Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Ghise, parlamentar TV!

Fara indoiala, in ultimul timp suprematia lui Vanghelie in domeniul imbecilitatii si nesimtirii politice este amenintata de starul liberal, Ioan Ghise. Dupa ce si-a anuntat public reticienta pentru alegeri anticipate din cauza unei ideologii cert liberale, sinonima cu cea a salaratilor lui Vantu de la Realitatea, adica creditul bancar:

am facut o investitie personala de peste 30.000 de euro pentru alegerile de acum un an. Nu pot sa fac o astfel de investitie de cate ori un om are capricii“, a precizat el, la Realitatea FM. In cursul zilei, a reluat ideea si a adaugat: “Am facut credit ca sa am bani de campanie electorala“. Aici

Se pronunta  acelasi deputat PNL cu o noua imbecilitate antologica:

Nu am voturi in plen pentru ca trebuie sa merg la televiziuni, sa particip la emisiuni. Or, nu pot sa si votez si sa fiu si la televizor in acelasi timp! Nu e vorba de prezenta, pentru ca eu vin de dimineata, dar apoi plec din plen la biroul permanent al grupului unde muncesc. Pregatesc discursul de la televizor. Apoi, trebuie sa plec pe la ora noua inspre Casa Presei, sau inspre Baneasa, pentru ca pe la zece incep emisiunileAici

Pe scurt, ceea ce ne spune acest domn, securist cu acte, care a supt doctrinele liberalismului modern impreuna cu laptele matern, adept vajnic al economiei de piata si al capitalismului de sorginte criptocomunista; ca el a fost ales de alegatorii circumscriptiei lui pentru a-i reprezenta… la televiziune.  Cat de mare poate fi nesimtirea unor politicieni si cat de mare poate fi prostia electoratului care-i alege? Probabil infinita! Sa ne traiasca si sa ne reprezinte la televiziuni! 

PS. Puteti citi pe Madame Blogary un articol original “O scurtă istorie a partizanatului (II) “Tranzitia” si puteti citi tot un serial original pe CetateanX “Afganistan: Câmpul lui Marte II si III

Written by Theophyle

22/01/2010 la 11:40 am

80 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna ziua din nou,
    Am comentat la postarea precedenta exact nerusinarea lui Ghise si mi-am exprimat revolta totala pentru ca altfel trebuia sa injur si nu-i frumos.
    Mai adaug nedumerirea (putin spus): cum de toti slujbasii din tara asta nu-si permit sa absenteze nemotivat de la serviciu fiind imediat pedepsiti de lege sau de patron, iar acesti domni parlamentari- care se lauda ca sunt in slujba poporului -profita doar de toate avantajele legale si ilegale pe care si le insusesc odata cu alegerea lor dar de obligatii habar nu au.
    Ciudat ca au fost alegatori care l-au vrut din nou pe Ghise in parlament desi il cunosteau din legislaturile anterioare.
    Stiti cumva de pe ce loc a intrat el in parlament?
    Macar sa nu fi fost pe primul si atunci ar fi o noua dovada de cat de bine a lucrat legea VU.

    cedric

    22/01/2010 at 11:58 am

  2. @Cedric, Salut!
    gand la gand cu bucurie 🙂
    Bineinteles ca ai dreptate si magarii astia trebuie sanctionati.

    Theophyle

    22/01/2010 at 12:02 pm

  3. Buna ziua politieni
    Condusi tot de militieni
    Peceristi si securisti
    La tembelizoare tristi
    Credit eu am accesat
    La Baneasa am cumparat
    Casa mare, cu parcare
    Rata-mi este foarte mare
    Scanteia imi e aproape
    Antena 1 e in spate
    Comentez orice subiect
    Am uitat de Parlament
    Pe acolo trec sa halesc
    Uneori sa mai privesc
    Ce votat, eu ocupat
    La televiziuni fardat
    Salariul tot incasez
    Desi nimic nu prestez
    Inca doi ani si m-am scos
    Toata carnea voi fi ros
    De popor ma doare-n …dos
    Am furat si-am sa mai fur

    Creanga

    22/01/2010 at 12:30 pm

  4. Am o propunere:

    Haideti sa facem o situatie a parlamentarilor „teleasti”. Si, prin verificari, sa vedem cum stau ei cu absentele in parlament. ce ziceti?

