Constitutia poporului « suveran » si Republica Judecatorilor (I)

Postat de @Cetatean

Motto: « Suveranitatea naţională aparţine poporului român » (art.2. al.1. din Constitutie).

Precizare: pentru intelegerea opiniilor politice si constitutionale ale autorului, a se vedea si postarea « O alta Constitutie si sfirsitul statului iliescian » :

Aceasta prima postare (dintr-o serie care va contine atitea episoade cit consider eu ca va fi necesar) are un caracter mai putin juridic si mai mult filosofic, fiind o reflectie despre ceea ce eu numesc  uzurparea continua si tacuta a suveranitatii poporului de catre Constitutia iliesciana prin legitimare post-factum a ceea ce nu poate fi nici legitim, nici legal si nici moral. 

****

Am asteptat motivarea Curtii Constitutionale nu atit pentru a urmari niste « argumente » pe care oricum puteam sa le citesc si in jurisprudenta ei, cit pentru a putea scrie despre ceea ce eu consider a fi mostenirea iliesciana inscrisa in aceasta Constitutie, mostenire care trebui ucisa in procesul revizuirii, altmiteri ea va continua sa emane toxine care ne vor sufoca pe noi si ii vor sufoca si pe copii nostri. Daca in procesul revizuirii Constitutiei nu vor fi schimbate acele articole-cheie care sunt inima iliescianismului, revizuim degeaba Constitutia. Trebuie sa intelegem ca iliescianimul este doctrina uzurparii continue si tacute, sub masca unui rinjet social, sarac si cinstit, a suveranitatii poporului, uzurpare facuta chiar in numele democratiei si drepturilor constitutionale cistigate cu singe in 1989.

Nicaieri nu se vede mai bine dezideratul iliescian al uzurparii suveranitatii poporului decit in articolul 152 din Constitutie, numit « Limitele revizurii »:

(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

Acest articol reprezinte chintesenta iliescianismului, anume instituirea unor bariere peste care nici chiar vointa poporului suveran nu le poate trece. Caci, daca « suveranitatea naţională aparţine poporului român », cum spune art.2.al.1, si daca poporul roman decide prin referendum legal desfasurat si valid constitutional, sa zicem peste 100 de ani, sa treaca la monarhie constitutionala, cine l-ar putea impiedica ?  Cine si mai ales in numele a ce poate pune limite suveranitatii poporului, avind in vedere ca « Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu » (art.2. al.2) ?

Pentru a intelege mostenirea iliescianista inscrisa in Constitutie trebuie sa nu uitam niciodata alineatul 2 din art.152 : « De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora ».

In numele acestui articol fiecare revizuire va fi supusa unui control de catre  o instanta care NU este « poporul suveran » care isi va da cu pararea daca sunt sau nu sunt afectate « valorile supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989 ».  Sa ne intelegem : cind norma dupa care o instanta judeca este ea insasi supusa schimbarii, fiind in proces de revizuire, la ce meta-norma se mai poate raporta instanta respectiva? Cum te poti pronunta pe ceva ce tocmai se schimba, in numele exact a ceea ce este supus schimbarii ? Cum gasesti un punct fix in ceva ce este supus miscarii ?

Aceeste intrebari au un raspuns simplu : instanta numita Curtea Constitutionala are la indemina art. 152, care practic imparte Constitutia in doua : acea parte care poate fi supusa revizuirii si votului poporului suveran si pe care Guvernul si Presedintele initiaza revizuirea si inca o parte sacrosanta, inviolabila, de neatins, pe care Curtea Constitutionala este chemata sa o pastreze imaculata mai ceva decit pastreaza naufragiatii pe o insula ultima cutie cu chibrituri. Curtea Constitutionala are grija la fiecare revizuire sa nu fie atinsa inima sistemului iliescian, adica anumite articole-cheie din Constitutie.

