Politeía

Quis custodiet ipsos custodes?

Lumea in care trăim: Fenomenul revoluţionar

Articolul este de fapt impartit in doua parti. Prima parte este cea prezentata aici si discuta  fenomenul revolutionar care bantuie in lume de fiecare data cand echilibrele sunt desfiintate si apar probleme sociale semnificative si o a doua parte, pe care o puteti citi in continuare pe blogul Bibliofil, este  despre un o om si o carte. Secolul XX ne-a adus  trei perioade revolutionare semnificative. Prima ar fi cea din Rusia, in perioada 1917-1922, o a doua – dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, o revolutie continua de decolonizare a lumii a treia. Incepe imediat dupa razboi, sfarsindu-se pe la inceputul anilor ’70 cu decolonizarea completa si desfiintarea imperiilor coloniale.   In sfarsit, o a treia perioada, care incepe la sfarsitul anilor ’80 si se termina cam peste tot dupa 1993. Astazi asistam la primul val revolutionar al secolului XXI si vom vedea exact care sunt motivele sale principale.

La baza articolului sta un om si o carte care a fost scrisa la sfarsitul anilor ’30 in secolul trecut. Omul se numeste Crane Brinton (1898-1968) si a fost un erudit istoric al Frantei, pentru mine este important mai mult ca istoric al ideilor. Cartea se numeste “Anatomia Revolutiei” (The Anatomy of Revolution) si este una dintre cele mai bune analize ale subiectului din toate timpurile. Intr-un fel sau altul Crane Brinton a influentat profund politica americana in cea de a doua parte a secolului XX. A fost adoptat ca mentor intelectual si in dreapta si in stanga politicii americane.

In “Anatomia Revolutiei” Brinton enumera trei cauze prezente in orice revolutie, mentionand ca aceste cauze sunt intregite de altele de natura locala, culturala sau  religioasa.  (1) intotdeauna cauza economica primeaza; (2) elitele intelectuale se indeparteaza de cele politice. (3) elitele politice incearca prin orice mijloace sa-si pastreze privilegiile obtinute, de obicei distorsionand legea sau adaptand-o la necesitatile lor.

Crane Brinton analizeaza revolutia impartind-o in trei etape. Prima etapa de coagulare si de creare a fortelor revolutionare; o a doua etapa de confruntare. Dupa primele reusite ale revolutiei aproape intotdeauna are loc o confruntare intre radicali si moderati;  in sfarsit, etapa finala de asezare,  cand societatea incearca sa se intoarca la  normalitate. Chipul statului dupa terminarea procesului revolutionar este functie de cei care au castigat majoritatea populara. Statul post revolutionar poate deveni o Franta, o America, tarile fostului bloc comunist (fiecare cu caracteristicile ei nationale) sau Uniunea Sovietica, China, Cuba sau Iran.

Interesant de mentionat felul cum caracterizeaza Brinton masele revolutionare – pentru asta este interesant de urmarit evenimentele din Libia sau sa ne amintim de evenimentele din ’89 si sa vedem cat de mult a gresit sau a avut dreptate .

Brinton considera ca revolutionarii sunt de sapte feluri: (1) membri elitelor statului pre-revolutionar, nemultumiti din motive proprii de puterea din care au facut parte; (2) oportunisti, care isi promoveaza interesele proprii numai cand vad posibilitatea unei reusite (band-wagon); (3) non-conformisti, care nu puteau sa convietuiasca in atmosfera; (4) teroristi si criminali, oameni sangerosi, care doresc puterea in mod totalitar prin instaurarea unei dictaturi ai caror unelte credincioase vor deveni; (5) oamenii practici si capabili, care s-au vazut nedreptatiti intr-o societate profund protectionista si antimeritocrata; (6) idealisti, oameni care chiar cred in instaurarea unei societati mai bune si mai drepte.

In cazul de fata, deoarece Brinton ii defineste pe Robespierre si Lenin ca oamenii de acest gen, inacceptabil dupa parerea mea. In sfarsit, (7) oratorii populisti, cu un discurs demagogic, dar mobilizator, care de fapt genereaza o mare parte din masa de manevra si care vor fi soldatii acestei revolutii, o parte si victimele ei.