    …ca ghise-turnatorul nu-i singurul…

    nicole

    22/01/2010 at 12:46 pm

    • @nicole, salut!
      Se face si va fi si o postare in acest caz 😆

      Theophyle

      22/01/2010 at 2:54 pm

  5. Daca CNSAS ar functiona si presedinte ar fi, sa zicem, Paul Goma, indivizi ca Ghise nu s-ar mai regasi in Parlament.
    Dar :
    – serviciile secrete n-au predat inca toate materialele (cartoteci, indexuri, registre, inventare, procese verbale, microfilme, dosare, filme, fotografii, înregistrări audio, video, dischete, hard-disk-uri, informaţii şi documente) la care se referă legislaţia;
    – angajaţii, cercetătorii şi investigatorii sunt infiltrati de serviciile secrete, foşti şi/sau actuali lucrători ai unor structuri informative (SPP, STS, SRI, SIE, MAI, MApN, MAE), la care se adauga fosti angajati MAN, MAI, SIE, SRI.
    Edificator mi se pare faptul ca in 2006 Colegiul CNSAS l-a ales in functia de presedinte pe fostul judecator si senator Corneliu Turianu, chiar cel care a propus introducerea in lege a sintagmei „ca politie politica”, sintagma care a salvat o multime de securisti (Felix, de ex.). Sigur, n-a rezistat, dar asta conteaza mai putin.
    Nu va reamintesc cine l-a propus atunci pe Turianu, pt. ca stiti cu siguranta…
    Ticu Dumitrescu a spus ca „nu s-a dorit si nu se doreste deconspirarea fostei Securitati”.
    Eu cred ca a avut dreptate…

    Tzepelica

    22/01/2010 at 12:46 pm

    • @timi, razboiul asta a fost deja pierdut. Trebuie luptat ca odraslele lor nu vor perpetua specia.

      Theophyle

      22/01/2010 at 2:53 pm

  6. Salut!

    Ghișe ăsta n-a fost turnător la securitate? Cu genul ăsta de canalii face Antonescu „politica bunului simț”? Mare e grădina Domnului și plină de tâmpiți, dacă-i votează pe ăstia!

    sym

    22/01/2010 at 1:04 pm

    • @sym, salut!
      Cine se aseamana se aduna 😦

      Theophyle

      22/01/2010 at 2:52 pm

  7. Daca pe gat bagati
    De ce mai sunt votati?
    Cum poti fi ei sanctionati?
    Daca au fost desconPirati
    Dar, devin candidati
    Chiar de nu au fost curati
    Asta-i cheia la problema
    La Theophyl avem tema

    Creanga

    22/01/2010 at 1:19 pm

    • @creanga, salut si buna ziua 😆

      Theophyle

      22/01/2010 at 2:51 pm

  8. Ghise a intrat de pe locul 3. A fost turnator cu angajament: din postul de pedagog la internatul unui liceu industrial din brasov turna tineri libieni, la studii in tara noastra. Mona Musca a patit-o, Ghise, pe acelasi faras, a fost iertat, cu sprijinul liberalului Mircea Dinescu, pentru ca s-a inregimentat conducerii. In alta ordine de idei, acest ghise mi se pare un excelent punct de plecare pentru impunerea institutiei revocarii in legea alegerii parlamentului Romaniei. Adica un deputat care nu ma reprezinta sa poata fi revocat, prin initiativa calificata a alegatorilor din colegiu. Si eu, din sectorul 2 al Bucurestiului, sunt reprezentat de un ‘om de televizor’ si atit, unul Georgian Pop, neales (venit pe 2), care ma calca pe nervi ca si Ghise! Cu citeva mii de semnaturi si un scrutin sa poata fi schimbat!