Sigur, cineva va putea spune ca toate articolele Constitutiei sunt egale ca importanta. Gresit ! Unele sunt mai importante ca altele, atit de importante intrucit ele nu trebuie lasate la indemina poporului, ci trebuie sustrase de sub puterea poporului suveran. O spune insasi Constitutia : « caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii ».

Altcineva ar spune ca aceste drepturi sau valori sunt « de bun simt » si ca ele trebuie sa fie sustrase oricarei revizuri ulterioare, deoarece ele reprezinta expresia « idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989 » pentru care au murit oameni nevinovati impuscati de « teroristi » pe care doar Iliescu i-a vazut iar noi nu trebuie sa mai permitem niciodata revenirea, fie si prin vot popular, la o constitutie precum cea dinainte de 1989. Poporul trebuie ferit de propria prostie si o instanta care nu este poporul trebuie sa ii dea peste mina atunci cind incearca sa modifice anumite articole din sacrosanta constitutie a lui Iorgovan.

Insa mentionarea unor « limite ale revizuirii » este totuna cu mentionarea unor « limite ale subveranitatii poporului », lucru pe care nici macar comunistii nu au avut tupeu sa il scrie in Constitutie. Faptul ca exista in Constitutie un articol care poarta acest titlu, « limitele revizuirii » face ca din 1991 sa caram cu noi, in fiecare gest al nostru, ca cetateni ai Romaniei, o Constitutie auto-referentiala, care ne spune ce avem voie sa modificam in ea si ce nu. Si o face rinjindu-ne in nas si insirindu-ne brasoave despre suveranitatea care apartine doar poporului care, desi este suveran, nu poate fi lasat sa modifice in Constitutie chiar tot ce vrea.

La acest art.152 au apelat judecatorii CCR atunci cind si-au redactat ceea ce ei numesc « motivarea » deciziei prin care s-au pronuntat asupra proiectului trimis de Traian Basescu. Sigur, ei nu au facut apel in motivarea lor la art.152, al.1, caci Traian Basescu nu a vrut sa modifice « caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială ». Insa, deoarece proiectul trimis de Presedinte viza anumite articole-cheie in care iliescianismul isi pastreaza mostenirea precum gindacul ouale,  butonul de panica a fost apasat de CCR prin invocarea alineatului 2 : « nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora ».

Atunci cind vom citi si vom analiza decizia CCR de azi, va trebui sa avem in vedere citeva aspecte :

• ca onor CCR, instanta care NU este aleasa in mod direct de popor  pune o limita poprului suveran.
• ca e destul ca onor CCR sa declare orice prevedere din proiectul de revizuire ca avind drept rezultat « suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora »  pentru ca prevedeera respectiva sa fie omorita legislativ.
• ca onor CCR judeca aceste “drepturi si libertati fundamentale” prin prisma unei Constitutii vechi, care tocmai sta sa fie schimbata, si se opune aparitiei unei Constitutii noi. Daca CCR considera o anumita prevedere din Constitutia veche (ale carei limitari le-am experimentat si despre care am ajuns sa consideram ca trebuie revizuita), ca reprezentind un « drept », ea se va opune suprimarii acestui « drept » de catre Constitutia noua.

Cind veti citi motivarea deciziei CCR, sa nu va speriati de referintele la anii 1864, 1923, 1938, 1991 ca ani ai unor decizii sau acte juridice la care actuala CCR apeleaza pentru a-si intemeia respingerea unor prevederi concepute a fi aprobate prin referendum in 2011. Sta in natura si rolul harazit Curtii Constiutionale de catre Constitutia lui Iliescu-Iorgovan din 1991 faptul de a judeca elementele constitutionale noi prin prisma prevederilor constitutionale vechi si de a se opune la tot ce este nou si care ar strica echilibrul si consensul la care s-a ajuns cu atita dificultate. E atit de usor sa declari o prevedere noua ca avind drept rezultat « suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor »! Macar daca aceste “drepturi fundamnetale” erau specificate in mod explicit in art.152. Misiunea CCR ar fi fost simpla: constata daca s-au incalcat niste limite clare si explicite. Insa cum aceste « drepturi fundamentale » nu sunt mentionate explicit, nu ramine onoratilor judecatori al CCR sa decida ei care din aceste drepturi sunt incalcate si sda declare noile prevederi drept « neconstitutionale ».

