Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for octombrie 2009

Max despre bogati si saraci

Am mai avut doua discutii cu Max, discutii pe care le-am redat aici si aici.

In discutia de astazi, penultima din cele patru, voi incerca sa rezum niste lucruri despre care se vorbeste foarte putin in media romaneasca. Vom discuta cu Max despre situatia “poor man-rich man” in versiunea damboviteana. Oamenii foarte bogati nu sunt iubiti prea mult nicaieri in lume, in Romania si mai putin. Daca bogatii adevarati ai lumii nu prea sunt “de vazut”, cei romani apar oricand si oriunde in modul cel mai ostentativ, provocator si urat posibil. Bineinteles nu toti, o mare majoritate, mult mai mare decat in occidentul atat de mult ravnit si imitat de noi, romanii.  241-1

Max ii imparte pe bogatii nostri intr-o structura care are la baza patru nivele suprapuse cronologic. Max considera ca o  parte a nomenclaturii, in special cea care se ocupa cu relatiile internationale ale statului comunist (legitime sau nu) au simtit sau au stiut sa anticipeze de pe la mijlocul anilor ’80 ceea ce s-a intamplat in 1989.  Romanii, diferit de polonezi, cehi sau unguri, nu au avut o diaspora bogata niciodata. Cei cativa romanii bogati sau foarte bogati din diaspora romaneasca au sters trecutul lor romanesc din biografii sau s-au conectat serios la regimul comunist al lui Ceausescu, prestand servicii contra cost. Nomenclatura comertului exterior a “privatizat” de facto relatiile statului roman cu alte tari, insusind aceste legaturi si materializandu-le in afaceri proprii. De multe ori, acesti oameni si-au insusit si creantele statului, inclusiv fonduri in numerar. Al doilea nivel de imbogatiti au fost rezidentii nomenclaturii economice din Romania, care s-au pus la dispozitia imediata a noului regim, participand direct sau prin interpusi la noua redistribuire a resurselor statului; din acest nivel fac parte si cei care au protejat pe acesti oameni, de multe ori si santajat. Al treilea nivel de imbogatiti au fost facilitantii serviciilor de mediere intre capitalul stain care patrundea treptat in Romania si institutiile nefiresc de firave ale noii democratii romanesti. La aceasta categorie s-au alaturat si o mare parte din politicienii tranzitiei, cei care au facut zeci sau sute de milioane din comisioanele fara de care nu puteai face nimic in Romania. Aceste comisioane au circulat cu “liftul” de jos in sus pana la cele mai inalte nivele ale administratiilor PSDR, CDR si PSD.  O ultima categorie a acestui nivel (al III-lea) sunt imbogatitii „foametei de capital” de pe la sfarsitul anilor ’90 dupa, dezastrul Ciorbea-Radu Vasile, asa numitii “baroni ai compensatiilor.”

Ultimul nivel de mari imbogatiti ar fi imbogatitii privatizarilor lui Nastase (2001-2004) si cei ai imobiliarelor in perioada lui Tariceanu 2005-2008.  Acestia sunt de fapt acei novo-capitalisti ai anilor ’90, care au reusit sa-si reinvesteasca capitalul facut in primul nivel de imbogatire si sa devina din multi-milonari in dolari (sau euro) in miliardari.   Bineinteles sunt zeci de exemple, nu voi numi nici unul. Toti stim exact cine, cum si cand acesti mari bogatasi si-au facut averea lor ostentativa.

Despre saracii patriei vom vorbi intr-o ultima postare – din discutiile mele cu Max, prietenul meu.

Written by Theophyle

31/10/2009 at 6:54 pm

Publicat în Analize, Civic, Diaspora, Opinie

Tagged with ,

Prezidentiabilii dupa o saptamana de campanie

Voi incerca o prima analiza, care va fi urmata de una mai ampla si mai documentata la sfarsitul zilei de maine, analiza care va contine si activitatile electorale din weekendul care incepe astazi.

In general, campania candidatilor nu a produs noutati electorale. Fiecare dintre candidati isi urmareste scenariul desemnat, cu variatii ad-hoc dictate de situatia nationala sau internationala. Nici unul dintre candidati nu a reusit in aceasta saptamana sa puncteze major in favoarea lui sau in defavoarea altor candidati.