    Liviu Iordache

    22/01/2010 at 2:40 pm

    • Liviu
      Nu stiu exact, tb. vazut in constitutie, dar revocarea ar pp. modificari in Constititie. Exista acolo niste conditii pt. revocare, ele sunt descrise destul de clar si nu fac deloc usoara revocarea
      revocarea prin initiativa calificata a alegatorilor in cazul unui parlamentar care a castigat locul prin re-distribuire cred ca nici macar nu se poate aplica. e o parere

      Andra

      22/01/2010 at 2:48 pm

  9. Liviu Iordache, salut!
    O lege in acest sens ar fi foarte benefica

    Theophyle

    22/01/2010 at 2:50 pm

  10. @Andra, Salut!

    Ti-am raspuns la comentariu pe „blogary” 😆

    Theophyle

    22/01/2010 at 2:51 pm

  11. […] the rest here: Ghise, parlamentar TV! This entry is filed under Romania – Blogs, Theo-Phyl. You can follow any responses to this entry […]

  12. @Theophyle:

    acum am revenit. frumos gest! merci! 🙂

    nicole

    22/01/2010 at 3:24 pm

  13. Ziua buna Theophyl
    La GhiseU apar umil
    O lingura de mancare
    Ca am rata foarte mare
    Va citesc pe unde postati
    Istoria nu o crutati
    Afganistan sau Irak
    Parca acelasi dreac
    Ooo,nu, ei au istorie
    Afganul e fara glorie
    Astept postarea irakiana
    Daca va veti face pomana

    Creanga

    22/01/2010 at 3:46 pm

    • @Creanga, sa sti ca am sa o fac 🙂

      Theophyle

      22/01/2010 at 3:50 pm

  14. Ioan Ghişe este un adevărat om de televiziune, dar recuperabil ca senator.
    In colegiul 3 sen-Braşov a fost recuperat în extremis de pe locul 3 cu 6580 voturi (15, 6%).
    Perdanţii : locul 2, pesedistul cu 12.203 (28,9 %) şi locul 1, pedelistul cu 15.452 (36,6%).
    Nu m-aş fi deranjat să-i caut performanţele electorale, însă m-au provocat două curiozităţi generate de papagalul penelist:
    1. De pe ce poziţie electorală performantă, cu jumătăţi de Romanie sau de măsură a numărului de români, îşi permitea Ghişe să comenteze nr de voturi obţinute de Traian Băsescu?
    Cu 15,6% din cei prezenţi, adică doar 5,2 % din cei înscrişi într-un colegiu, singura lui atitudine corectă ar fi fost ciocul mic-mic de tot.
    2. Ce securitate a avut în cap când a hotârât să-şi facă rost de creditul destinat reuşitei lui electorale?
    Totul a fost „garantat Ghişe!” .

    Cele 4 colegii de senatori au avut nr înscrişilor cu drept de vot în acelaşi ordin de mărime (în jur de 130.000 fiecare), PDL a obţinut în toate primul loc, a câştigat două mandate, iar PSD şi PNL câte unul.
    Dintre candidaţii PNL numai cel din colegiul 1 a obţinut locul al doilea cu 34% (16.581, Muntean Cătălin, cu doar 155 voturi sub cel de pe primul loc), toţi ceilalţi liberali au ocupat locul 3 (cu psd pe 2), dar şi penelistul din colegiul 2 a obţinut 9.525 voturi (20%).

    Norocul mare al creditatului garantat a fost o sumă de noroace, ca să nu spun că a câştigat mandatul din întâmplare (numai indicată să mizezi pe ea nu poate fi):

    Se ştie că atunci când colegiile din aceeaşi circumscripţie sunt foarte disproporţionate în privinţa nr înscrişilor cu drept de vot (cu o prezenţă la urne cam în aceeaşi proporţie), candidatul din partidul mai modest (pnl) poate miza cu şanse mari pe un mandat în colegiul mic, întrucât contracandidaţii lui din partidele mari (pdl şi psd) vor avea, cel mai probabil, un nr de voturi insuficent pentru a câştiga mandatul în acelaşi colegiu mic (adică pedeliştii şi pesediştii din celelalte colegii mai mari au posibilitatea să obţină voturi mai multe şi implicit un coef. electoral superior, prioritar).