Crane Brinton a vazut in masele populare care se alatura procesului revolutionar un element, care asigura masa critica necesara presiunii ce poate darama regimul. Sunt de acord intr-o oarecare masura; sunt la fel de acord ca violenta regimului in pericol este de obicei mult prea tardiva si ineficienta pentru a genera o contra pondere in fata revolutionarilor, in cazurile cand regimurile represive au folosit o forta mult mai violenta decat a revolutionarilor – revolutia a fost infranta, vezi revolutiile din 1848, Comuna din Paris sau din Rusia anului 1905. Important de urmarit ceea ce se va intampla in Iran, acolo cred eu represiunea a reusit momentan sa innabuseasca curentul revolutionar. Despre Libia inca nimeni nu poate sti nimic.

Intr-un articol urmator voi incerca sa analizez si interventionsmul strain despre care si omul si cartea recenzata pe blogul Bibliofil nu s-au referit suficient.

Mai multe detalii despre om si despre carte pe Blogul Bibliofil.

Written by Theophyle

24/02/2011 la 7:34 pm

80 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. [...] Recomandata citirea complementara pe blogul Politeia. [...]

  2. Buna seara Theophyle !
    categoric de acord cu tine, a-i plasa pe lenin si Robespierre in categoria ,,idealistilor” mi se pare o gluma macabra.Altfel, interesanta categorisirea participantilor la revolutie ,de meditat.Astept cu nerabdare continuarea.

    Loda

    24/02/2011 at 7:50 pm

    • Salut Loda,
      vine!

      Theophyle

      24/02/2011 at 7:50 pm

  3. Din fericire, Victoras, revolutionarul nostru de serviciu, nu seamana cu niciunul din cei doi, Lenin sau Robespierre. Primul era erudit si un orator electrizant, al doilea avea o ambitie si o tenacitate patologice. :)

    Galeata cu pixeli

    24/02/2011 at 8:20 pm

    • Salut :)
      Omul nostru este numai o palida caricatura a frituristilor generatiei sale, puha – Greata!

      Theophyle

      24/02/2011 at 8:25 pm

      • E din tagma alora care, daca-si pun pe cap o basca cum poarta trupele de elita, crede ca are pregatirea fizica si militara a acestora. :)

        Galeata cu pixeli

        24/02/2011 at 8:28 pm

        • Tipul nu rezista nici 2 zile intr-o armata adevarata, inclusiv cea romana!

          Theophyle

          24/02/2011 at 8:34 pm

    • Al naibi chestie. Avem si noi un Hercules si pe ala l-au trimis :(

      Theophyle

      24/02/2011 at 8:35 pm

      • Probabil ca nu au avut alta solutie si ca sunt multi de evacuat.

        mar

        24/02/2011 at 8:38 pm

        • Dac imi aduc eu bine aminte nu poti sa ingesuiesti intr-un Hercules mai mult de 100 maximum 120-30 de oameni!

          Theophyle

          24/02/2011 at 8:42 pm

          • Scuze, sunt soldat neinstruit.

            mar

            24/02/2011 at 8:44 pm

            • La loc comanda! :lol:

              Theophyle

              24/02/2011 at 8:49 pm

          • In varianta de transport pasageri , C-130 are 92 locuri .
            Cu vreo 48 de ore in urma scriam si ma intrebam daca Tarom sau MApN sint pregatiti pentru evacuare .
            Avem si 2 C-27 Spartan noi noute dar nu stiu daca sint pregatite sau mai bine zis , modificate pt transport pasageri .

            Ștefan A.

            24/02/2011 at 10:18 pm

  4. Stiintele sociale au o mare problema.
    Nu au reusit (inca) sa cuantifice cumva notiunile cu care opereaza.
    Exprimarile in care se folosesc doar marimi calitative sunt inerent relative si subiective.

    tibi

    24/02/2011 at 8:37 pm

    • Salut :)
      da, dar au posibilitatea sa identifice si tipare si sa aprecieze si tendinte! Asta este chiar ceva. In cazul de fata vorbim insa de istoria ideilor si asta chiar este speculativa desi sunt unelte de apreciere extrem de bune!

