Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Revista Presei – 26 Iunie / ” Cristoiu: Penali din toate partidele, uniți-vă în USL!”

Bună dimineata intr-o zi de marti. Astazi, vremea va fi în general instabilă în regiunile sud-estice unde, în special pe parcursul zilei, temporar înnorările se vor accentua şi vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. In restul teritoriului cerul va fi variabil, iar averse în general slabe se vor semnala pe arii restrânse, cu precădere la munte. Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări locale, iar în zona montană va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 29 de grade, iar cele minime între 10 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni spre 6…7 grade, dar şi mai ridicate pe litoral.

La Bucureşti, vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse şi descărcări electrice, mai ales la orele prânzului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade. Mediafax.

Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4654  RON; 1 USD = 3. 5766    RON; 1 EURO = 1. 2485 USD; Francul elvetian 3. 7188 RON. Gramul de aur 180.3771 RON.

Bilanţ la cinci luni. Vezi de ce e pe minus bugetul statului. România a înregistrat, după primele cinci luni ale acestui an, un deficit bugetar de 7,2 miliarde lei, echivalent cu 1,19 % din PIB, faţă de un deficit realizat la aceeaşi dată a anului precedent de 7,4 miliarde lei respectiv 1,28% din PIB, arată datele operative transmise de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 77,5 miliarde lei, reprezentând 12,8% din PIB, au fost cu 9,6% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,6 puncte procentuale ca pondere în PIB. Veniturile fiscale au crescut cu 11,7% faţă de anul trecut, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+6,9%), accize (+8,2%), impozit pe venit (+18,9%), impozit pe profit (+9,7%). O creştere semnificativă se poate remarca în cazul veniturilor din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii datorită colectării începând cu anul 2012 a contribuţiei pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniu sănătăţii conform OUG nr. 77/2011. Integral in Capital.

BNR a intrat în era conservatoare şi nu va schimba nimic la şedinţa de politică monetară de miercuri. Dobânda-cheie va rămâne “în­ghe­ţată” la 5,25% până la sfârşitul anului, având în vedere presiunile de depreciere a leului şi perspectivele de creştere a inflaţiei în a doua parte a anului, iar BNR va menţine, la şedinţa de politică monetară de miercuri, şi rezervele minime obligatorii la nivelurile actuale, având în vedere vremurile tulburi, începând de la cele economice până la cele politice, cred analiştii. Din punctul de vedere al evoluţiei inflaţiei, care atinge minim istoric după minim istoric (1,8% anual în aprilie), există câmp de reducere a dobânzii de politică monetară, însă BNR analizează şi contextul extern şi intern. Situaţia europeană rămâne incertă, astfel că tensiunile din pieţele financiare cel mai probabil vor persista. La acestea se adaugă şi incertitudinile politice interne, caracteristice unui an electoral. În plus, în joc este şi evoluţia cursului de schimb, care continuă să se menţină în jurul a 4,46 lei/euro, cu ajutorul BNR. Luni piaţa a testat 4,47 lei pentru un euro, dar BNR nu a lăsat cursul să ajungă şi oficial la acest nivel. Integral in ZF.

Cristoiu: Penali din toate partidele, uniți-vă în USL! Cu chiu cu vai am reuşit să-mi dau seama de statutul juridic al lui Adrian Năstase. Din punct de vedere legal, Adrian Năstase se află în drum spre locul de deţinere. Dînd curs deciziei primite de la instanţa de executare (Tribunalul Municipiului Bucureşti), organul de poliţie s-a dus la domiciliul condamnatului, pentru a-l aresta. Aici a avut loc ceea ce Legea, care nu e text în proză, numeşte sec un accident în urma căruia condamnatul a trebuit să fie luat cu Salvarea și nu cu duba, pentru a fi dus la spital și nu la locul de detenție. Chiar dacă n-are cătuşe, situaţia lui Adrian Năstase e cea de persoană aflată  în drum de la domiciliul său din Zambaccian spre Penitenciarul Rahova, situat la o distanță de doar  10 kilometri. E drept, drumul ăsta durează de aproape o săptămînă și va mai dura, în vecii vecilor, amin. Potrivit Legii, în toate aceste faze procedurale sînt implicate: instanţa de executare( Tribunalul Municipiului București) şi Direcţia de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Secția Urmăriri. Nicăieri în Lege nu scrie că operaţiunea cere sau permite implicarea Ministrului de Interne. Şi cu toate acestea, chiar şi potrivit propriilor declaraţii publice, ministrul de Interne, USL-istul Ioan Rus, a intervenit în ceea ce Codul de procedură penală numește executarea mandatului de executare. Şirul de abuzuri comis de înaltul demnitar  e lung şi neverosimil chiar și  într-un stat de drept ca România, care stă mai mult șui decît drept. Integral in EVZ.

Analiză: De ce a demisionat Dan Voiculescu din Senat? Procesul său se mută de la Înalta Curte de Casaţie şi Justitie la tribunal. Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator (fost Partidul Umanist Român), acţionar majoritar al SC “Grupul Industrial Voiculescu şi Compania” (GRIVCO) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară (ICA), membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este judecat, în prezent, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru “folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată”. Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului, şi-a anunţat, luni, 25 iunie, demisia din Senat, el spunând că motivul este respingerea unui proiect privind dublarea sancţiunilor pentru evaziune fiscală.Dan Voiculescu şi senatorii Ioan Ghişe (PNL), Vasile Nistor (PC), Şerban Rădulescu (PC) au iniţiat un proiect de modificare a Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care mărea pedepsele pentru anumite infracţiuni. Proiectul a fost respins de comisiile Senatului şi se află pe ordinea de zi a acestui for legislativ, care este prima Cameră sesizată. Retragerea sa din Senat, implicit renunţarea la funcţia de demnitate publică, atrage judecarea sa de către Tribunalul Bucureşti, ICCJ transferându-şi competenţa potrivit legii. La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Integral Mediafax.