    De exemplu B Olteanu a căştigat mandatul de pe locul 3 în col dep. 1 Bucureşti cu un nr de înscrişi de circa 39.000 (în colegiul 19, unde vor fi din nou alegeri parţiale, nr înscrişilor este de peste 2,6 ori mai mare, 104.000); la fel, mandatele din colegiile 2 şi 3 (sub 44.000) n-au revenit partidelor mari (în toate primul loc a fost ocupat de pedelişti), ci PNL-ului tot de pe locuri inferioare. Or Ghişe nu a candidat într-un colegiu cu mult mai mic decât celelalte pentru a-şi permite să mizeze pe faptul că mandatul nu va reveni pdlistului sau psdistului în colegiul 3.

    În colegii cu nr apropiat de votanţi (din aceeaşi circumscripţie) soarta penelistului depinde practic de diferenţele de voturi sau poziţii dintre candidaţii partidelor mari şi chiar de diferenţele dintre candidaţii aceluiaşi partid mare. Candidatul partidului mic nu le poate influenţa şi nici anticipa încât să se orienteze sau să mizeze pe obţinerea mandatului cu un „grad de securitate”demn de prezentat băncii lui Ghişe în „studiul lui de fezabilitate” .

    Cel mai performant dintre toţi candidaţii din cele 4 colegii de senatori a fost pedelistul din colegiul nr. 4, cu 19.252 (46,4%), a avut mandatul bătut în cuie. Mai pe scurt, pentru ca Ghişe să fi pierdut mandatul, era suficient ca al doilea mandat al PDL să nu fi fost acordat celui cu 16.736 voturi din colegiul 1 (adică acest pedelist nu mai câştiga mandatul dacă obţinea mai puţine voturi decât pedelistul cu 16.257 din colegiul 2; altfel spus, dacă cel din colegiul 1 avea cu 480 voturi mai puţine, al doilea mandal al PDL se acorda în colegiul 2, iar liberalul din colegiul 1 i-ar fi suflat indirect mandatul lui Ghişe, deoarece în colegiul 3 ar fi câştigat mandatul cel de la PSD şi nu Ghişe).

    Poate să afirme securistul că a avut în calcul rateul pedelistului din colegiul 2 sau cel al penelistului din colegiul 1?
    Pe de altă parte, pe circumscripţie Ghişe a avut a treia poziţie din cei 4 candidaţi penelişti, iar liberalul din colegiul 2 putea să ia mandatul înaintea lui. Mai era posibil ca pesedistul din acelaşi colegiu 2 să fi fost mai slab decât pesedistul din colegiul 3(mandatul PSD s-ar fi acordat din colegiul 3 al lui Ghişe)

    A mers la bâjbâială garantată şi l-a favorizat jocul întâmplării din întrecerea celorlalţi candidaţi. Când astfel de mandatari mai vorbesc de “cei care m-au ales” uninominal, de viziunile lor nemaipomenite sau de dreptul de a face ce vor sub acoperirea mandatului, însuşit ca un credit pentru orice, deja e peste orice aşteptări de la trâmbiţatul bun-simţ.

    Băşcăliosul

    22/01/2010 at 4:40 pm

  15. Buna ziua tuturor! Iata de ce iubesc Romania:http://www.youtube.com/watch?v=UmT_SZHjHns&feature=related

    Andrzej

    22/01/2010 at 4:47 pm

  16. Andrzej

    22/01/2010 at 4:48 pm

  17. @Bascaliosul:

    m-ai omorat! 😆

    Fraaate, creditul nu l-a facut pe un calcul de risc evaluat de banca, ce ‘reacu’?!!! Magaru’ dracului de ghise a facut campania din banii pa traficu’ da influenta! Creditul cine stie pen’ ce l-o fi facut. Merita cercetat cati bani se dau pentru „nevoi personale”, nu cred insa ca in valoarea sumei de campanie. Din cate stiu, creditul de nevoi personale nu se poate face decat in maxim 10,000 euro. Stie cineva sa ne spuna ce valoare are creditul luat de Ghise si pentru ce anume l-a acordat banca? Iata o in-tre-baaa-reeee….. 😆

    nicole

    22/01/2010 at 5:04 pm

  18. Apropo: daca a luat 10,000 euro credit de nevoi personale 😆 , poate cineva crede ca doar atata l-a costat pe ghise campania electorala? Haaaaaaaaaaaaaa!

