Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

2009: intre un cârnat si doi crenvuşti

Anul 2008 l-am terminat cu marele cârnat al lui Sorin Oprescu. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a primit la sfarsitul anului trecut din partea reprezentantului Guinness World Record certificatul noului record mondial la categoria „cel mai lung carnat afumat”. Intre timp, dl Oprescu a inteles ca nu a fost suficient pentru a deveni un candidat serios la presedintia Romaniei; om rational s-a resemnat si acum isi trateaza cu calmante pe fostii colegi de la PSD.

Anul 2009 il vom incheia cu doi crenvuşti scofâlciţi, cei doi fosti prezidentiabili, Crin Antonescu si Mircea Geoana. Orbit de orgoliu si dependent de Dinu Patriciu, Crin Antonescu pare a nu intelege nimic din luptele intestine  care au inceput sa zguduie PSD. Crin Antonescu care si-a inceput campania prin “revolutia bunului-simţ” o sfarseste prin antirevolutia nesimţirii.

Mircea Geoana este un caz mult mai jalnic. Dupa ce a pierdut in toate instantele in care putea pierde, il numeste acum pe Crin Antonescu prim ministru:

„Am reconfirmat sustinerea noastra unui prim-ministru in persoana domnului Crin Antonescu, suntem dispusi sa-i asiguram o majoritate masiva. In jurul lui Crin Antonescu se poate degaja o majoritate PSD-PNL-UDMR si, la limita, chiar un guvern de larga concentrare nationala”

Geoana a devenit subiectul unor bancuri asemanatoare cu cele ale legendarului Bula. Din nefericire pentru el si pentru colegii sai de partid el este Bula. Deodata o legenda devine realitate. Geoana este Bula! Nimeni inca nu i-a spus lui Bula ca probabil foarte repede el nu va mai fi presedinte nici la PSD, ca “Marea Alianţa” nu mai exista si ca PDL poate sa-si treca guvernul in Parlament  si fara ei. Bula nu stie ca la Cotroceni nu s-a schimbat locatarul si ca numai el numeste prim-ministri.

Asadar 2009 a inceput cu cârnat gigantic  si se sfarseste cu doi crenvuşti scofâlciţi. Trist an, triste personaje!

Written by Theophyle

16/12/2009 la 10:03 am

Publicat în Civic, Guvern, Opinie, Pamflet

Tagged with , , , , ,

124 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna dimineata

    Pe Realitatea , in direct ,ceremonia de validare a alegerii presedintelui

    cedric

    16/12/2009 at 10:16 am

  2. Cea mai mare satisfactie! Ma bucur ca am apucat sa traiesc aceste clipe

    cedric

    16/12/2009 at 10:18 am

  3. Extrem de emotionat presedintele. De inteles, dupa toate prin cate a trecut.

    cedric

    16/12/2009 at 10:19 am

  4. cedric, buna dimineata, toti ne bucuram. De ce nu ai fi apucat? fii serios!!! 😆

    Theophyle

    16/12/2009 at 10:20 am

  5. Cel mai mult mi-a placut la geonelu` chestia aia cu „larga concentrare”, e dementiala !
    Oricum, constat ca intre el si crin sentimentele sunt devastatoare, nu mai rezista unu` fara celalalt.
    Parca sunt doua lesbiene dezlantuite.

    Da`pe Mihaela, „dragostea mea”, n-o roade gelozia, macar un pic ? 🙂 🙂 🙂

    Tzepelica

    16/12/2009 at 10:26 am

  6. Azi suntem in 16, maine e 17 decembrie.
    20 de ani, sorocu` lu` Brucan…
    De ce suntem unde suntem si ne desprindem atat de greu de trecut :

    „TANCHISTII
    La Revolutie au existat cativa tanchisti – capitani sau maiori – care au participat mai intai la represiune cu blindatele lor, iar peste noapte, sub lozinca „Armata e cu noi!”, au intors armele pentru a apara Revolutia de „teroristi”. Toti au ajuns generali.
    Gimi Carp, care dadea ordin sa-i calce pe revolutionari dintr-un trotuar in altul, a ajuns general, secretar de stat.
    Mircea Muresan, dupa ce a daramat Biblioteca Universitara, FaRa NECESITATE MILITARA, distrugand 500.000 de volume unicat, a ajuns general cu trei stele, seful directiei Cultura din MApN, apoi directorul Colegiului National de Aparare.
    Dumitru Iliescu a devenit general, seful SPP.
    Catalin Voicu a ajuns si el general, ofiter in Statul Major al Armatei, parlamentar, iar pe la inceputul acestui an, aspirant la un fotoliu de ministru la Interne.”

    http://www.romanialibera.ro/dupa-20-de-ani/a172671-activistii-de-partid-i-au-tinut-ocupati-pe-revolutionari.html