      Theophyle

      24/02/2011 at 8:39 pm

  5. @Theophyle, cauza “indepartarii elitelor intelectuale de cele politice” a fost sigur obligatorie in revolutiile clasice. Revolutia avea nevoie de program autohton.
    Am doua intrebari pentru tine, cunoscator al OM:
    1. In evenimentele din OM exista aceasta cauza? Sau se manifesta anterior o splitare consistenta a intelectualitatii autohtone in raport cu puterea politica?
    2. Care crezi ca este rolul elitelor economice – autohtone sau nu – in diferitele etape ale revolutiilor din OM?

    casandra

    24/02/2011 at 8:50 pm

    • Salut Casandra :)
      La punctul 1. raspunsul este absolut DA. Marii intelectuali ai Egiptului au fost aproape intotdeauna antagonisti regimului, au supravietuit pentru ca erau cunoscuti pe scara Mondiala. Hasnin Heichal, unul dintre cei ma culti oameni pe care i-am cunoscut, fost redactor-sel la El-ahram i-a mancat ficatii si lui Sadat si lui Mubarak. Invers a fost Naghib Mahfuz care l-a sustinut pe Sadat dar a fost impotriva lui Mubarak.

      2. Avem o patura extrem de subtire de oameni care pot fi considerati elite economice. Majoritatea “elitelor” economice sunt niste talhari care au facut bani cu statul. Scote-i din aceasta carapace nu fac 2 bani! Cei putini existenti nu arunca 2 bani pentru Romania sunt “globalizati” absolut. Cred ca si urasc faptul ca sunt considerati romani. Aici pot scrie mai mult. Cred ca este suficient. Nu exista sansa unei revolutii in Romania, nu pentru ca ne-am democratizat ci pentru ca nu exista nimeni sa o conduca!

      Theophyle

      24/02/2011 at 9:12 pm

      • Theophyle, revolutie in sensul de modernizare stat?Crezi ca la noi mai poate fi posibila o miscare sociala, raportat la pozitia geostrategica si faptul ca suntem membrii UE si NATO?Sa zicem prin absurd ca se naste un “che guevara” mioritic, ce ar putea sa schimbe aici in sensul recolutionar al celor trei etape?

        mar

        24/02/2011 at 9:21 pm

        • mar, am vorbit la modul metaforic. La noi barbatii de stat in afara lui Base ar trebui sa-si cumpere fustite si sa mearga la coafor!

          Theophyle

          24/02/2011 at 9:25 pm

          • Ouaci, mare adevar!

            mar

            24/02/2011 at 9:26 pm

          • suflete de turnatori. Ne miram ca Felix a devenit seful aliantei mai mare peste imbecili!

            Theophyle

            24/02/2011 at 9:28 pm

            • Parerea mea este ca pana nu o sa dispara generatia Felix&carpa KGB-ista, in sensul biologic si prozelitii nascuti in ultimii 20 de ani acest stat nu se reformeaza.
              Daca suntem corecti cu noi si cinstiti cu sufletul nostru tb sa recunoastem ca o gandire cu adevarat democratica a aparut si se dezvolta 100% la generatiile de dupa 90.
              Am eu o vorba dureroasa’ Cand Ludovic al IV-lea organiza colectia de tablouri de la Luvru ca muzeu, romanii traiau in bordeie”

              mar

              24/02/2011 at 9:45 pm

              • mar,

                nu bag mina in foc pentru gindirea cu adevarat democratica si chiar 100% doar la cei nascuti dupa 1990… chiar nu cred asta!

                skorpion

                24/02/2011 at 9:47 pm

              • Imi pare tare rau, asta e o viziune naiva…

                Hronic

                24/02/2011 at 10:35 pm

  6. Un articol bun, cam lung care trebuie citit. Omul acesta uitat a fost un Thomas More al Romaniei

    http://www.jurnalul.ro/special/interviuri/mircea-malita-maurer-este-cel-care-a-indepartat-romania-de-rusi-569273.html