240-1

Traian Basescu a reusit saptamana asta sa iasa dintr-o situatie de ambuscada pe care i-au aranjat-o adversarii la Cotroceniul asaltat de fermieri. Timp de 12 minute Basescu a dat unul din cele mai reusite “discursuri” din aceasta campanie. Discursul a fost transmis de televiziunile mogule, care au cazut in cursa pe care i-au aranjat-o lui Basescu.  Reinnoirea discutiei despre Omar Hayssam nu l-a afectat de loc nici in “urban” si bineinteles nici in “rural”. Ciorba reincalzita de Jurnalul National s-ar putea sa-i produca o infectie toxica-alimentara dlui Geoana si PSD-ului in saptamana viitoare.  Prestatiile media au fost mai putin reusite decat s-ar fi anticipat. Dupa spusele lui Tanti Florica, Basescu stationeaza la 35%, cu 5-6% mai mult decat electoratul PDL.

Mircea Geoana a batut tara in vestitul autobuz rosu. Geoana incearca din rasputeri sa-si prinda partidul din urma. In afara de vizitele nereusite in judetele Suceava si Botosani, Geoana incepe sa-si prinda partidul din urma. Aparatul de partid al PSD-ului a reusit sa intoarca cateva rezultate defavorabile lui Geoana in sudul Moldovei. Una din cele mai mari probleme ale dlui Geoana s-a ivit din nefericire pentru el la sfarsitul acestei saptamani. Intalnirea lui Geoana cu dl Franks de la FMI a fost complicata, rezultatul fiind o declaratie a lui Geoana in care-si asuma complet programul PDL, pe care l-a trantit in parlament. Cred ca acest discurs al lui Geoana ar putea fi o delicatesa pentru stafful lui Basescu; vom vedea. Dupa spusele lui Tanti Florica, Geoana se afla cam pe la 27-28% . Cu aproximativ 3-4% mai putin decat electoratul PSD.

Crin Antonescu a irosit aproape tot ceea ce a castigat cu candidatura lui Johannis. Interviul lui la Antena 3 si celebrele cuvinte de lauda la adresa lui Iliescu au suparat o parte din nehotaratii care probabil l-ar fi votat. Incercarea de a iesi din situatia ingrata in care s-a bagat singur, injurandu-l pe Geoana (impreuna cu Basescu), nu s-a aratat nici sincera si nici eficienta. Imposibilitatea lui de a se departaja de PSD il va costa pana la sfarsit, probabil.  Dupa spusele lui Tanti Florica, Antonescu este singurul perdant in aceasta saptamana, aflandu-se la 15-16% sustinere, cu aproximativ 2-3% procente sub electoratul liberal creat la ultimele alegeri.

Sorin Oprescu se dovedeste o unealta nefolositoare lui Crin Antonescu, nereusind sa castige electorat de la Geoana, si nici de la Basescu. Pe zi ce trece, Sorin Oprescu devine mai fad si inutil. Este clar astazi ca el a trebuit sa fie un cal-troian in electoratul PSD pentru a-l ajuta pe Antonescu sa promoveze in turul II. Nu merge si probabil nu va merge nici mai departe. Sorin Oprescu nu se ridica peste cele 8-10 procente din electoratul pestrit pe care si l-a insusit.

Written by Theophyle

31/10/2009 at 10:24 am

O perioada intre “Pre si Post”

Orice cod penal din lume contine legislatie  care pedepseste frauda de orice fel. Faptul ca niste oameni cunosc intentiile de fraudare si nu se duc cu ele la procuratura, reprezinta in sine o fapta penala, care poate  fi incadrata de la “tainuire” la “complicitate” , asa ca nu prea inteleg de ce acesti oameni nu sezizeaza justitia. Am sa va spun eu de ce: nici ei macar nu cred in asta.

239-1

In acesta campanie electorala adversarii lui Basescu folosesc  toata munitia in arsenalul dezinformarii si al manipularii NU pentru a reusi sa fure din procentele lui Basescu ci pentru a indeparta  cetateanul scarbit de la urna electorala. Campania electorala la presedintie a intrat in stagiul “pre” cand Sorin Rosca Stanescu a aruncat pe piata gogoasa cu armele la teroristi, a continuat cu sindicalistii din CA-ul Realitatii lui Vantul, care si-au cerut “dreptatea”, ca de dreapta cu spaga a avut grija marele delapidator. De la pre-dictatura am ajuns la pre-fraudare. Dupa cum suntem anuntati de mass-media mogulilor si de unii din reprezentantii “societatii civile,” Traian Basescu doreste o dictatura de stil “Putin,” pe care o va realiza prin mijloace specifice, uzand bine inteles de o pre-fraudare a alegerilor cu ajutorul referendumului. Democratia de mucava, reprezentata de organele media Felix-Vantu, sindicatele clientelare ale PSD-ului si societatea civila aservita acestor interese prin legaturi vadite si invizibile, incearca sa deturneze campania pentru alegerile prezidentiale de la o campanie programatica la una de maidan, saturata de insinuari si manipulatii.