    nicole

    22/01/2010 at 5:05 pm

  19. E cineva din Brasov ca sa ne spuna ce expunere stradala a avut, de exemplu, Ghise in Brasov? Poate executam niste calcule sa ii evaluam bonitatea… 🙂

    nicole

    22/01/2010 at 5:07 pm

  20. Cine are nevoie de ghise si cei ca el?
    La dracu cu ghise!

    Andrzej

    22/01/2010 at 5:12 pm

  21. io-te, bai, de venii @andrzej asta, sa ne trimeatza el acasa! da’ ia-n te du-te, bre, de razuieste eticheta aia de vin si ne lasa! sau, daca nu, bagati-l in caruta cu ghise, sa faca o sarba, sarba-n caruta!

    nicole

    22/01/2010 at 5:59 pm

  22. Buna seara Nicole!
    Cred ca grabiti concluziile. Sa-i lasam si pe altii sa-si spuna parerea. Banuiesc ca ati lepadat claparii…

    Andrzej

    22/01/2010 at 6:19 pm

  23. tipul e de-o imbecilitate infioratoare si de o nesimtire aproape imposibil de digerat (mai cu seama cand ma gandesc la cat de vocal e, desi a intrat in parlament de pe locul 3). mai umbla vorba prin targ ca a fost si secu’ asa ca no other comments…

    amanda13

    22/01/2010 at 6:19 pm

  24. Teoph, am indraznit sa fac un fel de promo fiindca peste doua zile vom serba un eveniment important, „Unirea „.
    Cred ca marita sarbatorit acest eveniment.

    Andrzej

    22/01/2010 at 6:27 pm

  25. @Andrzej,

    Din cate stii, tema discutiei este alta decat cea pe care o propui dumneata. In ceea ce priveste claparii sau bocancii, in ceea ce te priveste nu mi-i scot niciodata. Dar nu e nici locul, nici momentul sa redeschidem discutia asta. Tehnica dumitale de manipulare o cunosc, nu numai eu, prea bine. Nu intentionz sa port vreun dialog cu dumneata.

    nicole

    22/01/2010 at 6:30 pm

  26. Nicole, prognoza pantru sud-est este cod galben cu atentionare asupra temperaturilor scazute.
    Particular, ca mai nou venita pe aici, regula principala e politetea si respectul reciproc.
    Cat despre divagatiile de la tema va informez ca doar proprietarul poate face regula.

    Andrzej

    22/01/2010 at 6:37 pm

  27. Servus !

    @ nicole
    Andrzej este mult mai cooperant de un timp incoace. Parol ! 🙂

    tibi

    22/01/2010 at 6:39 pm

  28. Nicole, apropo de manipulare(vad ca evidernt sunteti victima unei perceptii personale deformate), oricare din vizitatorii sau cei care posteaza regulat pe acest blog pot confirma ca gresiti.

    Andrzej

    22/01/2010 at 6:41 pm

  29. @salut pe toata lumea, acum am intrat si eu. Rog urmatoarele:
    Nu am nici un chef de cearta, foarte frig pentru discutii contadictorii.

    @Andrej, in general nu apreciez mai mult de 2 filmulete embedded
    , celelalte pot fi date prin link obisnuit.
    Vom dedica unirii o zi intreaga 😆

    @Nicole este prietena noastra muuuult timp asa ca are drepturi egale cu toti ceilalti 🙂

    @Nicole, bocancii ptr. Ghisa 😀

    Theophyle

    22/01/2010 at 6:43 pm

  30. @tibi, servus. Te rog modereaza „chestiile”. Nu am pus in gura nimic de azi dimineata. Ma intorc intr-o jumatate. 🙂

    Theophyle

    22/01/2010 at 6:45 pm

  31. Tibi, eu nu sunt cooperant eu sunt un cetatean cu opinii. Faptul ca am devenit „cooperent” a fost si este mediul.
    Faptul ca avem o gazda inteleapta si ingaduitoare mi-a demonstrat ca pot exista si locuri unde se poate discuta liber fara sa fi chelfanit cu bocancii.
    Oricum apreciez ca ai constatat ca am evoluat si acum sunt „cooperant”.