    Theophyle

    24/02/2011 at 9:20 pm

  7. buna seara,

    grozava si utila postarea, ThPh,

    apoi mai spui ca la noi nu exista sansa unei revolutii, dar din cite constat eu, sintem intr-o perpetua revolutie de…peste 21 de ani
    :-)

    skorpion

    24/02/2011 at 9:31 pm

    • nu stiu cat e ea de utila. Faptic este ca daca puneam o postare in care il injuram pe x sau pe Y aveam 200 de comentarii. Nu am nici macar 5% din ceea ce avem noi ca de obicei. Ce spune asta despre noi. Ca ne iubim mult? sau ca iubim sa ne uram adversarul! ce ne uneste dragostea si grija pentru viitor sau rafuielile?

      Theophyle

      24/02/2011 at 9:35 pm

      • ThPh,
        eu abia dupa ora 21 am ajuns la computerul de-acasa; or fi si altii in situatia asta; sa vad ce s-a mai postat, comentat azi la tine…. :)

        skorpion

        24/02/2011 at 9:43 pm

      • Probabil ca este o perioada mai incarcata, gandesc prin prisma mea.Sau sunt probleme cu conexiunea, cei de Romtelecom mai fac surprize.

        mar

        24/02/2011 at 9:50 pm

      • Ma tem ca suntem intr-o faza acuta a iubirii pentru ura.
        Poate pentru ca ne este frica. Poate pentru ca nu stim incotro si cum. Poate pentru ca ne trebuie un tap ispasitor. Si alt tap ispasitor. O turma intreaga.
        Peste nepasarea si izolarea mai veche, creste in noi un pui de cruzime fata de celalalt.
        Suntem atat de bolnavi incat, si daca ne-am mai uni intre noi, ma tem din cei lasati in urma va rezulta o pluta a meduzei. Vad ca deja din lemnul vasului esuat se confectioneaza un fel de pluta pentru nefericiti.

        casandra

        24/02/2011 at 10:08 pm

  8. Theophyle, au devenit cam /autisti/ comentatorii. Tresar doar la propriile lor obsesii… :)

    Galeata cu pixeli

    24/02/2011 at 9:44 pm

  9. Salutare !
    Beau o cafea si revin ! :)

    Ștefan A.

    24/02/2011 at 9:50 pm

  10. Theophyle:ce rost are sa comenteze,daca cei avizati spun lucruri atat de interesante?
    Pana se citeste “bibliografia”, linkurile,se face miezul noptii!
    A propos: Malita nu a scris Fire si noduri?

    ela

    24/02/2011 at 9:59 pm

  11. Skorpi, era o pondere. Clar ca nu poate fi 100% ca doar nu suntem la PSD. Mai suntem si din cei nascuti in perioada comunista care am gandit si gandim democratic, dar suntem atat de putin raportat la un intreg incat nu pot da o pondere.
    Ce am vrut sa scriu, este faptul ca nu vom fi un stat cu adevarat democratic decat atunci cand se vor schimba minim 2 generatii de votanti.Totusi sunt unii care s-au abonat la scaunul din Parlament.

    mar

    24/02/2011 at 10:07 pm

  12. Bine scris , bine documentat .
    PS. Facem o revolutie ? :)
    - Tu idealistul si eu non conformistul . :)
    - Ne mai lipsesc criminalii dar se rezolva usor reciclind ceva politic mioritic . :lol:

    Ștefan A.

    24/02/2011 at 10:09 pm

  13. “Nu exista sansa unei revolutii in Romania, nu pentru ca ne-am democratizat ci pentru ca nu exista nimeni sa o conduca!”

    Nu este adevarat.
    1.O sansa (oricat de mica) exista in orice situatie.
    2.Daca nu exista sansa asta atunci ce rost are,de exemplu, treaba asta?

    tibi

    24/02/2011 at 10:09 pm

  14. Buna seara,
    Teophyle cred ca la postarile de acest fel mai important este numarul celor ce citesc decit al celor ce comenteaza. Tipul asta de postare, cu tot cu linkuri, predispune la introspectie, la o reevaluare a pozitiei fiecaruia in furnicar, si mai putin la o coborire in arena vorbitorilor.