Cine a pus pistolul in mana lui Nastase. Deputatul PSD Florin Iordache a modificat Legea armelor, astfel incat cei acuzati de coruptie sa nu mai predea armamentul. Adrian Nastase n-ar fi apelat la pistol daca sase colegi de-ai sai de partid nu ar fi facut demersuri insistente pentru modificarea legii privind regimul armelor si munitiilor. Ei au scos in doua randuri faptele de coruptie din sfera celor in care inculpatii sunt obligati sa-si predea armele la inceperea urmaririi penale. In textul initial al Legii 295 din 2004 privind regimul armelor si munitiilor, adoptat se preciza ca nu au dreptul sa detina arme de foc persoanele invinuite sau inculpate pentru fapte savarsite cu intentie si sanctionate cu pedepse mai mari de un an. In anii 2005 si 2006, ca urmare a anchetelor declansate de DNA, o serie intreaga de demnitari si politicieni au fost nevoiti sa-si predea armele. Printre acestia se numarau Adrian Nastase, Miron Mitrea sau Marian Oprisan. In 2007, Marian Oprisan a intentat proces Politiei, ca sa-i restituie armele, iar in timpul procesului a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate a legii privind armele si munitiile, pe motiv ca articolul care ii interzice detinerea de arme ii incalca prezumtia de nevinovatie. Curtea Constitutionala i-a respins exceptia, iar Tribunalul Vrancea a mentinut interdictia. Problema lui Oprisan urma sa fie rezolvata pe cale parlamentara. Adevarul.

Razboiul Basescu-Ponta. Cea mai grava criza constitutionala din istoria postdecembrista. Presedintele sesizeaza Curtea Constitutionala cu privire la reprezentarea la Bruxelles. Senatul riposteaza in aceeasi zi cu doua legi prin care scot hotararile Parlamentului de sub autoritatea CCR si proclama autoritatea exclusiva a Parlamentului asupra componentei delegatiei Romaniei la Consiliul European. Ponta eschiveaza si pretinde ca, daca presedintele este in conflict cu cineva, atunci este in conflict cu Parlamentul, nu cu Guvernul. Dupa scrisoarea trimisa de presedintele Traian Basescu lui Victor Ponta in care il avertiza pe premier ca isi insuseste atributiile presedintelui – “Va atrag atentia asupra faptului ca absenta unei aprobari exprese din partea presedintelui Romaniei cu privire la mandatul participarii la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie, coroborata cu lipsa delegarii exprese a prim-ministrului in calitate de reprezentant al statului roman, va echivala din punct de vedere juridic cu o insusire a unor atributii constitutionale ale presedintelui Romaniei de catre prim-ministru” -, ieri presedintele a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la reprezentarea Romaniei la Consiliul European. Or, formulata in termenii “insusirii atributiilor constitutionale ale presedintelui”, controversa privind reprezentarea devine “conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatile publice”, care, potrivit articolului 146 litera e din Constitutie, este de competenta Curtii Constitutionale. De remarcat ca aceasta competenta a fost adaugata in Constitutie in 2003 de Guvernul Nastase, din care facea parte si Ponta. Romania Libera.

Lotul Adrian Năstase, bun de plată. Statul începe să recupereze prejudiciul de 1,45 milioane euro din dosarul Trofeul Calităţii. Judecătorii Curţii Supreme au stabilit în dosarul Trofeul Calităţii că Adrian Năstase şi ceilalţi inculpaţi au fost obligaţi de instanţă să plătească 1,45 milioane euro despăgubiri către Inspectoratul de Stat în Construcţii. Potrivit avocaţilor şi executorilor judecătoreşti consultaţi de gândul, aceşti bani urmeză să fie recuperaţi de la Năstase şi de la co-inculpaţii din dosar prin vânzarea proprietăţilor sau direct din conturile acestora. Procedura nu prevede clar că primul de la care se recuperează banii este Adrian Năstase. Procurorii DNA şi ulterior judecătorii au stabilit în dosar că cei 1,45 milioane euro reprezintă taxele colectate în cadrul simpozionului Trofeul Calităţii care nu au mai ajuns în conturile ISC. În sentinţa din 20 iunie, prin care Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoarea cu executare, se menţionează că dispoziţiile sentinţei din prima instanţă sunt menţinute. Astfel, cei cinci judecători au decis să menţină decizia prin care Adrian Năstase, Jianu Irina Paula, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian şi Gasparovici Diana sunt obligaţi să plătească prejudiciul de aproximativ 1,45 milioane euro. Prima instanţă a dispus ca Adrian Năstase, ceilalţi co-inculpaţi şi companiile S.C. A Rond S.R.L (societate a soţilor Popovici), SC Eurografica SRL (societatea lui Vasile Cristian Mihai) să plătească despăgubiri civile totalizând 6.481.383 lei (1.451.435 euro la cursul de luni, 25 iunie – n.red). Judecătorii au arătat ca această sumă reprezintă prejudiciul cauzat Inspectoratului de Stat în Construcţii. Judecătorii au mai dispus şi confiscarea de la Adrian Năstase a sumei de 38.217 lei şi 118.650 dolari. Integral in Gandul.

Magistraţii care l-au scăpat pe Dinel Staicu, judecaţi pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti care au anulat condamnarea la şapte ani de închisoare a lui Dinel Staicu vor fi judecaţi disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă/gravă neglijenţă. În acelaşi timp, aceiaşi magistraţi din dosar sunt anchetaţi şi de procurorii DNA. Problemele se acutizează pentru cele trei judecătoare Curţii de Apel Bucureşti care au dat decizia prin care a fost anulată condamnarea definitivă primită de controversatul şef al SIF Oltenia de la acel moment, Dinel Staicu (devenit între timp Nuţu), la şapte ani de închisoare cu executare pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). Este vorba de judecătoarele Dumitriţa Piciarcă, Liliana Bădescu şi Veronica Cârstoiu. Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a promovat împotriva celor trei acţiune disciplinară pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă/gravă neglijenţă în cazul hotărârii pronunţate în dosarul lui Dinel Staicu. Primul termen al judecatei disciplinare a fost fixat pentru miercuri, 27 iunie, la Secţia pentru judecători în materie disciplinară de la Consiliul Superior al Magistraturii. Exercitarea funcţiei cu rea credinţă/gravă neglijenţă este poate cea mai gravă abatere disciplinară care poate fi reţinută în sarcina unui magistrat, judecătorii riscând excluderea din magistratură. Tot pe 27 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia în discuţie şi recursul declarat de lichidatorul Băncii Internaţionale a Religiilor, RVA Insolvency, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti dată în cadrul contestaţiei în anulare formulată de Dinel Staicu (Nuţu). Admiterea recursului lichidatorului ar putea face ca decizia de condamnare să rămână valabilă. Integral in Romania Libera.