Majoritatea oamenilor seriosi nu iau in seama aceste minciuni manipulatorii. Cata seriozitate poate exprima un om ca Parvulescu de la Pro Democratia care a modificat statutul organizatiei pentru a putea fi ales mai mult decat doua mandate. Care ar fi conduita morala a unui om ca Victor Alistar de la Transparency Romania-urmarit de ANI pentru fals in declaratia de avere sau un Mircea Toma-Agentia de monitorizare a presei-la Academia Catavencu, auziti voi, de la “Agentia de monitorizare a presei”.

Sper din tot sufletul ca perioada intre “Pre si Post” sa se sfarseasca si toata gramada aceasta de rebuturi sa-si gaseasca locul in cosul de gunoi al societatii romanesti.

Written by Theophyle

30/10/2009 at 6:31 pm

Studii elenistice pentru Traian Basescu

Nota: Nu este vorba de studii elenistice clasice (adica cultura greaca), ci de un elenism contemporan, bazat pe imagistica fabricata in laboratoarele manipulatorilor media Felix-Vantu & Co.

In ultimul timp, observ ca media mogulilor incearca o noua metoda de denigrare a lui Basescu. Este vorba de atacul persoanelor de sex feminin din anturajul presedintelui. Deoarece Basescu, precum se stie, este un personaj “moale” si extrem de influentabil, in nici un caz nu inspira forta, puterea si determinarea  pe care le detin contracandidatii lui la presedintie, domnii Geoana si Antonescu, iar publicul trebuie informat ca de fapt tendintele predictatoriale si prefraudare au fost inspirate de elenele din viata lui.

Ce putea fi mai simplu in a dezvolta aceste studii decat citatul facut de onorabilul prezidentiabil  dl Geoana:

nu ne permitem ca blestemul celor trei Elene să devină realitate“. E vorba, fireşte, de Elena Lupescu, Elena Ceauşescu şi Elena Udrea.

238-1

Asadar, dragii mei, Elena Udrea a fost promovata la inaltimi nebanuite in istoria malefica a tuturor romanilor inainte si dupa comunisti. Cat ar fi ea de neinspirata cateodata, Elena Udrea nu va putea atinge niciodata cotele de “popularitate” de care s-au bucurat “tovarasa” si “duduia.” Inca o data, manipularile de doi bani si insinuarile prezentate incearca sa devieze acest proces electoral  într-un derizoriu nemaintalnit. Bravo, dle Geoana! Noi nu vom discuta nici de coana Margareta si nici de dna de la Crucea Rosie. Noi nu credem ca sunteti influentabil, noi o stim cu precizie.   

Written by Theophyle

30/10/2009 at 10:34 am

Jocul de-a vacanta

Nu, nu este vorba de vestita piesa de teatru scrisa de Mihai Sebastian, este vorba de ceea ce se intampla paralel cu disputele acerbe intre candidatii principali la presedintie. Fiecare zi aduce stiri “proaspete” impotriva presedintelui, servite de posturile TV si ziarele mogulilor. Nu are nici o importanta ca aceste manipulari infantile au mai fost incercate si in trecut, nu are importanta ca Omar Hayssam a fost membru marcant si finantator al PSD-ului, nu are importanta ca s-a plimbat in avionul lui Iliescu prin toate tarile Orientului Mijlociu, nici macar nu are importanta ca a incercat facilitarea unor afaceri ale lui Dinu Patriciu. Traian Basescu este de vina.

Avortonii societatii civile, care nu au reusit sa-si materializeze aspiratiile politice incearca sa-si latre versurile saptamanal. Saptamana trecuta, Cristian Parvulescu de la Pro Democratia ne povestea cat de nesustinut este Basescu de PPE; facut de ras jalnic dupa anuntul PPE-ului, incearca saptamana asta sa ne povesteasca despre PREFRAUDARE (?!). Impreuna cu dl. Victor Alistar-Transparency Romania-urmarit de ANI pentru fals in declaratia de avere sau dl. Mircea Toma-Agentia de monitorizare a presei-la Academia Catavencu – omul lui Vantu din toate punctele de vedere, amandoi vin sa ne apere de capcaunul Basescu. Jalnice fapturi, care-si petrec timpul in birourile oligarhilor primind ordine si fonduri, dupa care vin sa ne vanda gogosi. Cine ii mai poate lua in seama pe acesti avortoni ai ceea ce trebuie sa fie o societate civila.

