Archive for ianuarie 8th, 2010
Intre doua lumi
O mare parte a romanilor traiesc pe alte meleaguri decat cele in care s-au nascut. Nimic ciudat, multi oameni apartinand altor popoare traiesc in acelasi fel. In timp, o parte din acesti emigranti se vor intoarce, altii nu se vor intoarce si in cateva generatii ei vor fi pierduti din punct de vedere national. Nici asta nu ar fi o tragedie daca din punct de vedere fizic si spiritual cei pierduti isi vor gasi inlocuitorii in societatea care au parasit-o. Din nefericire, acest lucru nu se intampla nici fizic si nici spiritual. Poporul roman care traieste in Romania va fi mai mic in 2025 cu 6 milioane de oameni, adica aproximativ 18 milioane de cetateni. Obiceiul nostru de a ne complace in situatii deloc magulitoare de “hai ca merge si asa” ne va conduce pana la urma la o stagnare permanenta, care a inceput la inceputul primului deceniu, continua in al doilea deceniu si probabil se va finaliza in al treilea deceniu al secolului al XXI-lea. Mi-am dorit o postare mai singulara, folosind exemple personificate, doua texte au fortat o nuanta diferita. Primut text apartine unei comentatoare de pe blogul meu, al doilea text – jurnalistului Cristian Campeanu de la “Romania Libera”.
Primul text:
Va rog sa va ganditi si sa discutam ca intre oameni normali la cap si bine intentionati!Nu c.preda sau unul sau altul, a descoperit azi, necesitatea reformarii si redefinirii ideologice si organizatorice, a pdl, ca partid cu o doctrina clara de dreapta,ca partid popular european. Curentul de sustinere a acestei reforme ideologice si organizatorice, exista de mult,nu a fost initiata sau inventata de c.preda in pdl.Dupa ce am vazut agitatia starnita ,absolut neavenita,de manifestare autistic politica a lui c.preda,am ajuns la concluzia ca pdl, trebuie sa-si apere sansele de reusita a modernizarii partidului, impotriva propriilor intelectuali analfabeti politic, cu pretentii de ideologi-guru solitari, care sunt in autismul lor, mai periculosi, decat orice vanghelie sau orbani sau hrebenciuci, luati la un loc. Dl.Preda si alti novici cu veleitati de guru politici amatori,trebuie sa lase dracukui orgoliile de genul eu sunt vedeta zilei eu am ,,salvat pdl-ul…..” de la ce ma rog ? cine a avut nevoie de suport ? cine a promovat pe cine? Intelectualii oricat de sofisticati si meritorii, trebuie sa invete ca, politica nu este filosofie romantica, ci dimpotriva este o arena de confruntari dure ,unde orice atitudine defensiv-naiva costa scump si nu e timp pentru expewrimente de ,,laborator ideologic” cand esti la putere si ai de gestionat o tara in criza economica din cauze externe, si delapidari-datorii interne mostenite, de acoperit. PDL merita sa fie primul partid care se va restructura si reforma din interior, spre meritul membrilor lui valorosi! Prin atitudinea lui infantil-politica, dl.Preda se compromite nu numai pe sine ci si sansele partidului din care face parte, compromitind efortul echipei de reformatori din PDL. Aici
Al doilea text:
Fotoliul de parlamentar nu ar trebui sa fie o recompensa acordata de partide pentru servicii mai mult sau mai putin obscure, ar trebui sa fie o misiune publica. Cei nominalizati pentru a servi publicul din Parlament ar trebui sa fie oameni in care alegatorii sa aiba incredere ca vor vota avand in vedere interesul national si ca vor urmari efectele acestor legi in interesul comunitatii pe care o reprezinta. Mai mult, candidatul la o functie de reprezentare ar trebui sa fi dovedit in vreun fel ca merita sa i se faca aceasta onoare, sa fi demonstrat in vreun fel un interes pentru binele public. Ca partid ce se recomanda de centru-dreapta, de unde ar trebui sa isi recruteze PDL candidatii? In primul rand, din randurile profesionistilor, al oamenilor care fac bine ceea ce fac in organizatiile lor, publice sau private. Cristian Preda este un profesionist, Honorius Prigoana, nu. Apoi, din randurile celor care s-au remarcat prin activitatea lor in interes public. Monica Macovei este un exemplu de om care s-a pus in slujba luptei anticoruptie. Honorius Prigoana nu s-a remarcat prin nimic. Se poate invoca faptul ca este vorba de figuri exceptionale si ca un partid nu se poate bizui numai pe acestea, dar ar trebui totusi sa existe destui fosti si actuali procurori care sa fi reusit sa duca la bun sfarsit cazuri de crima organizata sau de coruptie si care sa fie atrasi in activitatea politica, ar trebui sa existe fosti militari care sa isi fi servit patria cu onoare in teatrele de operatiuni si care sa doreasca sa o reprezinte la fel de onorabil din Parlament. Sau ar trebui sa existe pe undeva oameni care sa se fi dedicat unor programe sociale, sa fi facut voluntariat pentru o cauza mai mare decat ei insisi, sa fi organizat sau finantat proiecte caritabile pe langa biserici sau organizatii nonguvernamentale. Oricata buna-credinta si bunavointa am avea, tanarul domn Prigoana nu se califica in niciuna din aceste categorii ca sa merite sa candideze din partea PDL. Daca ar fi sa luam in serios argumentul ca ar fi o persoana mai articulata decat ceilalti membri ai asa-numitului „fenomen Dorobanti” si ca, in fond, s-au vazut lucruri mai rele in Parlamentul Romaniei, va trebui sa acceptam urmatoarea dilema sinistra: fie „grupul Dorobanti” sunt o ceata de babuini isterici iar caracterul „articulat” al tanarului Prigoana il transforma intr-un soi de „veriga lipsa” cu totul remarcabila, fie Parlamentul nostru este intr-atat de corupt incat accesul lui Junior ar fi, de fapt, o imbunatatire a calitatii Legislativului. Cat priveste celalalt argument – ca ne-am afla in prezenta unui exceptional de daruit om de afaceri la cei numai 23 de ani ai sai – atunci, daca ne amintim ca Bill Gates a avut primul sau mare succes la 24 de ani cand a reusit sa le vanda celor de la IBM primul sistem DOS pentru 50.000 de dolari, este evident ca Prigoana Jr. tinteste prea jos: cineva are urgenta nevoie de calitatile sale pe Wall Street sau in city-ul londonez. Ramane modernizarea statului din care tanara speranta pedelista si-a facut tema de campanie. Aici.