Băsescu, către Mariana Câmpeanu: Doamna ministru, aştept Inspecţia Muncii. Preşedintele Traian Băsescu a avut, luni seară, la finalul ceremoniei de depunere a jurământului de către noul ministru al Culturii, Puiu Haşotti, o discuţie cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, căreia i-a spus că aşteaptă Inspecţia Muncii la Administraţia Prezidenţială, potrivit Mediafax. “Doamna Câmpeanu, aştept Inspecţia Muncii”, i s-a adresat preşedintele ministrului Mariana Câmpeanu, iar apoi cei doi au mai avut un scurt schimb de replici înainte de a ieşi, împreună, din sala în care a avut loc ceremonia. Ministrul Mariana Câmpeanu a declarat, luni, că la Ministerul Muncii s-a primit o cerere privind verificarea modului în care a fost angajat Daniel Funeriu la Administraţia Prezidenţială, aceasta urmând să fie analizată şi să se aplice prevederile legale. “Ştiu că există această cerere la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS). Voi merge să o analizez şi vom aplica prevederile legale. Nu ştiu de ce această problemă, de atâta timp, nu este rezolvată de domnul Funeriu. Cred că este un lucru elementar, pe care îl cerem oricărei persoane care lucrează în România, să-şi echivaleze studiile, aşa cum şi nouă ni se cere când mergem în străinătate”, a spus ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Pe de altă parte, ministrul Muncii nu exclude posibilitatea ca Daniel Funeriu să-şi fi rezolvat această problemă, însă, în opinia sa, acest lucru trebuie verificat. “O să vădem. Poate că lucrurile sunt rezolvate între timp”, a mai spus Câmpeanu. Romania Libera.

Subiectele zilei in Europa pot fi citite pe Politeia Europeana

Va urez o zi buna!

Written by Theophyle

26/06/2012 at 8:12 am

127 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. o zi buna tuturor!

    Sare'n Ochi

    26/06/2012 at 8:30 am

    • O zi buna sare :)

      Theophyle

      26/06/2012 at 8:32 am

  2. o zi bunä,cu sare si piper.

    theo- nona

    26/06/2012 at 8:39 am

  3. neata,

    n-o prea vad buna (ziua) citind stirile si cam asa se vad de peste 50 de zile de cind a venit ponta la guvernare.

    incotro mergem? eu simt clar ca spre dictatura. cit vor rezista cei care vor sa respecte legile & Constitutia din Ro? mai este putin si se va ajunge la cenzura precum in china, inclusiv pe net.

    cum poate fi oprit ponta sa nu mearga la Bxl? Eu cred ca daca CCR decide ca presedintele trebuie sa mearga la Bxl, Ponta este in stare sa incalce decizia CCR si sa mearga el, unde se vor decide lucruri deosebit de importante atit pt. Ro, cit si UE. Daca ar merge TB, Romania ar fi de partea Germaniei in deciziile ce se vor lua, daca va merge ponta, atunci Ro va fi alaturi de hollande/franta. cred ca aici este miza.

    ponta NU are de gind sa respecte legea!

    skorpion

    26/06/2012 at 8:50 am

    • Salut !
      Asa este, ne indreptam spre dictatura bunului plac. Dar trebuie sa iesim din uluiala @skorpion si sa incercam sa protestam.
      Pina acum n-am facut-o deoarece i-am votat pe pdl-isti si am zis ca daca i-am votat gata, ei vor face totul pentru noi.

      Acum il criticam pe Blaga si pe Radu F Alex ca nu salveaza democratia si isi vad de ale lor.

      Ponta nu merge la Bruxelles ca sa il apere pe Hollande, ci ca sa il darime pe Basescu. Baietii astia nu au agenda exerna. (in afara de cea traditional ruseasca) ci una preponderent interna..

      lastnightmusic

      26/06/2012 at 9:12 am

      • Buna dimineata :)
        Total de acord! Juri ca au agenda completata pe zile :(
        Protestam! Unde, cand, cum…Din pacate aici se vede lipsa societatii civile adevarate si neaservite, care la primul derapaj tb sa sara pe ei.
        Tot este bine ca mai putem sa actionam online. @Skorpi are dreptate, la modul in care actioneaza haita de naparci va veni momentul cand si aici (mediul online) vor actiona.

        mar

        26/06/2012 at 9:25 am

        • mar buna :)
          pai … hehehe vrei sa protesteze societatea civila ? Nu avem societate civila ? Tu esti societatea civila ! Unde . cind si cum ? tu afli si ne spui

          lastnightmusic

          26/06/2012 at 9:29 am

      • Buna dimineata!
        “…ei vor face totul pentru noi”. Corect, da’ care noi? Cei care ii votam pentru ca eltfel ei nu exista”.
        Dar acest “noi” ce vrea? Cine este?
        Ma intreb si eu :-)

        Emil

        26/06/2012 at 11:31 am

    • daca merge cu Basescu, nu v-a fi primit la masa discutiilor. vezi declaratia de ieri a Renatei Webber. mananca ea rahat la inceput, apoi admite ca exista o cutuma europeana si ca presedintele este cel admis la masa discutiilor.

      Sare'n Ochi

      26/06/2012 at 9:14 am

  4. bunä,

    cum vedetzi voi aceastä tampeie, a lui pop. studiile nu mai trebuiesc
    echivalate, chiar nu stiu, s-au sunt prosti?:

    theo- nona

    26/06/2012 at 9:00 am

  5. plagiatorul Ponta cu haita rosie, distruge tot ce mai este
    bun in romania, sunt niste läcuste mizerabile-.
    unde sunt romanii, dece socetatea civilä si intelectualii?
    adeväratzi, nu ies in stradä?

    Ponta este pt. romania o boalä.

    demisia.

    theo- nona

    26/06/2012 at 9:04 am

  6. studiile nu mai trebuiesc echivalate.

    theo- nona

    26/06/2012 at 9:05 am

  7. Buna dimineata, asta ar fi trebuit s-o postez ieri: Nastase Andrei declara ca politistul care a intrat in incapere i- ar fi zis celuilat care il imobilizase pa Nastase”bine ca nu te-a muscat!” Eu cred ca i-a zis de fapt “bine ca nu te-a impuscat” Dar asa e cind scrii dupa dictare…

    oryon

    26/06/2012 at 9:06 am

  8. Neatza tuturor

    yepurasalexandra

    26/06/2012 at 9:07 am

  9. lnm,

    si chemati-ma, chemati-ne si venim sa-l sustinem pe TB!
    unde? cind?

    skorpion

    26/06/2012 at 9:15 am

  10. Buna la toata lumea :)

    Subiectele zilei in Europa pot fi citite pe Politeia Europeana

    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/06/26/stiri-europene-26-iunie-2012-summit-pe-marginea-prapastiei/

    Theophyle

    26/06/2012 at 9:16 am

    • :)

      skorpion

      26/06/2012 at 9:18 am

  11. de pe politeia europeana

    Premierul italian, Mario Monti, preşedintele francez, François Hollande, şi premierul spaniol, Mariano Rajoy, au făcut front comun, cerându-i lui Merkel flexibilizarea fondurilor de criză ale zonei euro, astfel încât să poată fi folosite pentru recapitalizarea directă a băncilor.