    Tzepelica

    16/12/2009 at 10:30 am

  7. Theophyle. buna dimineata din nou. Am fost foarte scurt la primele comentarii dar ma grabeam sa va dau vestea cea buna.
    Acum pot sa spun ca am avut si eu momentele mele de indoiala (dar m-am abtinut sa vi le impartasesc) ca un singur om va putea invinge coalitia raului si urii nemarginite.
    A venit momentul razbunarii binelui.
    In alta ordine de idei, am impresia ca Hasotti a fost singurul liberal participant la ceremonie.
    Ar fi multe de spus dar mai avem timp.

    cedric

    16/12/2009 at 10:32 am

  8. @timi, esential s-au schimbat foarte putine lucruri. Ceea ce s-a schimbat mai nou, agraveaza situatia. Coalitia PNL-PSD este suprema potlogarie. O coalitie intre „victime si calaii”, pacat.

    Theophyle

    16/12/2009 at 11:06 am

  9. cedric, respira baiete, avem timp 🙂

    Theophyle

    16/12/2009 at 11:07 am

  10. Buna dimineata, aceasta este explicatia stiintifica a lui Hrebe pentru ceea ce a patit Geoana http://www.antena3.ro/stiri/bizar/hrebenciuc-basescu-este-puternic-joia-cand-e-ziua-flacarii-violete_87563.html

    cris

    16/12/2009 at 11:10 am

  11. Salut tuturor,

    E ceva aparte in atmosfera zilei de azi. Am 42 de ani, nu ma mai emotionez asa usor.
    Dar imi amintesc ca in 89 azi am aflat prima data de ce se intampla la Timisoara… Tata imi tinea prelucrari la fiecare 2 ore, pentru ca ma simtea plecat cu mintea acolo.

    Ar fi un cadou nesperat de Sarbatori daca s-ar pune punct acestui concubinaj pervers intre Geoana, Antonescu si hetairii lor. Nu intre PNL si PSD ci intre niste ratati care cred ca traiesc epifania vietii lor.

    Deocamdata, inca ni se preteaza postarea din 1 decembrie de pe http://www.zoso.ro.

    Alex

    16/12/2009 at 11:18 am

  12. salut

    cris
    super tare! base l-a batut pe geoana cu mijloace ezoterice! stiam eu!

    razvan

    16/12/2009 at 11:22 am

  13. salut @cris, @Alex, @razvan 🙂

    Theophyle

    16/12/2009 at 11:24 am

  14. Declaratii dupa intalnirea Antonescu -Marko Bela;
    UDMR a refuzat invitatia de a reface coalitia PSD-PNL-UDMR.
    Bravo UDMR!

    cedric

    16/12/2009 at 11:24 am

  15. apropo de zoso, un articol interesant
    http://www.zoso.ro/2009/12/vantu-la-racoare.html

    razvan

    16/12/2009 at 11:26 am

  16. cedric, s=a dus marea coalitie 😆

    Theophyle

    16/12/2009 at 11:26 am

  17. intrebare: ce credeti, va fi Boc din nou PM?
    nu bag mana in foc, dar mie mi-au ajuns la ureche zvonuri ca ar trebui sa ne asteptam la o mica surpriza

    razvan

    16/12/2009 at 11:33 am

  18. Daaa, s-a dus coalitia, trebuie sa treaca amandoua (PSD si PNL) in opozitie.

    cedric

    16/12/2009 at 11:33 am

  19. @razvan, greu de crezut 🙂

    Theophyle

    16/12/2009 at 11:36 am

  20. anyway, daca totul merge bine si traseistii + UDMR isi fac treaba, putem avea un anunt si chiar o desemnare azi

    razvan

    16/12/2009 at 11:44 am

  21. razvan, chestia cu „independentii” chiar nu-mi place, dar nu avem ce face 😦

    Theophyle

    16/12/2009 at 11:46 am

  22. Pentru interesati, postare noua (in sfarsit) pe „Paleografia”

    http://paleografia.wordpress.com/2009/12/16/limba-sanscrita-%e2%80%931/

    Theophyle

    16/12/2009 at 11:54 am

  23. Salut prieteni,
    Noi astia tinerii mai „maturizati” stim ce a insemnat Europa Libera pentru noi iar tinerii mai tineri stiu ce a reprezentat pentru parintii lor.
    De aceea 2 Euro pentru aducerea arhivelor EU nu este prea mult.
    EUROPA LIBERA – Acasa !

    http://www.100000romani.ro/

    http://www.facebook.com/pages/Europa-Libera-Acasa/182062366849?ref=ts

  24. Salut Theophyle
    Da-mi rogu-te aprobarea 🙂

  25. azi l-am vazut pe noul presedinte al tarii.
    da nu in direct,si mor de ciuda.
    ma duc la site-ul lui.
    dar am vazut un basescu emotionat.
    acu,la modul serios,va spun,dar nu trageti,am crezut o perioada,ca basescu va pierde.
    n-am avut incredere ca romanii vor intelege manipularea rusinoasa la care sunt supusi de larga coalitie.
    imi cer scuze.
    dragii mei, e zapada,a nins,nimic n-a mai circulat.
    cineva avea mare dreptate-iarna nu-i ca vara.
    va pup.

    mariy

    16/12/2009 at 12:18 pm

  26. @TDS @mariy, salut 🙂

    Theophyle

    16/12/2009 at 12:21 pm

  27. @TDS, arhiva este acasa omule! A fost cumparata si adusa acasa de OTV, cred. Aproape mai mult ca sigur.