Cititori dragi, voi veti hotari in ce lume doriti sa traiti. Nimeni si nimic din lume nu va poate obliga sa alegeti, numai realitatea o va face si atunci veti putea sti cata dreptate au avut sau nu autorii textelor diferite. Doi oameni, doua pareri, doua lumi, ambele in Romania.
Criptogramele portocalii
De obicei, infrangerile electorale sunt urmate de rabufniri si de socoteli post electorale personale sau colective. PDL nu a pierdut alegerile, dar nici nu le-a castigat; Basescu a castigat alegerile, important de mentionat. Nimeni nu poate spune astazi cat valoreaza PDL din punct de vedere electoral. Cu Basescu pot ajunge la aproximativ 32% din optiunile de vot ale electoratului romanesc, fara Basescu, numai zeii sondajelor mioritice ar putea da raspunsuri. Marele noroc al PDL este situatia creata in partidele adversare si imposibilitatea lor de a forma o opozitie care sa puna probleme actualului guvern. Norocul s-ar putea termina repede daca se ajunge la alegeri anticipate; ipoteza ca alegerile anticipate ar avantaja PDL este complet gresita, componenta guvernului Boc IV este departe de a fi adulata de electorat, inclusiv o parte din electoratul portocaliu.
Necesitatea bugetului pentru economia romaneasca este imperativa, asa ca sunt sigur ca el va trece cu sau fara amendamentele opozitiei, dar dupa aia ce? Dupa aceea vor avea congres, care va trebui sa repozitioneze centrele de putere din partid. Din nefericire, uvertura declansata de prostia facuta de Boc cu numirea lui Honorius Prigoana a scos la iveala divergentele si pozitiile antagoniste din partid mai devreme decat trebuia, aducandu-le in public. Honorius Prigoana nu este un subiect serios, dar ce se ascunde in spatele lui da de gandit.
Iesirea la rampa a unuia din cele contraversate figuri ale PDL – Ioan Oltean si declaratiile lui au contribuit la valurile de “simpatie” care s-au revarsat asupra parerilor de-a dreptul imbecile pe care le-a exprimat. Pentru cine nu stie, “acest energetic baiat destept de la energie” este unul din centurionii dlui Blaga, asa ca ceea ce a declarat el este ceea ce Blaga doreste sa auda.
In cursul diminetii de miercuri, liderul grupului deputatilor PDL din Parlament, Mircea Toader le-a transmis acestora ca nu vor fi acceptate amendamentele la buget din lipsa de bani. Decizia transmisa a starnit scandal in grup, iar Emil Boc a fost nevoit sa se deplaseze personal pentru a-i linisti pe deputati. Ajuns la grupul deputatilor, Boc a fost pus in fata unei alte probleme: contestarea conducerii PDL, in special a ministrilor Blaga, Videanu si Berceanu. Deputatii i-au reprosat presedintelui ca nu au acces la deciziile conducerii partidului si ca banii sunt directionati de catre triada Blaga – Videanu – Berceanu in functie de clientela acestora.
Intr-o alta ordine de idei, dl Stolojan a vorbit din adancurile piramidei lui Keops, unde s-a plasat singur prin atitudinile sale politice sau mai bine zis antipolitice. Nu trebuie sa amintesc pozitionarea lui Cristian Preda si partial a lui Sever Voinescu. “Junii turci”, care nu au prea mare sanse in congresul care se configureaza in februarie. “Baietii din teritoriu” vor reusi sa adune suficiente voturi pentru seniorii lor feudali, dar asta numai daca Zeus va tacea. Pariul meu este ca Zeus nu va tacea, nu-i este felul, Zeus va inchide niste conturi deschise cu “greii partidului” sunt sigur.
“Baietii din teritoriu” stiu cu prisosinta ca in 2012 ei vor pierde glorios fara sprijinul lui Zeus si cine stie poate alianta anticreier va produce pana la urma niste anticipate in care – fara Zeus – ei se vor reintoace la mana coalitiei PSD-PNL.