Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Archive for septembrie 13th, 2009

ZDD: Ghidul alegatorului nehotarat (1)

Am hotarat sa inaugurez aceasta rubrica pentru a-i ajuta pe cei nehotarati sa se hotarasca in ce “galerie” electorala sa-si gaseasca locul sau daca nu, sa priceapa de ce nu poate sa-si gaseasca locul , adica sa-i ofer o ideologie mai inteligenta drept alibi pentru cumparaturile la mall in ziua alegerilor.

Daca nu sunteti deja inregimentati in galeriile sustinatoare ale lui Bocuţ, Crinuţ  si Geonica va ofer cateva deslusiri despre cum vad eu problema. In primul rand vreau sa va asigur ca nu am nici un contract cu Aletheia (zeita adevarului la greci) si nici cu Veritas, paralela in functie la stramosii nostri latini. Deoarece intr-un timp si spatiu virtual am fost acuzat ca as face parte dintr-o categorie numita “corul ingerilor”, va asigur ca nu sunt in nici un caz in acest cor, in primul rand pentru ca sunt totalmente afon si’n al doilea rand nu am vocatie angelica de loc. Singurul lucru pe care nu-l doresc este  sa-l sorcovesc pe necuratul.

114-1

Credit: aici

Veti intreba unde este Baselu’, de ce nu vorbesc despre Baselu’. In primul rand pentru ca nu a hotarat ca este pretendent la un nou mandat, al doilea lucru poate si mai important pentru ca este o clasa peste ceilalti candidati posibili, adica Bocuţul, Crinuţul  si Geonica. O sa intrebati pai cum Bocuţul? Pai bine Bocuţul, daca Baselu’ nu va fi pe faza, atunci el intra pe teren.

De ce cred eu ca Baselu’ este o alta clasa fata de Bocuţul, Crinuţul  si Geonica, ar fi din cauza a trei motive principale. Unu, a fost ales de poporul roman de doua ori in 5 ani, prin alegeri directe. Doi, a avut tot paralamentul si guvernul pe capul lui 5 ani, si nu l-au doborat. Trei, a descretizat dosarele securitatii si a condamnat comunismul, lucru care in nici un caz nu era de asteptat de la altii. Mai am inca cateva argumente bune pe care le vom discuta cand va veni timpul, adica cand Baselu’ isi va anunta candidatura. Veniti si voi cu argumente contra, si va promit ca le vom discuta civilizat. NU sloganuri ci ARGUMENTE, da?

Pentru alegatorul nehotarat:

  • nu exista in Romania de azi nici un partid cu adevarat ideologic.
  • PNL-ul a avut cele mai socialiste hotarari de guvern din istoria post decembrista, toate actiunile liberale au fost sau dictate de interesele conului Costache petrolistu’ sau de partenerii ascunsi ai PSD-ului, care si-a rezolvat niste probleme fara sa fie direct la guvernare si fara sa fie acuzati de capitalism-liberal. In sfarsit, mult trambitatele legi liberale au fost facute in scurtul timp cand Ionut Popescu a fost ministru de Finante.
  • In PSD se afla cei mai bogati oameni din Romania si ei reprezinta cu succes pe marii capitalisti ai Romaniei.  In perioada 2001-2004,  in timpul guvernarii PSD, majoritatea masurilor luate de guvern au fost anti-sociale si au oprit dezvoltarea unei clase mijlocii. Privatizarile in aceasta perioada au fost in majoritatea lor paguboase statului si au imbogatit baronii PSD.  
  • PDL-ul. In afara ramurei liberale (cu mici exceptii) nu se poate discuta de vreo doctrina a partidului. PE este un supermarket ideologic, care se numeste de dreapta, fara a sustine idei fundamentale ale dreptei adevarate. In PDL sunt figuri adaptabile, care sunt lipsite total de adeziune ideologica. Singurul lucru care poate lipi si consolida acest partid este activitatea unui vizionar politic care incearca sa elibereze Romania de cei 100 de patroni care o sug astazi de seva vitala a unei sanse pentru viitorul tau, alegatorule nehotarat. 
  • Crinuţul  si Geonica sunt tributarii partidelor din care fac parte si sunt tributari unor interese extra sau daca doriti supra politice.
  • In cazul lui Baselu’ lucrurile stau invers, adica partidul este tributar lui si despre legaturile cu interese extra sau supra politice, ele nu exista nici macar la nivel de 5% fata de de cele avute de Crinuţul  si Geonica.

Vom continua.