Asistam la o piesa de teatru, un joc de-a vacanta, pana cand totul se va termina si atunci ne vom da seama cat de mult noroc am avut, ori Doamne fereste, cat de jalnic ne va fi viitorul. Despre acelasi subiect va propun si articolul lui Dan Tapalaga.

Written by Theophyle

29/10/2009 at 9:36 pm

Max despre mass-media romaneasca

Am postat ieri primul articol bazat pe discutiile mele cu Max. Despre cine este Max si despre ce am discutat ieri puteti citi aici. Una din cele mai pregnante lipsuri ale societatii romanesti, zice Max, consta in perceptia pe care o are majoritatea publicului despre ceea ce se intampla cu adevarat in Romania. Pana acum nu a existat in Romania din ’89 nici o administratie guvernamentala transparenta si majoritatea lucrurilor care au ajuns la public au trecut intotdeauna printr-un filtru dublu. Prima “filtare” a fost cea a politicienilor la “putere” si a doua cea a mediei care intotdeauna a slujit alte interese decat ale populatiei care trebuia informata. Perceptia ca mass-media romaneasca a fost odata obiectiva si fiind acaparata de “moguli” si-a pierdut obiectivitatea este lipsita de sens si complet neadevarata.

236-1

Credit: Hultanul

Din ’89 si pana astazi, mass-media a filtrat realitatea si a descris-o cum s-a dorit si aproape intotdeauna, contra plata. Daca inainte de 2005-6, media a fost reprezentata de “sefi” ai diferitelor organe de presa, procesul de consolidare si aparitia mogulilor au acutizat manipularea existenta dintotdeauna si au adus-o la un statut de “ molima generalizata”. Acest argument al lui Max este perfect verificabil prin analiza unor cazuri concrete din anii ’90 si averile considerabile stranse de unii din fostii “sefi” ai presei romanesti din anii ’90 si inceputul anilor 2000.   Bineinteles, asta nu contesta existenta unor jurnalisti curati, care au facut totul pentru a descoperi adevarul si a-l aduce la cunostinta publicului. Majoritatea lor a fost indepartata, ei  disparand din vizorul public, sau au fost marginalizati, ajungand sa scrie pentru publicatii obscure. 

Daca pacatul originar al sistemului politic romanesc si al clasei  politice este fara indoiala Ion Iliescu, felul lui de a gandi si a actiona; pacatul originar al mass-mediei romanesti este celebra propozitie adresata lui Mircea Dinescu in serile “lovilutiei” “Mircea, fa-te ca lucrezi”.  Din acea zi, mass-media se face ca lucreaza pentru public; de fapt, “stapanii” ei nu au fost niciodata locuitorii acestei tari.

Stiu ca parerile lui Max nu sunt placute. Personal le consider valabile, de luat in considerare si voi continua sa scriu despre ele in cateva postari viitoare.

Written by Theophyle

29/10/2009 at 3:49 pm

20 de minute cu Max

Max este profesor de sociologie si este prietenul meu.  Max este unul din cei mai mari experti contemporani in “teoria conflictelor“. Max a fost roman pana in vara anului 1990, cand dupa o bataie sora cu moartea, primita in centrul capitalei, pentru simplul fapt ca avea parul lung si ochelari rotunzi,  l-a facut sa renunte. Dupa 40 de zile de spitalizare a plecat in lume. A ajuns la New-York, unde a reusit sa-si construiasca o cariera academica, sa-si refaca o viata rupta de o violenta pe care nu a inteles-o atunci si pe care nu vrea sa o ierte de atunci. Faptul ca poti bate un trecator pentru ca are parul lung si ochelari rotunzi a fost un motiv mai puternic decat toata istoria familiei sale. Nu sunt de acord cu el, dar il inteleg.

235-1

Cand am hotarat sa inaugurez acest blog acum doua luni, l-am rugat sa se documenteze pentru a ma ajuta si pe mine sa inteleg, cel putin din punct de vedere sociologic, felul in care traim aceasta criza sociala produsa de criza economica si de “anul olimpic” al alegerilor fara intrerupere. Aceasta postare nu este despre candidatii la presedintie, este despre noi, romanii, ca societate,  vazuti de un expert american de origine romana, origine faptica pe care el insa nu si-o mai asuma spiritual.