    „Contribuabilul german nu poate accepta canalizarea de fonduri direct către bănci din alte ţări, deoarece nu ar avea cum să supravegheze cum este cheltuit banul”, a spus Merkel la Roma.

    Hollande şi-a reiterat, la întâlnirea de la Roma, susţinerea pentru obligaţiuni comune la nivelul zonei euro, respinsă categoric de Merkel drept prematură înaintea integrării fiscale.

    „Introducerea unor instrumente comune de datorie la nivelul uniunii monetare ar fi contraproductivă”, a spus Merkel.

    skorpion

    26/06/2012 at 9:17 am

    • Salutare.

      Merkel vrea uniune politica inainte de cea fiscala, dar cutra aia de Hollande se opune din rasputeri.

      Asta nu este insa un caz aparte; nici Sarkozy, oricat de pro-francogerman a fost el, nu a acceptat ceea ce vrea Merkel, si anume predarea suveranitatii fiscale a statului. Francezii intotdeauna au marsat pe ideea “Uniune, uniune, da sa stim si noi…” si pe faptul ca, in final, germanii cedeaza.

      Se pare, insa, ca, de data asta, combinatia n-o sa mai mearga.

      EuCuMine

      26/06/2012 at 9:25 am

    • Frumosii cheltuitori ai marilor orase. Hollande a promis la alegeri ca plateste el consumatia la restaurant, si vrea sa ii ceara bani lui Merkel. :)

      lastnightmusic

      26/06/2012 at 9:26 am

    • Dintr-o anumita perspectiva, pozitia Angelei Merkel seamana destul de mult cu cea a lui Traian Basescu. Ambii sunt principalii (daca nu chiar unicii) sustinatori ai unor masuri repudiate de o mare masa de fomisti.

      EuCuMine

      26/06/2012 at 9:28 am

  12. Nu inteleg de trebuie sa imi echivale studiile in Romania. Sa zicem ca am terminat studiile la Sorbona. La ce unitate de invatamant as putea eu sa imi echivalez studiile dat fiind ca nici o universitate din Romania nu se apropie ca nivel de Sorbona sau alta universitate din vest? Poate la Dimitrie Cantemir ;)

    danutz68

    26/06/2012 at 9:27 am

  13. Buna dimineata,
    cazul nastase se discuta la CSM. Kovessi face declaratii la B1.

    cedric

    26/06/2012 at 9:27 am

  14. Se transmite de la sediul CSM

    cedric

    26/06/2012 at 9:28 am

  15. O vad si pe Dumitreasca la CSM! Acolo a ramas fara rusine.

    cedric

    26/06/2012 at 9:29 am

  16. Corlatean le tine o lectie de dirigentie celor de la CSM!

    cedric

    26/06/2012 at 9:36 am

    • Suspectez ca o sa si-o cam ia peste bot.

      EuCuMine

      26/06/2012 at 9:37 am

    • Vrea sa bage frica in oase csm-ului

      lastnightmusic

      26/06/2012 at 9:39 am

  17. ce s-a intimpat este fara precedent in Romania in ultimii 70 ani !!!

    lastnightmusic

    26/06/2012 at 9:41 am

  18. Sper sa fie pus la punct. Le arata pisica dar astia s-au invatat cu independenta. Buna Kovessi!

    cedric

    26/06/2012 at 9:42 am

  19. O umilire şi îngenunchere a Înaltei Curţi nu serveşte

    doar setei de libertate a d-lui Năstase

    ci şi aspiraţiilor către linişte şi prosperitate ale politicienilor cu dosare de corupţie în curs de judecare, că este vorba de dl. Cătălin Voicu sau dl. Eugen Bădălan, de dl. Dan Voiculescu, dl. Gheorghe Falcă, dl. Miron Mitrea, ori d-nii Antonie Solomon, Tudor Chiuariu, d-na Monica Ridzi, de d-nii George Copos, Cristian Poteraş, Dan Păsat ori Marian Oprişan, de dl. Constantin Nicolescu, dl. Nicolae Mischie, dl. Mircia Gutău sau dl. Radu Mazare.

    Toţi aceştia, împreună cu mulţi alţi anchetaţi, învinuiţi, inculpaţi şi condamnaţi în cazuri de corupţie simt azi o solidaritatea tacită faţă de cauza d-lui A. Năstase, care este şi cauza lor. Cu cât justiţia română va ieşi mai slabită şi mai intimidată din încercarea cu dl. A. Năstase, cu atât şansele de scăpare ale legiunilor de corupţi ţinuţi până acum în şah de justiţie vor fi mai mari.

    de pe contributors.ro (Razvan Lalu)

    skorpion

    26/06/2012 at 9:44 am

  20. N-am vazut de la inceput, dar cred ca CSM a pregatit o declaratie care nu e pe placul lui Corlatean. Vad ca tot arata , cu dispret, o hartie.

    cedric

    26/06/2012 at 9:45 am

  21. Dumbrava e foarte dur si concret cu exemple.

    cedric

    26/06/2012 at 9:47 am

  22. Pentru interesati, pe Politeia Digest (in engleza) despre vizita lui Putin in OM:

    http://politeadigest.wordpress.com/2012/06/26/putin-dont-rush-to-strike-iran/

    Theophyle

    26/06/2012 at 9:48 am

  23. Isi da cu parerea Bolcas, cu vocea lui cracanata. Doar n-o sa fie de acord cu CSM. He -he, el nu s-a propus cu declaratii la tv ci doar a fost invitat!

    cedric

    26/06/2012 at 9:49 am

  24. neata tuturor! tonta spunea ca la guvern 75 % din timp discuta cum sa l arda pe Basescu si doar 25 % despre problemele de guvernare. sunt sigur ca a mintit si aici. mai degraba discuta 75% din timp cum sa scape ei de puscarie si 25 % ( complementar) cum sa l arda pe Basescu :)

    zigzag

    26/06/2012 at 9:51 am

  25. O alta poveste care incearca sa faca lumina in lipsa unor declaratii oficiale.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-s-a-intamplat-cu-adevarat-in-casa-lui-adrian-nastase-988746.html

    mar

    26/06/2012 at 9:57 am

    • Asadar al doilea politist, sosit in fuga la locul impuscarii, pardon, la scena fularului, i-a strigat colegului sau : “Bine ca nu te-a impuscat, bah!”
      si nu
      “Bine ca nu te-a muscat!”, cum declarase fiul arogantului.
      Asta in timp ce primul politist ii striga condamnatului Nastase :”Sa-ti fie rusine, tampitule!”
      Si de rusine Bombo s-a ascuns sub pat la Floreasca si si-a baut perfuzia. :mrgreen:

      luminita

      26/06/2012 at 10:06 am

  26. Ziua buna la lumea buna. Fete si baieti, sunt la capatul rabdarii cu lichelele astea uslase. Daca aveam pistol, impuscam televizorul de 1000 de ori pana acum.