    Andrzej

    22/01/2010 at 6:47 pm

  32. Teoph, scuze!
    Ma luat valul si nu prea am vrut sa renunt la nici unul. Daca ai fost cat decat atent am selectat cate un clip pentru fiecare regiune (sa nu existe gelozii).
    Am luat nota de observatia dvs. si nu voi mai cadea in pacat.

    Andrzej

    22/01/2010 at 6:51 pm

  33. Draga Andrzej

    Libertatea de opinie este primordiala pe acest blog.
    Dar libertatea de opinie nu exclude, dimpotriva , stimuleaza cooperarea.
    Am invatat acest lucru foarte important, mai ales aici, la Teofil.

    Iar draga de nicole, sunt sigur, a glumit. 🙂

    tibi

    22/01/2010 at 6:53 pm

  34. Ia ! 🙂

    Ca la tema nu am spus nimic.

    Numai ca despre Ghise, parerea mea este limpede : BIIIIP cu Bocanci ! 😛

    tibi

    22/01/2010 at 6:55 pm

  35. Vai, Nicole!
    M-ai luat prea în serios cu aluzia mea la aşa-zisul calcul al lui Ghişe, demn doar de ghilimelele puse de mine la studiul de fezabilitate. Esenţa mesajului meu reflectă loteria viselor unui candidat optimist după sistemul de corcitură VU-proporţional şi pomana electorală de care beneficiază după ce şi-a procurat mandatul de pe locurile necâştigătoare, cu un număr penibil de voturi, când se mândreşte în prostie uninominală cu motivaţia înflăcărată că ar fi fost ales pe numele lui şi de asta se tratează merituos cu rangul de buricul Pământului.

    Într-adevăr, în capul lui Ghişe a apărut ca premiu suplimentar (din iniţiativa lui) o componentă aparte: inadmisibilitatea riscului investiţiei sale din banii împrumutaţi.
    Se plângea de inconvenientul alegerilor anticipate, pe considerentul că destinaţia creditului a fost campania electorală pentru alegerile parlamentare, un scop atât de nobil pentru un bun-platnic ca el încât mi se rupe (inima) când mă gândesc cât de calculat e omul: nu l-a îngrijorat posibilitatea să nu câştige mandatul, în schimb e preocupat de vinovăţia exclusivă a altora capabili să-i producă perturbaţii anticipate, să-i dea „calculele” peste cap.
    Până şi băgăcioşii în viaţa lui parlamentară au tupeul să nu-l lase în plata Domnului, cu banii cuveniţii din munca de senator-TV.

    Băşcăliosul

    22/01/2010 at 6:57 pm

    • @Băşcăliosul, buna seara
      Chiar cuvenite comentariile tale cinice. Multumesc! 😆

      Theophyle

      22/01/2010 at 7:32 pm

  36. Tibi, Sincer nu prea vad motivul pentru care d-na Nicole a ripostat . Evident ca tema da tonul discutiei, dar sigur ca intr-o discutie apar si teme colaterale. Nu vad aici motiv ca cei care sunt participanti la discutie sa devina violenti in exprimare doar din motivul ca nu-s bagati in seama.
    Probabil motivul ar fi ca vor sa fie bagati in seama.
    Iata ca am cazut si eu in aceasta capcana.

    Andrzej

    22/01/2010 at 7:02 pm

  37. OK Andrzej

    Am inteles punctul tau de vedere si subscriu.
    Repet, cred ca nicole a glumit. Trecem peste incident ? Pliiiiiz ! 🙂

    tibi

    22/01/2010 at 7:04 pm

  38. Ok Tibi, acept ideea ca a fost un”incident”, provocat de o „gluma”.
    Teoph, te-a mandatat sa mediezi(de ce oare?) „incidentul” si cred ca e greu.
    Pentru mine acest capitol e incheiat si nu voi mai raspunde la interpelari pe acest subiect, AICI.