    Lucian

    24/02/2011 at 10:09 pm

  15. @mar
    sa speram ca ai dreptate!
    eventual cu cei care dupa 10-15 ani prin strainataturi se vor intoarce si vor aduce contributia lor +

    skorpion

    24/02/2011 at 10:09 pm

    • Sau vin strainii si ne asimileaza, fac un transfer de bune practici in munca si nu numai.

      mar

      24/02/2011 at 10:13 pm

  16. Da, Theophyle, bun interviul; mi-l amintesc pe Mircea Malita. Cred ca prin revista Lumea ii mai citeam articolele sau interviurile.

    victor L

    24/02/2011 at 10:11 pm

  17. [...] Go here to see the original: Lumea in care trăim: Fenomenul revoluţionar [...]

  18. excelenta vestea, cedric,
    multam

    skorpion

    24/02/2011 at 10:15 pm

  19. Buna seara! :-)

    In afara de dosul de palma marinareasca administrata sanatos Dragoteascai, care a bagat cu tupeu doua aluzii transparente, vestea cu finalizarea dosarului lui Popa in vederea obtinerii de la presedintele Indoneziei a ultimei semnaturi este excelenta.

    Cotizez ca la vama 5 euro, sa intre dosarul mai in fata la semnat! :mrgreen: Cine pune alaturi de mine cite 5 euro pentru presedintele Indoneziei?

    Cetatean

    24/02/2011 at 10:25 pm

    • 2 lingou aur pur 99,999 % . :)

      Ștefan A.

      24/02/2011 at 10:26 pm

    • Mai bine strângem bani pentru vameşi, să fim siguri că-l lasă pe Popa să treacă (pârleazul). :)

      Băşcăliosul

      24/02/2011 at 10:31 pm

      • :-)

        Salut! O sa il lase sa treaca precum trece apa prin sita, isi inchipuie ca inca mai are banii de la FNI ;-)

        Cetatean

        24/02/2011 at 10:36 pm

  20. dau si eu
    pentru popa un euroi :)

    skorpion

    24/02/2011 at 10:27 pm

  21. Ei,pentru un bilet la teatrul asta,dau si eu un euro!

    ela

    24/02/2011 at 10:30 pm

  22. Italienii , au adus acasa cetateni din Libia cu doua avioane militare C-130 . Asta dupa ce compania Alitalia a fost obligata sa anuleze toate zborurile din Libia datorita haosului din aeroportul Tripoli .
    O fregata italiana se pregateste sa intre in un port libian pentru a incarca alti cetateni . A obtinut din perte libienilor o parte din aprobarile necesare .

    Ștefan A.

    24/02/2011 at 10:33 pm

  23. acum am citit asta:

    http://ancheteonline.ro/2011/02/cum-si-a-insusit-dan-voiculescu-exporturile-romaniei-din-perioada-octombrie-%E2%80%93-noiembrie-1989/

    dintr-un foc, hotie la drumul mare, in primavara lui 1990 felix voiculescu se trezeste mai bogat cu doar 150-300 milioane dolari!

    fara raspundere, fara pedeapsa, culmea, ca si azi dupa 21 de ani latra si comploteaza impotriva noastra. Nu impotriva lui basescu, ci a noastra.
    jigodie de hot.

    mai citisem un articol de acest gen in evz in urma cu vreo 7-8 ani.

    skorpion

    24/02/2011 at 10:33 pm

  24. @Cetatean, la prestidigitatia asta contribui si eu. Dar nu pentru mita la presedintele Indoneziei sau la vames. Sa inchiriem un avion special pentru marturisiri complete.

    casandra

    24/02/2011 at 10:35 pm

    • Casandra, pentru marturisiri complete nu e nevoie sa dai nici un leu. Cind ii vor arata baietii cum arata tubulatura unde trebuie sa stea 15 ani, va vorbi cu o viteza mai mare decit a lui Ilie Dobre!

