at 2:08 pm

    • @ANAMORF, daca ai ceva de zis, spune, altfel salabeste-ne cu lozincile. Te rog frumos. Daca nu ai ceva de zis abtine-te sau te „restructurez” 🙂

      Converatiile aici nu sunt pe „stilul tau”

      Theophyle

      02/02/2010 at 2:16 pm

  16. salut

    duverger e f. pretuit de inegalabilii nostri constitutionalisti; el si hans kelsen au fost doua mari surse teoretice cand s-a redactat constitutia din 1991; de la kelsen vine ideea curtii constitutionale separata de sistemul judiciar; de la duverger semiprezidentialismul „atenuat”, cum zicea iorgovan
    coabitarea o perioada de frecusuri intre presedinte si PM, le-a luat cativa ani francezilor sa se puna de acord cine reprezinta franta afara, si de atunci merg mana de mana amandoi (e cunoscuta imaginea?)

    razvan

    02/02/2010 at 2:28 pm

    • @razvan, salut!
      Nu am vrut sa intru in amanunte cred ca am spus cam totul in poastare despre parerea me despr sistemul politic francez si asemanarile imbecile 🙂

      PS. Ce parerea ai despre noul format?

      Theophyle

      02/02/2010 at 2:31 pm

  17. creanga, teofil

    imi dau si eu parerea: intr-adevar lipsesc linkurile de sus, cele cu postarea precedenta si cu urmatoarea
    as mai adauga: textul principal e cam lat si nu e suficient delimitat de coloana din dreapta
    sunt cam mici literele la mesaje, dar asta se rezolva din browser

    razvan

    02/02/2010 at 2:32 pm

    • razvan, ai jos sub articol si sub taguri link la postarea precedenta si urmatoare.

      Theophyle

      02/02/2010 at 2:36 pm

      • acum ca ai zis am vazut 🙂

        razvan

        02/02/2010 at 2:42 pm

  18. teofil

    important e ca e aerisit si simplu
    mi-era frica sa nu fie ca la copac, prea incarcat

    razvan

    02/02/2010 at 2:39 pm

    • razvan, exact. Asa ca mine, aerisit si simplu 😆

      Theophyle

      02/02/2010 at 2:40 pm

  19. Salut prieteni,

    Theophyle are dreptate in ce-l priveste pe Truman si antirusismul. Uite aici folclor romanesc din anii 50:
    ” La New-York intr-un vechi palat
    Sta Truman cel bogat
    Si-o sa dea o atomica,
    Sa ne c…m pe noi de frica.”

    🙂

    Un tanar de stanga

    02/02/2010 at 3:01 pm

  20. No, bine Theophyle, eu am crezut ca mi s-a stricat calculatorul, nu ca s-a schimbat fata blogului 🙂

    Loda

    02/02/2010 at 3:05 pm

  21. Copacul e metalizat ca Trabantul metalizat. 🙂

    Un tanar de stanga

    02/02/2010 at 3:05 pm

  22. Iara Creanga mult suspina
    Si bea banii de chenzina
    Tinere lasa trabantul
    Ca ne-aude necuratul
    Copacul e doar copac
    Dara ii lipseste-un crac
    Fata noua sa traiesti
    Mult sa ne blogaresti!

    Creanga

    02/02/2010 at 3:31 pm

  23. Cred ca cea mai buna solutie este republica prezidentiala, asa cum este la americani.Este sistemul in care raspunderea este clar definita, unitate de conceptie si executie, flexibilitate si rapiditate in adaptarea la noi situatii interne si externe.Seful statului chiar e sef!Republica parlamentara e democratie cu delegatie.Responsabilitate difuza, disipata.Toti hotarasc, nimeni nu raspunde.Seful statului este doar de decor.Putere efectiva la functii numite si nu alese.Democratie de fatada.Nimic nu-i ce pare.

    mitica

    02/02/2010 at 3:43 pm

  24. Acu` mai mult de sase decenii, C. Tanase canta la „Carabus” cupletu` asta, inca actual.
    Daca letargia se prelungeste, ma intreb cine l-o canta peste inca sase decenii ?