    Theophyle

    16/12/2009 at 12:23 pm

  28. Salut

    Inclin sa cred ca premierul va fi independent, posibil un finantist.

    robin

    16/12/2009 at 12:25 pm

  29. robin, Salut. Si eu cred la fel. Chiar nu stiu cine.

    Theophyle

    16/12/2009 at 12:30 pm

  30. robin

    deci nu sunt singurul care merge pe ipoteza asta 🙂

    si ca argument „psihologic”, boc era f. dezumflat azi la validarea presedintelui (am vazut-o pe site-ul realitatea, nu ma injurati)

    razvan

    16/12/2009 at 12:38 pm

  31. Bună ziua !

    Dacă Băsescu nu îl desemnează pe Boc, a pierdut partida.

    Riddick

    16/12/2009 at 12:44 pm

  32. @razvan, nu te injuram. Pesonal, cred ca Boc trebuie putin sa se odihneasca.

    Theophyle

    16/12/2009 at 12:47 pm

  33. Premierul va fi Emil Boc.

    gabhryel

    16/12/2009 at 12:47 pm

  34. Razvan, eu am banuit de aseara, cind am auzit ca Negoita isi depune mandatul. Daca TB ar fi vrut sa puna premier de la PDL, de ce ar fi renuntat la Negoita? Era printre optiunile cele mai bune ale PDL.
    Mi se pare OK ca premierul sa fie cineva priceput la macroeconomie atit timp cit sintem in situatia asta economica.Iar independenta premierului garanteaza si un grad de coruptie mai mic al guvernarii. Nu intra in cirdasie cu ministrii politici a.i. sa aprobe ordonante si HG cu dedicatie.

    robin

    16/12/2009 at 12:48 pm

  35. @Riddick, Buna ziua. De ce?

    Theophyle

    16/12/2009 at 12:48 pm

  36. gabhryel, buna ziua 🙂

    Theophyle

    16/12/2009 at 12:49 pm

  37. Ca să pice la vot, să fie anticipate, alegătorii PSD derutaţi de evoluţiile din partid să stea acasă, iar treimea de la PNL care nu a votat Geoană să voteze PDL. Componenţa actuală a parlamentului înseamnă un singur cuvânt : „suspendare”.

    Riddick

    16/12/2009 at 12:51 pm

  38. o sa radeti de mine, dar zvonul l-am auzit personal pe filiera cuiva apropiat de psd, nu e luat din presa; aceeasi persoana mi-a zis acum un an ca pdl+psd=love, cu cateva zile inainte sa apara bomba
    numele PM nu l-am aflat insa
    e f. posibil sa fie si o dezinformare deliberata, cine stie?

    razvan

    16/12/2009 at 12:52 pm

  39. salutare, Theophyle
    🙂

    gabhryel

    16/12/2009 at 12:53 pm

  40. Pe blogul lui Marius Mioc
    România condamnată la CEDO pentru tergiversarea procesului Chiţac-Stănculescu. Printre vinovaţi: Lidia Bărbulescu, propusă acum la şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 🙂

    http://mariusmioc.wordpress.com/2009/12/16/cedo-tergiversare-chitac-stanculescu-vina-lidia-barbulescu/

  41. TDS

    cata vreme statul roman si implicit noi idiotii o sa platim pagubele provocate de altii carora nici macar 5% din salariu nu li se retine, nemaivorbind de recuperarea integrala a prejudiciului, asemenea sanctiuni CEDO o sa mai curga mult si bine

    razvan

    16/12/2009 at 12:57 pm

  42. Insist pe faptul ca tb sa dam cit de cit satisfactie si celor 50% care nu l-au votat pe TB. S-ar simti mai impacati daca premierul nu ar fi de la PDL, ci un independent cu merite confirmate.

    Poate s-ar detensiona si relatia dintre TB si partide, in parlament nu ar mai fi impotrivirea acerba la initiativele guvernului.
    Si pt PDL ar fi bine, nu ar contabiliza in intregime costul masurilor nepopulare care vor urma.
    Dupa 1-2 ani, daca iesim din criza, vom putea avea si premier PDL.

    robin

    16/12/2009 at 12:57 pm

  43. O Balada primita de la romanii din Canada:

    E lung Pamantul, ba e lat
    Dar ca Basescu de barbat
    Pe lume niciun alt domn nu-i.
    Și-avea o fața, fața lui,
    Ca de corsar umbland haihui
    Neinfricat.
    Dar tronul lui era vanat
    La fel și locu-i in palat
    De-un Prostanac, ce-n foamea lui
    Și-a fiarelor din jurul lui,
    Scuipa venin pe-Antena lui
    Neincetat.
    Moș Niculae i-a-ncleștat,
    O zi in voturi s-au luptat,
    Iar noaptea cand au ispravit,
    Zimbi Basescu mulțumit:
    A fost un fleac, l-am ciuruit
    Pe Prostanac!