    blog de caine rau

    26/06/2012 at 10:06 am

    • pai asta facem ciine,
      Cind ne hotarim ca asa nu mai merge
      atunci
      Impuscam televizorul si dam cu floricele de porumb pe jos :)

      lastnightmusic

      26/06/2012 at 10:24 am

  27. Ponta nu are de gand sa renunte la “vizita” la Bruxelles. La discutia lui cu TB, se pare ca acesta i-a spus clar ca daca nu renunta atunci va face public plagiatul cu doctoratul, la care Ponta i-a raspuns ca nu-i pasa, nu va renunta sub nicio forma. Mai mult, Ponta i-a spus ca in acest caz, USL va demara procedurile de suspendare. Probabil a crezut ca TB blufeaza, sau cine stie. Cert este ca dupa aceea TB a iesit public si i-a transmis acel avertisment, cu “Dottore”. Fara efect la Ponta.
    Cred ca nici daca CCR va spune ca presedintele este cel care trebuie sa mearga, Ponta nu va renunta, si va merge el, indiferent de consecinte. Nu are cum sa renunte, nu si-a lasat nicio portita de iesire, mereu a spus ca “Eu voi merge, si gata”. TB a spus insa ca “Nu ma voi pune intr-o situatie penibila, sau ridicola”.
    Asadar cred ca ar fi extraordinar daca cei din diaspora ar putea sa organizeze ceva un protest impotriva lui Ponta, ceva care sa “ia fata” pozei de familie cu Ponta inconjurat de ceilalti sefi de state din Europa. Pentru ca va dati seama cum vor vui vuvuzelele cu “rezultatele marete ale vzitei de stat si de lcru” etc. etc. Trebuie facut ceva sa acoperim asta.
    In plus, daca presa straina ar sari cu intrebari despre plagiate, despre epurarile politice, despre impiedicarea incarcerarii lui AN etc. etc., poate ca efectul vizitei lui Ponta va fi unul bun – pentru noi nu pentru el.
    Ce nu pot intelege este tacerea generala din partea Pdl (ma rog, de aici nu aveam oricum prea multe asteptari) dar mai ales din partea MRU. Chiar si NR a scos cateva comunicate dar MRU si Pdl nimic. Ori este “vacanta”, ori este pur si simplu delasare (ca sa nu spun ceva mai grav), ori este vreun plan – dar asta cu “Planul” este mult prea improbabila. Pur si simplu in acest moment nu exista opozitie, acesta este adevarul…

    victor.vb2

    26/06/2012 at 10:06 am

    • Hai ca asta-i tare.
      Trimite Rus imediat doi politisti sa-i puna fularul lui Bradisteanu.

      luminita

      26/06/2012 at 10:10 am

    • Zau? Ar fi o bomba dar la tv nu spun nimic!

      cedric

      26/06/2012 at 10:11 am

      • Stirea a aparut si pe HN.

        mar

        26/06/2012 at 10:12 am

        • Dar tot RL e sursa. Astia de la B1 n-au aflat inca

          cedric

          26/06/2012 at 10:15 am

  28. Buna dimineata!

    luminita

    26/06/2012 at 10:07 am

  29. dece nu-l ridicä si pe Rus, el a inscenat toatä comedia de 2 bani
    cu mafiotzii USL: RUS, trebuie demis si cercetat, pt. cä a abuzat de functzie.

    theo- nona

    26/06/2012 at 10:16 am

    • Nu cred. Rus e ardelean si e din Urișor. Miticii politisti nu l-au ascultat. A intrat in cardasie si medicul, si el tot mitic. In mod normal acolo in Germania se vede diferenta, cu tot amestecul de populatii si mentalitati.

      Rus nu a vrut sa faca o manifestarea politica din arestarea lui Nastase. Si nu i-a reusit.

      Isailă Brătfălean

      26/06/2012 at 12:02 pm

      • Rus o fi ardelean dar la mentalitate si idilogie este rus.

        ribelalu

        26/06/2012 at 1:02 pm

        • Sovietic. :evil:

          luminita

          26/06/2012 at 1:41 pm

  30. Ieri declaratia suna altfel , azi a schimbat tonul – E un conflict intre presedinte si Parlament, nu am niciun conflict cu presedintele, nu am actionat unilateral, adica Guvernul, ci am venit in fata Parlamentului, iar Parlamentul a adoptat o anumita declaratie – daca considera ca e un conflict cu Parlamentul, Curtea Constitutionala sa-si spuna punctul de vedere

    http://www.ziare.com/basescu/victor-ponta/ponta-despre-scandalul-cu-basescu-presedintele-e-in-conflict-cu-parlamentul-nu-cu-mine-1175206

    mar

    26/06/2012 at 10:19 am

  31. mincinosul carlan, se schimbä dupä cum viseazä, si comandä
    haita rosie. vai si amar de romania-.

    Romania s-a fäcut de ras, cu USL, apaonta plagiatorul, escrocul
    Nästase si Rus un ministru mafiot ce a fäcut jocuri cu condamnatul

    theo- nona

    26/06/2012 at 10:24 am

  32. facetzi o demonstratzie pasnicä, cu fulare, cu cärti, cu ce vretzi,

    dar arätatzi cä suntetzi si voi locuitorii romaniei, nu numai hotzii USL

    theo- nona

    26/06/2012 at 10:26 am

  33. Buna dimineata! :-)

    radubotezatu

    26/06/2012 at 10:26 am

  34. Salutare ! :-)
    Rahatul pute prea tare in Tziganiada asta.
    Imposibil sa nu transpire niscaiva informatii reale, ale unor martori (din spital).
    Asteptam cu interes.