    „Ne-am trezit din hibernare
    Si-am strigat cât am putut:
    Sus Cutare! Jos Cutare!
    Si cu asta ce-am făcut?
    Am dorit, cu mic, cu mare,
    Si-am luptat, cum am stiut,
    S-avem nouă guvernare,
    Si cu asta ce-am făcut?
    Ca mai bine să ne fie,
    Ne-a crescut salariul brut,
    Dar trăim în săracie,
    Si cu asta ce-am făcut?
    Ia coruptia amploare,
    Cum nicicând nu s-a văzut,
    Scoatem totul la vânzare,
    Si cu asta ce-am făcut?
    Pentru-a câstiga o pâine,
    Multi o iau de la-nceput,
    Rătăcesc prin tări străine,
    Si cu asta ce-am făcut?
    Traversăm ani grei cu crize,
    Leul iar a decăzut,
    Cresc întruna taxe-accize,
    Si cu asta ce-am făcut?
    Totul este ca-nainte,
    De belele n-am trecut,
    Se trag sforile, se minte,
    Si cu asta ce-am făcut?
    Se urzesc pe-ascuns vendete,
    Cum nicicând nu s-a văzut,
    Tara-i plină de vedete,
    Si cu asta ce-am făcut?
    Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!
    E sloganul cunoscut;
    Iarăsi am votat ca prostii,
    Si cu asta ce-am făcut?”

    Tzepelica

    02/02/2010 at 3:47 pm

    • @timi, formidable randuri ale unui nemuritor artist 🙂

      Theophyle

      02/02/2010 at 4:46 pm

  25. da mitica, ai un nume predestinat.

    waszlaw

    02/02/2010 at 3:59 pm

    • argumente, daca ai, nu badaranii!

      mitica

      02/02/2010 at 6:04 pm

  26. Salut Theophyle,
    salut prieteni!

    Frumoasa tema noua a blogului si potrivita pentru un blog de continut. Acum ma duc sa citesc articolul 🙂

    Andrei

    02/02/2010 at 4:41 pm

    • @Andrei salut!

      Theophyle

      02/02/2010 at 4:48 pm

  27. Corect scris si cine poate initia modificarea Constitutiei sa includa si acest aspect.

    Andrei

    02/02/2010 at 4:44 pm

    • @Andrei musai trebuie inclus, altfel intram in paralaizia politica care ne-a cuprins in primul mandat

      Theophyle

      02/02/2010 at 4:50 pm

  28. Salut !

    Am citit postarea, am citit si comentariile.

    Ramin la parerea ca cel putin pentru stadiul actual, republica semi-prezidentiala este calea potrivita.

    Este adevarat ca habar nu putem avea, cum va fi noul presedinte, dar tot atit de adevarat este ca nici noul parlament nu putem sti cum va arata.

    De aceea cred ca cel putin pina cind mai invata si romanii – parlamentari – ce inseamna democratia, cred ca a da putere mai multa parlamentului, ar fi foarte periculos.

    Rezolvarea repet, trebuie sa vina de la inlaturarea ambiguitatilor din constitutie, care genereaza de fapt conflictele dintre seful statului si parlament sau PM – guvern, sau intre parlament si PM – guvern. Aici este cheia.

    Parerea mea.

    tibi

    02/02/2010 at 4:48 pm

    • salut @tibi, Parerea ta conteaza 😆
      nu crezi ca trebuie inclus in constitutie ceea ce au inclus si francezii?

      Theophyle

      02/02/2010 at 4:51 pm

      • Am spus si la o postare anterioara ca ar trebui un mecanism de control al parlamentului, care acum lipseste cu desavirsire.

        Nu stiu daca presedintele ar trebui sa-l poata demite pe premier.

        Ar fi pericol sa cadem in ‘democratia’ de tip italian si sa avem trei patru guverne pe an.

        Si mai adug un lucru : rolul institutiei referendumului ar trebui neaparat extins.
        De exemplu, TOCMAI in astfel de cazuri.