    Sunt si ei cu sufletul aici!

    cedric

    16/12/2009 at 12:59 pm

  44. robin

    adevarul e ca Barrosso a spus f. clar ca e de preferat o formula „inclusiva” cu sprijin cat mai larg, deci si pe partea externa o asemenea miscare ar da bine; ar arata un TB nerazbunator si conciliator

    razvan

    16/12/2009 at 12:59 pm

  45. Barroso latră pentru interesele big business, nu pentru noi.

    Riddick

    16/12/2009 at 1:00 pm

  46. UTS, telepatie! 🙂

    Tocmai am dat linkul la Copac! de pe ziare.com, dar cu aceeasi tema. Acum 10 minute am intrat si la MIhoc, dar am zis sa nu-l dau aici, ca e off-topic 🙂

    robin

    16/12/2009 at 1:01 pm

  47. Da- Iata un Cosbuc autentic ! 🙂

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 1:03 pm

  48. Donate Here
    The Socialist Communist Revolution In America Is Near Completion

    http://atlah.org/atlahworldwide/?p=2268

    Riddick

    16/12/2009 at 1:04 pm

  49. Robin
    Dacă ar pune un independent ar dovedi că PDL nu-şi asumă responsabilitatea.

    gabhryel

    16/12/2009 at 1:05 pm

  50. Da Robin este revoltator !

    Dar cu toate astea imi vine sa pufnesc in ris cind ma gindesc ca Prostanacul dorea sa dea si el tara-jumatate in judecata la CEDO 🙂

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 1:05 pm

  51. oricum, chestia asta cu CEDO ar trebui consemnata in dosarul profesional al fiecarui magistrat si sa-i blocheze orice promovare si acces la vreo functie administrativa
    pica f. bine pt Base care oricum n-o voia

    razvan

    16/12/2009 at 1:08 pm

  52. Mi se pare corect ca TB sa fie presedintele si restului de 50% si sa le dea satisfactie, dar cu o singura conditie … sa dea satisfactie si celor 50% care au fost de partea lui

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 1:08 pm

  53. robin, bine ca l-ai dat 🙂

    Theophyle

    16/12/2009 at 1:10 pm

  54. Gabriel, PDL va avea destui ministri si alti decidenti in plan local ca lumea sa stie cine e responsabil de guvernare. Sa dea Domnul sa isi puna oameni potriviti la locurile potrivite.

    Nu ca la Botosani, unde au vrut sa schimbe directorul Arhivei Judetene cu o cintareata de muzica populara.
    Lumea s-a revoltat si a facut scandal, asa ca PDL Botosani a renuntat la prostie.

    robin

    16/12/2009 at 1:11 pm

  55. „pentru ca lumea sa stie”

    Razvan, de acord cu responsabilizarea magistratilor. Mai ales a celor a caror verdicte au fost infirmate de CEDO. Normal ca Barbuleasca nu va fi confirmata, dar problema e cam tot CSM-ul ala anchilozat.

    UTS, avem timp 5 ani sa fim satisfacuti. 🙂 Acum e o situatie speciala, transeele sint pline cu raniti si „decedati”. Ambele tabere tb sa faca un armistitiu pt a-si reface fortele.
    In plus, in jurul nostru arde. Tb sa fim uniti ca sa stingem „incendiul”.

    Personal, satisfactia mea va fi deplina atunci cind TB ne va asigura o buna guvernare. Cum face, cu cine o face, nu ma intereseaza prea mult.
    Nu sint talibana unui partid ; ceea ce imi doresc e ca acei care decid sa fie de buna credinta si competenti, iar in tot ceea ce fac sa aiba in vedere interesul public.

    robin

    16/12/2009 at 1:21 pm

  56. Crin Antonescu la negocierile PDL-PNL: Noi n-avem nimic de pierdut, iar PDL – nimic de castigat
    Javra, e spiritual dar… atit. In rest e o secatura.

    Presedintele cred ca stie deja cine e PM si il nominalizeaza azi. Nu ?