    Tzepelica

    26/06/2012 at 10:28 am

  35. o paranghelie tzigäneascä tipic USL

    guvernul cinsit al plagiatorului mitocan Ponta.

    theo- nona

    26/06/2012 at 10:35 am

  36. au aranjat ei

    haita rosie, cä acum presedintele este in conflict cu Parlamentul.
    escrocul de Ponta, pe cine duce mizerabilul, bandä de mafiotzi.

    theo- nona

    26/06/2012 at 10:55 am

  37. A confirmat si Kovessi ca Bradisteanu si cei trei politisti sunt audiati la DNA

    cedric

    26/06/2012 at 10:58 am

  38. Silviu Sergiu, Facebook (via Florina Neghin): Romania libera: ”Unii dintre cei mai pricepuţi specialişti de pe tură, doctoriţa Livia Nicola şi asistentul Sorin Lepa, au fost trimişi la faţa locului, iar când s-au întors în staţia de ambulanţă li s-a interzis să vorbească. “Atât au apucat să ne spună, că rana nu a fost profundă, că glonţul doar l-a şters şi că nu a fost nevoie decât de un pansament subţire şi de o branulă prin care să se poată administra substanţe în cazul unei scăderi bruşte de tensiune”, ne‑a mărturisit unul dintre medicii de la SAMB”.

    Sare'n Ochi

    26/06/2012 at 11:00 am

  39. Se pare ca DNA l-a ridicat si pe adjunctul Politiei Capitalei.

    Sare'n Ochi

    26/06/2012 at 11:01 am

  40. Mi-a placut de Kovessi care a zis ca ministrul justitiei a facut declaratii neverificate ca dosarele sunt instrumentate politic. Parerea mea e ca si celor de la CSM si magistratilor si procurorilor le place independenta (s-au invatat rau) si au capatat curaj. S-au “obraznicit” cum ar zice USListii. De cand vroiam sa-i vad reactionind asa!

    cedric

    26/06/2012 at 11:01 am

  41. Comunicat DNA : s-a inceput urmarirea penala impotriva medicului si a 3 politisti. Al treilea politist cica ar fi un adjunct al politiei capitalei : Gheorghe Dumitru (parca). Nu stiu ce rol o fi avut!

    cedric

    26/06/2012 at 11:03 am

    • supervizor/coordonator din spate ;)

      mircea

      26/06/2012 at 11:30 am

  42. un vecin a presupus, cä Nästase a indreptat arma inpotriva
    pilitzistului, de aia i-a spus, ” sä-tzi fie rusine.”

    theo- nona

    26/06/2012 at 11:27 am

  43. ziua buna all :)

    mircea

    26/06/2012 at 11:31 am

    • Buna, asa se pare!

      cedric

      26/06/2012 at 11:39 am

  44. desigur rana nu era decat o zgarieturä, altfel nu se läsa pe a 2-a zi
    totul a fost regizat de Rus, cu salvare privatä, cu spitalul uslinosilor, etc.
    mai ales la piele, nu se lasä pe altä zi, stiu cä sunt medici pe blog.
    apoi povestea cu tensiunea e caca, o rusine. ce rusine pt. romania cu
    ministri si doctori borfasi.

    theo- nona

    26/06/2012 at 11:32 am

  45. imediat acest guvern de infractori si mafiotzi trebuie DEMIS

    theo- nona

    26/06/2012 at 11:34 am

  46. Acum am priceput: daca Bradisteanu il opera pe Nastase pe inima, executarea s-ar fi amanat cu un an, dupa care ar fi inceput perioada de prescriere si n-ar mai fi intrat la inchisoare. Au gandit adanc!

    cedric

    26/06/2012 at 11:36 am

  47. Pe surse: Nastase e asteptat maine la IML

    cedric

    26/06/2012 at 11:38 am

  48. Se pare ca cel de al treilea politist audiat e cel care a ordonat transportarea lui Nastase la Floreasca si nu la Rahova.

    cedric

    26/06/2012 at 11:47 am

  49. Ce sa caute la Bruxelles??- Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca in discutia de aproximativ zece minute pe care a avut-o cu presedintele Traian Basescu luni, inainte de sedinta CSAT, nu a reusit sa il convinga pe seful statului sa mearga el la Bruxelles

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12623442-ponta-nu-convins-basescu-merg-consiliul-european.htm

    mar

    26/06/2012 at 11:51 am

  50. dar regizorul mafiot, este Rus, el trebuie arestat.

    theo- nona

    26/06/2012 at 11:51 am

  51. sper ca adeväratzii doctori ce au muncit nu furat, sä facä o demonstratzie
    pasnicä. nu trebuie inghitzitä aroganta plagiatorului Ponta.

    demonstrati contra hotziei, contra plagiatului.

    theo- nona

    26/06/2012 at 11:54 am

  52. dece mai este o impostoare ca Dumitreasca in CSM??????

    dece CSM, nu curätzä institutzia de impostori, ce reprezintä ea acum?

    poate räspunde dl. Däniletz

    theo- nona

    26/06/2012 at 11:57 am

  53. Buna ziua prieteni!
    Poate explica cineva si incompetentului sindicalist, aflat provizoriu in functia de Ministru al Educatiei ca inca din 1953 echivalarea diplomelor de bacalaureat (pentru ca la asta se refera prostul, nu la cele de licentiat sau doctorat) este reglemantata la nivel european.

    http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/PDF/Romanian/015-Romanian.pdf

    ribelalu

    26/06/2012 at 12:02 pm

  54. Internarea lui Adrian Năstase a fost o diversiune – Surse DNA spun că internarea lui Adrian Năstase la Spitalul Floreasca nu era necesară, rănile suferite de către acesta în urma împușcăturii fiind superficiale. Medicul Șerban Brădișteanu este suspectat că a acoperit, timp de o săptămână, starea reală a fostului premier, care nu a fost atât de gravă pe cât s-a vehiculat public.

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/bradisteanu-anchetat-bomba-internarea-lui-adrian-nastase-a-fost-o-diversiune-988824.html

