Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for decembrie 18th, 2009

Lista indecenţei

Vreau sa fie clar de la inceput – daca ar fi trebuit sa ma duc maine sa votez l-as vota pe Basescu.  Lista ministrilor aprobati de forumul de conducere PDL este o mizerie – chiar mai mult – este de o indecenta care jigneste orice om care l-a sustinut pe Traian Basescu. Niciodata nu am avut mari sperante ca PDL este un partid deosebit care face sa lupti pentru el. Astazi sunt sigur ca nu o voi face. Cea mai proasta lista de ministrii posibila, toti baronii PDL impreuna cu semnele incompetentei, reprezentata de aparatul de partid.   Unde este reforma educatiei, cu un Croitoru la carma ministerului? Unde este iesirea din criza economica cu fostii ministrii incapabili, care nu au facut nimic pana acum in afara unei scurte vacante de vara la Monte Carlo.  Unde se afla aripa liberala a partidului ? Unde sunt Voinescu, Funeriu, Vass, Turcan ?

Adevarat, alternativele ar fi fost la fel de proaste, dar cel putin acolo nu aveam sperante. Ne-am luptat trei luni de zile 14 ore pe zi pentru a-l ajuta pe Basescu sa revina la Cotroceni. Asta am primit? Aceasta mizerabila lista, care contine toti baronii PDL fara nici un nume care sa-ti dea o speranta.

Domnule Basescu, daca ai onoarea pe care noi am crezut ca o ai, nu gira aceasta mizerie de guvern alcatuita de Emil Boc, care nu a putut face fata presiunilor baronilor din partid. Nu-ti incepe mandatul cu acesti oameni, care nu stiu si nu pot face nimic pentru noi. Nu uita de cei care au fost alaturi de tine neconditionat, fara premii,  salarii, afaceri si alte marafeturi!  

P.S Ceva la care nu m-am gandit. Astazi PDL a devenit PD fara L un articol bun pe Codex Politicus  

Written by Theophyle

18/12/2009 at 8:34 pm

Meritocraţia in cateva cuvinte si imagini

Meritocraţia este o formă de guvernământ sau de organizare în care nominalizarea este făcută şi sarcinile sunt atribuite pe baza abilităţii (meritelor) şi talentului, nu pe baza averii (plutocraţie), originii, legăturilor de familie (nepotism), privilegiilor de clasă (aristocraţie), dreptului primului ocupant, popularităţii (democraţie) sau a altor factori determinanţi privind poziţia socială sau puterea politică.Cuvântul meritocraţie este adesea utilizat în zilele noastre pentru a descrie un tip de societate în care bogăţia şi poziţia socială sunt obţinute în principal prin competiţie, sau prin talent şi competenţă demonstrate. Principiul este că o poziţie investită cu responsabilităţi şi prestigiu social trebuie dobândită, nu moştenită sau obţinută prin criterii arbitrare. Meritocraţia este de asemenea termenul folosit pentru a descrie sau critica o societate concurenţială care acceptă decalaje inechitabile ale venitului, averii şi poziţiei sociale în funcţie de talent, merit, competenţă,  Termenul „meritocraţie” a fost folosit pentru prima oară într-un sens peiorativ de către Michael Young în cartea lui, The Rise of the Meritocracy (Ascensiunea meritocraţiei), 1958, care descrie un viitor  în care poziţia socială este determinată de coeficientul de inteligenţă (IQ), plus efort.

Redactând Declaraţia de independenţă [1], Thomas Jefferson a avut în vedere capitolul 5 al cărţii Second Treatise of Civil Government de John Locke, în care este descrisă o societate în care proprietatea este fundamentată prin muncă. Locke argumentează că achiziţionarea unei proprietăţi nu este imorală cât timp este obţinută prin muncă, iar rostul ei este satisfacerea necesităţilor. Prin urmare, societatea ar fi stratificată în mod necesar, dar prin merit, nu prin origine. Această doctrină a hărniciei şi meritului este opusă leneviei şi moştenirii, fiind un puternic argument împotriva monarhiei şi aristocraţiei, şi în favoarea republicii.[2] Adesea, oponenţii conceptului de meritocraţie argumentează că inteligenţa sau efortul sunt caracteristici practic imposibil de măsurat exact. Ca urmare, în opinia lor, orice introducere a meritocraţiei se face cu un mare grad de nesiguranţă şi este inerent dubioasă. Pe de altă parte, cei care susţin economia de piaţă liberă cred că aceasta poate şi trebuie să recompenseze meritul. De asemenea, meritocraţia a fost criticată ca fiind un mit, folosit mai degrabă la perpetuarea status quo; meritul putând fi definit în funcţie de succes, succesul însuşi definind meritul, nu că succesul ar fi predeterminat de criterii ştiinţifice de merit. [3]

Note:
[1] US – The Declaration of Independence ; [2] Paul Johnson’s A History of the American People ; [3] Stephen J. McNamee and Robert K. Miller, Jr., The Meritocracy Myth Rowman & Littlefield, 2004;

Written by Theophyle

18/12/2009 at 3:57 pm

Facem guvern, o fabula socratica

Ieri pe blog, toata lumea a facut si desfacut guverne. Fiecare dintre noi, inalti sau mai scunzi, mai in varsta sau mai tineri, femei sau barbati am devenit locţiitorii lui Boc si am cautat formule guvernamentale.  Dupa cum se stie, pe acest blog exista o majoritate stabila a ceea ce inseamna portocaliu. Avem portocalii mai extremisti, avem portocalii mai moderati, avem portocalii mai flexibili si avem portocalii “ţapăni”.   Trebuie sa va spun ca m-am simtit bine, personal am fost intr-o minoritate numarandu-ma printre portocalii mai  “ţapăni”. Ca intotdeauna in viata, cei flexibili sunt majoritatea. Poate asa trebuie sa fie, cei pragmatici probabil vor fi cei care intotdeauna vor deveni majoritari, noi astia “ţapăni” vom fi primii pe drumul spre măntuire.

Nimeni nu se mai intreaba daca Boc este sau nu omul potrivit, pe blogul meu dl Emil Boc (cod name: Bocutz) este preferatul absolut al majoritatii. Aripa ardeleana a blogului il considera pe “Bocutz” secundul “comandantului de cursa lunga” fara drept de apel. Aripa bucuresteana, mai putin; ce intelegem noi astia de pe malurile dambovitene?  Doar suntem niste “mitici”. Diaspora este mai retinuta, parerile sunt si ele impartite.

Vesnicele dispute s-au concentrat asupra “greilor partidului” sunt ei necesari pozitiei reformante ale  “comandantului de cursa lunga” sau nu?  Bineinteles nu a lipsit vesnica disputa despre valenţele cunoscute sau cele ascunse ochiului public reprezentate de  blonda guvernamentala,  Elena Udrea.  Cazul Udrea a fost si mai disputat, probabil ca actiunea “mop-sarmale” nu a reusit sa o transforme intr-o veritabila gospodina si nici “comisia organ” nu a reusit sa o victimizeze suficient.

In sfarsit,  dupa aceasta frumoasa seara in Politeía, am inteles de ce Socrate a preferat sa se sinucida. Cititi povestea lui Socrate si veti intelege aceasta fabula.

Written by Theophyle

18/12/2009 at 10:15 am