        Presedintele ar propune demiterea PM, dar electoratul sa decida. Evident, electoratul care chiar se intereseaza de cum merge tara si incotro. Cine nu este interesat, macar sa taca.

        tibi

        02/02/2010 at 5:04 pm

  29. Buna ziua tuturor!
    Am citit dezbaterile doctrinare la care onorata noastra gazda ne-a provocat in ultima perioada, dar evident si ultima tema propusa .
    Cu un parlament exclusiv orientat catre sine, un guvern prins in a gestiona situatia unei tari cu mari probleme economice ce vin din trecut , acum iata si o criza care se va manifesta virulent, o clasa politica dominata oligarhi si un presedinte cvasiizolat eu consider ca dezbaterile doctrinare sunt un lux rezervat politologilor academisti care sigur trebuie sa priveasca in viitor.
    Daca ar fi sa aleg un sistem politic adecvat Romaniei as opta pentru sistemul anglo-saxon american.

    Andrzej

    02/02/2010 at 5:16 pm

    • @Andrzej salut!
      Postarile aste nu sunt de nici un fel doctrinare sunt dezbaterea unor sisteme politice alternative care pot conduce la o mai buna intelegere a situatiei in care ne aflam.

      O dezbatere despre problemele economice ale Romaniei va urma in curand, si acea la fel de necesara, cred eu.

      Theophyle

      02/02/2010 at 5:23 pm

      • Buna seara Teoph!
        Scuze eu asa am perceput subiectele ultimei saptamani.
        Doctrinar sau nu temele au pus in discutie sisteme de guvernare si relatiile din partide.
        Astept cu nerabdare si teme privind problemele economice pe care guvernul Boc este obligat sa le rezolve cu o majoritate parlamentara lichefiabila la primul cutremur social, dar si cu discutii sterile privind reforma unui partid care acum, IATA TREBUIE SA GUVERNEZE.

        Andrzej

        02/02/2010 at 7:12 pm

  30. Ziua bună tuturor.
    În 17 octombrie 2009 pe un alt forum scriam următoarele:
    Mie limpede, şi nu de azi de ieri, că sistemul de guvernare de care avem nevoie este republica parlamentară (în care preşedintele este ales şi demis de parlament). Pentru că un om, un singur om, ca preşedinte, oricît ar fi el de bine intenţionat, şi nu e cazul acum, este totuşi un om: cu bune, cu rele, cu preferinţe, cu prejudecăţi, cu idiosincrazii, cu toane, cu umori, cu beţii, cu tulburări, cu dorinţe, cu boli, cu angoase, cu vanităţi, cu slăbiciuni, cu gonade…
    Pentru toate aceste motive, şi pentru cele care au scăpat enumerării, nu este bine pentru sănătatea democraţiei ca puterea parlamentului să fie ţinută în şah sau chiar înfrîntă de cea a unui singur om.
    Iar dacă e rău intenţionat, cu atît mai mult, nici nu mai încape discuţie.

    Opinie pe care o menţin în continuare.

    horia

    02/02/2010 at 5:20 pm

    • @horia Salut!
      Si eu cred in aceasta varianta. Din nefericire trebuie insa sa luam in considerare si compozitia parlamentului care nu este exact una fericita, bineinteles ma refer la toate partidele.

      Republica parlamentara da totusi posibilitatea unor echilibre posibile in lipsa unei constitutii coerente si a unei justitii eficiente.

      Theophyle

      02/02/2010 at 5:28 pm

      • Nu avem cum sa ne bazam pe un sistem parlamentar in momentul de fata. Parlamentul nostru nu are aproape nici o initiativa legislativa, este structurat prost, competentele sunt impartite aiurea. Avem nevoie de un presedinte ales de populatie care sa faca un pic de ordine in haosul care ne stapaneste tara. Daca vreti republica parlamentare, pai atunci avem nevoie de legi electorale ca cele din timpul lui Carol I, pentru a asigura o anumita omogenitate a parlamentului si a asigura ca procesul de reformare a tarii continua fara obstacole.

        alicuza

        02/02/2010 at 7:19 pm

  31. Astept niste schimbari in tara asta, dar serioase.

    societate

    02/02/2010 at 5:49 pm

  32. Ma intreb ce echilibre sint posibile cu parlamentari alesi cu citeva mii de voturi(caz fericit) si acelea dupa pomeni cu zahar, malai, orez, intrati in parlament de pe locul doi sau trei, cu sefi de partide ghidonati de baroni locali, moguli sau… soacre, cu presedinte ales „ca ei, dintre ei, pentru ei”.Cred ca americanii nici nu-si dau seama ca au ales cel mai prost sistem, „pt. ca un om, un singur om, oricit ar fi el de………”.Si daca mai si vedem ce rau au ajuns….