In sfarsit, Max considera societatea romaneasca ca pe o societate lipsita de solidaritate, din cauza  lipsei unui “contract social”, bazat pe echilibrul pe care un stat de drept trebuie sa-l acorde cetatenilor lui. Majoritatea cetatenilor acestei societati se considera mintiti si mint la randul lor pentru ca neadevarul este o forma de supravietuire si nu este considerat rusinos. Institutiile statului de drept exista, dar nu sunt nici efective si nici coerente in functionalitatea lor. Individul stie ca nu se poate baza pe ele. Justitia nu se acorda, ea se cumpara, la fel ca sanatatea sau educatia. 

Promovarea Romaniei in structurile euro-atlantice este acum considerata  formala si lipsita de sens. Cetateanul nu vede nici o schimbare, in afara tentatiei permanente de a evada din colectivitatea in care traieste si de a se alatura alteia mai eficiente din punctul lui de vedere.  Conflictul electoral care a pozitionat o mare parte a puterii impotriva presedintelui nu are nici in clin si nici in maneca cu pozitiile teoretice adoptate de partile beligerante. Max considera acest conflict drept a “junkie war” (razboiul dependenţei). Conflictul a aparut in clipa cand cineva (presedintele) a incercat sa schimbe regulile jocului, deconectand pe  dependenţii de bani publici (considerati in Romania drept banii nimanui) de sursele lor de alimentare, adica bugetul statului. Sper ca nu v-am plictisit prea mult cu teoriile, care poate ne vor ajuta sa intelegem, impreuna, ce se intampla cu noi.  O voi mai face si in cateva postari viitoare.

Written by Theophyle

28/10/2009 at 6:47 pm

Strategia “nu-l alege pe Basescu”

Astazi putem sa deslusim o clara strategie electorala a tuturor candidatilor la alegerile prezidentiale din noiembrie. Basescu incearca sa-si faca clar programul pentru inca un mandat prezidential, adversarii lui incearca sa-l acuze de vrute si nevrute, jumatati de adevaruri, manipulari grosolane si interpretari false ale evenimentelor care au dus la acest conflict, care dureaza de aproape cinci ani.  Scrie dna Pora in ultimul numar al Revistei 22:

Potrivit teoriei emanate de rompetrolistul Dinu Patriciu, doar „ghinionul“ l-a împins pe Mircea Geoană, noul său model de premier liberal, să intre cu trupul, sufletul şi afacerile în social-democraţie şi să debiteze enormităţi stângiste şi populiste. Altfel, Mircea Geoană ar fi fost un excelent candidat liberal, oricum mai bine plasat în sondaje decât Crin Antonescu, iar dacă lui Dinu Patriciu i-ar sta în puteri şi nu ar fi ceva cam târziu, le-ar schimba rapid rolurile.
 Pentru că mesajul lui Patriciu exact asta spune: cei doi sunt interşanjabili. Este unul dintre marile adevăruri rostite la acest început de campanie şi el punctează foarte corect starea de fapt: coaliţia anti-Băsescu are un singur candidat, cel care îl va înfrunta în turul al doilea pe actualul preşedinte. Că el va fi Geoană sau Antonescu nu are practic nicio importanţă. Nici pentru liderii celor două partide, nici pentru oamenii de afaceri care se află în spatele lor, nici pentru trusturile media care îi promovează. Le este indiferent, din simplul motiv că aranjamentele au fost deja făcute, garanţiile date şi promisiunile parafate
. Aici

234-1
Credit: Hultanul

Este clar ca singura ambitie a coalitiei anti-Basescu este de a-l pune in pozitia de a se apara tot timpul. Nu are importanta ceea ce spune sau face, interpretarile TREBUIE a fi defaimatoare si el trebuie incoronat ca supremul dusman al democratiei si bunastarii romanilor.