      Cetatean

      24/02/2011 at 10:38 pm

    • Casandra, sunt unii care nu cred ca o sa fie fericiti sa-l vada pe Popa recuperat.

      mar

      24/02/2011 at 10:39 pm

  25. Se strang cam multi bani ptr. un pascariabil dovedit.
    Oare cand o sa vina golansul ce o sa faca Vantu, va apela la ginecologi din tara?Sau va face transplant de aorta?

    mar

    24/02/2011 at 10:36 pm

    • Va apela la ginecologii de la dusuri :twisted:

      Cetatean

      24/02/2011 at 10:40 pm

    • Bag sama ca da! :) :)

      ela

      24/02/2011 at 10:38 pm

  26. Da sefu, ordonati! Sunt intr-un F-16 si zbor deasupra Kremlinului, sa lansez manifestele? :mrgreen:

    Cetatean

    24/02/2011 at 10:40 pm

    • Niet .
      Putin adoarme constintele cu banii din export . Pomana larg distribuita . :)

      Ștefan A.

      24/02/2011 at 10:51 pm

  27. Saluttare!
    Crane Brinton a văzut trei etape ale revoluţiei:
    1. Coagulare si de creare a fortelor revolutionare;
    2. Confruntarea.
    3. Societatea incearca sa se intoarca la normalitate.

    Cu (r)evoluţia confiscării, la noi s-au pârlit şi etapele şi societatea.

    Băşcăliosul

    24/02/2011 at 10:41 pm

    • La noi intii ne-am confruntat (cu cine?), apoi ne-am coagulat (cum?), in spiritul si idealurile Revolutiei.

      Cetatean

      24/02/2011 at 10:43 pm

  28. buna seara
    a. avioane ro la tripoli: e ca in bancul ala c albanezii cari i ajuta pe chinezi;n-am trimis doar hercules,am trimis toata flota militara de transport ,e si spartanul la tripoli(sursa jurnal tvr)
    b. revolutii:pina una alta ce e in OM nu stiu cit e revolutie si cit e debandada;noi nu stim ce e in libia;paranoicul ala a decuplat liba de restul lumii si stirile sunt disparate;ultima lui cuvintarevorbeste de drogati cu droguri trimise de bin laden;stiti ce? in nebunia lui-ca tipul nu mai e demult sanatos-mi-e ca e in stare sa suie citeva zeci de mii in barci si sa-i trimita spre sicilia sau creta;
    in egipt e cam ceata,acum ” secularii” vor ca armata sa stea cit mai mult ca sa aibe timp sa-si faca partide,ca alegeri prea curind sunt in avantajul fratilor musulmani
    in bahrein e tulbure si acolo se joaca pretul titeiului;pica aia s-ajunge la profetia lui patriciu sau se depaseste;
    cum se face o revolutie:pai aia din 917 s-a facut cu citeva mii la o tara de suta de milioane;
    aia din 1789:cu citeva sute la o tara de milioane
    la noi in 89:doar cei de la timisoara si de la baricada de la inter sunt revolutionari
    in toate cazurile se aplica vorba aceea ” putini am fost.multi am ramas”

    intamplator

    24/02/2011 at 10:41 pm

    • Salut intimplator
      Eu cred ca Gheddafi e nebun de trimis in haina de forta. Sau mai bine o rafala de AKM 47 . Are in jur o “gasca” care inventeaza minciuni cu gramada . Tip gasca lui Hitler care debita minciuni gogonate sefului pina cind ala a hotarit sa se otraveasca dar si sa apase pe tragaciul pistolului pus la timpla .

      Ștefan A.

      24/02/2011 at 10:49 pm

      • l-a scapat reagan la citeva minute in 86;a avut atunci o bafta nebunul!
        nu stiu cum e cu consilierii lui;un psihopat paranoic cum e asta nu mai asculta de nimeni;

        intamplator

        24/02/2011 at 11:34 pm

        • Craxi a telefonat preventiv pentru a salva interesele italiene. Asa a reusit sa se salveze in 86 . :)

          Ștefan A.