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 1:26 pm

  57. ironia e ca, tehnic vorbind, statul are posibilitatea sa ii dea in judecata pe magistratii vinovati si sa recupereze prejudiciul; problema e ca nu o face, iar multe cazuri deja s-au prescris, termenul de prescriptie fiind fixat smechereste la doar 1 an

    razvan

    16/12/2009 at 1:28 pm

  58. Robin,
    In ce ma priveste as vrea sa nu mai fiu atent in fiecare zi ce se intimpla in politica romaneasca. Exista atitea lucruri de facut profesional, locuri de vazut, muzica de ascultat etc etc.
    As dori ca democratia si libertatea sa nu fie periclitate de obuzul care tocmai ne-a trecut pe la ureche. As dori institutiile statului puse pe treaba corect.
    Daca vom avea o buna sau mai putin buna guvernare asta e mai putin important pt mine decit cele de mai sus.

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 1:31 pm

  59. buna dimineata 🙂

    eu cred ca pdl va incerca sa ii inchida in colt pe penelisti; sa le dea un pm foarte greu de refuzat, sa le puna turnesolul in fata; altfel, cu psd+pnl+media in opozitie le (si ne) va fi foarte greu
    daianu?

    murfi

    16/12/2009 at 1:31 pm

  60. Razvan, si cine ii judeca pe acei magistrati? Colegii lor, magistratii? Colegi care stiu ca ar putea fi in locul lor cindva 🙂

    robin

    16/12/2009 at 1:33 pm

  61. Dăianu în niciun caz, liberal mascat.

    Riddick

    16/12/2009 at 1:34 pm

  62. UTS, nu stiu daca e posibilsa ne deconectam total. Democratia tb aparata in fiecare zi. Mai ales in cazul RO, unde sint asa multe probleme nerezolvate din trecut.

    O buna guvernare nu inseamna institutiile statului puse pe treaba in mod corect? 😀

    robin

    16/12/2009 at 1:38 pm

  63. robin

    trebuie sa se rupa undeva cercul vicios, cateva precedente curajoase le-ar baga mintile in cap smecherilor

    razvan

    16/12/2009 at 1:40 pm

  64. Şi dacă prin noua listă ce va fi propusă de noul premier nu vom găsi numele lui Videanu, Blaga , eventual Berceanu ? :mrgreen: Deşi cam complicat, puteau fi revocaţi pe parcurs din cabinetul Negoiţă.

    Riddick

    16/12/2009 at 1:43 pm

  65. Nu e o contradictie Robin. Guvernul isi face treaba si zi de zi umple cu apa butoaiele. Dar daca butoaiele (justitia de pilda) sunt sparte atunci degeaba 🙂

    Da, democratia trebuie aparata in fiecare zi. Corect. Dar nu mai vreau sa fim nevoiti sa o aparam la fiecare sfert de ora 🙂

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 1:43 pm

  66. @murfi. Trebuie lasa-ti la naftalina pana au sa-si schimbe conducerea. Cu astia de astazai nu se mai poate face nimic.

    Theophyle

    16/12/2009 at 1:58 pm

  67. Tia Serbanescu, in Curentul :
    „Geoană dacă nu-i fudul, parcă nu e Crin destul.” 🙂

    Tzepelica

    16/12/2009 at 1:58 pm

  68. @timi, am citit, scrie exceptional doamna. Pcat ca a fost marginalizata.

    Theophyle

    16/12/2009 at 2:07 pm

  69. @Theophyl
    Da, o femeie desteapta.
    O citesc de cand scria la RL, am toata admiratia pt. ea.

    Tzepelica

    16/12/2009 at 2:10 pm

  70. in cazul in care idiotii o tin pe-a lor si au de gind sa puna doar talpi, nu mai e nici un motiv sa nu fie boc pm si sa continue cu asumarile in serie; asta e

    murfi

    16/12/2009 at 2:19 pm

  71. Ar fi o treaba daca TB ar marsa pe legea lustratiei punctul 8 de la Timisoara ? sau ar parea ca este invrajbitor ? (Si daca o zicem pe aia dreapta TB le datoreaza ceva timisorenilor. La Timisoara s-a inversat trendul inainte de turul 2 )

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 2:26 pm

  72. uts
    apropo, tokes a cerut oficial ue sa deschida un proces international al crimelor comunismului in tot spatiul sovietic; de urmarit

    murfi

    16/12/2009 at 2:29 pm

  73. @murfi, nici o sansa. Socialistii europeni nu au acceptat condamnare, el vrea proces? 😦

    Theophyle

    16/12/2009 at 2:31 pm

  74. Hotnews :
    Florian Mihalcea, revolutionar:
    „Legea lustratiei nu va fi adoptata niciodata. In fiecare partid exista fosti ofiteri de Securitate la care nu vor sa renunte.

    A trecut campania electorala si nu va mai interesa pe nimeni. La viitoarea campanie electorala se va discuta din nou si se vor acuza din nou intre ei ca au blocat legea. Pana la urma, nimeni nu a facut nimic pentru ca legea sa fie adoptata. Eu cred ca nu va fi adoptata niciodata aceasta lege a lustratiei, dar nu ne vom opri din demersurile noastre”, afirma, intr-un interviu acordat Mediafax, la 20 de ani de la Revolutie, Florian Mihalcea, unul dintre initiatorii „Proclamatiei de la Timisoara”.