Daca nu pot fi dovedite acuzatiile dictatoriale, hai sa le fabricam sau sa incercam sa rescriem istoria postdecembrista a Romaniei. Scrie astazi Horia Ghibuţiu in Evz:

A ne gândi ce-ar fi făcut Băsescu în locul lui Iliescu e ca şi cum am lua de bună versiunea lui Quentin Tarantino despre al Doilea Război Mondial şi am calcula cum s-ar fi schimbat destinul României în cazul în care Hitler crăpa într-un cinematograf, ca în „Ticăloşi fără glorie”. Sau, o pildă care i-ar putea deştepta nostalgii preşedintelui liberal, ce s-ar fi întâmplat dacă acesta le preda elevilor săi din comunele Soleşti şi Niculiţei o istorie în care Mihai Viteazul era spân?
Poate că Traian Băsescu ar fi fost un tiran sângeros. Cert este însă că sub domnia sa, preşedintele nu e contestat doar duminicile, ca Ion Iliescu, ci minut de minut. Întâmplător, chiar la televiziunile unde Crin Antonescu îşi leapădă cunoştinţele de istorie şi face exerciţii de imaginaţie. Un aspect care, într-o perioadă de moţăială a lui Ion Iliescu (2000-2004), actual cumătru de coaliţie al liberalului, era greu de imaginat: televiziunile erau aliniate la comanda premierului Adrian Năstase. Din politeţe faţă de valorile alianţei Grivco, istoricul Crin Antonescu nu se întreabă însă şi cum ar fi fost dacă Năstase guverna democratic.
Aici.

Asa cum am intitulat acest articol, singurul lucru pe care-l doresc acesti oligarhi, reprezentati de politicienii afiliati, este putina liniste si tihna pentru a continua ce au inceput acum 20 de ani: deposedarea totala a romanilor de bunurile materiale, care ar putea transforma aceasta tara intr-una locuibila. Povestea nu este Basescu, povestea sunt banii furati in trecut si  care sunt doriti de acesti talhari si in viitor.

Written by Theophyle

28/10/2009 at 10:02 am

Bau-bau Basescu si mirificul Crin

Marionetele nu au viata proprie, ele “traiesc” prin sforile manuite de maestrul papusar. Duminica am publicat un articol despre  “Golaniada din Piata Universitatii” , luni citesc cu consternare spusele lui Crin Antonescu la la „Stirea zilei” (Antena 3): ca  Ion Iliescu este de apreciat pentru ca in anii ’90 nu a pus armata sa impuste oameni in Piata Universitatii (aici).

Nu cred ca exista astazi un lider politic in afara PSD-ului care ar fi indraznit sa spuna asa ceva. Nu numai ca aceste vorbe sunt pur si simplu ingrozitoare, ele pateaza onoarea celor cazuti si/sau maltratati in acele evenimente. Cateva bloguri (putine) au mentionat aceasta blasfemie, poate neinteleasa de noii suporteri tineri ai amicului Crin, dar care il dezonoreaza si-l descalifica total de a fi un candidat liberal adevarat, al dreptei autentice din Romania.

233-1

Credit: Hultanul.

Daca tot il sanctificam pe bunul Ilici, de ce sa nu-l demonizam pe Bau-bau Basescu cu un inuendo de doi bani, zice mirificul Crin, ca nu vrea sa-si imagineze ce ar fi facut Traian Basescu daca el conducea Romania atunci „stiind ca acesta nu suporta criticile, nu suporta o majoritate parlamentara potrivnica„.

Marioneta Crin, manipulata de Iliescu, finantata de Patriciu, va sfarsi in a fi garantata de Vanghelie. Voi avea grija ca aceste vorbe ale lui Crin Antonescu, care pateaza cel mai insemnat  eveniment anti-comunist din istoria Romaniei, sa-i nu-i fie uitate niciodata.

PS. Nu vor fi aceptate nici un fel de comentarii injurioase pro sau contra

Written by Theophyle

27/10/2009 at 4:33 pm

Alte timpuri, aceiaşi oameni

Ieri seara, @murfi mi-a atras atentia asupra unui articol al dlui Andrei Plesu, publicat in Dilema (Nr.236) din august 1997. De obicei, nu public  articole fara o analiza a textului, de aceasta data nu am ce sa analizez. Un articol scris in ’97, care descrie o realitate de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Alte timpuri, aceiasi oameni, acelasi popor.

232-1

Cine-i de vina?
Andrei PLESU

In ianuarie 1871, o gazeta din Germania (Augsburger Allgemeine Zeitung) publica o scrisoare a regelui Carol I, pe care ziarele si parlamentarii romani au transformat-o in prilej de scandal. Dupa aproape cinci ani de domnie, regele se plinge unui prieten de „putinul folos” pe care l-a putut aduce „acestei frumoase tari”. „A cui este vina?” – se intreaba Carol. „Nici a mea, nici a poporului in intregimea lui” – suna raspunsul. Atunci a cui? Sistematizind rapid ceea ce in textul regal se supune retoricii epistolare a momentului vom gasi trei explicatii posibile ale esecului:

1. O caracteristica psihologica globala: romanii sint un popor „care nu vrea sa fie condus si totusi nu e in stare sa se conduca singur”. Semetie, lipsa de disciplina interioara, haos. Stam prost cu „heghemoniconul”! Traim „neatirnarea” in tot echivocul ei: pe de o parte spirit independent, pe de alta volatilitate neguvernabila.