Written by Theophyle

13/09/2009 at 7:41 pm

ZDD: Interbelic – Ţărănistii.

Partidul Naţional Ţărănesc a fost format in anul 1926 prin fuziunea a doua formatiuni existente, Partidul Naţional Român din Transilvania, prezidat de Iuliu Maniu, cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, prezidat de Ion Mihalache. La fel ca  toata istoria interbelica, acest partid a fost “idealizat”  mult mai mult decat a fost justificat, istoric vorbind. Martiriul membrilor acestui partid, in frunte cu Iuliu Maniu şi Ion Mihalache,  care îşi vor găsi sfârşitul in închisorile comuniste, justifica poate aceasta “amintire istorica”, politic vorbind au daunat uneori intereselor tarii  si poporului roman. Din nefericire,  putini cercetatori romani s-au “aplecat” asupra documentelor din arhivele aliatilor occidentali pentru a trage aceasta concluzie.

In martie 1923, s-a ajuns la realizarea unei înţelegeri între Partidul Naţional şi cel Ţărănesc, pe baza căruia cele două partide constituiau o “Opoziţia Unită”, care se angaja in combaterea hotărârii guvernului liberal de a impune, prin parlamentul existent, in care avea o majoritate zdrobitoare, o nouă Constituţie. Lupta celor două partide nu a reuşit însă să împiedice adoptarea Constituţiei din 1923.

În luna decembrie 1927, PNŢ a declanşat o adevărată campanie de răsturnare a guvernului condus de Vintilă Brătianu, mizând pe organizarea unor adunări şi demonstraţii de masă. Punctul culminant al acestei tactici a fost adunarea naţională de la Alba-Iulia din 6 mai 1928, la care au luat parte circa 100.000 de oameni şi la care, se pare că se aştepta să aibă loc întoarcerea în ţară a lui Carol. Moţiunea adoptată de adunare solicita demisia guvernului liberal şi instalarea imediată a unui guvern naţional-ţărănist. Regenţa nu a dat însă curs acestei cereri, astfel că PNŢ a hotărât constituirea unui parlament, care să funcţioneze paralel cu cel existent. În urma eşecurilor de a obţine un împrumut extern, destinat să stabilizeze moneda naţională, la 3 noiembrie 1928, Vintilă Brătianu a prezentat demisia guvernului său. După consultări politice cu liderii vremii, la 8 noiembrie 1928, Regenţa a încredinţat mandatul de formare a guvernului lui Iuliu Maniu.

113-1

In acest moment, Maniu a luat una din cele mai problematice hotarari ale carierei sale, care pana la urma va duce la instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea si dizolvarea PNŢ-ului in 1938. Primul guvern naţional-ţărănist a fost instaurat la 10 noiembrie 1928. Alegerile din decembrie 1928 au adus victoria PNŢ, care a câştigat cu 77,76%. Preşedinţia Consiliului de Miniştri a fost păstrată de Iuliu Maniu. Avand o intelegere cu Carol al II-lea, nerespectata de acesta, Maniu fuge de responsabilitate, asa cum a facut-o de deseori, si demisioneaza,  invocând starea sa de sănătate.

Din punct de vedere economic, guvernul PNŢ a contractat o serie de împrumuturi externe, pe baza cărora s-a trecut la stabilizarea monetară a leului, a cărui greutate în aur a fost scăzută de circa 32 de ori faţă de anul 1892, precum şi la convertibilitatea deplină a monedei naţionale. În acest context, s-au acordat o serie de monopoluri pe termen lung unor firme străine – monopolul chibriturilor a fost încredinţat firmei suedeze Svenska Tändsticks , telefoanele au fost concesionate către IT&T (S.U.A.) etc. In martie 1929 s-a publicat legea pentru organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor publice. Guvernele PNŢ au nevoite să opereze într-un context economic dificil, dominat de marea criză economică începută în anul 1929. Preţul petrolului şi al produselor agricole (principalele mărfuri de export ale României) a scăzut dramatic, ajungându-se ca, în ciuda dublării sau triplării producţiei şi a exporturilor, sumele încasate să fie mai scăzute.  Conjunctura economică dificilă a obligat guvernul să înceapă aplicarea „curbelor de sacrificiu”; prima dintre acestea s-a aplicat de la 1 ianuarie 1931 şi a constat în scăderea salariilor tuturor funcţionarilor publici cu circa 10-25%.