    Andrzej

    22/01/2010 at 7:14 pm

  39. Multumesc Andrzej

    Ce si de ce face Teofil ceea ce face, numai bunul Dumnezeu stie.
    Si doamna demeter; presupun. 🙂

    tibi

    22/01/2010 at 7:18 pm

  40. Buna seara, prieteni!

    Suntem in 22 ianuarie. A expirat termenul de depunere a dosarelor pentru presedintia ICCJ. Profit d elinkul postat de razvan mai sus si fac urmatoarele comentarii.

    1. Aparent, Barbuleasca nu mai candideaza. Sper sa fie adevarat zvonul. http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/883830/Lidia-Barbulescu-renunta-la-Curtea-Suprema/

    2. Din articolul de pe evz.ro reiese ca batalia se va da intre Anton Pandrea si Rodica Popa.

    3. Daca este propus Anton Pandrea, Basescu IL VA RESPINGE SI PE EL. Legal, poate respinge inca o candidatura a altui candidat, altul decit primul respins (eu cred ca poate respinge si de doua ori acelasi candidat, dar ma rog, CCR aici a zis ca nu – un non-sens juridic). Motivul:

    „Anton Pandrea a făcut parte din celebrul „complet roşu” care s-a opus retrocedărilor caselor naţionalizate proprietarilor. Această decizie a dus la un val de procese la CEDO. Decizia 1 din 2 februarie 1995, dată de judecătorii Curţii Supreme de Justiţie cu 25 de voturi „pentru” şi 20 „împotrivă”, se referă în majoritatea cazurilor la imobilele naţionalizate în baza Decretului 92/1950. Practic, judecătorii Curţii Supreme au stabilit că instanţele inferioare şi-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când au restituit casele naţionalizate, conform Decretului 90/1950. După intervenţia preşedintelui de la acea vreme, Ion Iliescu, au fost declanşate mai multe recursuri în anulare. La finalul mandatului de preşedinte, Iliescu l-a decorat pe Pandrea cu „Meritul Judiciar” pentru îndeplinirea actului de justiţie”. (forumulcivic.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=185&Itemid=117)

    Despre Rodica Aida Popa nu stiu prea multe. Cert este ca acest Pandrea a fost si presedinte al CSM, si este si un dinozaur iliescianist, iar cu astfel de oameni care efectiv fac naveta intre CSM si ICCJ, fara nici un control din partea altei autoritati decit a colegilor lor, reforma Justitiei nu s eva putea face. Daca este propus Pandrea, vom avea inca o respingere MOTIVATA beton.

    Cetatean

    22/01/2010 at 7:19 pm

  41. buna seara, buna seara,

    ghise este intruchiparea lichelei perfecte ticaloase!

    este o persoana abjecta, dar in acelasi timp foarte slugarnica cu cei pe care ii linge in poponetz, carora le datoreaza iertarea pacatelor tineretii securistice!

    a fost eliminat din PNL odata cu Mona Musca.
    apoi a fost reprimit. desi s-a dovedit cu acte ca a fost turnator.
    drept rasplata: omul latra de citiva ani non stop la televizor.
    probabil ca asta face si acum, nu???

    orangeskorpion

    22/01/2010 at 7:24 pm

  42. @Cetatean, salut!
    Cautam ceva despre Popa, ai dreptate despre Anton Pandrea 🙂

    Theophyle

    22/01/2010 at 7:28 pm

  43. @skorpi, salut si buna seara 🙂

    Theophyle

    22/01/2010 at 7:28 pm

  44. @tibi, cand esti gata poti sa anunti 😆

    Theophyle

    22/01/2010 at 7:29 pm

  45. postare noua !</strong>

    tibi

    22/01/2010 at 7:33 pm

  46. Buna seara tuturor, iar!
    Revenind la tema propusa de nobila si eleganta noastra gazda, nu pot sa nu observ ca aceasta nulitate absoluta, ticalos dovedit cu acte -,ghise, e subiectul unei jumatati de zi aici.
    Stiu , veti spune ca ca ghise e un fel de arhetip. OK, sa discutam arhetipul .
    Mie mi se pare ca ghise a castigat inca o seara din viata noastra. AJUNGE!