2. O caracteristica istorica si sociala: intre elite si masse e o fractura nevindecabila. Elitele sint emancipate, „bransate”, gata sa adopte ultima utopie la moda, massele sint de un conservatorism indaratnic. Cu alte cuvinte, elitele sufera de inadecvare, nu tin cont de spiritul locului, iar massele se comporta reticent, resentimentar, impulsiv. Rezultatul e ca elitele conducatoare obliga tara „sa treaca deodata si fara mijlocire de la un regim despotic la cea mai liberala Constitutie, precum nu are nici un popor din Europa”. Massele insa „nu se pot lauda cu virtutile cetatenesti ce se cer pentru o forma de stat cvasirepublicana”.

3. O caracteristica politica: inflatia „intrigilor de partid”. Fara comentarii.

E de observat ca, in efortul sau de a da un diagnostic crizei nationale, regele Carol I nu umbla dupa cauze externe. Nu cauta comploturi anti-romanesti, ghinioane geopolitice, fatalitati istorice. Buba e, pentru el, inauntru si nu se va vindeca niciodata daca o vom contempla mioritic, cu compatimirea de sine a victimei de profesie. De observat, de asemenea, ca cei de care regele se teme cel mai mult sint „ultrasovinistii”, mereu dispusi sa-l judece ca „lipsit de iubire pentru tara”. De observat, in sfirsit, este ca scrisoarea suveranului a enervat opinia publica. In Camera, Nicolae Blaremberg a comentat-o agresiv, propunind o motiune cu care s-au solidarizat destui, ziarul „Romanul” (evident!) a perorat, provocator, pe tema „domnului calcator de Constitutie” si „risipitor al averii publice”. (Vezi relatarea lui Titu Maiorescu, in „Istoria politica a Romaniei sub domnia lui Carol I”). Acest tip de reactie adauga celor trei explicatii ale esecului autohton amintite mai sus o a patra: lipsa de caracter, dublata de demagogia virtutii si a patriotismului.

Deunazi, auzeam citiva reprezentanti ai guvernului recunoscind ca reforma merge prost. Unul din ei era excedat de duplicitatea sindicatelor: declara, toate, ca vor restructurare, dar protesteaza vehement ori de cite ori restructurarea se produce sau incearca sa se produca. Sintem, deci, tot in momentul „Carol I”. Dar fara Carol I, fara Bratieni, fara Titu Maiorescu. Cine-i de vina?

Preluat de pe blogul lui @murfi, aici.

Written by Theophyle

27/10/2009 at 9:18 am

Publicat în Campanie, Jurnalism, Opinie, Vorba Boierului

Tagged with ,

Iubesc Papagalii si ascult Mozart

Cred ca am ajuns la stagiul final al imbecilitatii sondajelor. Un sondaj  realizat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie al lui Vasile Dancu a combinat preferintele electorale cu cele in materie de pasari, culori si literatura. Citind datele acestui sondaj ai impresia ca te afli intr-un scenariu SF, conceput de un scenarist nebun. Dl Dancu este un om serios (desi este PSD-ist), nu inteleg insa ce l-a indemnat sa produca un asemenea sondaj, care mi se pare total aiuristic.

230-1

Asadar, dragii mei iubitori de sondaje si adoratori ai procentajelor, chestia suna cam asa:

La capitolul indeletniciri preferate, votantii lui Geoana si ai lui Basescu pun pe primul loc indeletnicirile casnice, urmate de gatit. Dintre votantii lui Crin Antonescu, cei mai multi dintre ei prefera lectura. Adica frate, eu nu citesc, eu gatesc.

In materie de zburatoare, fanii lui Basescu adora porumbeii si papagalii, cei ai lui Geoana au un punct sensibil pentru gaini si randunici, iar liberalii prefera randunica si porumbelul. Adica, votantii lui Geoana sunt practici, eu sunt un fel de papagali-lover.

