Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for noiembrie 24th, 2009

Steaua norocoasa

Oricine  a trait pe mare stie ca nu poti supravietui fara increderea in tine si increderea echipajului. Orice marinar crede profund in “steaua lui norocoasa,” acea stea care-l va pazi de rele si-l  va conduce intotdeauna spre casa. Basescu, ca orice marinar serios, nu si-a pierdut busola si cunoscand la viata lui suficienti golani a stiut din prima cu cine are de-a face,  luptand impotriva lor, chiar daca a avut nevoie la inceput de compromisul cu partidul lui Voiculescu  numindu-l “solutie imorala.”  Basescu a stiut cum sa nu fie  ingropat in informatii inutile ale serviciilor si cum sa-i oblige pe acesti domni (atat cat s-a putut) sa-si vada de treaba si de statutul lor asemanator tuturor serviciilor de informatii din UE. Bineinteles a avut loc si incidentul Nica-Vanghelie, in care cei vinovati vor plati crunt daca Basescu va avea un nou mandat, sau vor deveni puternicii zilei daca Geoana va fi presedinte.

Cred ca de aceasta data, (poate dintotdeauna) steaua norocoasa a lui Basescu are un nume ciudat, de negasit in nici un planetar, se numeste Ion Iliescu. Acest text poate fi un semnal de trezire a celor care se numesc: oameni de dreapta, anti comunisti sau liberali:

„Am salutat decizia realista a liberalilor de a-l sprijini pe Mircea Geoana„, a declarat presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, inainte de sedinta liderilor social-democrati de marti dupa-amiaza. „Trebuie sa scapam tara de raul cel mare, Traian Basescu” (aici)


   Credit: Chibiţ

As dori sa-i vad pe infocatii anticomunisti liberali, urmasii liberalilor asasinati in inchisorile comuniste aliati cu Ion Ilici Iliescu, si as mai dori sa-i vada pe contemporanii pietei Universitatii si a mineriadelor lui Iliescu in aceasta alianta. Sper ca nu se va intampla, dar daca asa va fi – sa stiti ca nici macar Basescu nu ar fi putut sa invinga ciuma rosie.  Permiteti-mi sa inchei cu un memorabil citat al lui Winston Churchill:

De la Scecin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier a coborât de-a curmezişul continentului„.

[From Stettin in the Baltic to Trieste in the Adriatic an „iron curtain” has descended across the Continent. Behind that line lie all the capitals of the ancient states of Central and Eastern Europe. Warsaw, Berlin, Prague, Vienna, Budapest, Belgrade, Bucharest and Sofia; all these famous cities and the populations around them lie in what I must call the Soviet sphere, and all are subject, in one form or another, not only to Soviet influence but to a very high and in some cases increasing measure of control from Moscow.]

De aceasta data nu va fi de la Marea Baltică, ci din nordul Carpartilor si pana la Dunare. Zice Ambasadorul Rusiei la Bucuresti, dl Alexander Churilin:

‘Domnul Geoana este un politician roman care a vizitat nu numai Moscova, ci si alte capitale ale lumii, si nu vad motivul de discutii’ (aici)

El nu vede, noi totusi am vrea sa stim chiar motivele acestei vizite.

Written by Theophyle

24/11/2009 at 4:56 pm

Publicat în Analize, Campanie, Civic, Opinie

Tagged with , , , ,

Povestea lui Ion

In aceasta poveste este vorba de trei cetateni intr-un fel reprezentativi ai societatatii romanesti din zilele noastre. Povestea lui Ion este o poveste a trei personaje mai mult sau mai putin autentice, toate se numesc Ion si toate aceste personaje traiesc in Romania.  Primul Ion  ajunge in Romania dupa o lunga perioada in care a trait in afara ei,  vine cu speranta “romantica” de a regasi o Romanie care de fapt nu mai exista de mult si de a primi cateva raspunsuri legate de familia spulberata de prigoana comunista. Gaseste la guvernare pe urmasii comunistilor care i-au spulberat familia, traieste intre speranta, ura, dorinta unei razbunari, resemnare si din 2004 inca o data speranta.

Al doilea Ion traieste undeva in Moldova, s-a nascut la inceputul erei comuniste, a trait toata viata in comunism, pentru el democratia este faptul ca in iernile lungi in care nu prea are ce face se poate uita toata ziua la televizor si poate comenta la carciuma satului ceea ce crede el ca vede, nu a ajuns niciodata mai departe de orasul, capitala de judet in care traieste, nu a fost la armata din cauza unei invaliditati usoare.  Pentru el autoritatile sunt Primarul si seful de post. Acest Ion practica o agricultura de subzistenta care-i permite traiul si ceva bani, mai are si  din pensia lui si a femeii care-i asigura ceva numerar pentru ale casei. In ultimii ani pensiile marite ii dau posibilitatea de a trai putin mai bine.  Viata lui este un drum plin de resemnari, fara mari pareri de rau si fara prea multe sperante.

Al treilea Ion are 32 de ani, lucreaza la o multi-nationala in Bucuresti, este fiul lui Stefan, coleg de banca in timpul liceului cu primul Ion. Primul Ion l-a ajutat pe Ion, fiul lui Stefan sa primeasca o bursa in occident pentru a-si face un MBA; intors in Romania fiul lui Stefan lucreaza pentru multi bani  intr-un job la aceasta firma pentru care a lucrat si in afara Romaniei. In ultimul an, criza economica a lovit in primele si bonusurile care le incasa si salariul s-a diminuat de la 10 000 de euro pe luna la “numai,” 6000, o adevarata gaura in bugetul familiei. Ion “multi-nationalul” nu are timp de politica, el munceste greu si multe ore pe zi. Cand are putin timp citeste stirile pe net si vizioneaza televiziunile de nisa. Are o parere clara despre ce se intampla in Romania si cine este de vina. Nu-i pasa de moguli sau de oligarhi, ei nu-s treaba lui, in toate tarile lumii sunt oameni enorm de bogati care detin puterea politica si in mai toate tarile din lume presa este proprietatea unor oameni de acest soi, crede el.   Singurul om de vina pentru bugetul diminuat este “dictatoru’”, care prin manevrele lui diabolice a adus tara intr-o criza perpetua. Ion traieste cu speranta ca dictatura se va termina si ca bugetul casei va fi refacut. Aceasta este speranta tanarului Ion si aceasta este o Romanie in care traim.  

Niste date

dublu click pentru o rezolutie mai buna

Written by Theophyle

24/11/2009 at 10:41 am