    mitica

    02/02/2010 at 6:00 pm

    • am si argumente da’ is mai seci ca o maslina uscata si le pastrez pentru prelegeri la academie. 🙂

      waszlaw

      02/02/2010 at 6:32 pm

      • waszlaw, cred ca poti sa incerci, tinere cocosel. Nu stiu despre ce academii vorbesti, in orice caz cred ca experienta mea (cel putin) academica are varsta ta, asa ca lasa putin stacheta, si nu te mai da mare mahar, pentru ca nu esti 😉

        Theophyle

        02/02/2010 at 6:54 pm

        • naspa, ce sa mai zic… dar atunci de ce iti place Basescu?

          waszlaw

          02/02/2010 at 9:54 pm

          • waszlaw
            pentru ca-l cunosc

            Theophyle

            02/02/2010 at 9:59 pm

  33. Bună seara,

    Tema propusă e una capcană pentru că, în România, nu poate exista un răspuns clar în această problemă.

    – Republica semi-prezidenţială: vedem bine cum e, toţi sunt şefi, fiecare face ce vrea şi nimeni nu răspunde.
    – Republica parlamentară: să muţi toată puterea în mâna unora de genul Ghişe, Bănicioiu, Corlăţean, Zgonea etc. e riscant tare ca să nu spun mai mult.
    – Republica prezidenţială: nu cred că în această ţară se va putea construi un sistem de control eficient care să permită o asemenea soluţie (deşi este singura care s-ar plia pe specificul societăţii româneşti). Doar gândul că un Geoană ar putea ajunge un astfel de preşedinte îmi dă fiori pe şira spinării.

    P.S.
    Excelentă alegerea temei, foarte aerisită şi uşor de citit.

    Mihai (C.T.)

    02/02/2010 at 6:33 pm

    • @Mihai, salut!
      Noi discutam niste sistem existente. Parerea mea ca in realitatea noastra mioritica sunt necesare niste „altoirii”, despre asta este discutia. Voi avea si o postare de concluzii in care voi transmite si parerile voastre si pe ale mele 🙂

      Multumesc, cred ca tema estee mai eficienta si mai potrivita la material 🙂

      Theophyle

      02/02/2010 at 6:58 pm

      • Subscriu la ideea „altoirii” :). Foarte necesară pentru anumiţi politicieni. Stimaţii dumnealor părinţi au cam neglijat acest aspect esenţial al celor „şapte ani de acasă”.

        Mihai (C.T.)

        02/02/2010 at 7:05 pm

  34. Teofil

    Daca se poate organiza referendum pentru demiterea sau nu, a presedintelui, de ce nu s-ar putea organiza referendum si pentru demiterea sau nu, a parlamentului sau a PM ?

    tibi

    02/02/2010 at 6:52 pm

    • @tibi, chiar nu vad de ce, dar eu nu cunosc legislatia in acest sens 🙂

      Theophyle

      02/02/2010 at 6:55 pm

      • OK !

        cind esti pregatit, poti sa anunti. 🙂

        tibi

        02/02/2010 at 7:01 pm

        • @tibi da-i drumul 🙂

          Theophyle

          02/02/2010 at 7:22 pm

  35. Salut din nou 🙂
    Oricum e bine, nu inteleg dezbaterea.
    Daca presedintele e ales si demis de parlament nu este nici o problema. Functia prezidentiala va fi cam la fel cu functia de chestor in parlament sau electricianul parlamentului. Eu te aleg eu te dau afara. Iar concentrarea poporului va fi pe alegerile legislative.

    Daca presedintele este ales de popor si demis de popor (prin referendum) atunci, nene, presedintele trebuie sa aiba prerogative mai mari decit deputatul Olteanu.

    Restul variantelor sunt vax: ma alege poporul si ma da afara Tariceanu sau ma alege parlamentul si ma da afara doar Dumnezeu.

    Un tanar de stanga

    02/02/2010 at 7:04 pm

    • @TDS, salut!
      discutia a fost in legatura, cu care ar fi cel mai bun sistem politic pentru realitaile romanesti 🙂

      Theophyle

      02/02/2010 at 7:24 pm

  36. Theophyle,
    Pentru realitatile romanesti ar fi nevoie sa ne declare razboi Marea Britanie sau sa ne declare teritoriu al coroanei MSRegina.