Electoratul lui Basescu asculta Enescu, Mozart, Beethoven si Marius Teicu, cel al lui Geoana Marius Teicu, Enescu, Porumbescu, Beethoven si Ion Dolanescu, iar fanii Antonescu sunt pasionati de Enescu, Vivaldi, Porumbescu si Marius Moga. Aici m-ati prins chiar imi place Mozart, cineva il uraste?

Puteti accesa acest insipid sondaj pentru mai multe detalii, aici. Sondajul primeste de la mine onorificul titlu de “prostia zilei”.

Written by Theophyle

26/10/2009 at 9:39 pm

Publicat în Prostia zilei, Umor

Tagged with ,

Cum a pierdut alegerile Basescu inainte de scrutin

Dupa o campanie de mistificare feroce suntem anuntati de multe dintre institutiile media afiliate coalitiei Grivco si de blogurile unor oameni mai mult sau mai putin  seriosi ca Presedintele Basescu a pierdut alegerile inainte de inceperea lor. Aceasta anticipare este mai mult decat caraghioasa, avand in vedere ca cel putin pana acum si cele mai “neprietenoase” sondaje il pozitioneaza pe Traian Basescu pe primul loc, cu peste 30% din preferintele electoratului.  Adevarurile nu au reusit niciodata sa-i deranjeze pe purtatorii de cuvant ai diversilor moguli, oligarhi, politicieni corupti sau coruptibili si purtatorii lor de servieta. Singura problema ar fi electoratul. Acolo lucrurile par mai dificile. Acolo lucrurile arata complet diferit. Dupa cate stim noi, Traian Basescu a reusit sa creasca in electoratul rural captiv pana acum PSD-ului (Moldova si Oltenia) cu aproximativ 6% , avand pentru prima data avantajul fata de canditatul PSD in fiefurile traditionale,  care stagneaza la 5% sub procentajul partidului.

229-1

Credit: Hultanul

Inteleg necesitatea de a spori moralul activistilor, de a opri migratia parlamentarilor proprii spre PDL si mai inteleg ca banii de la finantatorii electorali nu prea mai ajung la trezoreria PSD .  Asadar, ei vor castiga alegerile inaintea lor, si Basescu le va castiga dupa numararea voturilor. Totul este posibil, nimeni nu poate prezice cu siguranta nimic pana in ziua in care se va vota, un singur lucru pot sa le prezic acestor domni: Traian Basescu poate fi infrant numai de poporul roman, si nu de acesti „experti” in interpretare, mistificare sau manipulare.

Written by Theophyle

26/10/2009 at 1:21 pm

Inţelege cine poate

Politica din Romania continua sa amuze pe zi ce trece. Intr-o ţara normala,  prostiile debitate de protagonistii coalitiei  anti-Basescu ar fi fost suficiente sa-i lipseasca de orice  sustinere electorala. Bineinţeles, la noi nu se va intampla asa ceva. La noi, majoritatea citeşte şi INŢELEGE ce doreste, cum doreste si cand doreste. In aceasta perioada raţionamentul intra in hibernare si se va trezi buimac si mahmur dupa alegeri. Cateva exemple:

Dl Mircea Geoana: Liderul PSD i-a mulţumit lui Ion Iliescu pentru sfatul şi sprijinul pe care i le-a acordat. În viziunea lui Geoană, momentul de astăzi   [depunerea semnaturilor de adeziune la BEC] poate fi interpretat ca un transfer de ştafetă între el şi fostul şef al statului. (Mediafax)

228-1

Credit: Hultanul

Dl Dinu Patriciu: Mircea Geoana este un liberal ascuns sub eticheta social-democrata de nevoie, a declarat, sambata seara, omul de afaceri Dinu Patriciu, adaugand ca, dupa parerea sa, liderul PSD ar putea fi un bun prim-ministru. Aici

Dl Crin Antonescu: Trebuie sa spun ca evaluarile pe care le-a facut Dinu Patriciu sunt pur personale si ma detasez de ele. Niciodata nu o sa consider ca Mircea Geoana este liberal si nici nu o sa-l compar cu Tony Blair. Aici.

Este adevarat ca Vanghelie este total agramat, totuşi mai poti inţelege ceva din ceea ce spune. Cei trei de mai sus nu sunt agramati, dar nimeni nu-i poate inţelege. Cum de alegatorii nu se pot detaşa de lipsa lor de ratiune şi de prostiile pe care le debiteaza aceşti candidaţi?

Written by Theophyle

25/10/2009 at 4:16 pm