    mar

    26/06/2012 at 12:05 pm

  55. referitor la filmul intamplarii,confor evz.
    strict la scena “impushcaturii” (care nu s-a auzit)
    Cei doi ,politistul si nastase fata-n fata,de-o parte si de alta a biroului din biblioteca(biroul lui bombo nu e o banca shcolara) ashezati pe fotolii.
    E vorba de faptul ca politistul sare practic peste birou a.i. sa-l poata impiedica pe N.in actiunea sa.
    Timpii care mi se par importanti.
    1. N. scoate pistolul
    2
    a) daca pistolul este pus la tampla/sau in zona capului,gatului avandu-l pe traiectorie doar pe N(cu mana stanga,adica pistolul se afla camuflat undeva in stanga biroului fatza de pozitzia fotoliului in care statea N) reactzia fireasca a politistului,imo oricat ar fi de pregatit-e vorba si de minimul instict de conservare in astefel de momente,este sa loveasca peste mana impingand inspre spatele(si in jos) lui N.O astfel de actiune rapida nu justifica deloc traiectoria glontzului.
    b) daca pistoulul este indreptat inspre politist,tendintza fireasca mi se pare a fi ca politistul sa impinga mana sau inspre dreapta lui N/sau inspre stanga.E greu de crezut ca N a indreptat/sau a avut timp ca sa indrepte pistolul la nivelul capului/gatului politistului,acesta reactzionand prompt.
    In timpul deplasarii pistolului inspre politist,interventzia acestuia nu determina,imo,pozitionarea pistolului a.I. din pozitia lui traiectoria glontzului sa justifice ranile suferite(oblic ,de sus in jos,dinspre lateral spate spre dreapta inspre fatza/cf.schitzei)
    Concluzia mea este simpla.
    Sau a avut loc o incaierare incepand cu momentul in care N a scos pistolul(din momentul in care mishcarea lui N a devenit suspecta) si glontzul a iesit accidental,rananidu-l ,ceea ce nu se potriveshte cu timpul in care ceilaltzi au ajuns in incapere si N era deja pe podea incatusat,sau,mai probabil,imo,a fost o inscenare in care cei doi au colaborat dupa un scenariu intocmit anterior.
    Timpii,reactziile(pe care le consider eu firesti) si traiectoria glontzului ,toate coroborate,nu potrivesc deloc.

    mircea

    26/06/2012 at 12:07 pm

  56. Adrian Nastase i-a aruncat in aer – Medicii de pe ambulanţă care au fost de gardă în seara în care Adrian Năstase s-a împuşcat ne-au declarat, sub protecţia anonimatului, că solicitarea ambulanţei nu s-a făcut direct prin Serviciul 112 şi că ministrul Ioan Rus ar fi sunat-o direct pe Alis Grasu.

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/medicii-de-pe-ambulanta-care-a-mers-la-nastase-rana-nu-a-fost-profunda-glontul-doar-l-a-sters-268616.html

    mar

    26/06/2012 at 12:08 pm

  57. cä liviu pop este un incult , se stie, räu este cä dementul plagiator
    Ponta, este mai tampit, iar campeanu si restul sunt varzä rosie.

    theo- nona

    26/06/2012 at 12:12 pm

  58. Rus trebuie imediat inchis, pt. abuz in seviciu, imediat,
    si favorizarea infractorului.

    theo- nona

    26/06/2012 at 12:14 pm

  59. mergi plagiatorule la UE, sä radä totzi de tine si guvernul täu de hotzi

    theo- nona

    26/06/2012 at 12:15 pm

  60. Vara m-omor ( Nu trage Adriane! )

    Mircea Rusu

    26/06/2012 at 12:17 pm

    • excelent :)

      mircea

      26/06/2012 at 12:28 pm

    • La fix! Felicitari si la mai multe!

      luminita

      26/06/2012 at 12:54 pm

  61. Salve! S-a aflat numele medicamentului preferat de Adrian Năstase:

    http://baricada.wordpress.com/2012/06/26/revolverin-medicamentul-impotriva-durerilor-de-cap/

    baricada

    26/06/2012 at 12:17 pm

  62. bravo bäietzi!

    in felul lor , tinerii se revoltä contra escrocilor si inposturii.

    felicitäri!

    theo- nona

    26/06/2012 at 12:22 pm

  63. adrian cäcäciosul lasi, cel mai mizerabil exemplu de jaf,
    arogantzä si lasitate.

    theo- nona

    26/06/2012 at 12:24 pm

  64. sobolanii ies tot mai mult in evidentza :) si avocatzii lor ,la fel
    are si jusitzia tv un rol,n-asha :lol:

    mircea

    26/06/2012 at 12:39 pm

    • Ce bineeee! sa nu le fie frica procurorilor de un ministru penal.

      cedric

      26/06/2012 at 1:04 pm

  65. un lucru trebuie subliniat, singurul om care a spus adevärul, care cunoaste
    legile si aplicarea lor, este dna MONICA MACOVEI, felicitäri doamnä.

    este clar dece häitasii USL, vä contraziceau si insultau
    haita rosie USL, copii de trupä crescutzi de Iliescu si Nästase;

    nu vor legi, ei sunt deasupra legilor si constitutziei.

    vai si amar de romania.

    theo- nona

    26/06/2012 at 12:52 pm

  66. Ion Rus- demisia.

    theo- nona

    26/06/2012 at 12:52 pm

  67. Si idiotul de Goe Ponta, de cand i-a cumparat mamitza belet de Brucsel (sic!) si bereta de marinel cu panglica albastra, nu se mai opreste din zbierat.
    “Io voi sa ma duc, io voi sa ma duc, hahahaaaaaaaaaaaaaaaaaa!”
    Sa se duca, domle, duca-se invartindu-se, dar sa respecte scenariul original si sa scoata capul pe geamul avionului, sa-i zboare bereta cu beletul si cu cap cu tot! :mrgreen:
    Ar scapa tara de un dobitoc.

    luminita

    26/06/2012 at 12:53 pm

  68. o sä-l felicite francezii, mai vroiau si scuze?
    el hotzul plagiator ; este la fel ca hotzii din frantza.

    theo- nona

    26/06/2012 at 12:56 pm

  69. Camera Deputatilor a votat legea referendumului. Asti nu se lasa pana nu suspenda presedintele!

    cedric

    26/06/2012 at 1:02 pm

    • Probabil ca da.Dar numai dupa alegerile parlamentare, ca tre sa aiba un dusman pe care sa arunce vina daca nu merge ceva bine pana atunci.

      papiciulo

      26/06/2012 at 1:18 pm

      • Am zis ieri ca am auzit alte planuri: vor sa-l suspende pana in septembrie – octombrie (de asta se grabesc cu schimbarea legilor) ca sa poata apoi organiza alegerile parlamentare impreuna cu cele prezidentiale. Nu stiu daca vor reusi, dar incearca sa-i faca pofta lui Antonescu.

        cedric

        26/06/2012 at 1:28 pm

        • Posibil orice.Se simt pe cai mari.Eu tot cred totusi ca n-au timp pana in toamna.

          papiciulo

          26/06/2012 at 1:46 pm

  70. Grebla face pe prostu: cica e intimidare sa acuzi de favorizarea infractorului :”Domnul Nastase n-a putut comite nici o infractiune de pe patul de spital”.
    Ce spui , bre, ne iei de prosti?

    cedric

    26/06/2012 at 1:06 pm

    • Dar sustragerea ce este?

      ribelalu

      26/06/2012 at 1:28 pm

      • Omu’ nu se sustrage, e la dispozitia lor, intins in pat, bolnav de moarte!