Sa facem un exercitiu de imaginatie.  Sa luam Constitutia Romaniei din 1965 si sa citim citeva articole :

Art. 1. Romania este republica socialista. Republica Socialista Romania este stat al oamenilor muncii de la orase si sate, suveran, independent si unitar.
Art. 2. Intreaga putere in Republica Socialista Romania apartine poporului, liber si stapin pe soarta sa. Puterea poporului se intemeiaza pe alianta muncitoreasca-taraneasca. In strinsa unire, clasa muncitoare – clasa conducatoare in societate -, taranimea, intelectualitatea, celelalte categorii de oameni ai muncii, fara deosebire de nationalitate, construiesc orinduirea socialista, creind conditiile trecerii la comunism.
Art. 6. Proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie este fie proprietate de stat – asupra bunurilor apartinind intregului popor, fie proprietate cooperatista – asupra bunurilor apartinind fiecarei organizatii cooperatiste.
Art. 13. In Republica Socialista Romania, intreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea orinduirii si inflorirea natiunii socialiste. Pentru aceasta, statul socialist roman: organizeaza, planifica si conduce economia nationala; Apara proprietatea socialista; etc
Art. 102. Prin activitatea de judecata, tribunalele si judecatoriile apara orinduirea socialista si drepturile persoanelor, educind cetatenii in spiritul respectarii legilor.

Acum, sa ne inchipuim un articol final numit « limitele revizuirii » inclus in Constitutia din 1965 si care ar suna cam asa :

« (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul socialist al statului român, proprietatea de stat asupra mijloacelor de productie, exercitarea controlului asupra Justitiei de catre Partidul Comunist Roman, idealurile societatii multilateral dezvoltate şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor consfintite de orinduirea socialista.
Sa ne inchipuim si o Curte Constitutionala numita de Nicolae Ceausescu (sau constituita de oameni care s-au format in spiritul idealurilor socialiste) care ar primi in 1989 un proiect de revizuire al Constitutiei in care s-ar mentiona explicit renuntarea la caracterul socialist al statului si la  « drepturile fundamentale » ale cetatenilor  si « garantiile »  care decurg din acest caracter.

Cum credeti ca ar judeca onor CCR in anul de gratie 1989 ? Structural, exact la fel ca onor CCR in 2011: al lua vechiul ca norma si ar respinge noul, sub cuvint ca noile prevederi incalca “drepturi” prevazute in vechea Constututie, si ca exista, totusi, niste limite ale revizuirii dincolo de care nici poporul nu poate trece.

La fel se va intimpla de fiecare data cind o instanta care scapa controlului suveran va putea cenzura actul de suveranitate al unui popor care vrea sa isi revizuiasca Constitutia.  Evident, poporul e suveran, insa suveranitatea are exact atita intindere cit decid judecatorii de la Curte. Statul iliescianist este, in ultima instanta, Republica Judecatorilor care dau poporului atita suveranitate cit cred ei de cuviinta. Nu conteaza cine i-a numit si din ce partid provind judecatorii. Conteaza mecanismul la care ei recurg atunci cind au de sustras de sub puterea suveranului anumite articole-cheie : le declara « drepturi fundamentale » intangibile.

Originea si legitimitatea a ceea ce se numesc « drepturi » nu conteaza. Nu conteaza cum le-ai dobindit, important e sa le pastrezi si sa le folosesti ca si cum ar fi legitime. Ion Iliescu e cel mai bun exemplu la acest nivel.

(Va urma)