          24/02/2011 at 11:38 pm

    • Revolte si revolutii=castig si relansare economica ptr. uni.

      mar

      24/02/2011 at 11:20 pm

  29. Salut ela :)
    Aici un lik in care poti vedea zilnic evolutia pretului pe plan international .
    Pentru cele doua variante de petrol . Brent ( din Marea Nordului ) si WTI ( Texas , USA)
    Graficele arata evolutia pe o saptamina , o luna , un an si 5 ani .

    Ștefan A.

    24/02/2011 at 11:17 pm

  30. Legat de articolul precedent , de PIB Bucuresti si de comentarile mele din respectivul articol a domnului Theophyle .

    http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/imobiliare/marea-teapa-imobiliara-au-platit-in-2006-306-000-e-si-vand-in-2011-cu-186-000-e-217810.html

    Ștefan A.

    24/02/2011 at 11:20 pm

    • Salve, :)
      da ce ne facem cand vedem ca e doar un picior/tentacula de cacaratitza bula asta imobiliare.S-au extins extravilane,utilitazti infrastructura prinse in buget,concesionari de teren cu “cantec”,fire transpartinice intre diversi politicieni,consilieri,central/local etc.etc. De unde naiba atatzia bani :lol:

      mircea

      25/02/2011 at 12:07 am

  31. Good evening ladies & gentlemen :)
    Cititnd postarea,foarte instructiva,primul lucru la care m-am gandit a fost Anatomia unei crime(Anatomy of a Murder-remarcabil film,un fel de pionier al genului,Jimmy Stewart etc. inclusiv inegalabilul Duke Ellington).
    In aceasta stare ,vag,mi-am adus aminte de carte,de autor nici atat,de fapt nici nu cred ca am stiut de el.Rezumatul mi se pare foarte interesant si cred ca reprezinta posibilele chei prin care se pot descifra revolutziile.Cele care au fost,probabil si cele prezente.
    Mi se par evident interdependente,o relatzie clara de conditzionalitate intre cele 3 cauze,2 si 3 fiind opozabile iar 1 determinata de cele 2.
    Schimband registrul,citind comentariile,ar fi si o oarecare similitudine cu filmul amintit,daca nu ma insheala memoria,nebunia temporara invocata in proces i-a dat castig de incriminatului.
    Similitudinea s-ar referi la catziva lideri politici din OM,dar chiar si de pe la noi.La noi cred ca asemanarile pot fi mai extinse. :)

    mircea

    24/02/2011 at 11:34 pm

  32. Salut, mircea :-)

    revolutiile astea “spontane” parca servesc tot baietior din sistem, am vazut ca noul guvern egiptean e format din oameni ai regimului Mubarak…

    Cetatean

    24/02/2011 at 11:40 pm

    • Salut City :)
      O teorie “unitara” a psihologiei maselor (in sensul ca sa se puna mai multzi/totzi de acord) se lasa inca ashteptata.
      Capacitatea de “adaptare” a baietzilor este mare,egiptenii si-au vazut o parte din vis,acum urmeaza pana la alegeri “junta” asta militara,mld.de bani se transfera cam greu,cand tot mai multa lume vrea sa stie cauzele(foame,google,cnn,bbc,etc.Theophyle e doctor in privintza asta.Probabil ca vor sa se asigure(mai multzi nu numai ei) ca nu intra pe mana mb.

      mircea

      24/02/2011 at 11:57 pm

  33. Buna Dimineata,
    Postare noua!

    Theophyle

    25/02/2011 at 8:07 am

  34. [...] si am trecut in revista o lucrare de fond a istoricului Crane Brinton, Anatomia Revoluţiei (Vezi, aici si aici). Astazi voi incerca sa discut despre trei fenomene care pot fi asezate la antipodul [...]

  35. [...] Un blog post grozav: http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/02/24/lumea-in-care-traim-fenomenul-revolutionar/ Tags: noduri, noduri animate, noduri folositoare, pregatire 2012, supravietuire [...]


Comentariile nu sunt permise.