In aprilie 1931 s-a constituit un guvern de uniune naţională, în fapt un guvern de tehnicieni, condus de Nicolae Iorga, care a dizolvat Parlamentul şi a convocat noi alegeri parlamentare, la care PNŢ s-a clasat pe locul al doilea. În contextul în care liderii PNŢ erau acuzaţi că s-ar fi îmbogăţit pe căi necinstite, Ion Mihalache a depus un proiect de lege privind controlul averii tuturor funcţionarilor publici şi demnitarilor de după 1914 şi pentru apărare onoarei. Averea care nu putea fi justificată, urma sa fie confiscată de către stat. Proiectul nu a trecut însă de comisiile tehnice ale Parlamentului.  Lipsit de sprijinul unui partid politic puternic, Iorga a prezentat demisia guvernului la 31 mai 1932, răspunderea formării unui nou cabinet fiindu-i încredinţată lui Alexandru Vaida-Voievod. Guvernul Vaida-Voievod a fost unul din cele mai catstrofale guverne din istoria Romaniei moderne si a compromis total increderea occidentului in Romania. După pierderea puterii, Vaida-Voievod a demisionat şi din funcţia de preşedinte al partidului, funcţie preluată de Ion Mihalache, la 21 noiembrie 1933. În 1935, nu fără amestecul lui Carol, Vaida-Voievod a decis să părăsească PNŢ, înfiinţând Frontul Românesc.

La 30 martie 1938 se adoptă un decret-lege prin care toate partidele politice au fost dizolvate. Deşi dizolvat în mod formal şi pus în incapacitate de a mai recurge la manifestări publice, PNŢ a continuat să aibă o viaţă internă de organizaţie. Multe din publicaţiile naţional-ţărăniste au continuat să apară. Poziţia partidului a fost exprimată prin memorii lipsite de influenta adresate lui Carol. După abdicarea acestuia, la 6 septembrie 1940, conducerea partidului, reprezentată de Maniu, şi-a exprimat punctele de vedere cu privire la conducerea ţării prin alte memorii, la fel de lipsite de influenta, adresate lui Ion Antonescu. La 23 August totii lideri PNŢ s-au dat disparuti lasand treaba armistitiului in mana Regelui, liberalilor si comunistilor. Aceasta va fi o gresala care va dauna profund, mai tarziu intereselor romanesti si a credibilitatii lui Maniu si a PNŢ-ului.

La 31 august 1944 a fost repusă parţial în vigoare Constituţia din 1923, ceea ce a permis reluarea legală a activităţii PNŢ. Perioada următoare a fost dominată de lupta împotriva instaurării regimului comunist în România şi salvarea libertăţilor democratice, puse în pericol de instaurarea, cu sprijin sovietic, a guvernului Petru Groza, la 6 martie 1945. La presiunile SUA şi ale Marii Britanii, s-a acceptat ca guvernul Groza să includă la 7 ianuarie 1946 şi reprezentanţi ai PNL şi PNŢ.

În condiţiile în care activitatea oficială a PNŢ era tot mai dificilă, conducerea partidului a luat hotărârea ca o parte din liderii partidului să plece în străinătate pentru a-şi desfăsura activitatea în mod liber. Insa, la 14 iulie 1947, la Tămădău, Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino (directorul ziarului „Dreptatea”) şi Ilie Lazăr (membru în Delegaţia Permanentă) au fost arestaţi. Represiunea care a urmat împotriva PNŢ a fost extrem de virulentă. La 19 iulie, Adunarea Deputaţilor a hotărât ridicarea imunităţii tuturor parlamentarilor ţărănişti, iar la 29 iulie guvernul decidea dizolvarea partidului.

A urmat arestarea conducătorilor PNŢ, trimiterea lor în judecată şi condamnarea acestora pentru „complot împotriva guvernului legal al ţării”. Condamnările au fost grele: Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă; alţi lideri ai partidului au primit şi ei pedepse grele. Conducerea partidului a fost practic decapitată, PNŢ fiind pus în imposibilitatea de a mai desfăşura activităţi importante până la căderea regimului comunist.

In perioada interbelica, PNŢ-ul a fost caracterizat prin lipsa de viziune a unor lideri ai partidului, politicianism dur, care a daunat grav intereselor Romaniei si in special acele scindarile si lupta intestina a unor grupuri de interese care au pus deseori partidul pe “butuci.” Nimic nou, scenariul s-a repetat intr-o forma sau alta si dupa 1989.

Written by Theophyle

13/09/2009 at 3:07 pm

Publicat în Analize, Ziarul de Duminica

Tagged with ,