    Andrzej

    22/01/2010 at 7:34 pm

    • @Andrzej, ai dreptate 100%
      Trecem la noua postare

      Theophyle

      22/01/2010 at 7:37 pm

  47. @Bascaliosul,

    M-au impresionat substanta si umorul cu care l-ai tratat pe turnatorul ghise. De altfel, sunt exact de aceeasi parere si am sintetizat si eu intr-o fraza de la postarea precedenta nesimtirea acestui personaj. Eu nu am facut decat sa pigmentez cu cateva intrebari suplimentare. Pe bune, ca sunt curioasa sa stiu care o fi fiind valoarea creditului lui ghise. Asta ca sa pot calcula cum i se amortizeaza investitia in cei 4 ani de mandat. 😆

    Pe de alta parte, asemenea indivizi ar trebui investigati foarte serios de ANI si de acele institutii abilitate sa deceleze manevrele impostorilor din parlament si ilegalitatile lor. Nu trebuie lasati sa respire.

    nicole

    22/01/2010 at 7:41 pm

  48. @tibi,

    nu eu am invocat claparii. dar daca cineva doreste, e bine sa stie ca pot sa-i pun. perfidia unor personaje nu dispare intotdeauna o data cu blogul. 🙂 casuta mea de mail inca poate demonstra asta… 🙂

    nicole

    22/01/2010 at 7:44 pm

  49. @Theophyle,

    am spus ceea ce aveam de spus. 🙂
    mersi pentru „prietena noastra”. 🙂

    nicole

    22/01/2010 at 7:50 pm

    • @nicole 🙂

      Theophyle

      22/01/2010 at 7:53 pm

  50. Băşcăliosul

    22/01/2010 at 8:08 pm

  51. @ Salut ! 🙂 Bascaliosul 🙂 🙂 🙂

    tibi

    22/01/2010 at 8:18 pm

    • Salut, Tibi!Mi-ar plăcea să găsesc şi eu ceva de râs.

      Băşcăliosul

      22/01/2010 at 8:25 pm

      • Scuze,dar eu nu rîd. Surîd. 🙂 Bine ?

        tibi

        22/01/2010 at 8:35 pm

  52. @Tibi
    OK.Nu-i bai, am obiceiul să sper la mai mult decât mi se pare am văzut sau la ce nu-mi vine la comandă (inclusiv când nici n-am apucat s-o emit)

    Băşcăliosul

    22/01/2010 at 8:52 pm

    • OK! Daca nu-i bai , e bine.

      Am facut un simplu joc de cuvinte, bazat pe o intuitie.
      Daca am gresit, repet, scuze.

      tibi

      22/01/2010 at 9:58 pm

      • Tibi, nici vorbă să fi greşit cu ceva, n-ai de ce să te gândeşti la scuze. Aş fi preferat să-ţi divulgi intuiţia, dar pare să te fi înşelat.

        Băşcăliosul

        22/01/2010 at 10:20 pm

  53. Care o fi cretina de banca_care ii da lui ghise finantare pentru campanie electorala? 😆

    nicole

    22/01/2010 at 9:06 pm

  54. …cred ca a luat bani de la camatari. 😆

    nicole

    22/01/2010 at 9:07 pm

  55. Saliu nicole !

    Tu stii ca avem tema noua ? 🙂

    Am depasit deseurile, am trecut la oameni de toata stima. 🙂

    tibi

    22/01/2010 at 10:02 pm

  56. @ Băşcăliosul

    Nu m-am înşelat. 🙂
    Intuiţia mea funcţionează negreşit.
    E totuşi destul de mică lumea asta a bloagelor frecventabile. NU ?

    Oricum, mulţumesc pentru.

    Noapte bună !

    tibi

    22/01/2010 at 10:57 pm


Comentariile sunt închise.