        cedric

        26/06/2012 at 1:31 pm

  71. Als Ob

    26/06/2012 at 1:15 pm

  72. Pe vremuri aveam vecini o familie de betivi (si el si ea) si care aveau vreo 6 copii. Capul familiei lucra “la petrol” si la un momentdat statul comunist le-a dat repartitie un apartament. Bineinteles in acea seara si Mitica si Rodica s-au imbatat ca porcii de fericire si apoi s-au luat la bataie.
    Asa cum am spus, cei doi aveau 6 copii, si a doua zi Marius, cel mai mic dintre ei, canta pe strada: “Ma mult la b`oc si fac baie in caaaaada, ma mut la b`oc si fac baie in caaaaada”.
    Cam asa face si Ponta cu mersul la Bruxelles.

    ribelalu

    26/06/2012 at 1:27 pm

  73. Salutare all.
    Apropo. spunea cineva ca Basescu va fi suspendat dupa alegerile din toamna, in cayul in care lucrurile nu merg bine….
    Ei bine, economicv lucrureile nu merg bine de cand a preluat puterea acest guvern de hoti, plagiatori si incompatibili.
    Ia cititi aici

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/ing-in-doar-o-luna-guvernul-a-crescut-deficitul-cu-50-tinta-din-2012-poate-fi-ratata-o-98885.html

    Astia sunt de-a dreptul criminali ! Sunt in stare sa rada tot, doar sa ramana la putere !

    Reddog

    26/06/2012 at 1:33 pm

    • “Situaţia execuţiei bugetare este bună.” a oracait reputatul finantist Pune Stampila Georgescu. Curat executie, pacientul e pe cale sa-si dea duhul.

      Aha

      26/06/2012 at 1:58 pm

      • Victore, probleme, mah? :!:

        luminita

        26/06/2012 at 2:32 pm

  74. Bag de seama ca la alegeri am de ales la vot pe urmatorii reprezentanti ai opozitiei: Net-ul in general si blogurile in special, Nature si FAZ. Stie cineva ce sigla electorala au cei enumerati? Ca pe altii nu am gasit.

    Aha

    26/06/2012 at 1:56 pm

  75. De pe hotnews, despre averea lui Nastase: “Concluzia provizorie la care am ajuns este ca averea lui Adrian Nastase, estimata la 15,5 milioane de euro, este de zece ori mai mare decat veniturile.”
    Saracu’ Nastase, hai sa-i plingem de mila. Sau nu? Toti lacrimosii dupa “demnitatea” tovarasului, stiu ca acolo s-au dus si o parte din pensiile si salariile lor? Inclusiv ale tembelilor care boceau pe Scanteia3 cum isi cumpara ei o singura rosie.

    Aha

    26/06/2012 at 2:02 pm

  76. sä vedetzi circ ce urmeazä, dupä sceneta sinuciderii, nu avea nimic,
    perfusii,pansaete .etc cand o sä-l transporte o sä-i punä si coronitä.
    “cineva ” care s-a furisat langä camera lui nästase, ar fii väzut, Nästase
    nu are nici pe dracu, tzopäie prin camerä in voie, este la odihnä.

    theo- nona

    26/06/2012 at 2:22 pm

  77. Cititi si O noapte nefurtunoasa in strada Zambaccian: http://sareinochi.com/2012/06/26/o-noapte-nefurtunoasa-pe-stada-zambaccian/

    Sare'n Ochi

    26/06/2012 at 2:39 pm

    • citit, tare ribelalu! :lol:

      luminita

      26/06/2012 at 2:51 pm

    • Tastatura este de ultima generatie :-D mare grija sa nu fie plagiata,ups copiata :lol:
      Ai talent la scris, felicitari!

      mar

      26/06/2012 at 2:58 pm

      • e bun Ribelalu, nu?
        ia sa va zica cum l-am haituit ieri pe tot internetul numai sa se apuce de scris… :D
        zice ca io sunt Tiranul…

        Sare'n Ochi

        26/06/2012 at 3:00 pm

  78. test,
    dupa 48 de ore

    victor L

    26/06/2012 at 2:48 pm

  79. Mai bine mai tarziu decat niciodata, ete ca reactioneaza Voinescu, se incalzeste buldogul cumva?

    http://hydepark.ro/articol/articol/fragilitate-si-grobianism-de-ce-va-cistiga-monica-macovei-944.html

    luminita

    26/06/2012 at 2:58 pm

  80. Buna ziua all :)
    Daca doriti sa vedeti picturi remarcabile:

    http://desydemeter.wordpress.com/2012/06/26/pictura-din-australia-heidelberg-school/
    :D

    desydemeter

    26/06/2012 at 3:00 pm

  81. Salut pe toata lumea :)
    Postare noua!

    Theophyle

    26/06/2012 at 3:18 pm

  82. Important membru al Socittatii Academice Romane … Alina Mungiu Pipiddi intr-un articol revoltator publicat in Romania Libera … despre, in viziuna ei, grecul Ion Luca Caragiale: “Acest român suprem civilizat şi în majoritatea timpului superficial înţeles de criticii pe care îi dispreţuia sincer era un grec: Ion Luca Caragiale. Îl predăm la şcoală, dar prin Scrisoarea pierdută, prezentată ca o farsă, care serveşte scopului foarte educativ de a arăta tinerilor că democraţia a fost totdeauna o formă fără fond la români, că şmecherii au totdeauna success în viaţă cîtă vreme merg pe căile ierarhice, şi că avem marea consolare de a ne hlizi de toată situaţia asta. E poate prea teribilă O Făclie de Paşte pentru a fi predată la clasa a zecea? ” … Nu vreau sa citez alte paragrafe din articol pentru ca risc sa mi se puna etichete calomnioase. Dar cand insusi Caragiale avea indoieli asupra originilor sale idriote si se considera mai degraba roman, demonstrand-o in opera sa vasta, cu ce drept vine aceasta doamna sa ne discrediteze valorile si reperele morale. As incuraja-o pe doamna membru al SAR sa incerce sa reciteasca aceasta comedie si intreaga opera a marelui dramaturg si sa se abtina a mai emite asemena insulte unui popor pe care n-ar trebui sa aiba dreptul sa-l reprezinte. Ca, vorba unui prieten, de-aia n-a ursu’ coada ! Nu vreau sa zic, dar zic, ca poate pentru oameni ca aceasta doamna, poate Baltagul ar trebui mai intens studiat in scoala.

    anaphoricus

    26/06/2012 at 3:35 pm


Comentariile nu sunt permise.