    In rest, daca dai un RolsRoyce pe mina unora ce transporta oi si butoaie cu muraturi nu faci nimic.

    Un sistem mediocru aplicat bine este mai bun decit un sistem minunat aplicat prost. De aceia tout le reste c’est de la blague

    Un tanar de stanga

    02/02/2010 at 7:32 pm

    • TDS, ce rau imi pare ca ai dreptate, totusi lucrurile se pot schimba si cred ca se schimba 😆

      Theophyle

      02/02/2010 at 7:35 pm

  37. Buna seara.
    Pare ca cel mai bun e un presedinte ales de parlament.

    Ce-o sa mai zica presa: ca Basescu, la sfarsitul mandatului, vrea sa devina un prim-ministru cu puteri sporite, pe model Putin.

    parafaragaramus

    02/02/2010 at 7:34 pm

    • @parafaragaramus, salut!
      Personal cred ca este o optiune buna, independenta de pozitia lui Basescu, pe care personal nu-l mai vad in politica. Singura problema ar fi cu „materialul” parlamentar de care dispunem 😉

      Theophyle

      02/02/2010 at 7:37 pm

  38. Am vazut spiciul lui Barack cu bugetul si m’am crucit.

    Nu inteleg de ce nu vine Obama la mine sa ma intrebe, ca eu l-as lamuri de multe 🙂
    Obama vrea sa faca socialism. Socialism a facut si Lenin, si Stalin etc. Ei, baieti destepti , ca sa faca socialism i-au lichidat intii pe burjui, pe culaci pe apropitari. Si dupa aia socialismul a mers ca uns.
    Problema mare a lui Obama este ca nu a inceput bine treaba, el vrea sa faca socialism fara se lichideze capitalistii mai intii . Ori asta e ca si cum ar incerca sa repare masina de spalat rufe in timp ce ea functioneaza.

    Un tanar de stanga

    02/02/2010 at 7:36 pm

    • Obama este un „kiks” al istoriei la fel ca si Carter, o sa si-o ia in bot si pleaca sa-si scrie memoriile sau sa dea speachuri, pentru asta e bun 😆

      Theophyle

      02/02/2010 at 7:39 pm

  39. Buna seara TDS!Remarca dvs. privind grafica blogului „copacul…” este indreptatita, ironia insa e rautacioasa. Puteti si stiu ca va pricepeti, o sugestie acolo cred ca ar fi bine primita.

    Andrzej

    02/02/2010 at 7:40 pm

  40. Buna seara tuturor.
    Felicitari pentru „schimbarea la fatza” 🙂
    Nici eu nu am o parere foarte buna despre De Gaulle. Pe cate stiu a refuzat un ajutor substantial american (planul Marshall) intr-un moment dificil, nu inteleg asta decat ca aroganta.
    @Andrzej – ai dreptate sa preferi sistemul american.
    Sa nu uitam ca democratia nu va functiona niciodata fara o justitie corecta, si noi asa ceva inca nu avem.

    Diana

    02/02/2010 at 7:43 pm

    • @diana, salut!
      Din nefericire sistemul american nu poate fi implementat in Romania, lipsesc multe elemente din puzzle si cred ca ar strica mai mult decat ar ajuta 😦

      Theophyle

      02/02/2010 at 7:46 pm

  41. Andrzej –
    Eu am un oarecare rol in formarea acelei comunitati. La noul template mi-am spus punctul de vedere iar Viq a spus imediat ca am dreptate si ca va reveni la vechiul template lucru pe care nu l-a facut. Eu nu vorbesc degeaba niciodata, chiar daca nu s-ar parea.

    Un tanar de stanga

    02/02/2010 at 7:47 pm

    • TDS, daca tot esti cu designul ce parere ai despre noul look al blogului acesta?

      Theophyle

      02/02/2010 at 7:49 pm

  42. OK, prieteni, avem o postare noua 🙂

    Theophyle

    02/02/2010 at 7:51 pm

  43. TDS, am inteles, regret sa aud ca pererile celor indreptatiti nu sunt ascultate, desigur regret si ca „citesc” o oarecare „racire” intre cei care in aceasi masura ii consider prieteni.