    Noi credem ca tocmai retelele Securitatii sunt cele care mentin problemele economice ale tarii, prin faptul ca au creat retele de tip mafiot, sprijinite de diverse partide politice. Pe de alta parte, sunt convins ca sustin campaniile electorale, cu bani, astfel incat sa se asigure ca nu se va intampla nimic impotriva lor in timpul mandatului.”

    Tzepelica

    16/12/2009 at 2:36 pm

  75. Theophyle, nu am stiut. Si ce motiv au adus socialistii europeni impotriva condamnarii crimelor comunismului ?

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 2:37 pm

  76. base are doua variante acum
    – sa inghesuie in colt pnl fara drept de apel cu o propunere de independent – unu competent, onest in relatia cu pd-l, insa filo-liberal (mie mi-a trecut prin cap daianu, or mai fi si altii) – ar fi mai greu de continuat mineriada media si ar fi important pentru urmatoarea perioada
    – sa-l puna pe boc si sa guverneze in forta prin asumari – mineriada media merge mai departe in masura in care le permite bugetul, insa se va ridica si cea sindicala la anu; nu cred ca vor putea s-o duca prea mult timp cu reformele inainte

    murfi

    16/12/2009 at 2:38 pm

  77. theophyle
    stiu, da el practic a luat-o pe alta parte, cea penala; asta s-ar putea sa fie mai greu de refuzat daca reuseste sa capteze atentia media

    murfi

    16/12/2009 at 2:39 pm

  78. @riddick,
    culmea ironiei,s-ar putea ca pnl si psd sa-l treaca pe boc premier.
    cred ca abia asteapta ca el sa-si rupa gatul.
    totusi,nu l-as mai pune be boc.
    iar pe daianu,antonescu a declarat ca nu-l gireaza.
    oare de ce?
    chia ma gandesc in ce premier as avea incredere…
    clar,monica macovei(stiu,e muiere ca mine,da nu de-aia).
    sau razvan mihai ungureanu.
    e prea tanar?
    ia uite…nu gasesc in pdl pe cineva?
    ma mai gandesc…

    mariy

    16/12/2009 at 2:49 pm

  79. TDS, rezolutia trebuia adusa de PPE si compara comunismul cu fascismul. Socialisti au vrut numai fascismul pe care l-au considerat mai malefic si mai condamnabil fata de comunism. Desi la numeratoarea victimelor stau intr-o egalitate desavarsita.

    Theophyle

    16/12/2009 at 2:55 pm

  80. Theophyle thks.
    Mai mult. Fascismul nu mai face rau. Comunismul da. Fascisti nu sunt decit pusti de 15 ani inainte de a incepe viata sexuala. 🙂 Dupa aia le trece. Comunismul insa are inca efecte vizibile

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 3:09 pm

  81. TDS, asta este. Cine nu a simtit comunismul nu are cum sa stie. Pentru ei sunt teorii pentru noi au fost realitati.

    Theophyle

    16/12/2009 at 3:15 pm

  82. salutare, tuturor 🙂
    abia astept sa fie decapitati politic cei doi crenvursti siamezi, crin si geoana 😀
    eu sunt aproape sigura ca boc va fi prim ministru 🙂

    elicearea

    16/12/2009 at 3:18 pm

  83. boc, va fii premierul.

    a muncit serios, a fost denigrat si batjocorit, de niste
    maimute liberale si psd-iste.

    nu a meritat, este un om de toatä isprava.

    dar presedintele hotäräste.

    theo

    16/12/2009 at 3:24 pm

  84. Dan Tapalaga (Hotnews), a propos de PM/guvern :

    „Nu exista reforme realizate prin rotirea cadrelor. Nu se poate moderniza o tara tot cu oameni vechi. Nu exista progres in absenta competentelor. Nu se poate construi nimic din temelii fara sacrificii, in liniste, fara conflicte. Revolutiile institutionale lasa in urma cadavre politice si dare de sange.”

    De luat aminte…

    Tzepelica

    16/12/2009 at 3:25 pm

  85. theoph,

    asta a fost si motivul mobilizärii diasporei,

    cand cunost douä sisteme, poti face comparatia.

    interesant cä si cei tineri gandesc ca noi.

    theo

    16/12/2009 at 3:26 pm

  86. salutari tuturor!

    @Theophyle

    Eu am pregatit deja mustarul pt cei doi crenvusti! Basescu trebuie doar sa le dea un clocot!

    Carol

    16/12/2009 at 3:29 pm

  87. @elicearea (Referitor la decapitarea crenvustilor)

    In lb. germana exista un proverb care se potriveste foarte bine la ceea ce ai zis. Doar ca in cazul lui Crin trebuie avut grija!

    „Alles hat ein Ende nur die Wurst hat zwei”

    Carol

    16/12/2009 at 3:35 pm

  88. carol, eu ti-am vorbit frumos 😀
    eu nu inteleg o boaba germana :mrgreen:

    elicearea

    16/12/2009 at 3:36 pm

  89. e ceva de genu’: toate au un sfarsit (capat) numai crenvurstiul are 2?? 😀

    elicearea

    16/12/2009 at 3:37 pm

  90. Buna ziua!

    Gabi Dumitru

    16/12/2009 at 3:50 pm

  91. eli”

    TOTUL ARE UN SFARSIT (un capät) , NUMAI CARNATUL 2

    theo

    16/12/2009 at 3:50 pm

  92. Carol salut
    Eu stiam asta cu cirnatul ca fiind una din maximele filozofului bulgar Stanco Stancev 🙂

    Un tanar de stanga

    16/12/2009 at 3:53 pm

  93. theo, merci 🙂

    elicearea

    16/12/2009 at 3:57 pm

  94. servus, gabi 🙂

    elicearea

    16/12/2009 at 4:03 pm

  95. Se pare că Blaga şi Videanu apar şi în guvernul Boc 3.

    Videanu girează intrarea României în South Stream :

    Romania Ready to Replace Bulgaria in Russian South Stream Pipeline

    Romania has declared its readiness to replace Bulgaria in the Russian-sponsored gas transit pipeline South Stream.

    This has been made clear in an official position issued by the Romanian Economy Ministry, as cited by BNR.

    The condition set by the Romanians for the Russian energy company Gazprom for having South Stream go through Romanian territory is full adherence to the local legislation with respect to the route of the pipeline.

    The Romanian proposal is for the pipe to start at the Port of Constanta on the Black Sea and to split in two going to Serbia and Hungary.

    Romania has declared its readiness to replace Bulgaria in the Russian-sponsored gas transit pipeline South Stream.

    This has been made clear in an official position issued by the Romanian Economy Ministry, as cited by BNR.

    The condition set by the Romanians for the Russian energy company Gazprom for having South Stream go through Romanian territory is full adherence to the local legislation with respect to the route of the pipeline.

    http://www.novinite.com/view_news.php?id=111107

    Riddick

    16/12/2009 at 4:04 pm

  96. Scuze pt. „redactarea” defectuoasă.

    Riddick

    16/12/2009 at 4:04 pm

  97. Salut…
    Carnatul are si el un inceput si un sfarsit 🙂
    @riddick – eu speram sa „tinem departe” de Rusia…

    Diana

    16/12/2009 at 4:10 pm

  98. Sper să nu apară Videanu pe listă. 😉

    Riddick

    16/12/2009 at 4:11 pm

  99. servus, diana 🙂

    elicearea

    16/12/2009 at 4:12 pm

  100. @Diana

    Poate ne spui si cum faci diferenta 🙂

    Carol

    16/12/2009 at 4:13 pm

  101. Un link tare de tot, dar nu se poate accesa serverul:

    Historic Development: Zbignew Brzezinski’s Stunning Remarks Amid Elitist Infighting

    THE USA ELITES ARE AT WAR!!!

    http://www.iraq-war.ru/article/206343

    Riddick

    16/12/2009 at 4:14 pm

  102. „Boc a picat in Parlament, dar se bucura mai departe de incredere publica iar imaginea sa a ramas nepatata. Are insa imaginea unui premier depersonalizat, o simpla unealta in mana lui Traian Basescu. In ciuda campaniei mediatice impotriva sa, opinia publica pare sa-i aprecieze mai degraba calitatile: onestitate si curaj.

    A impus, sa nu uitam, reforme dure, nepopulare, in plina campanie electorala. Astfel, a spulberat mitul ca alegerile nu se pot castiga decat cumparand electorat cu pomeni guvernamentale. Stie ce are de facut in urmatoarele 6 luni dificile, experienta sa in fruntea Guvernului PDL-PSD, greu de tinut in mana, fiind un argument in plus sa fie pus la loc in Palatul Victoria. Apoi, ar fi un gest firesc de reparatie fata de un politician sacrificat pe altarul campaniei electorale in mod iresponsabil, in plina criza economica, de PSD si PNL. Pe 13 octombire, Boc a fost victima unui act politic necugetat, nu a unei sanctiuni politice justificate. L-a doborat atunci o majoritate conjuncturala, care astazi nu mai exista. ”

    dan tapalaga (hotnews)

    elicearea

    16/12/2009 at 4:15 pm

  103. TREASURY SECRETARY ‘READ HIS RIGHTS’ AND TAGGED
    FORMER TREASURY SECRETARY PAULSON FORCIBLY TAKEN BY MI-6 TO BERMUDA

    TIMOTHY GEITHNER CONFRONTED, PASSPORT AND DRIVER’S LICENSE REMOVED

    • GEITHNER HAD FAILED TO LISTEN TO THE ENFORCEMENT WARNINGS AND INSTRUCTIONS DELIVERED TO HIM ON SUNDAY. HE THOUGHT HE WAS ABOVE INTERNATIONAL LAW