    Andrzej

    02/02/2010 at 7:55 pm

    • Andrzej
      Nu e draga nici o racire. Urmaresc greu textul acolo, cronologia nu e explicita, fundalul argintiu, inghesuiala acolo unde scriu postatorii, si maidane de spatiu liber necontrolat in rest. Uite intru pe blogul Norei si e o placere sa citesti indiferent ce e scris acolo, pentru ca atmosfera este calda si proportiile sunt umane. La copac, intru citesc ceva si plec.

      Un tanar de stanga

      02/02/2010 at 8:06 pm

      • Da, TDS asa e. Si eu am avut cam acelasi soc vizual, care m-a cam indepartat de acel loc , iar motivele invocate sunt corecte.
        Se pare ca specialistii stiu ei ce stiu.
        Multumesc pentru lamuriri

        Andrzej

        02/02/2010 at 8:18 pm

  44. Diana,
    Noi romanii am refuzat planul Marshall atunci cind ni s-a oferit.
    Francezii au folosit banii din Planul Marshall pentru a alimenta deficitul bugetar

    Un tanar de stanga

    02/02/2010 at 7:59 pm

    • Iarta-ma – asa este…N-am sa ma mai iau dupa nimeni fara sa verific 🙂
      Noi am refuzat pentru ca n-am avut ce face. Se pare ca rusii ne-au fortat 😦

      Diana

      02/02/2010 at 8:10 pm

  45. Buna seara Diana!
    Da, ai surprins mult mai concentrat ideea pe care incercam sa o sustin.
    Sistemul de justitie(de inspiratie franceza) fost „simtit si perfectionat” iar imperfectiunile i-au fost amplificate de atat apucaturile bizantine cat si de amendamentele de sorginte comunista promovate si sustinute de juristii facuti pe banda la scoala de la Baneasa.
    Un sistem bazat pe justitie clar si eficient nu poate avea ca model modelul anglo-saxon.
    Satatul nu se poate raporta decat la justitie iar dreptatea nu se pate catari cu balante masluite.

    Andrzej

    02/02/2010 at 8:11 pm

    • Buna, Andrzej 🙂
      Avem mult de invatat de la America. Numai de-am vrea…

      Diana

      02/02/2010 at 8:17 pm

  46. Va amintesc ca avem o postare noua 🙂

    Theophyle

    02/02/2010 at 8:13 pm

  47. Stampila de pe De Gaulle e prea simpla si prea superficiala. „Maretia” franceza a fost calcata in picioare, pe rind, de nebunia germana si de obraznicia „anglo-saxona”. De Gaulle a rezista (noi nu), De Gaulle a impus Franta ca un dintre cele 4 puteri. De Gaulle a incercat sa relanseze Franta (indiferent de ce motivatie avea) dar s-a lovit de discutii interminabile in Parlament (suna familiar?). S-a gasit o solutie care a fost votat(referendum in 1958 ) si sustinuta prin vot popular (cu aprox 80%). Unde e „anti-democratia”? Binenteles ca parlamentarismul e de preferat dar cred ca presupune o cu alta „plamadeala” decit cea din care sintem facuti noi…

    Tio

    03/02/2010 at 8:16 am

    • Tio, salut!
      Nu te-am auzit de mult si vad ca si pe blogul tau ai inceput sa scrii mai „telegrafic,” in fine, de Gaulle a prelungit „razboiul rece” si a impiedicat caderea comunismului cu cel putin o decada. Franta nu a fost niciodata o a 4 putere, nici macar pe hartie.

      cred ca in aceste zile cu „desecretizarea” arhivelor referitoare la perioada cand el a fost presedinte el va scadea mult in ochii oamenilor, probabil ca si ai tai.

      “anti-democratia” lui de Gaulle a fost in mare la fel ca si a lui Iliescu, putine diferente, poate numai orientarea a fost diferita. Cred ca am sa-i dedic o postare pe blogul de istorie.

      Theophyle

      03/02/2010 at 11:20 am

  48. Am probleme cu motivatia Theophyle. Nimic nu este ca pare a fi…

    Tio

    03/02/2010 at 2:34 pm


Comentariile sunt închise.