    • U.S. TREASURY SECRETARY: ‘YOU CAN’T DO THIS TO ME’: ‘YES WE CAN’

    • CRIMINAL FINANCIER PAULSON HAD BEEN PULLING GEITHNER’S STRINGS

    • MI-6 AND INTERPOL REMOVE PAULSON TO BERMUDA

    http://www.worldreports.org/news/252_treasury_secretary_read_his_rights_and_tagged

    Riddick

    16/12/2009 at 4:16 pm

  104. salut @eli, @diana, @theo, @Carol 🙂

    Theophyle

    16/12/2009 at 4:20 pm

  105. @Riddick, salut inca o data. Din fericire voi avea timp sa ma ocup de America cand voi fi acolo. Acum problemele Romaniei primeaza. Sper sa avem un guvern solid care poate da niste raspunsuri.

    Theophyle

    16/12/2009 at 4:21 pm

  106. Th 🙂

    elicearea

    16/12/2009 at 4:21 pm

  107. @Carol – prin „tragere la sorti” 🙂

    Diana

    16/12/2009 at 4:23 pm

  108. @Diana

    Iti doresc o „mâna norocoasa” 🙂

    Carol

    16/12/2009 at 4:25 pm

  109. OOO, uitati-va la intalnirea Basescu -PNL. F.tare basescu, Crin -obraznic nemarginit.

    cedric

    16/12/2009 at 4:28 pm

  110. @Carol – fifty – fifty, ce sa-i faci 🙂

    Diana

    16/12/2009 at 4:29 pm

  111. cedric, basescu a fost tare de tot 🙂
    a spus exact ce trebuia spus!

    elicearea

    16/12/2009 at 4:31 pm

  112. bravo, base!!! perfect, pana acum 😉
    pnl va intra in opozitie, clar 😀

    elicearea

    16/12/2009 at 4:35 pm

  113. @cedric,
    n-am fost atenta.
    cam care a fost discutia?

    mariy

    16/12/2009 at 4:37 pm

  114. eli, am aceeasi impresie. Mi-a placut ca i-a ripostat pe masura obraznicului care a venit iar sa dea lectii.
    Asa trebuie lucrat cu astia, fara menajamente.

    cedric

    16/12/2009 at 4:39 pm

  115. @elicearea

    Vezi tu, de-aia se preconizeaza ca presa tiparita va pierde din ce in ce mai mult teren in fata internetului. O presa tiparita este condamnata la „second hand!”. Ce tiparesc ei, noaptea, ca „breaking news” , dimineata e deja invechit!
    Asa cum am mai spus, ceea ce citim prin presa devine din ce in ce mai des un fel de ecou al celor deja spuse de noi pe bloguri.

    Mai aranjeaza ei, jurnalistii, in asa fel incat sa para ceva nou dar de fapt nu sunt decat preluari de pe bloguri.

    Si e bine asa!

    Internetul ne aduna, ne face ghem, ne mai incalceste uneori, dar presa scrisa nu mai poate tine pasul.
    Jurnalistii vor fi obligati sa se reintoarca „la matca”, adica sa ia interviuri, sa se miste in teren. Si cred ca asta e un lucru bun. Atat pt presa cat si pt noi, cititorii.

    Carol

    16/12/2009 at 4:40 pm

  116. Eu ma intreb daca pnl va mai exista mult timp. Bani de la conu’ Dinu nu mai sunt iar credibilitatea s-a cam dus. Liberali nu mai sunt ei cam de multisor.

    Diana

    16/12/2009 at 4:42 pm

  117. Mariy,
    pe scurt i-a spus ca s-a terminat campania electorala si ii invita la guvernare, conform rezultatelor votului.
    Adica fara conditiile pe care incearca sa le impuna liberalii.
    Tonul a fost extrem de categoric, dar retinut.
    I-a mai spus ca el nu mai are interese de partid ci il preocupa numai interesul tarii.

    cedric

    16/12/2009 at 4:42 pm

  118. Basescu i-a mai spus ca el s-a comportat elegant fata de Crin in alegeri, chiar l-a ajutat la intalnirea de la Cluj.

    cedric

    16/12/2009 at 4:44 pm

  119. Postare noua 😆

    Theophyle

    16/12/2009 at 4:44 pm

  120. carol, asa e 🙂 presa scrisa isi va da obstescul sfarsit, poate cu exceptia a 2-3 ziare 🙂

    elicearea

    16/12/2009 at 4:44 pm

  121. Geoana a ajuns de-a dreptul penibil; de la Ceausescu incoace nu s-au mai facut niciodata atatea bancuri pe seama unui politician.

    Bogdan Epureanu

    16/12/2009 at 10:37 pm

  122. […] De pe: Politeía […]


Comentariile sunt închise.